Între multele subgenuri de country music există unul care are o distinctă individualitate: muzica blue grass, așa cum a numit-o marele mandolinist, compozitor, interpret și șef de orchestră Bill Monroe. Mi-l amintesc pe scenă: redingotă lungă, vestă, lavalieră, cămașă scrobită, pălărie melon și o atitudine de adevărat gentleman de sud: prietenos, politicos, stilat.
Este curentul muzical născut în zona munților Apalași (lanț muntos din estul Statelor Unite, de înălțime mică, care se întinde în statele Kentucky, Tennessee, Virginia, Virginia de Vest, Pennsylvania și o mică fărâmă din nordul Georgiei), unde în văile fertile s-au stabilit încă din secolul XVII imigranți irlandezi, scoțieni și englezi. Fiindcă zona nu are terenuri întinse, aici nu s-au împământenit plantațiile și nu au fost aduși sclavi negri.
Majoritatea populației a rămas pentru secole cea de proprietari de ferme mici, crescători de animale, muncitori forestieri și - mult mai târziu - de mineri. Primii veniți au adus cu ei instrumentele muzicale cu care crescuseră și cântecele de acasă: baladele scoțiene și irlandeze, valsurile lente, cântecele de petrecere, melodiile de dans rapid și săltăreț, modificate într-un fel nou, american. Așa cum jazz-ul de început a fost făcut exclusiv de compozitori și interpreți negri, muzica de blue grass este definitiv albă.
La început blue grass-ul a fost numit folk music, apoi hillbilly (după porecla dată țărănoilor de la munte; hillbilly s-a restrâns azi la stilul dansurilor rapide și foarte ritmate din blue grass), apoi a venit frumosul nume dat după culoarea cu care se văd de la distanță munții Apalași și de la iarba verde întunecat (genul Poa), care crește în special în văile muntoase din Kentucky și Tennessee.
Orchestră tipică de Blue Grass Country: mandolină, ghitară, bas clasic, banjo, scripcă (vioară)
Cum orașul meu intră în zona apalașă, varianta blue grass de country are o prezență marcantă în zonă. Sunt multe grupuri care practică acest gen de muzică, suntem des vizitați de cele mai cunoscute vedete ale genului, printre care Alison Krauss (violonistă, cântăreață și compozitoare de blue grass, care cântă cu grupul ei Union Station). Ea a scris piesele din filmul fraților Coen Oh, brother where art thou și a interpretat cele două cântece din Muntele rece, filmat în România de Anthony Minghella, piese care au fost nominalizate pentru premiul Oscar în anul 2003. În Chattanooga sunt două festivaluri muzicale anuale, Riverbend în iunie, care durează opt zile și în care se cântă toate felurile de country, blues și rock și 3 sisters bluegrass festival, în octombrie, dedicat exclusiv genului și derivatelor lui de blue grass jazz, blue grass gospel și balade blue grass.
La petrecerile mele cu prietenii am invitat des grupuri locale, printre care cel al lui Earl, vechiul meu pacient. El cântă la scripcă, fiul lui la ghitară, un nepot la mandolină și un prieten la banjo și bas. Toți au meserii, dar fac muzică de mici și iau din ea o mare bucurie. Micile onorarii pe care le cer le ajung pentru călătorii și instrumente. Stilul orchestrei lui Earl este blue grass clasic (cu instrumente neamplificate) și gospel alb. Și Earl și nevasta lui Tracy fac separat, sau împreună, partea vocală, cu un foarte plăcut iz de tradiție veche, nealterată.
( Eu cu soția mea, alături de formația de blue grass Bobby Cool, din Nashville// Foto arhiva personală)
- Earl, spune-mi cum ai făcut să te ocupi toată viața de muzică? îl întreb eu.
- Am crescut cu muzica. Toți din familia mea, părinții, bunicii, frații au cântat de când mă știu. În casă erau instrumente peste tot. Așa cum am învățat jocurile de copilărie, am învățat și să cânt. Slăbiciunea mea a fost mereu gospelul și am exersat și învățat mult la biserică, unde erau muzicieni foarte buni, educați și foarte dornici să ajute copiii.
Sunt câteva caracteristici ale muzicii de blue grass. Mai întâi structura orchestrei, care - în varianta clasică - cuprinde obligatoriu scripca, ghitara, banjoul, contrabasul vertical clasic și mandolina. Blue grass-ul nou are instrumentele de coarde amplificate, a mai adăugat acordeonul, muzicuța, ghitara bas, ghitara de armonie Dobro, uneori bateria și keyboard-ul. Scripca nu e altceva decât o vioară, care are uneori călușul modificat, dar pe care se cântă în stilul vechi popular din Irlanda și Scoția, diferit de intepretarea clasică. Vioara e ținută mai jos, arcușul se mișcă rapid și lovește coardele într-un mod țopăit, la notele mai lungi se apasă mai mult pe coarde, într-un fel mai „țigănesc", pasionat. Este surprinzător cum partea de scripcă din unele piese de blue grass seamănă cu muzica populară maramureșeană.
Soliștii practică constant armonia vocală, pe două, trei și patru voci, iar bărbații folosesc des notele înalte cântate în falset.
Aproape invariabil, muzica de blue grass dansantă imprimă veselie, entuziasm și o dorință irezistibilă de a intra în joc. Piesele lente, baladești, aduc nostalgia, tristețea, poezia trecutului.
În Chattanooga, avem șansa să fim înconjurați de sunetele acestei minunate și originale muzici americane, despe care Bill Monroe a spus: ...ce este blue grassul? Ecoul cimpoaielor scoțiene și al bătrânelor scripci, amestecat cu puțină religie metodistă, presbiteriană și baptistă...cu un amestec cu jazz-ul și bluesul și cu un sunet de o frumoasă și tristă singurătate.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Am inceput si eu de curand sa apreciez muzica bluegrass, Brittany Haas fiind una din preferatele mele. Apropo, iarba la care va referiti este Poa Pratensis, cunoscuta sub numele de Kentucky Bluegrass(de unde si numele de bluegrass music). Excelenta iarba pentru gazon, aviz amatorilor :-)
Băiatul oligofren, care cântă la banjo, răspunde provocărilor făcute de unul dintre cei patru prieteni, care cântă la ghitară. Între cei doi se stabilește un dialog muzical, al cărui ritm crește progresiv și amândoi dau dovadă de o mare virtuozitate. Cei doi folosesc tehnica "picking", cu cinci degete ale mâinii drepte "ciupind" coardele cu mare viteză.