Foto: Getty Images
Dacă ființa umană ar putea opta între a mânca sau nu, probabil că lumea ar fi încă un paradis. Populat de ființe filiforme plutind fericite în stratosfera imponderabilă. Și nu un purgatoriu de umanoizi bezmetici bântuiți la ceas de seară de întrebarea recurentă ce mâncăm. Sau măcar n-am mai auzi la tot pasul “bă, mânca-ți-aș”, ”mi-ai mâncat viața” sau, mai rău, ”mi-ai mâncat averea”. Pentru gura asta ne batem între noi ca chiorii, tre să băgăm în ea, zicea mereu și bunica. Practic, zilnic. Înțelesese condiția umană în esența ei ultimă. Mai puțin detalii deloc grammar nazi în vremea ei, cum ar fi cacofoniile.
De la păcatul originar la ce să mai fac eu, oare, de mâncare
Cine știe dacă nevoia zilnică de a mânca n-o fi cumva parte din pachetul de blesteme ale zeilor după ce Eva, prima foodistă din Univers, a gustat fix din singurul fruct de care nu trebuia să se atingă, mărul discordiei. Se știe că foodiștii nu se mulțumesc niciodată cu ce au la îndemână și vor mereu altceva. Alături de ”vei naște cu durere” trebuie să fi fost rostit și un ”va trebui să faci de mâncare în fiecare zi”, dar nu s-a auzit bine la moment.
Avea de ales Eva între pere, prune, caise, cireșe, piersici și cine mai știe câte fructe locale și de sezon. Ar fi fost preferabil să nu-i supere pe cei de mai sus, mai ales că nu existau încă nici avocați, nici ong-uri, nici social networks. Dar deja e prea târziu să ne mai batem capul.
Ei bine, nu, a ținut ea să polemizeze cu șarpele. A mușcat din măr să se convingă dacă într-adevăr an apple a day keeps the doctor away. Bine, probabil și ca să nu-i lase copyright complet lui Steve Jobs mai târziu, doar că lui nu prea i-a păsat. Și el, o Eva modernă, să-i recunoaștem condiția de deschizător de drumuri.
Și uite așa, de la căderea din paradis la alunecarea în infernul bucătăriei cotidiene n-a mai fost decât un pas. Un pas mic pentru Eva, un pas al naibii de problematic pentru omenire. Ce să mai mâncăm pare uneori un mister mai greu de descifrat decât secretul piramidelor. Sau al plimbării pe la piramide îmbrăcați în alb. Albul e pentru golf. Sau ale coaliției PNL-USR PLUS (prinsă cu ale bucătăriei îmi scapă dacă am scris corect). Fostei coaliții, ok, dar misterul rămâne.
Trebuie să fi fost foarte puțin interesată și de ideile solidarității de gen, Eva, pentru că povara curiozității sale au purtat-o exact urmașele ei. În realitate, formularea corectă e oare ce naiba să mai fac azi de mâncare? La întrebările fundamentale ale vieții răspunsul trebuie să-l găsească mereu femeile, bărbații vin obosiți de la muncă. Gătesc, deci exist. Secole, milenii la rând.
Cumpărați și veți fi liberi
Ideile feministe aveau să se nască mult după trecerea dezinvoltă a Evei pe planetă. Lungul drum al al abolirii obligativității statului la cratiță/oală ca activitate cotidiană. Și asta nu pentru că ființa complementară a femeii ar fi înțeles în sfârșit să împartă democratic obligațiile conviețuirii; asta după ce milenii bune a profitat de împărțirea absolut nedemocratică a plăcerilor aduse de respectiva situație. Prin ființă complementară am numit bărbatul, cel întors obosit de la muncă, în caz că nu e clar. Jumătatea ei inegală.
Cunoscutul tablou al femeii cu șorț a început să se estompeze, așadar, mai puțin prin egalizarea ideologică a sexelor, și mult mai mult după ce au apărut hipermarketurile, megacongelatoarele, fast food-ul, cafenelele, take away, delivery, riderii, bicicletele, ambalajele izolate termic, smartphonul și aplicațiile.
Mișcarea de eliberare a femeii de sub jugul mâncării gătite părea pe punctul de a învinge. Vorbim de era prepandemică- acum se rescrie totul în timp real, iar meciul e în plină desfășurare. Comanzi și mănânci, deci exiști. Tu și familia, eventual.
