Acum șase ani am fost întrebat ce mi-a adus decembrie 89. Și mi-a venit în minte un răspuns simplu: De atunci, am câștigat zilnic câteva minute – minutele în care dimineața, odată trezit, încercam să mă adaptez la anomalia vieții noastre din național-comunismul lui Ceaușescu. Îmi dau seama că asta e greu de explicat celor care n-au trăit-o, pare o poveste fantastică dintr-un trecut îndoielnic. Cred totuși că ei ar putea percepe în oarecare măsură cum a fost dacă s-ar gândi la morții de la Timișoara, București și Clujsau dacă ar privi imaginile disperării din toată țara, iar apoi bucuria noastră din decembrie 89. Ca de-acum încolo să nu pierdem timp diminețile pentru a ne adapta la o nouă anomalie, e de-ajuns să cheltuim azi câteva minute, secția de votare nu-i departe.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Iar butada aia care circula underground :
"Deschid fereastra, o închid.
Îți mulțumesc Partid.."
era de fapt trista realitate.
Un conducător mult prea iubit (sanchi..) Un partid obedient. O lume cenușie, săracă și lipsită de speranță. Dar cel mai mult durea lipsa libertății. Pumnul în gură, pe care Simion ni-l promite iarăși nouă, celor care-am uitat istoria. Dac-am citit-o vreodată.. Mai ales de la Stalin încoace..
Așa că pe 18 poate fi un punct de cotitură.
"- Niculae, unde mergem noi, domnule ?"