sursa foto: Profimedia
Simona Halep mai bifează o „bornă” importantă în cariera sa, după prima finală de Grand Slam (2014), locul 1 mondial (2017), victoria de la Roland Garros (2018) și triumful de la Wimbledon (2019). Vineri, pe 12 iunie, apare pe Voyo documentarul „Simona - Povestea unui vis”, regizat și produs de Remus Achim.
Documentarul acoperă drumul Simonei către statutul de număr 1 mondial, dar și ultimele zile din cariera ei sportivă și primul contact cu noua sa viață, după retragere. „Simona - Povestea unui vis” conține, pe lângă discuțiile cu tenismena, imagini rare de arhivă, interviuri exclusive cu familia Simonei și alți oameni care au avut un impact decisiv asupra carierei sale - antrenorul Darren Cahill sau legendarul Ion Țiriac.
Documentarul apare în contextul meciului oficial de retragere pe care Simona Halep îl va juca în cadrul Sports Festival de la Cluj, care va putea fi urmărit la Pro TV, sâmbătă, 13 iunie, de la ora 17.00. De altfel, Remus Achim o va însoți și acolo pe sportiva noastră și va pregăti „Simona - Rămas-bun”, capitolul 2 al documentarului, care va apărea ulterior.
Regizorul a mai lucrat la documentarele „Il Fenomeno - Adrian Mutu”, „În Inima Naționalei” (despre calificarea la EURO 2024) și „Generația de Suflet” (despre parcursul la același turneu final). Acum, a venit momentul să se concentreze asupra Simonei Halep, realizând un documentar premium, în stil cinematic și observațional. Prin „Simona - Povestea unui vis”, regizorul Remus Achim continuă explorarea poveștilor despre oamenii care au inspirat generații întregi, dar și despre ceea ce rămâne atunci când performanța se oprește și începe viața reală.
Regizorul Remus Achim: „Performanța Simonei poate fi repetată. Povestea, nu. Aici stă frumusețea jocului numit viață”
Republica.ro a stat de vorbă cu regizorul și producătorul Remus Achim, dorind să aflăm care este cea mai mare diferență între Simona de la TV și Simona din afara terenului. Dar și dacă marea noastră sportivă este un „fenomen repetabil” la nivelul tenisului sau al altor sporturi individuale ori de echipă din România.
„Publicul a cunoscut-o pe Simona prin victoriile ei. Eu am descoperit un om definit nu doar de succes, ci și de sacrificiu, disciplină, îndoieli, fragilitate și o forță interioară extraordinară.
În timpul documentarului, am înțeles că adevărata ei poveste nu este despre cele două titluri de Grand Slam sau despre locul 1 mondial.
Este despre un copil care a avut un vis și despre capacitatea rară de a continua să creadă în acel vis ani la rând, chiar și atunci când nimeni nu i-a putut garanta că se va împlini vreodată”, spune Remus Achim.
Cât despre „o nouă Simona Halep”, acesta spune: „Performanța poate fi repetată. Povestea, nu. Și cred că tocmai aici stă frumusețea jocului numit viață”.
Iată, în continuare, interviul integral acordat de Remus Achim, regizorul și producătorul documentarului „Simona - Povestea unui vis”, pentru Republica.ro:
1. Care este cea mai mare diferență între Simona Halep, așa cum o „cunoaște” publicul de la TV, și Simona Halep pe care ai cunoscut-o tu, în pregătirea documentarului?
În poveștile pe care aleg să le spun, caut mereu oameni care au puterea să inspire. Nu mă interesează doar performanța în sine, ci drumul din spatele ei. Sunt fascinat de felul în care oamenii obișnuiți reușesc să își depășească condiția, să treacă prin obstacole aparent imposibile și să meargă mai departe.
Cu aceste lucruri în minte, am început documentarul despre Simona Halep.
Înainte de prima filmare, înainte de primul interviu, am trecut printr-un proces intens de documentare. Am vrut să înțeleg cine este Simona dincolo de trofee, dincolo de titlurile din presă și dincolo de emoțiile pe care ni le-a oferit în fața televizorului. Pentru că, înainte să spui o poveste, trebuie să înțelegi omul.
Și cred că aici este cea mai mare diferență. Publicul a cunoscut-o pe Simona prin victoriile ei. Eu am descoperit un om definit nu doar de succes, ci și de sacrificiu, disciplină, îndoieli, fragilitate și o forță interioară extraordinară.