Feminiști, poate, fomiști, sigur
Liberi de gătit sau liberi de tabu? Nigella Lawson definește bucătăreala o îndeletnicire foarte feministă
Nu-i așa că suntem toate un pic mai fericite? (Unde prin fericire se subînțelege inclusiv timpul din viață dedicat whatsapp.) Cu siguranță ne simțim mai libere. Suntem, probabil, mai pline de chef de viață întorcându-ne acasă cu pupilele adânc înfipte în telefon decât mamele noastre. Mame care fixau neantul dintre stații visând la un sistem în care să intri la metrou cu sacoșa de cartofi și să ieși cu ei gata curățați. Sau decât bunicile noastre amenințate cu excomunicarea din județ dacă nu turnau mămăliga când bătea de 12.
OK, stăm mai bine decât generațiile trecute, e incontestabil. Dar suntem și ceva mai rotunde, suntem mai cu toții permanent cu ochii pe cântar. O planetă de Bridget Jones de ambele sexe, liberi dar plini de neîmpliniri și frustrări; pe care încercăm să le reducem la tăcere mâncând. Suntem oamenii contemporani liberi și grași.
Aidoma Evei, nu rezistăm cofetăriei sau patiseriei noi din cartier, cafenelei trendy de vizavi de birou sau pubului sclipitor în orele amurgului. În familie, ne trezim că s-a făcut ora 8 și hai să comandăm, deci, ceva. Ne permitem, că altfel la ce folos toți anii ăia de facultate și master și doctorat și specializări obositoare. Iar dacă nu ne permitem dar o facem oricum, las că mai vedem noi mâine.
Bucătăresc, deci aș putea fi și mai liber
Și, din evoluție în evoluție, ajungem să nu mai știm deloc ce e binele și ce e răul în materie de mâncare. Seamănă alimentația fiecăruia dintre noi cu o victorie? Who is the prisoner, vorba lui Ben Okri. Eliberarea din presupusul infern al bucătăriei nu pare deloc să semene cu regăsirea paradisului pierdut, ci doar s-a schimbat aspectul purgatoriului.
Orice eliberare reală începe mereu cu acceptarea, elementară psihologiei. Acceptarea ideii că gătitul e o activitate necesară. Care poate fi chiar plăcută dacă învățăm cu adevărat să o facem. Întoarcerea la origini. Cook your own meal – un semn al vremurilor. Acceptarea ideii că mâncarea gătită acasă e mult mai aducătoare de bună dispoziție, de sănătate și de economii. A ideii că suntem cu adevărat liberi dacă depindem mult mai puțin de altele și mult mai mult de noi. Cu alte cuvinte, dacă învățăm ce e de învățat și nu rămânem blocați în ideea că realitatea poate fi doar întru-un singur fel. Că bucătăreala nu e sinonimă cu tortura și că gătitul e în ADN-ul sexului slab sunt doar banale locuri comune, demult apuse. Așa cum femeile își iau joburi, la fel și bărbații pot pregăti din când în când cina.
Depășirea modelor, trendurilor, renunțarea la copierea a ce fac alții și ieșirea din gândirea captivă, despre asta e totul. Think outside the box. Adevărul gol goluț, eliberat de brizbrizuri și festoane, de maioneză și ketchup în tub de plastic: orice aspirație de dezvoltare personală nu începe cu un curs pe bani mulți, ci în propria bucătărie. Mindfulness gratis și cu folos multiplu. Oare de ce ar fi normal să facem curat în casă, să ne facem dus și să ne îngrijim, dar nu și să gătim? De ce primele două sunt axiome universale, iar a treia, eternă temă de dezbatere? Și ce ocazie mai bună decât pandemia pentru a ne privi în oglindă și a corecta ce e greșit în viețile noastre…
Haos vs. ordine. Timp pierdut vs. eficiență
Și, ca din orice purgatoriu care se respectă, avem doar două ieșiri (noi, oamenii, nu noi, femeile): ori continuăm să mâncăm ce, când și pe unde apucăm, cu consecințele știute, ori ne decidem să învățăm cu adevărat să fim organizați și să gătim.
Cât despre a găti ca acțiune care cere timp, dezbrăcată de ideologie, e și asta tot un reflex aproape necondiționat: ne duce instant cu gândul la orele pe care nu le mai putem pierde aiurea. Sau, mai rău, valabil tot pentru cei din era analogică, la orele fără număr cu flacăra aragazului abia pâlpâind sub adidașii congelați. Sau, mai practic, la aroma inconfundabilă de ceapă în păr. Pentru care în principiu e suficient un duș, dar asta nu e foarte simplu, de exemplu, în orașul administrat de Nicușor și apostolii de sector.
Dar cu adevărat asta înseamnă a găti, a face de mâncare? Oboseală, transpirații și caietul străvechi cu rețete? Sau copy paste orbește de pe net, sandwich cu ton și avocado sau banana bread cu semințe de chia? Sunt și acestea reflexe ale minții ușor încătușate în ideile altora.
