Dacă un decident încalcă o lege penală, suferă el, pentru că merge la pușcărie. Dacă însă încalcă o legitate economică, el nu pățește nimic, dar suferă o țară întreagă. Iar dacă legile penale pot fi abrogate de instanțe ale oamenilor, legitățile economice sunt implacabile. Ne plac sau nu ne plac, acestea ne condiționează viața și calitatea vieții. Una dintre aceste huiduite legități, de care depinde bunăstarea noastră, este cea care leagă salariile de productivitate.
„… când o să am vârsta dumneavoastră, o să-mi amintesc de Adrian Vasilescu, vorbind despre salariul acordat în funcție de productivitatea muncii”, îmi reproșează domnul Constantin pe „republica.ro”. Eu sper totuși să nu-și mai amintească de mine. Fiindcă nu cred că țara asta este blestemată să se vorbească și peste 35 ani, tot în van, despre raportul muncă - bani iar veniturile gospodăriilor să fie tot modeste și salariile să se împiedice de productivitate. Deși legătura dintre ele este legitate naturală, obligatorie deci. Astăzi, cea mai mare parte dintre noi fie o ignoră, fie o urăște.
Banii disponibili pentru plata muncii sunt foarte puţini. Necazul e că preţul modest al muncii se transformă într-un bumerang ce tinde acum să-i lovească pe cei ce-l învârt pe deasupra economiei. Pe de o parte, descurajarea muncii prin salarii mici; pe de altă parte, salariile mici descurajează consumul, periclitând producţia. Și un factor agravant: emigrația forței de muncă spre locuri unde este mai bine plătită. Iată și motivul pentru care analizele făcute la Banca Națională au dus la concluzia că, în 2015, creșterile salariale cu câte 15-25 de procente au fost inevitabile. Dacă însă sporurile salariale ce au încărcat bugetul anului 2016 s-au dovedit a fi inevitabile și tot inevitabil, vor împinge salariile în sus și în companiile private, ele s-ar putea întoarce împotriva societății în ansamblul ei, dacă nu vor fi însoțite de mai multă competenţă în organizare şi de o mai strânsă condiționare între bani - bunuri - servicii pe piaţă.
Pe ce mă bazez făcând această afirmație? Vă propun să priviți trei tablouri cu dinamici din anii 2005-2008, când în România a fost înregistrat un exces de bani, fără să fi fost și un exces de muncă. În acei ani, premergători crizei, cererea de mărfuri creștea continuu, acoperită de banii trimişi de românii plecaţi în lume, de împrumuturile de la bănci şi de câştigurile din economia necontabilizată. Salariile (tabloul 1) au crescut şi ele. Mai mult, oferta internă nu a ținut pasul cu cererea tot mai mare de consum și, prin urmare, importul excesiv (tabloul 2) a făcut să explodeze contul extern. S-a ajuns astfel la deficite uriașe în 2007 și 2008. Iar piaţa, pentru că i-au fost încălcate regulile, s-a răzbunat. Vedem cum, în tabloul 3, după creșteri dezlănțuite au urmat căderi dramatice.
Tabloul 1: mișcarea salariilor
Tabloul 2: evoluția componentelor contului extern (fluxuri nete) în anii 2000-2013
Tabloul 3: șocuri care au zdruncinat PIB-ul la cumpăna anilor 2008-2009
Dacă lecția acelor ani a fost bine învățată, avem șansa acum să nu ne mai fie administrată și în 2016-2017. Mai priviți încă o dată tabloul 1. După creșteri mari de salarii în 2006, 2007 și 2008 au urmat scăderi dureroase, sub nivelul zero. Acum, sporurile salariale sunt inevitabile. Există și unele acoperiri pentru acestea. Statistica a dat vineri comunicatul privind PIB-ul în 2015 și, iată că, după recesiune, avem creștere economică neîntreruptă. Deficitul bugetar a fost regularizat și să sperăm că nu va deraia în 2016. Contul extern s-a echilibrat. Datoria publică se menţine sub cota de avarie. Inflaţia s-a transformat în dezinflaţie, iar stabilitatea financiară e deja consolidată. Suntem, deci, pe un drum bun. Dar cu un mare pericol în față. În 2015, salariile au urcat în timp ce productivitatea a scăzut. În consecință, piața muncii rămâne rigidă și neofertantă. În plus, ne învârtim într-un cerc vicios: muncă-productivitate-salarii. Deși acest cerc ar trebui să fie virtuos. Și asta, pentru că societatea noastră, în mare parte, a rămas ostilă raportului salarii-productivitate iar reformele structurale sunt întârziate.
