Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De doi ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu! La doi ani de Republica, îți mulțumim că ne ești alături!

Românii buni de ură. Câte ceva despre profilul haterilor Simonei Halep

De fiecare dată când Simona Halep pierde un meci se întâmplă ceva ciudat: internetul abundă de comentarii insultatoare la adresa acestei sportive, invective pline de venin, jigniri îngrozitoare și absolut deplasate. Și autorii nu sunt străini. Sunt români. Alături de cei, puțini, care o încurajează și continuă să o încurajeze chiar și când rezultatele sunt mai puțin bune, foarte mulți parcă se dezlănțuie mulțumiți de înfrângere și urlând pe toate zidurile veșnicele mizerii: Simona de fapt e slabă, umflată de presă, ne face de râs, e lipsită de talent, locul ocupat este doar o conjunctură favorabilă etc...

E aici un tip de haterism antinațional care ne deosebește într-un fel de alte nații prin capacitatea nefirească de a urî concetățeni de-ai noștri care au reușit în viață prin munca lor. Nu ne deranjează foarte mult cei care au reușit fără muncă, prin furt, corupție și minciună, ca dovadă ca marile bogății sunt acumulate în mâinile celor certați cu legea. 

În schimb, invidia față de alți români care au reușit în condiții grele, prin sacrificiu și renunțări nici măcar nu mai este ascunsă. Pentru ca acești foarte mulți hateri nu o urăsc pentru că a pierdut, o urăsc pentru că, după ce a ajuns atât de sus, e în postura să piardă. Eșecurile ei sunt folosite ca alibi pentru exprimarea unor frustrări personale nesănătoase.

Află mai mult:

Cristian Tudor Popescu - SiMonica iese cu fruntea sus

Pentru ei nu mai contează că Simona are 1.68 și toate celelalte din top 10 sunt niște forțe ale naturii, începând cu Serena, continuând cu Masha, Petra, Aga, Ana, etc. Simona este diferită, fizic nu se poate compara cu competitoarele sale. O fată care a învățat tenis pe zgura murdară a Constanței într-o țară în care oamenii se târăsc în spitale cu moartea lângă ei și unde infrastructura sportivă este inexistentă. Unde înveți tenis doar dacă scoți covorul bunicii și-l bați în spatele blocului. În timp ce foarte multe dintre jucătoarele mari au crescut la mari academii de tenis, având asigurate toate condițiile de a face performanță, Simona a înghițit praf de mică, undeva într-o țară subdezvoltată, doar cu un vis și cu sprijinul unic al familiei. Șansa ei teoretică să ajungă o mare jucătoare de tenis era de una la un milion.

Ceea ce vedem la televizor este dansul suprauman al lui Federer, mecanica fină a loviturilor lui Nadal sau deplasarea robotică a lui Djokovic. Servele puternice ale Serenei, aplauzele publicului, trofeele sclipitoare, zâmbetele la conferințele de presă. Ceea ce nu vedem însă este ceea ce Andre Agassi numea „the loneliest sport”, singuratatea uniformizantă a tenisului într-o lume globală. Acum jucători foarte buni apar din toate colțurile lumii, nivelul este din ce în ce mai ridicat, cel mai înalt nivel cere calități atletice și mentale cu mult peste posibilitățile unui om obișnuit.

E aici un tip de haterism antinațional care ne deosebește într-un fel de alte nații prin capacitatea nefirească de a urî concetățeni de-ai noștri care au reușit prin muncă în viață. Nu ne deranjează foarte mult cei care au reușit fără muncă, prin furt, corupție și minciună, ca dovadă ca marile bogații sunt acumulate în mâinile celor certați cu legea.

Dacă ești în afara Top 50, banii sunt o mare problemă, nu ai un venit sigur. Turneele pe care le câștigi sunt puține, deplasările sunt lungi și costisitoare, sponsorii sunt și mai puțini și totul costă: antrenori, maseuri, mâncare, avioane, turnee. Dacă vrei să ai vreo șansă trebuie să începi de mic, să te antrenezi de la ora 5 până seara, să bați mingea de o mie de ori, să mănânci corect, să te odihnești corect, să ai un mental îndeajuns de puternic încât să nu renunți, să nu înnebunești făcând zi de zi aceeași rutină. Și chiar dacă faci asta s-ar putea să nu fie suficient. S-ar putea să fie alții oricum mai buni ca tine, sau cu posibilități materiale mai mari și care să poată plăti acel bilet de avion către turneul unde ai fi vrut tu să participi. 