În timpul documentarului, am înțeles că adevărata ei poveste nu este despre cele două titluri de Grand Slam sau despre locul 1 mondial.
Este despre un copil care a avut un vis și despre capacitatea rară de a continua să creadă în acel vis ani la rând, chiar și atunci când nimeni nu i-a putut garanta că se va împlini vreodată.
Cred că acesta este motivul pentru care Simona a ajuns să însemne atât de mult pentru atât de mulți oameni. Nu pentru că a câștigat. Ci pentru că ne-a arătat cât de departe poate ajunge cineva atunci când refuză să renunțe.
2. Relația profesională dintre Simona Halep și Darren Cahill a fost una cu suișuri și coborâșuri. Tu i-ai intervievat pe amândoi, cum și-au prezentat cei doi povestea? Cât de diferite sunt cele două versiuni ale aceleiași povești?
Dincolo de orice, Darren Cahill este o persoană care inspiră încredere. Cred că asta vine din faptul că el crede foarte mult în ceea ce face, dar mai ales în oamenii cu care lucrează. Are un talent rar de a înțelege oamenii și de a vedea ce se află dincolo de rezultate, clasamente și imagine publică.
De aceea, eu nu aș descrie relația dintre el și Simona ca pe una cu suișuri și coborâșuri. Mai degrabă ca pe un proces necesar. Un proces de transformare. În documentar, poveștile lor nu se suprapun. Se completează. Există un moment în interviu care m-a impresionat foarte mult. Darren vorbește despre consumul emoțional al marilor campioni și spune că fiecare sportiv începe un turneu cu rezervorul plin, iar pe măsură ce avansează, acel rezervor începe să se golească. Despre Simona spune că, în anumite perioade, ajungea în fazele finale cu rezervorul aproape gol.
Mi s-a părut o imagine foarte puternică.
Pentru că noi vedem trofeul și victoria. Nu vedem întotdeauna cât combustibil emoțional s-a consumat până acolo.
Cred că unul dintre marile merite ale lui Darren a fost că a ajutat-o pe Simona să își gestioneze această energie și să înțeleagă mai bine propriile resurse. Iar asta spune foarte mult despre relația lor. Nu este doar povestea unei sportive și a unui antrenor. Este povestea unui om care a ajutat un alt om să se înțeleagă mai bine pe sine.
3. Este Simona Halep un „fenomen repetabil” la nivelul tenisului românesc? Dar la nivelul altor sporturi individuale sau de echipă din România?
Este foarte greu să răspunzi la întrebarea asta. Performanța poate fi repetată. Povestea, nu. Și cred că tocmai aici stă frumusețea jocului numit viață.
Pentru că, în orice moment, poate apărea o scânteie. Poate apărea acel copil despre care nimeni nu știe astăzi nimic și care, peste zece sau cincisprezece ani, poate ajunge să inspire o țară întreagă. Cu siguranță vor mai exista mari sportivi români. Eu cred asta cu tărie. Dar cred că avem și o responsabilitate: să avem încredere în ei, să îi susținem și să îi privim cu respect înainte să câștige, nu doar după ce câștigă. Pentru că performanța de cel mai înalt nivel nu apare niciodată dintr-un singur ingredient. Sunt foarte multe planete care trebuie să se alinieze: talent, familie, context, muncă, disciplină, oportunități și oameni care cred în tine. Iar Simona a avut această calitate extraordinară. A continuat să creadă. Chiar și atunci când visul părea foarte departe. Nu a devenit campioană pentru că știa că va reuși. A devenit campioană pentru că a avut curajul să creadă că este posibil.
4. Documentarul se numește „Simona - Povestea unui vis”. Este clar, „Simona” este un brand, nici nu mai are nevoie de numele de familie. Însă ți-a lăsat impresia că „visul” a fost complet împlinit sau s-a terminat? Sau Simona mai are visuri pe care vrea să și le împlinească (în afara terenului)?
Cred că marele vis al copilului Simona s-a împlinit. A devenit numărul 1 mondial. A câștigat turnee de Grand Slam. A intrat în istoria sportului românesc și în istoria tenisului mondial. Dar cred că există o întrebare și mai interesantă decât cea legată de performanță. Pentru că atunci când un sportiv își încheie cariera, apare inevitabil întrebarea: „Ce faci cu restul vieții?” Mi se pare că Simona se află exact în acel moment. Nu la finalul unei povești, ci la începutul alteia. Iar uneori al doilea vis este mai greu de descoperit decât primul.
