Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Biata rachetă...

De rău augur a fost declarația Simonei înainte de New York: „Mai rău decât anul trecut, când am pierdut în primul tur, nu poate fi!...”.

Iată că a fost, căci, anul trecut, Simona Halep nu era lider mondial autoritar și nu intra în clubul celor câteva jucătoare nr. 1 WTA care au reușit să piardă într-un prim tur de Grand Slam.

Că poți să întâlnești de la început, la US Open, o jucătoare puternică, de Top 50, care, în fața numărului 1 mondial, va lovi decisiv, la risc, și că s-ar putea să-i și intre de îngrozitor de multe ori, e nasol, dar posibil.

Simona însă, a venit pur și simplu nepregătită mental pentru o asemenea situație.

Era clar, după primele ghemuri, că masiva Kanepi e relaxată, e în zi bună și că tot ce lovește cu așezare, de pe picioare, sunt torpile-punct, și pe dreapta, și pe rever. Așa ceva se contracarează printr-un joc al pașilor în plus – adversara trebuie obligată la cât mai mulți pași, înainte de a lovi.

Or, lipsită de luciditate, Simona exact asta nu a făcut. Nu a deschis prima terenul, nu a lărgit unghiurile, trimițând majoritatea loviturilor într-o zonă de 3-4 m în jurul centrului, de unde veneau amenzile.

Nici nu a alergat suficient ca să recupereze ce se mai putea; abia în setul 2 a dat drumul la picioare și a reușit să ajungă de la 0-3 la 4-4. Dar jocul ei a fost tot timpul fragil. Procentaj prost, atât pe primul, cât și pe al doilea serviciu.

Și a făcut două greșeli grave, simptomatice pentru starea ei mentală în acest meci. La 2-3 în setul 2, când era în revenire, a pierdut ghemul având mingea în față, fără presiune, la 3-4 m de fileu, pentru drive-volé – pe care l-a trimis în plasă! Și așa s-a făcut 2-4, nu 3-3. 

Iar în penultimul ghem, la 40-40, pe un retur de rever moale, pe centru, al lui Kanepi, având tot timpul să se pregătească și să lovească, a zgâlțâit din nou burta fileului.

În schimb, a fost foarte precisă și energică în a sfărâma, furioasă, racheta de pământ.

Pe scurt, Simona mi s-a părut ieșită din starea competițională. Necuplată la atmosfera de Grand Slam, unde fiecare meci se poate dovedi dificil. Nu cred că i-a prins foarte bine retragerea de la New Haven.

Ar mai fi fost o șansă: intrarea pe teren a partenerului ei de dublu mixt, Darren Cahill. Dar acum, marele australian nu a avut voie decât să stea în tribună și să se întunece la față...

PS Înainte de a părăsi terenul, Simona a dat de pomană o rachetă unui fan, de sufletul răposatei...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu

Există în istoria cinematografului două pietre de hotar: „Nașterea unei Națiuni”, de David Wark Griffith (1915), și „Triumful Voinței”, de Leni Riefenstahl (1935). Din punct de vedere al inovării în limbajul cinematografic, aflat în perioada de început a filmului mut la Griffith, și a primilor ani ai sonorului la Riefenstahl, e vorba de capodopere. Însă ideologia și etica lor sunt cât se poate de malefice: rasism feroce antinegri la Griffith, glorificarea lui Hitler la Riefenstahl.

Citește mai mult

Cybersecurity

„Avem un exces de producție în anumite intervale orare- de exemplu, între ora 10 dimineața și ora 16, când panourile fotovoltaice produc mai mult. Responsabilitatea noastră, ca furnizor, este să dăm clienților tarife orare: când există surplus, energie mai ieftină; când există deficit, un alt preț. Responsabilitatea clientului este să-și adapteze profilul de consum. Dacă la ora 13 există surplus și eu îmi permit să ofer energia cu un preț mai mic, ar fi bine dacă și clientul s-ar educa să consume în acel interval- să pornească aspiratorul din casă sau mașina de spălat de la depărtare”, spune Radu Brașoveanu, Director Digital Solutions la PPC România (foto: Yau Ming Low / Alamy / Profimedia).

Citește mai mult

Eugen Rădulescu

Am tot spus-o și o voi repeta până problema va fi rezolvată: cea mai severă constrângere a economiei românești este, de foarte departe, deficitul bugetar. Am trecut de la o datorie publică de sub 12% din PIB în 2006, anul dinainte de intrarea în UE, la 60% din PIB în prezent – o dinamică înfricoșătoare, care a atins apogeul în 2024, an fără crize sau evenimente excepționale, când deficitul unui singur an a ajuns la un neverosimil 9,3% din PIB.

Citește mai mult