Rutina de zi cu zi a unui jucător sau a unei jucătoare de tenis este un amalgam de durere, disciplină militară, singurătate, speranță și frică. 

(Foto Guliver/Getty Images)

Mulți ajung sisifi care urcă bolovanul până aproape de vârf, apoi din diverse motive (accidentare, minge care cade pe tușă, arbitrul sau pur și simplu adversar mai talentat) bolovanul cade la baza muntelui și calvarul reîncepe. Iar dacă ridici bolovanul până în vârf și stă acolo și ai crezut că ai reușit poate ai intrat în top 50. La fete asta nu este nici o garanție. Doar 37 de jucătoare din tot circuitul feminin au făcut mai mult de 500.000 dolari din tenis anul trecut. Bani din care trebuie să plătești totul, de la fizioterapeuți la antrenor.

Acolo, aproape de vârf, după sacrificii enorme, începi să înțelegi că sunt necesare alte sacrificii enorme. Mulți oameni se schimbă, înțeleg cu dificultate ce li se întâmplă. Mulți părinți cad în nebunie, sunt cazurile celor care și-au lovit sau bătut fetele pentru că au pierdut un set. Presiunea e imensă, banii sunt puțini și se duc repede, oasele și mușchii dor la vârsta fragede și durerea este o nouă realitate care își face prezența simțită în fiecare zi, ca un oaspete nepoftit, dar fără de care nu poți reuși.

Iar ca să reușești trebuie în primul rând să fii foarte bun, atât tehnic cât și mental. Tenisul este un sport neiertător pentru cei care cedează. Ești singur cu terenul și adversarul, iar reușita ta depinde de jucătorul de cealaltă parte a fileului, de mentalul său, de puterea sa psihică și de capacitatea ta de a trece peste eșecuri multiple. Pentru că la început pierzi extrem de mult și câștigi puțin. Dacă nu ai capacitatea să te ridici de jos și să o iei de la capăt în fiecare zi, vei rămâne doar o speranță sau un amator. În spatele aisbergului pe care îl vedem cu toții la televizor se află zecile de mii de ore de muncă, cheltuieli, nopți nedormite, antrenamente infiorătoare și costuri de oportunitate ratate. Unii reușesc după acest calvar. Foarte mulți renunță. Asta este ceea ce psihologii numesc „survivorship bias", adică tendința noastră de a-i vedea doar pe cei care reușesc într-un domeniu și de a-i ignora pe toți ceilalți, mult mai mulți, care nu au reușit.

Simona este în top 10 de ani deja, a petrecut mult timp pe locul 2 mondial, doar cu Serena în fața ei. Serena care se va retrage probabil ca cea mai mare jucătoare din toate timpurile. Și o poate face mâine. Nimeni nu i-a dat nici un bilet de favoare Simonei să ajungă aici. Nu există wild card pentru marea performanța în tenis. Nu există conjunctură fericită care să te aducă în primele 3 jucătoare din lume și să te mențină acolo.

Presiunea e imensă, banii sunt puțini și se duc repede, oasele și mușchii dor la vârsta fragede și durerea este o nouă realitate care își face prezența simțită în fiecare zi, ca un oaspete nepoftit, dar fără de care nu poți reuși.

Performanțele ei sunt deci uluitoare într-o lume în care nu ar fi trebuit, statistic, să fie. Este, în termenii lui Nicholas Taleb, o lebădă neagră.

La data la care Serena câștiga primul său titlu de Grand Slam, în august 1999 într-o finală epică cu o altă legendă Martina Hingis la US Open, undeva pe un teren de zgură din Constanța o fată tunsă scurt trimitea mingea către fratele său. Avea 8 ani și începuse să joace tenis în fiecare zi de la 6 ani. Departe de marile academii de tenis ale lumii, departe de arenele internaționale și de condițiile moderne ale performanței în tenis, într-o țară aflată încă în afara Europei și NATO, cu un nivel de trai modest și o infrastructură sportivă deprimantă, Simona Halep învăța să trimită loviturile peste burta fileului. Atunci, șansele ca ea să devină o jucătoare profesionistă în Top 10 mondial erau infime. Șansele ca vreun organism al statului să o ajute să-și pună în valoare această pasiune erau și mai mici. Mici până la cinism, într-un moment în care nivelul de corupție instituționalizată colcăia de sănătate și nu exista nici cea mai mica intenție pentru o organizare civilizată a performanțelor sportive.