Poate că pentru prima dată după foarte mulți ani, Simona nu mai trebuie să alerge către următorul obiectiv. Are timpul și liniștea necesare pentru a privi în urmă și pentru a înțelege cu adevărat ce a însemnat visul ei încheiat.
Sincer, Simona mi se pare într-un moment de mare împăcare cu tot ceea ce au însemnat cariera și viața ei până în prezent. Acum așteaptă cu emoție Evenimentul Oficial de Retragere de la Cluj, din cadrul Sports Festival. Îl vede ca pe un moment simbolic de închidere a cercului și de celebrare a unei călătorii extraordinare. Iar partea a doua a documentarului va surprinde culisele acestui moment special. Dacă primul capitol al vieții sale a fost despre urmărirea unui vis, am sentimentul că următorul va fi despre descoperirea unuia nou.
5. Cristian Tudor Popescu spune că succesul Simonei se datorează talentului, constanței în joc, vitezei de deplasare stânga-dreapta, rezistenței fizice, însă mai ales mentalului foarte puternic. Povestește-mi un episod din cadrul filmărilor, în care ai rămas impresionat de mentalul Simonei, în care acesta s-a manifestat și în afara terenului.
Îl apreciez foarte mult pe Cristian Tudor Popescu și cred că are o perspectivă aparte asupra tenisului, tocmai pentru că îl practică și îl înțelege din interior. Am avut ocazia să filmez cu dumnealui în trecut și știu cât de atent este la dimensiunea psihologică a acestui sport. Iar dacă ar fi să aleg un lucru care m-a impresionat la Simona în timpul documentarului, nu ar fi neapărat forța ei mentală în sensul clasic al cuvântului.
Ar fi reziliența.
Pentru că, de multe ori, asociem mentalul puternic cu imaginea sportivului care nu arată slăbiciune, care nu se îndoiește niciodată și care pare imposibil de clintit. Simona nu este așa. Și cred că tocmai aici stă forța ei. În timpul filmărilor, am văzut un om care vorbește foarte deschis despre momentele dificile din cariera sa, despre presiune, despre perioade în care a fost criticată, judecată sau pusă la îndoială. Dar vorbește despre ele fără resentiment. Fără să caute vinovați. Fără să se victimizeze.
Cred că aceasta este una dintre cele mai sofisticate forme ale forței mentale: capacitatea de a traversa experiențe grele, fără să lași acele experiențe să te definească. Din tot ce am descoperit despre Simona, am rămas cu impresia că această reziliență vine și din educația primită acasă. Iar dacă mă întrebi ce m-a impresionat cel mai mult în afara terenului, răspunsul este simplu: nu faptul că a devenit numărul 1 mondial. Ci faptul că, după tot ce a trăit, a rămas împăcată cu propriul drum.
6. Ovidiu Jelea, antrenor de karate foarte interesat de psihicul sportivilor, face diferența între cei care consideră că succesul/eșecul depinde 100% de ei și cei care consideră alți factori decisivi (norocul, oamenii din jur, destinul, divinitatea etc.). În opinia ta, din care categorie face parte Simona și de ce?
Cred că domnul Jelea are dreptate atunci când spune că psihicul joacă un rol esențial în performanță. Mai ales în tenis, unde petreci foarte mult timp singur cu tine însuți și unde, de multe ori, diferența dintre victorie și înfrângere se decide în minte, înainte să se decidă pe tabelă.
Dar nu cred că este doar despre psihic. Și nici nu cred că Simona privește succesul în termeni atât de simpli încât să spună că depinde exclusiv de ea sau exclusiv de factori exteriori.
Cred că, dacă ai întreba-o pe Simona care este explicația succesului ei, nu ți-ar vorbi nici despre talent și nici despre noroc. Ți-ar vorbi despre părinții ei. Din tot ce am descoperit în timpul documentării, am rămas cu impresia că Simona vede povestea ei ca pe o întâlnire între propriul caracter și valorile pe care le-a primit acasă.
În tatăl ei, regăsești ambiția, disciplina și curajul de a visa mare. Un om care a crezut în visul fiicei sale atunci când foarte puțini oameni aveau motive să creadă.
