Am ascultat aseară discursul lui Netanyahu într-o stare pe care n-aș fi bănuit vreodată că mi-o va da Congresul Statelor Unite. N-o să comentez despre cât de echilibrat, nesimțit sau agresiv a fost liderul israelian, care și-a văzut de interesul lui, pentru că altceva m-a zgâriat rău pe creier – Congresul însuși.
Unul dintre marii regizori de film ai lumii, spaniolul Luis Buñuel, educat de iezuiți, religios până la 16 ani, când e izbit de revelația fățărniciei și lăcomiei de averi a Bisericii, a filmat „Cina cea de taină” cu travestiți, cerșetori și prostituate, adică anturajul lui Iisus. Filmul se numește Viridiana, a fost interzis în Spania dictatorului Franco, ceea ce nu l-a împiedicat să câștige în 1961 Marele Premiu Palme d`Or la Festivalul de la Cannes.
Cu câțiva ani în urmă, am mai fost în Alba Iulia trecând prin Cluj. Atunci am scris despre gâlmele de pe pista Aeroportului Internațional „Avram Iancu”, care la aterizare îți aduceau conținutul stomacului în gât. Acum, contactul cu pista a fost „pâine unsă cu unt”. Pe vremuri, pasagerii aplaudau așa ceva.
• Bășica de noroi Piedone s-a spart. De unde acum vreo lună împărățea toate sondajele, acum, potrivit propriilor ziceri, interlopul poporului nu se mai luptă decât cu pretinul său Burduja. Dar nu pentru locul 1, cum sună pălăvrăjeala, ci pentru un prețios loc 3. În schimb, cu sprijinul porcesc al CîNîN Voiculescu, a urcat Firea. Poate fac bucureștenii un exercițiu de perspectivă – cum o să fie dacă regina Voluntariului se înscăunează iar vizavi de Cișmigiu, de vreme ce primarul consort Pandele, încă în viață, și-a pus numele și prenumele pe frontispiciul unei școli, lângă ministerul Educației, călcând nu știu câte legi...
A câștigat corcitura PSD-PNL. Întrucât și social-democrații, și liberalii sunt pro UE și NATO, iar la Bruxelles blocul partidelor de centru păstrează controlul, e de bine. Câtă vreme România rămâne orientată spre Occident, pe mine, unul, nu mă mai interesează prea mult cine e la guvernare. Cei nemulțumiți de scorul masiv al PSDNL ar trebui să se gândească și la celelalte posibilități: AUR? USR+PMP+FD?
Dau peste un interviu în direct la Prima TV cu Ioan Aurel Pop, șeful Academiei Române, prea puțin deosebită de cea care i-a făcut academicieni pe N. și E. Ceaușescu. Înainte să schimb canalul, îl aud pe distinsul debitând cu aplombu-i cunoscut o năsărâmbă anti UE cât el de mare: „Din 1948 și până în anii `60, în obsedantul deceniu, România a fost condusă de comisari bolșevici, comisari ai poporului. De aceea nu-mi place mie titlul de comisar european”.
Golazo.ro informează că procurorul-șef al Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, aflată în Köln înaintea meciului Naționalei cu Belgia, a fost ovaționată de suporterii români. Scandările „Roo-mânia! Roo-mânia!” au alternat cu „Ko-ve-si! Ko-ve-si!”.
Atentatul asupra lui Trump a fost înlesnit de un șir de greșeli grosiere și nonacțiuni ale Secret Service care nu poate fi descris decât printr-un cuvânt englezesc grotesc: discombobulating – „generator de confuzie totală”. Este o „chiflă” demnă de badigarjii unui jupân din Ilfov, nu doar „Cel mai mare eșec al Serviciului Secret din ultimele decenii”, cum îl califică însăși șefa Serviciului, Kimberly Cheatle.
În fine, Trump nu mai păstrează niciun fel de aparențe, o zice verde, adresându-se creștinilor evanghelici în W Palm Beach: „Ieșiți și votați-mă acum! Peste 4 ani lucrurile vor fi aranjate atât de bine încât nu va mai fi nevoie să votați! Dar, votați-mă acum!”. A repetat aceste fraze de 3 ori.
Imaginea „Cinei cea de taină” nu vine din Biblie. În Evangheliile sinoptice, Matei, Marcu, Luca, nu există niciun fel de indicații de așezare a personajelor, nu se spune că Iisus era la mijlocul unei mese lungi și nu în capul mesei, că toate personajele sunt plasate teatral de o singură parte a mesei, cu fața la privitor, sunt doar pomenite cuvintele Mântuitorului când le dă apostolilor pâinea și vinul. Nici în Evanghelia după Ioan nu există, dar apar elemente vizuale de acțiune, mult mai puțin prezente în mintea credincioșilor sub titlul „Cina cea de taină”: Iisus se dezbracă de haine și se încinge cu un ștergar (dacă-l vedeam în spectacol pe Hristos în pielea goală, cu un prosop în jurul șoldurilor, era un scandal și mai mare, nu?) și spală picioarele apostolilor, apoi intinge cu o bucățică de pâine pe care i-o oferă lui Iuda, ca semn al trădării ce va să vină.