Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Când eram toți

Masa goala

Fotografie generică Getty Images

De dimineață, la aproape două săptămâni de când mama a plecat în concediu, m-am trezit cu un gând: pentru prima oară în 32 de ani și jumătate, eu sunt acasă și nimeni altcineva din familie nu mai e. Iar imaginea care mi-a venit apoi în minte este cea în care eram toți: în fiecare sâmbătă și duminică, mâncam împreună, în apartamentul bunicilor. Ei, mama, unchiul și cu mine, iar tradiția s-a păstrat aproape negreșit, timp de mai bine de 20 de ani: de când am învățat să stau singur pe scaun și până când am început să fim patru, apoi trei...

În capul mesei, cum intrai pe ușă, stătea bunicul. Făcea salata, șprițul pentru soția lui și sucul pentru ceilalți patru, din sirop de vișine și sifon. Tot el era responsabil și cu bancurile la adresa celei care i-a fost alături mai bine de 58 de ani: găluștele din zeamă erau „obuze”, iar sarea pesemne că „s-a scumpit” dacă lipsea din farfurii. Bunica se așeza în partea dreaptă, după ce gătea aproape totul: felul întâi – supă, ciorbă, mămăligă ori ciulama, urmat de felul doi – de obicei carne de pui, porc, vită și garnitură de cartofi sau orez, dar uneori și pizza făcută în casă.

În celălalt capăt al mesei, unchiul meu, fratele mai mare al mamei. Era cel mai tăcut dintre noi și de obicei răspundea doar atunci când ceilalți îi puneam o întrebare. El se ocupa cu adusul mesei din bucătărie și aranjatul ei: pentru asta, urca un etaj din garsoniera lui, cu cinci-zece minute înainte să apărem eu și mama. Cam atât făceam de acasă, la pas, și mereu sunam înainte, să anunțăm că venim. Noi stăteam pe partea stângă și ne vedeam în oglinda de pe peretele opus, din spatele bunicii. Chiar dacă i se oferea mereu opțiunea șpriț în loc de suc, mama refuza aproape de fiecare dată, spunând că „i se urcă la cap”.

Eu eram răsfățatul de serviciu: cum ajungeam în fața ușii de la intrare, apăsam pe clanță și, dacă Doamne ferește o găseam încuiată, începeam să sun sau să bat până mi se deschidea. Indiferent că ne întâmpina ea sau nu, bunica mea avea mereu aceeași replică: „Stați c-au năvălit tătarii!”. Râdeam, ne pupam și ne îmbrățișam cu toții, apoi ne așezam la masă. Asta dacă nu cumva simțeam miros de pește sau ficăței de când intram, caz în care prima replică era: „Nu mănânc! Eu ce am la felul doi?”. Bineînțeles, totul în spirit de glumă, căci buna dispoziție nu a lipsit niciodată cât am fost toți sănătoși.

Uitându-mă în spate, realizez și ce am luat de la fiecare: umorul, orgoliul și corectitudinea bunicului; bunătatea, educația și cheful de muncă al mamei; temperamentul, replicile colorate și înclinațiile artistice ale bunicii. Fizic, semăn cu primii doi, însă caracterul e mai mult din partea cealaltă. Dintr-un sibian și o ploieșteancă, a ieșit un bucureștean de-a doua generație. Știu că nu ar trebui să mă laud cu defectele mele, dar faptul că majoritatea sunt moștenite mă face să fiu mândru inclusiv de ele și să le manifest în loc să încerc să le reprim.

Culmea sau poate nu, mâncam în cea mai mică dintre încăperi: în bucătărie se făcea prea cald de la gătit, sufrageria era pentru desert în fața televizorului, iar celelalte două camere - dormitoarele bunicilor. Eu ajungeam aproape întotdeauna în centrul discuțiilor de la masă: fie povesteam de școală, liceu sau facultate, fie comentam cu bunicul meu ultimul meci al Rapidului. Uneori, mai fredonam cântecele pe care le ascult și astăzi. Când nu eram atât de binedispus sau odihnit, dialogurile erau mai scurte și se refereau la calitatea mâncării. Ne mai întrerupea pendula gălăgioasă de pe hol sau ceasul cu cuc de lângă baia cea mare.

Fiecare weekend a devenit „din două-n două”, după ce m-am angajat în presă și am început să lucrez sâmbetele și duminicile. Apoi, s-a degradat vederea bunicii mele: o mai ajutam ceilalți, iar replicile au devenit din ce în ce mai puține. Astăzi, cu excepția bunicului meu, care a fost lucid până în ultima zi din cei 87 de ani și jumătate, toți ceilalți sunt într-un loc mai bun pentru ei: bunica mea l-a urmat după unsprezece luni, punând capăt unei degradări galopante; unchiul meu este internat într-un centru potrivit pentru condiția lui; iar mama se bucură de vacanța în Peru și mă „tachinează” cu poze de la Machu Pichu ori cu vreo alpaca.

După ce au murit bunicii, am renovat cele două apartamente, iar mama s-a mutat în locul lor. Eu am rămas unde am crescut, dar mi-am deschis balconul și stau mai mult afară, la umbra copacilor și a blocului din față. Când va reveni din excursie, vom continua să ne vedem cel puțin o dată la două zile și să mâncăm împreună în weekend-uri, la mine ori la ea. Deși cele două locuințe sunt mai moderne, mai frumoase și mai spațioase acum, mereu când îmi apar în vis le văd așa cum erau odinioară. E probabil modul creierului de a mi le arăta și așa cum m-am obișnuit cu ele.

Ieri, le-am spus unor prieteni că mă simt mai fericit decât am fost vreodată: totul pare să meargă bine, pe orice plan. Asta mă face să cred că rolul amintirilor de mai sus nu este să mă întristeze că nu mai suntem toți, ci să mă bucure pentru că am fost. Mama, muzica din căști și echipa favorită există dintotdeauna, scrisul și oamenii dragi mă însoțesc și ei în continuare. Iar acum aștept o fată cu părul și ochii negri, care muncește întruna și îmi dă timp să reflectez la trecut, prezent și viitor.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • " Știu că nu ar trebui să mă laud cu defectele mele, dar faptul că majoritatea sunt moștenite mă face să fiu mândru inclusiv de ele și să le manifest în loc să încerc să le reprim." O minunata formulare a apartenentei la grup!
    Iar amintirile, pe axa timpului, tulburatoare...
    • Like 1
    • @ Diana Gheorghiu
      Multumesc!
      • Like 0
  • Pasolini check icon
    M-au miscat aceste franturi de viata familiala pentru ca ma regasesc in ele si totodata sunt determinante pentru fiecare dintre participantii la aceste intalniri.
    Ideal ar fi sa parcurgem fiecare dintre noi toate rolurile : copil, parinte, bunic.
    • Like 1
    • @ Pasolini
      Multumesc!
      • Like 0


Îți recomandăm

Tânără la calculator

Academia prietenoasă de IT Wantsome și-a făcut în ultimii patru ani o misiune din a ajuta profesioniști din toate domeniile să facă tranziția spre o carieră de succes în domeniul tehnologiei informației, prin cursuri care urmează atent cerințele companiilor IT, prin sesiuni de practică și printr-o activitate intensă de mentorat calibrată pe nevoile lor. (Foto: Getty Images)

Citește mai mult

Marc Areny

Marc Areny este de origine catalană, este cetățean spaniol și francez și a venit în România în urmă cu 10 ani. Este unul dintre primii din Europa care a identificat o nouă nișă de piață: convertește mașini cu motor termic în mașini electrice.

Citește mai mult