Puțini știu că Sofia Loren a publicat mai multe cărți de rețete, gătea permanent și invita oameni la masă
Experiența celor deja inițiați spune că nu asta înseamnă. Întrebați oamenii despre care știți că își hrănesc familia cu zâmbetul pe buze. Așa făcea și Sofia Loren; așa fac multe persoane cu profil public, ieri și azi. Nigella Lawson povestește mereu cu multă generozitate cum a trecut ea însăși de la anti-talent plin de prejudecăți la mama și soție care pregătește cu multă plăcere mesele familiei.
Iar a pregăti de mâncare simplu, sănătos, gustos, rapid și pe cât posibil prietenos cu mediul nu mai înseamnă ce însemna demult: imensa oală de ciorbă în care să fiarbă întâi ciolanul niște ore și apoi restul, sau învârtit trei ore la sarmale. Din care să te plictisești mănânci apoi toată săptămâna sau, mai rău, din care o parte să ia drumul gunoiului pentru că repetiția exagerată creează alt tip de frustrare.
Ce înseamnă să mâncăm bine? Să mâncăm corect
Știe toată lumea care vrea să știe că dieta contemporană adaptată stilului de viață actual înseamnă, pe scurt, farfuria Harvard. În traducere simplă, o combinație de alimente vegetale – legume, zarzavaturi și fructe, alături de cantități moderate de carbohidrați cât mai integrali, oarece proteine și ceva grăsimi la mesele principale.
Forma pe care o ia această combinație depinde doar de noi dar în nici un caz nu se traduce prin aperitiv, felul 1, felul 2 și desert toate la un loc, zi de zi.
Combinația poate lua multe forme diverse:
-o supă și două tartine
-o salată vegetală alături de o parte proteică – carne, pește, brânzeturi, leguminose, puțină pâine
-un aperitiv vegetal și o porție de paste cu sos sau cu brânzeturi
-o porție de paste în care se regăsesc și proteine, și vegetale
-o salată completă ca fel unic
-un sandwich cu brânză/șuncă, multă salată verde și eventual alte chestii verzi
A găti înseamnă întâi a gândi și abia apoi a face
Ar fi imposibil de imaginat astăzi un om care mănâncă la prânz o mega ciorbă plină de carne grasă însoțită de vreo patru felii de pâine; urmată de niște cârnați cu varză călită asortați cu o cantitate corespunzătoare de mămăligă sau cartofi prăjiți cu vreo ceafă la gratar. Și după așa o masă să mai poată da randament. Cu atât mai puțin ne putem imagina o cină în felul ăsta, dacă avem un minim de repere alimentare corecte. Orice nutriționist cu credibilitate e de acord să mai facem din când în când excese, și în anumite limite. Atât timp cât ele rămân excepții și nu tind să se transforme în regulă.
Continuarea articolului pe blogul autoarei, mammalapasta.ro, unde găsiți mai multe povești din bucătărie.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Dar e usor de inteles de ce ai gravitat catre mitologia greaca. Povestile biblice cu eve si mere si serpi si coaste sunt mult mai plictisitoare :D
Multumeam intr-un articol mai vechi femeilor din vietile noastre de barbati nevoiasi, nepregatiti sa ne luam pe cont propriu la tranta cu viata in contextul ei modern actual. Azi vreau sa ne multumesc si noua, barbatilor.
Cum startul in viata ni-l dau genele mostenite intregite de educatie, influentandu-ne aproape definitiv personalitatea, piatra de temelie a constructiei eului va fi asezata intotdeauna de parinti. Cateva vorbe ale expunerii mele li se cuvin.
Ei si-au facut deja datoria fata de noi, chiar daca si acum ne suna in momente nepotrivite sa ne intrebe daca am mancat sau daca dormim suficient. Vizitele la ei, din ce in ce mai rare din pacate, adauga cativa centimetri taliei noastre si la plecare papornitele vor la fel pline ca-n studentie. Tatii se vor descurca mai usor fara noi, insa mamele vor gasi intotdeauna o metoda prin care sa ramana in jocul vietii puiului ei. Asta n-o sa se schimbe niciodata. Cat va fi viata pe pamant mamele vor gasi o modalitate sa fie intr-un fel sau altul langa odrasla neputincioasa.