În mama ei, regăsești căldura, echilibrul și sprijinul necondiționat. Prezența aceea liniștitoare care a fost mereu acolo, indiferent de rezultat.
Și cred că, într-un fel, Simona este rezultatul întâlnirii dintre aceste două energii. Ambiția de a visa foarte sus și puterea de a rămâne cu picioarele pe pământ. De aceea, nu cred că Simona face parte nici din categoria celor care cred că succesul depinde exclusiv de ei și nici din categoria celor care îl pun doar pe seama destinului.
Are o etică a muncii care nu lasă loc de interpretări. A muncit enorm pentru fiecare pas făcut înainte. Dar, în același timp, vorbește mereu cu recunoștință despre familie, despre antrenori și despre oamenii care au fost alături de ea. Cred că înțelege foarte bine că performanța este personală.
Tu intri singur pe teren. Tu joci punctele importante. Tu trăiești presiunea. Dar drumul până acolo este întotdeauna colectiv. Iar Simona nu a uitat niciodată acest lucru.
7. Dacă oamenii ar rămâne cu un singur lucru după acest documentar, care ar fi acela?
În primul rând, îmi doresc foarte mult ca acest film să ajungă la cât mai mulți oameni. Iar dacă oamenii ar rămâne cu un singur lucru după acest documentar, mi-aș dori să înțeleagă că marile povești sportive nu sunt, de fapt, despre sport. Sportul este doar decorul.
În realitate, sunt povești despre oameni. Despre familie. Despre sacrificiu. Despre frică. Despre disciplină. Despre îndoială. Despre prețul pe care îl plătești pentru un vis. Poate că acesta este și motivul pentru care sunt atât de atras de astfel de povești.
Fie că a fost vorba despre „În Inima Naționalei”, „Generația de Suflet”, documentarul despre Adrian Mutu sau acum „Simona – Povestea unui vis”, am fost mereu fascinat de același lucru: oamenii din spatele performanței. Nu trofeele mă impresionează cel mai mult.
Ci drumul. Poate că acesta este și motivul pentru care fac astfel de filme documentare. Nu pentru că am toate răspunsurile. Ci pentru că încă le caut. Poate că aceste povești mă fac și pe mine să reflectez la propriul drum și la propriile întrebări. Și de fiecare dată plec din astfel de întâlniri nu doar cu un film. Plec și cu puțină inspirație.
Cred că unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le spune Simona este că, indiferent de performanțe, atunci când ajungi acasă suntem cu toții oameni. Iar această idee mi se pare esențială pentru întreaga poveste.
Documentarul încearcă să arate omul din spatele simbolului. Iar poate cea mai importantă lecție pe care o lasă Simona nu este că a devenit numărul 1 mondial. Ci că oamenii extraordinari nu sunt atât de diferiți de noi pe cât ne place să credem. Au aceleași frici. Aceleași vulnerabilități. Aceleași întrebări. Diferența este că aleg să nu renunțe. Și poate acesta este lucrul cu care mi-aș dori să rămână publicul după acest film:
Visurile mari nu aparțin unor oameni speciali. Ele aparțin oamenilor care au curajul să creadă în ele și perseverența de a le urma până la capăt.
Dincolo de cele mai mari arene ale lumii, dincolo de trofee și aplauze răsunătoare, „Simona - Povestea unui vis” surprinde tranziția către o nouă etapă a vieții, una mai liniștită și mai sinceră. Din 12 iunie, exclusiv pe Voyo.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Nu văd, în momentul ăsta, o fată din tenisul nostru care să o facă.
Pentru mine definitorii pentru Simona sunt ambiția, talentul și disponibilitatea la sacrificiul vieții personale de dragul tenisului.
De fapt plăcerea de a juca tenis trebuia pusă pe locul întâi.
Dar și mie îmi place să joc și lui CTP și altora, mai departe însă..
Eu am descoperit-o pe Simona când era doar o fată cu sânii mari din Constanța. Cam cum îi are Anisimova. A făcut operație de micșorare în timp ce multe altele își pun silicoane.
Am văzut într-un meci sau două televizate, pasiunea, capacitatea de a rezista emoțiilor și sângele rece, fără să-i tremure mâna, în finalizarea meciurilor.
Mi-am zis atunci că fata asta are stofă. Și a avut.
Mulțumesc pentru informația cu ProTv-ul, abia aștept.