Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Bună dimineața unei Românii care a surprins din nou Europa! Ce urmează

Cioloș - Barna - Inquam Photos / George Călin

Foto: George Călin/ Inquam Photos

Incredibilă capacitatea Partidului Social Democrat de a crea valuri de emoții negative care să aducă votanții la urne.

Au pățit-o Adrian Năstase, Victor Ponta și iată, Liviu Dragnea. Cum pun mâna pe putere, cum se comportă ca tupeistul care s-a cocoțat la vârf doar ca să aibă de unde să-i scuipe în cap pe cei de jos.

Pentru că putem! spunea „ilustrul” Codrin Ștefănescu. Liderii PSD i-au făcut pe constestatarii din toate colțurile țării în toate felurile: sorosiști, johanniști, haștgiști, derbedei, drogați, plătiți.

Iordache, Rădulescu-Mitralieră, Nicolicea, Șerban Nicolae, Olguța Vasilescu, Manda au jignit, au mințit, au arătat semne obscene tuturor după decembrie 2016.

În exprimările publice, PSD-ALDE-UDMR au mers pe două tipuri de discursuri- unul impersonal, neasumat (se aude, s-a decis, s-a votat, se zvonește, se crede, se vede) și unul al generalizării, metamorfozării partidului cu poporul pentru a justifica dictatura majorității și mersul cu tancul prin legislație (românii vor, românii doresc, românii cer).

Modificările aduse Codului Penal și Codului de Procedură Penală au trecut mai departe în ciuda Opoziției, manifestanților din țară și de afară, observațiilor Curții de la Veneția, Președintelui, asociațiilor magistraților, partenerilor europeni și americani.

În 26 mai 2019, cetățenii au arătat drumul pe care vor să meargă și pun sub mare semn de întrebare declanșarea articolului 7, din cauza nerespectării statului de drept.

Ce urmează?

Prima întrebare este dacă avem o clasă politică suficient de matură încât să înțeleagă că procentele de astăzi delegitimează majoritatea PSD-ALDE-UDMR. Într-o democrație trecută de majorat, semnalul ar trebui să fie factorul declanșator al alegerilor parlamentare anticipate.

A doua întrebare este dacă avem o Opoziție suficient de responsabilă și inteligentă, ca să înțeleagă votul de astăzi și să creeze o majoritate menită să îndrepte lucrurile și să reașeze România pe făgașul european.

A treia întrebare este dacă CCR va fi suficient de înțeleaptă încât să-și dea seama că poporul dorește justiție liberă, că infractorii nu pot avea drepturi mai multe și mai largi decât cetățenii corecți. Și că membrii săi nu pot să gireze la nesfârșit aberațiile legislative ale stăpânilor aflați vremelnic la putere.

În următoarele luni, sunt câteva instituții care ar trebui reașezate în matca democrației, pentru că în ultima vreme au fost extrem de nocive pentru România. PSD-ALDE-UDMR au avut grijă să-și înșurubeze acolo strategic slugile, ca să le controleze pe termen lung: Avocatul Poporului, Autoritatea Electorală Permanentă (care și-a propus prin toate metodele îngroparea referendumului declanșat de președintele Klaus Iohannis), CNA (această instituție menită să protejeze uneltele de propagandă ale puterii și să împiedice popularizarea unui referendum cu o temă de interes public major), CCR. Cât despre celebra secție de anchetare a magistraților, aceasta trebuie desființată cât mai curând posibil.

În ceea ce privește alegerile, prioritatea ar trebui să fie votarea primarilor în două tururi. Cât despre administrarea țării, e nevoie urgentă de resetare a relației autorității cu multinaționalele și mediul privat, pentru că aberațiile aduse de Darius Vâlcov, împrumuturile iresponsabile ale ministrului Teodorovici, toate trebuie corectate. 

România trebuie transformată - la propriu și la figurat- într-un mare șantier, dar nu unul în care schimbăm borduri și facem poze cu buldozere, ci unul în care să se construiască totul. E nevoie de spitale, autostrăzi, școli, linii de tren de mare viteză. E nevoie de bani de la Uniunea Europeană.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Este un pas mare spre normalitate, in care sa voteze tinerii si sa-si exprime parerea lor a ceea ce vor. Aparatul de vot al psd a fost invins. La sectia de votare am dat "Hristos a inviat" si nu mi-a raspuns nimeni nici macar cu buna ziua. Mosnegaraie si babacaraie cat lumea si in comitetul de primire si la vot, tineri mult mai putini.
    • Like 0
  • Oare pricepe tot rumânul ce s-a întâmplat!? Sau ascultă orbește borfașul, cocoțat prin fraudă, minciună, hoție, primitivism? Nu se va opri, camarila hoților. Vor lătra in continuare. Dragnea si tariceanu, împreună cu banda de trădători ticalosi, va împroșca cu scârnă tot ce li se opune. De aceea, în primul rând cei doi, dar nu singuri, trebuie să intre în pușcărie, fără dreptul de a emite otravă în continuare. Se pare, că in mare măsură, poporul s-a lămurit. Au mai rămas doar profitorii, paraziții societății. Au făcut mult rău. Va fi o muncă titanică pentru îndreptarea răului produs timp de 30 de ani. Trebuie înțelegere din partea neamului și bună credință și cinste din partea celor ce se ridică. Va fi greu. Să nu uităm că hienele mai au un an jumătate în care vor încerca orice mârșăvie.
    • Like 0


Îți recomandăm

lucrător in Italia

Nu au plecat pentru un vis, ci pentru o soluție. Și au ajuns să trăiască între două lumi, fără să se simtă complet acasă în niciuna. Pentru milioane de români, Italia a însemnat o șansă la un trai mai bun și stabilitate. Dar în spatele acestor câștiguri stau ani departe de familie și dorul de casă. foto: Profimedia

Citește mai mult

Screening gratuit pentru cinci tipuri de cancer, disponibil pentru locuitorii județului Brașov

Există o diferență fundamentală între a descoperi un cancer la timp și a-l descoperi târziu. Studiile arată că până la jumătate dintre cazurile de cancer pot fi prevenite sau tratate cu succes dacă sunt depistate în stadii incipiente. În cazul cancerului pulmonar, de exemplu, diagnosticul precoce poate crește șansele de supraviețuire de peste trei ori.

Citește mai mult

Brian Cox Emergence

Între august 2022 și mai 2025, un profesor de fizică a reușit o performanță care aparține de obicei marilor trupe de stadion: a vândut 369.297 de bilete pentru un turneu dedicat explorării spațiului. Brian Cox, unul dintre cei mai eficienți popularizatori ai științei, a confirmat oficial că revine în România pe 22 septembrie 2026, la Sala Palatului, cu noul său spectacol live, „Emergence”.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Președintele Dan și-a început discursul de astă-seară, în fața presei, cu o logicăreală tâmpă, însoțită de hlizeala pe care o credeam dispărută: cică Giovanni Falcone, dacă ar veni să candideze la șefia unui Parchet de la noi, ar trebui să-și depună dosarul la ministrul Justiției (a zis cineva că nu?) și „Giovanni Falcone nu e pesedist”. Dar cine a zis că este? Ce caută în propoziție Falcone? Problema e că ministrul Justiției este pesedist, plagiator, executant întocmai și la timp al poruncilor Partidului!

Citește mai mult