Simona a ajuns însă numarul 3 mondial. Are 1.68 și 64 de kg. Toate celelalte colege de Top 10 au peste 1.75. Multe sunt școlite la marile academii de tenis. Nu au cunoscut arșita unui teren delimitat de buruieni și nu au băut apă din rugina unei cișmele. Statele unde au crescut de mici s-au ocupat de ele, le-au creat condiții de antrenament decent, o infrastructură competitivă, le-au oferit părinților posibilitatea de a avea un nivel de trai solid care să le permită să investească în viitorul fetelor fără să-și ipotecheze viața. Ele ar avea de ce să mulțumească țărilor respective.

Dovedim, foarte mulți dintre noi, că nu am învățat nimic din eșecurile trecute, și ca pe undeva ne merităm lipsa de civilizație pe care o trăim. Ne merităm politicienii care ne fură, pentru că mulți români își doresc să fie ca ei, nu ca Simona Halep.

Și totuși, în ciuda acestor realități, Simona este urâtă la ea acasă. Un soi de gelozie nedisimulată amestecată cu antipatie pentru o sportivă, în mod obiectiv, cum rar am avut în istoria sportului românesc. Într-o țară în care succesul prin muncă nu este interesant, unde pentru a reuși trebuie să dai șpagă, să furi sau să te bazezi pe relații și nepotisme, succesul unei fete ajunsă foarte sus prin propriile resurse este neobișnuit. Și mai mult decât atât, este o dovadă că se poate și altfel într-o Românie paralizată de decenii de comunism și capitalism sălbatic și în care munca e privită ca o corvoadă pentru fraieri. Unde e mai bine să aștepți ajutoare de la stat decât să te deranjezi muncind. Succesul Simonei este o lovitură pentru toți cei a căror viață a fost clădită pe alte ingrediente. De aici vine această ură, aparent inexplicabilă.

Simona mai și pierde. Și Serena pierde. Și Sharapova, care este eliminată constant de jucătoare în primele tururi, și asta nu mai reprezintă o tragedie. Genie Bouchard, considerată o mare speranță, este acum pe locul 50 după ce în 2014 juca finala la Wimbledon. Dar nici una dintre ele, în propria lor țară, nu este supusă la abuzul de ură la care este supusa Simona în România. Este un spectacol trist pe care îl urmărim cu toții și care spune mult mai multe despre starea noastră ca națiune decât despre Simona Halep. Dovedim, foarte mulți dintre noi, că nu am învățat nimic din eșecurile trecute, și ca pe undeva ne merităm lipsa de civilizație pe care o trăim. Ne merităm politicienii care ne fură, pentru că mulți români își doresc să fie ca ei, nu ca Simona Halep.

