Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Călăi deghizați în hainele pătate de sânge ale victimelor

L. Dragnea - I. Maniu

(în imagine: Liviu Dragnea și Iuliu Maniu)

Sfânta Inchiziție obișnuia să dezgroape după 7 ani osemintele celor executați din ordinul ei; erau puse într-un sac și zdrobite cu ciocanul până când se făceau pulbere, aruncată apoi în canalele orașului.

Partidul Dragnea, adică Pardidul, își compară liderii și acoliții trimiși în judecată pentru hoție într-o veselie, corupție și minciună cu victimele condamnărilor politice dictate de strămoșul PSD, Partidul Comunist, ceea ce mi se pare mai oribil decât ce făceau inchizitorii. Într-o scrisoare adresată Uniunii Europene, Pardidul pune pe același plan abolirea în 2009 a sentințelor politice de dinainte de `89, care i-au trimis pe cei mai mulți dintre condamnați să moară în pușcării și la canal fără lumânare și mormânt, și desființarea hotărârilor definitive ale completurilor de 5 și 3 judecători sau așteptata OUG pentru amnistie și grațiere, ca să fie făcuți scăpați Dragnea și toți delapidatorii, escrocii, violatorii și ucigașii.

Nu pot să nu mă gândesc cu cine s-ar identifica martirii zilei de azi. Liviu Dragnea nu poate fi asemuit decât cu Iuliu Maniu, Tăriceanu cu Ion Mihalache, soarta lui Dan Voiculescu amintește de cea a lui Corneliu Coposu, Olguța Vasilescu e Doina Cornea, Darius Vâlcov, cine altcineva să fie decât Mircea Vulcănescu, finanțist și el...

Domeniul Dragnea din Alexandria, întins pe două străzi, cei 7000 mp, cu viloi, piscină porcină și teren de tenis electrificat, ar putea adăposti un nou Memorial al Durerii, înfrățit cu cel de la Sighet.

Sau conacul însurățeilor Vasilescu-Manda, ăla cu rembranji și cu rubenși pă șemineu, și Swarovski la baie, ar putea foarte bine să evoce Zarca Aiudului...

Așa-i că dacă nu mă opresc o să vomitați?

Măcar Ion Iliescu îi detesta fățiș pe supraviețuitorii sistemului carceral comunist; față de Căposu sau Copoiu, cum îl numea Iliescu pe Corneliu Coposu, întrebarea care i se citea pe față era: „Cum dracu s-a găsit și ăsta să nu moară?”.

Pardidul însă, e pragmatic, nu-i ajunge că Dragnea dă cu copii în SRI, mai folosește și morții ca berbeci de dărâmat Justiția. Vrea să pună în genunchi nu numai Banca Națională, serviciile secrete, Justiția, Armata, primarii marilor orașe, mai nou și Parchetul European, prin actul de terorism profesional la adresa doamnei Kovesi, ci și Istoria României.

Istoria arată însă că atunci când călăii încearcă să se deghizeze îmbrăcând hainele pătate de sânge ale victimelor e semnul de început al sfârșitului pentru un sistem criminal.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Nicușor Dan AP

Tudor Postelnicu, Ministru de Interne de tristă amintire al lui Nicolae Ceauşescu (1987-1989) şi fost şef al Securităţii comuniste (1978-1989), nu a rămas în istorie prin cine ştie ce ispravă, ci printr-o vorbă memorabilă rostită în timpul uneia din şedinţele procesului intentat, în 1990, foştilor demnitari comunişti: „Am fost un dobitoc”, a grăit acesta în încercarea de a se debarasa de trecutul nu tocmai onorant. Cu toţii facem alegeri proaste în viaţă. Foto: Profimedia

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu---

Privesc reportajele care relatează despre cei 100.000 de oameni din Prahova stând la cozi cu bidoanele să ia apă. Dacă ar fi fără sonor și cuvinte scrise pe ecran, aș putea să cred că sunt din Ucraina. De o săptămână în România se petrece o criză umanitară tipică distrugerilor provocate de război – dar încă fără război. România arată de parcă în toate instituțiile statului ar fi plantați sabotori profesioniști. De fapt, e vorba de impostori amatori. Amatori de bani mulți, câștigați fără să miște un deget – poate altă parte a corpului.

Citește mai mult