Treaba grea sa demonstrezi unei femei care te-a nascut si crescut, ti-a vazut fiecare slabiciune pe care a incercat cu blandete s-o indeparteze, te-a corectat ingaduitor cu vorbe iscusite, ti-a oblojit toate ranile copilariei si adolescentei, ca poti deveni independent ca poti sa-ti faci un rost, sa devii un om “pe picioarele tale”. Toti am trecut prin asta. Sunt convins ca va e familiar subiectul. Dupa ce ne-au suportat vremuri de incercari si amaruri felurite, cu inima-ndoita deschid usa tarcului si iti dau drumul prin curte. Du-te mama, fa-ne mandri! Ceva de genul asta ar suna indemnul.
Una din etapele procesului de rupere a cordonului ombilical este descoperirea unei alte crestine care sa ne suporte si pe umerii careia sa transferam de la parinti responsabilitatea vietilor noastre. Cu bune si cu rele, sa le intram pe sub piele cum stim noi mai bine, fiecare dupa putinta. Odata gasita fata din vis, ea trebuie impresionata. Ne chinuim sa parem mai buni decat suntem, ne fastacim in cele mai penibile moduri, ne impiedicam de noi si de nesigurantele noastre. Nu stiu cum dracu’ facem, n-am descoperit inca o reteta universal valabila, dar pana la urma reusim sa pacalim o domnisoara sa devina doamna. Doamna “Cutarescu”. Suntem mandri nevoie mare ca ne poarta numele de-acum inainte.
Odata trecuta si asta pe lista victoriilor personale, ne apucam sa construim cuibul unde speri ca tu vei cocosul si ca tu vei da ora exacta. Te lamuresti insa pe parcurs ca rolul de cap de familie nu inseamna exact ce te asteptai tu. Si bine faci. Devii constient ca “eu” se transforma in “noi”. Incepi sa te descalti la usa pentru ca ti-e mila de covoarele aspirate de curand, pui capacul la pasta de dinti, dezlipesti cu greu telecomanda de mana dar o faci intr-un final, inveti drumul pana la piata, constati ca sunt mai multe tarabe in locul ala pestrit nu doar cea din capul primului rand, dai picioarele jos de pe masuta de cafea, pui chilotii si sosetele murdare in cosul de rufe, te lamuresti ca exista un cos de rufe, deslusesti misterul bucatariei, scoti puloverele din cuptor si te prinzi ca de acolo iese haleala aia buna. Citesti carti de bucate, descoperi uimit ca poti aprinde aragazul. Te folosesti de informatiile asimilate din cartile cu retete si in mod straniu cartofii prajiti si ouale ochiuri se transforma in tot felul de minunatii culinare.
Realizari, toate cele de mai sus fara ca lista sa se inchida vreodata, cu care reusesti sa-ti zapacesti placut nevasta. O ajuti sa iasa din starea de confuzie asigurand-o ca pentru ea ai facut toate astea tu cu capul si manutele tale.
Sirul asta lung de lucruri de care iti dai seama ca esti in stare te conving faptul ca ai devenit atent la nevoile omului de langa tine. Si ca ai facut asta fara sa te susupectezi de tradare a propriei persoane si a propriilor convingeri.
Vremea barbatului cu mana de fier a trecut, modernul impune civilizatie, blandete si toleranta. Iron Man inseamna altceva acum. Agresivitatea in orice forma a ei nu ne face cinste. Moda Macho cu palma grea si gura mare nu-si mai gaseste locul in cultura actuala. Suntem capabili sa gasim alte metode de a ne impune punctele de vedere daca tinem mortis sa facem asta. Trebuie sa ne depasim conditia de caveman, sa evoluam ca specie. Sa coboram din copacul din care femeile inca cred ca traim razboindu-ne intre noi pentru un loc pe cea mai de sus craca.
Iar daca sufletul va e mai incapator decat mintea dati frau liber instinctului. Aveti incredere in mama natura. Sunt sigur ca nu ea ne-a invatat sa fim rai, discriminatori, meschini sau ipocriti.
Vad in jurul meu si citesc despre barbati curajosi care isi asuma rolul de Iron Man modern si sunt prezenti intr-un mod pozitiv in viata familiior lor. Iar faptul ca o fac si ca o recunosc public ii face puternici. Sunt mandru de ei si vreau sa le multumesc pentru exemplul lor. Nu-ti stirbesti din demnitate daca speli vasele. Nu-ti pierzi prestanta de mascul daca bagi aspiratorul. Din contra. Castigi respect si admiratie. Creezi precedent sanatos pentru copii. Care vor prelua comportamentul si ideile tale si le vor perfectiona pe viitor.
Doamnelor, nu suntem ignoranti. Ne pasa. Poate ca nu gasim de fiecare data metoda potrivita de comunicare, poate ca, rataciti in personalitatea noastra, mai “dam cu bata-n balta”, de acord. Dar suntem acolo incercand sa va facem fericite si implicit sa culegem roadele stradaniilor noastre.