Este o lecție aici pentru noi toți. Această fată nu are nici o obligație față de nimeni în afară de familia sa și față de propriul său anturaj. Nu s-au investit bani publici în succesul sau în eșecul său. Dar lipsa aceasta de respect pentru cei care reușesc și altfel, într-o țară în care se presupune din start că nu se poate și altfel, arată cât de mult mai avem de învățat până când să putem fi considerați cetățeni europeni. Ce putem face? Să ne preocupăm mai puțin de eșecurile sale, și mai mult de munca pe care a depus-o ca să își permită să mai piardă și meciuri. Și dacă vom aplica fie și puțin din munca ei în viața noastră de zi cu zi, vom reuși să ne schimbăm pe noi în mai bine, și să schimbăm această țară. Până atunci, cu ură și invidie nu se va putea construi nimic.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Mie nu-mi pasa daca pierde ori castiga. O respect enorm! E profesionista si-si face treaba cum stie ea mai bine. Cainii latra, Simoana joaca.
    • Like 1
  • Un deosebit articol , felicitări !
    • Like 0
  • check icon
    Mă grăbesc să scriu înainte de a se disputa meciul cel mare(10:40, 11.07.2017): nu am nimic cu S Halep, nu mă interesează, nu mă atrage în nici un fel dar ... dar când o laudă CTP-ul ca pe sfânta Filofteia, nu pot să nu o privesc cu mai multă atenție și să-mi spun că este urcată cu forța pe piedestalul pe care scrie BUN NAȚIONAL! Și asta mi se pare o exagerare: va ajunge numărul unu? Bravo ei! Va ajunge numărul unu prim? Iarăși bravo ei! Dar nu-mi cereți această manifestare de naționalism/patriotism, nu-mi cereți să mă excit la simpla-i prezență pentru unicul motiv că-i de-a noastră, din popor!
    CTP-ul, ziarist pe care-l stimez și-l admir, a devenit din greșeală principalul ei susținător public și nu mai poate da înapoi (orgoliu?), dar eu nu am de gând s-o aplaud necondiționat, pentru că nu a știut să facă pasul la adevăratul profesionism (schimbarea antrenorilor cu o frecvență apropiată de a curentului alternativ este doar un exemplu), rămânând o foarte bună jucătoare de pluton care poate ajunge pe primul loc în lume prin jocul rezultatelor și absența altor jucătoare mai tari! Faptul că nu este nici pe departe geniul tenisului feminin așa cum o vede CTP-ul, a fost demonstrat de modul în care a pierdut finala de la Paris, finală în care și-a arătat toate lipsurile fizice, mentale și de pregătire!
    Dacă vreau să câștige astăzi (11,07,2017)?
    Cu siguranță!
    Dar nu-mi cereți să-mi și placă, pentru că am prea multe motive pentru a nu putea face asta!
    • Like 0
    • @
      Victor66 check icon
      Și care-i motivul, atunci? Anti-românismul care vă caracterizează pe dumneavoastră și pe mulți alți români?
      • Like 0
    • @ Victor66
      check icon
      Dacă pentru dumneavoastră nu este clar, atunci o să explic: SH este adulată din nevoia de eroi, de rezultate, de „vorbit de bine”, SH este un pseudo model vopsit în roz pentru că lumea celor mai mulți români este cenușie! Dacă naționala de fotbal ar avea rezultatele de acum 25 de ani, SH ar fi o anonimă!
      Lucrurile sunt dincolo de sport, motivele sunt altele decât rezultatul sportiv în sine: omul simplu se identifică cu SH (mai ales dacă-i și mai spune proTV-ul sau alt post câți bani a câștigat din tenis) din nevoia de a părea CINEVA, din nevoia de a i se întâmpla și lui ceva frumos, din nevoia de a se simți măcar prin reprezentanți mai bun sau mai tare sau mai talentat decât alții sau altele.
      Anti-românism?
      Dumneata te joci cu vorbele și nici măcar nu le înțelegi suficient de bine, transformând o simplă discuție într-o acuzație care altă dată te ducea la zid: dacă a fi lucid înseamnă a fi anti român, atunci sunt și anti american și anti rus și anti francez, etc, etc.
      În concluzie: prea mulți români se pricep peste noapte la tenisul de câmp deși cel de masă are rezultate net superioare: știți de ce? Pentru că despre tenisul de masă nu a scris CTP-ul sau altul asemenea lui, pentru că acolo nu sunt „anti români” deși una dintre cele mai bune jucătoare ale noastre este o etnică maghiară, pentru că înghițiți nemestecat ceea ce vă servesc alții pe tavă!