Timp de 26 de ani, tema productivității muncii (și – nota bene – cea a productivității capitalului) a produs angoase, a dus la disperare politicienii şi a enervat opinia publică. Or, viaţa ne-a arătat, în toţi aceşti ani, că investiţiile, finanţările, creşterile economice sănătoase şi, deci, bunăstarea sunt legate de productivitate. Corpul economic comportându-se tot aşa cum se comportă corpul uman: nicio fiinţă nu va fi aptă să intre în vreo competiţie înainte de a-şi rezolva problemele privind imunitatea – protectorul suprem al sănătății.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Acum vine parte cu calculul. Cumnata-miu castiga in jur de 2000 euro pe luna. Aia 6 cam cat sa castige? 250? Imensa diferenta, nu? Hai sa vedem. Daca aia in Irlanda fac lucrarea in 2 zile, inseamna ca, in 20 de zile lucratoare fac 10 astfel de lucrari. In timpul asta echipa din Romania face 4 lucrari. Daca pt 10 de lucrari sunt platiti in total cu 4000 euro (2000+2000) inseamna ca firma plateste pe fiecare lucrare executata salarii de 400 euro. In Romania firma poate face cu echipa aia 4 lucrari, si le plateste 1500 euro la toti. Deci plateste salarii de…375 euro pe lucrare contractata.
Despre asta e productivitatea. Dar mai era un amanunt: aia din Irlanda aveau tot felul de chestii motorizate pe langa ei. De escavat, de batatorit pamantul, tot felul de scule. Adica tehnologie. Eeee...aici e problema. La noi firmele nu au bani sa investeasca in tehnologie, asa ca trebuie sa angajeze mai multi oameni, si automat sa-i plateasca mai putin.
Se fac zeci de programe pt ajutor acordat unor firme, statul da jumate, cetateanul trebuie sa puna jumate. Dar nu exista nici o conditie in privinta tehnoligiilor utilizate de firma. Oare n-ar fi mai bine sa incurajam prin astfel de programe doar pe cei care se si tehnlogizeaza, sa fim siguri ca avem firme cu productivitate ca in Vest? Si daca impartim bugetul la mai putini, si daca vom crea mai putine locuri de munca, vom avea macar locuri de munca mai bine platite.
Nu stiu daca se poate, dar oare BNR nu ar putea incuraja in vreun fel bancile care acorda credite special pt tehnologizare catre IMM-uri? Dar ma refer la credite strict pt tehnologizare, nu pt materii prime, nu pt vreo masina luata pe firma.
Pana nu trecem pe o astfel de abordare, mai pragmatica, nu o sa schimbam nici mentalitati nici realitati.
Despre cresterea productivitatii prin educatie nu mai dezvolt, ca lungesc prea mult postarea.
Să te concentrezi pe "productivitate" ca o formulă magică și să faci apologia sărăciei și ca nu cumva "salariile să o ia înaintea productivității" înseamnă să gândești rudimentar, centralist, să nu pricepi că esența dezvoltării economice. Nu salariile mici sau mari aduc creșteri de productivitate, ci investițiile. "Reformele structurale" nu sunt un scop în sine, ci tocmai metode de a îmbunătății eficiența acestui proces de acumulare-investire, sau cel mai bine, de a deschide calea agenților privați să o facă.