      Îi doresc succes, dar va fi succesul ei și nu al unei națiuni, așa cum aveți tendința să îl transformați dumneavoastră și alțiI!
      • Like 0
    • @
      Victor66 check icon
      Atacuri la persoană, bravo, asta îți dă dreptate. Cine te punea la zid pentru că scoți în evidență anti-românismul? O sportivă de valoare este un ”pseudomodel vopsit în roz”? Nu este un pseudomodel, pentru că nimeni nu o consideră salvarea națiunii, ci o sportivă de elită, și chiar este un model din acest punct de vedere. Și partea cu vopsitul în roz sună fain, dar cred că nu are sens decât pentru tine.
      Arată-mi măcar un stat în care sportivii de elită să nu fie scoși în față, în care să nu existe mândrie națională! Oricare ar fi rezultatele naționalei de fotbal, cine ar ignora un sportiv de performanță? O varietate de afirmații fără fundament.
      În plus, nu a scris CTP-ul despre ea că este o ”țărăncuță”? Acum s-a schimbat cu 180 de grade pentru că are succes și prindere la public?
      Așa că, concluzia este că SH nu este scoasă în față de pomană, chiar are valoare, și nu, nu îmi trăiesc victoriile prin ea. Data viitoare încercați să nu faceți pe mama Omida și să ghiciți gândurile altora.
      • Like 0
    • @ Victor66
      check icon
      Cu toate că stau cam rău cu timpul, mă văd obligat să vă răspund!
      Așadar ...
      Domnule sau doamnă, atac la persoană ar fi dacă aș spune că dumneavoastră aveți un text în care nu ați făcut nici o greșeală, nu ați păpat nici un semn de întrebare, nu aveți greșeli de logică și exprimare și că folosiți termeni pe care-i înțelegeți și stăpâniți 100%! Da, dacă aș spune așa ceva, ar fi atac la persoană! Dar nu spun, pentru că nu este adevărat ...
      Mai departe, mă văd forțat să sar la povestea cu mama omida (lipsește majuscula din motive personale): dacă m-aș crede mama omida aș încerca să ghicesc, ceea ce nu este cazul, pentru că nu prevăd nimic din viitor ci doar constat prezentul și trecutul.
      Apoi, SH este un sportiv de „elită” în România, țară care suferă din lipsa performanței: nu poate fi un model de succes decât în momentul în care are cu adevărat succes însă, ceea ce a făcut până acum, o plasează exact în plutonul jucătoarelor de tenis - poate în prima jumătate a acestuia, dar tot în pluton!
      Notați vă rog faptul că sportivii cu performanțe nu sunt scoși în față ci se scot singuri, prin rezultate: din nou se dovedește că SH este „la sat fruntaș și nu la oraș codaș”, satul fiind lipsa performanței românești în mult prea multe domenii în ultimii ani și, exprimarea, nu doar o problemă de formă!

      P.S.1 - sunteți supus propagandei și nici nu înțelegeți asta: păcat!
      P.S.2 - vreți neapărat să-mi placă ce vă place și dumneavoastră? Nu ar fi plictisitor?
      P.S.3 - dacă ați putea, m-ați pune să mănânc salam cu soia?
      P.S.4 - ca să nu fiu acuzat de atac la persoană, vă rog să-mi explicați ce înseamnă „prindere la public”: este același lucru cu a avea priză?
      • Like 0
  • stiu forte bine ce inseamna sa faci performanta,pentru sportiv antrenamente obositoare,cantonamente,iar pentru antrenor,tot munca !O admir pe Simona! Este extraordinara,o respect pentru munca ei.Imi aminteste de o fetita care la sase ani intra in sala de gimnastica !Si acum e tot acolo,dar in Norvegia unde este cu adevarat respectata pentru munca ei.
    • Like 1
  • Ai dreptate, Simona nu ne datoreaza noua nimic. Tot ce a facut a facut prin munca ei.
    Asta insa:
    "Statele unde au crescut de mici s-au ocupat de ele, le-au creat condiții de antrenament decent, o infrastructură competitivă, le-au oferit părinților posibilitatea de a avea un nivel de trai solid care să le permită să investească în viitorul fetelor fără să-și ipotecheze viața. " - BALARII!!!!!
    Academiile de tenis costa si oricum sunt construite de privati nu de stat, statul american de ex nu a dat un ban pt pregatirea Serenei. Si e normal: Serena sau Simona impart banii cu noi?! Nu. Si daca isi face cineva iluzia ca undeva in lumea asta se face tenis la scoala, se inseala amarnic. La scoli se fac sporturile de echipa.

    Ai reusit sa faci exact ce ai criticat haterii ca fac, doar ca nu cu Simona ci cu o tara intreaga. SI parerea mea, fara motiv.
    • Like 0
  • Trebuie respectata si iubita, o sfatui, ca bluzita sa poarta o IE.
    • Like 0
  • referitor la valul de ura care o loveste pe Simona matale ai dreptate: de multe ori oamenii merg prea departe cu injurii si jigniri la adresa unui sportiv care cu bune cu rele reprezinta tara asta la cel mai inalt nivel cu fruntea sus ! Dar de asemenea sportivii joaca pentru locul intai si un esec e un esec ( chiar daca e in finala asa cum spun multumiti unii) si chiar si ea o stie !
    • Like 0
  • citez - "Până atunci, cu ură și invidie nu se va putea construi nimic."... Eu am impresia ca nu putem construi nimic cu autosuficienta asta tipic romaneasca, cu acest lasa ca merge si asa, sau cu adormitul pe victoriile altora... Pana una alta la noi e cum e si la altii se vede diferenta... S-a gasit acum argumentul si explicatia pentru toate mesajele negative ( dar poate adevarate, indreptatite) de pe net: sunt frustrati dom'le, sunt heitari... zic lucruri negative pe care noi nu vrem sa le bagam in seama.. nu vrem sa bagam in seama ca traim zi de zi intr-o cocina si ca suntem niste pleostiti si vrem nu vrem comentam de succesele altora ( sau de esecurile lor) - in loc sa vorbim de vietile noastre - de aspectele de zi cu zi de care ne lovim... de nesimtire, nepasare, indolenta etc...
    • Like 0
  • Nu a spus nimeni ca nu e o jucatoare buna, chiar este si se vede clar ca a muncit f mult si in conditii precare fata de alte jucatoare mari ale lumii, dar personal eu cred ca toata aroganta ei , este rezultatul la care s-a ajuns. Asta este de fapt motivul din care si-a atras si foarte multe antipatii! Se pare ca dupa finala de la RG si-a cam dat seama si ea si se observa clar, din interviurile date, ca a lasat-o mai moale!
    Sper s-o tina asa ! Cred ca bucuria mea cand ar castiga ar fi mult mai mare!
    • Like 0
  • Atitudinea asta, pur romaneasca, nu e de ieri, de azi. Pe vremuri si Nastase a fost hulit pentru ratarea cupei Davis, de parca era scris in caietul de sarcini, sa o castige.
    Cu mentiunea ca zgura Constantei unde Simona a invatat tenis, nu e chiar asa de "prafuita" cum autorul incearca sa exagereze, articolul e unul de bun simt, ce trebuie sa dea de gandit. Sunt decenii de lipsa de educatie, in care "Noi muncim, nu gandim" s-a infipt prea tare in creierul spalat de doctrina comunista, iar iesirea din starea asta trebuie facuta cu multa tenacitate de catre toti cei care au capacitatea si autoritatea necesara pentru a o face: parinti, profesori, media. Deocamdata in afara de cateva reactii in social-media, nu prea vedem eficienta la celelalte celelalte categorii.
    Si un amanunt: cand Tecau si Mergea au castigat argintul (a pierdut finala) la Rio, ne-am bucurat cu totii. Asa-i? De c-am putea-o face si acum?
    • Like 0


Îți recomandăm

Diabet

În România, 1.785.300 de persoane milioane de adulți cu vârste între 20 și 79 de ani au diabet, în fiecare an 19.000 de oameni sunt uciși de această afecțiune. Sunt cifrele seci din spatele unui suferințe care afectează viețile a 1 din 10 adulți români și, totodată, viețile familiilor acestora, în contextul în care la nivel mondial 1 din 11 oameni suferă de diabet. (Foto: Guliver Getty Images)

Citește mai mult

Om de afaceri

Să începi și să crești o afacere în România este astăzi un act de curaj sau, poate, de nebunie. Ar fi mult mai simplu să stai, sau să te angajezi la stat, sau să fugi mâncând pământul, îngroșând rândurile celor patru milioane de refugiați economici din România.

Citește mai mult

Copil cu steag

Marea majoritate a celor care au fost complici sau au participat la represiunea participanților la Revoluția din 1989 au ocupat imediat după '90 funcții importante în servicii și structuri ale statului, astfel încât interesul lor ca aceste detalii să nu fie descoperite a fost absolut vital, susține istoricul Mădălin Hodor, cercetător CNSAS, într-un interviu acordat Republica.ro. (Foto Guliver/Getty Images)

Citește mai mult

formulare

În forma publicată în Monitorul Oficial, persoanele fizice ce obțin venituri din activități independente, profesii liberale, PFA, drepturi de proprietate intelectuală nu mai sunt scutite de plata contribuțiilor la CAS și CASS dacă au și venituri din salarii, deși în Nota de fundamentare a ordonanței de urgență erau scutite. (Foto: Guliver/Getty Images)

Citește mai mult