Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Cui îi e frică. Coldea și Kovesi în slip?

Cristian Tudor Popescu

 • „Țările mici membre NATO din Europa să-și amintească faptul că au teritoriu mic și populație densă înainte de a vorbi despre lansarea de atacuri în profunzimea teritoriului rus”. Adicătelea, zice Putin, băgați de seamă că putem să omorâm mulți, la grămadă, dacă dăm în voi cu bombardeaua, eventual nucleară tactică. Replica mafiotului de la Kremlin vine după ce Stoltenberg și Borell, secretarul general NATO și șeful diplomației europene, au cerut statelor NATO să permită Ucrainei să lovească ținte militare de pe teritoriul rus cu arme furnizate de Occident. Solicitare cât se poate de firească: când rachetele rusești ucid tot ce mișcă în orașele și satele ucrainene, în primul rând civili, femei, copii, e absurd ca armata Kievului să nu aibă dreptul să atace în Rusia. 

Amenințarea măcelărească a lui Putin se adaugă nenumăratelor zborșiri „devastatoare” ale oficialilor Kremlinului la adresa Europei, în special a Europei de Est și Nord. În opinia subsemnatului, ele nu fac decât să reflecte faptul că Rusia nu mai poate susține multă vreme la intensitate mare războiul împotriva Ucrainei. Agresorii consumă oxigen cu răgete de intimidare când li se scurtează suflul.

Gălăgia amenințătoare este principala armă a Kremlinului, cu care urmărește două ținte în acest an de alegeri: 1) Să înspăimânte populația europeană 2) Să dea apă la moară partidelor ultranaționaliste anti UE care cer „să nu fie provocată Rusia”. La 2) contribuie și așa-zisele intenții de pace ale lui Putin vehiculate de Kremlin „pe surse”.

De fapt, e un test golănesc pentru cât de fricoși suntem.

• Limba română este și ea sub amenințare asiduă, dar nu de ruși, ci de ai noștri, mai exact de ale noastre madmuzele de televizor cu microfonul la cioc, și nu se dă cu bomba, ci cu subsemnatul. Aud la nesfârșit aceeași zicere despre cei chemați la DNA: cutare a dat sau o să dea cu subsemnatul. Aceasta este o expresie de argou, de limbaj de cartier, care nu are ce să caute într-o știre de presă pe o temă ce nu poate fi decât serioasă. Dar apucă-te să-i explici asta madmuzelei: o să se uite la tine ca râma-n piatră.

Iar Florin Piersic știți unde a fost în ultima vreme? A fost internat „pe secție”! „Pe secție”, în loc de „în secție”, este o schingiuire în formă continuată a limbii române mergând până la grotesc: imaginați-vi-l pe popularul actor, în stare gravă, pe acoperișul secției de terapie intensivă a spitalului.

Ca să nu mai vorbim de cuvântul „trafíc”, cu accent pe a doua silabă, care îmi zgârie creierul în fiecare dimineață, rimând cu: mic, firfiric, ibric, limbric... Iar subsemnatul, pentru această observație, urmează să fiu făcut „cocofic”, în ipoteza puțin probabilă, dacă nu imposibilă, că ar ști careva de prin televiziuni ce înseamnă...

• Chiar acum, pe ecranul televiziunii CNN-Voiculescu: „Dezvăluire: Coldea și Kovesi s-au întâlnit acum o lună pe iaht, la Monaco”. Mă roade o singură întrebare: dezvăluirea merge până la slip, la ambii?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

”Cravata galbenă”

”Cravata galbenă”, filmul regizat de Serge Ioan Celebidachi, fiul marelui dirijor, Sergiu Celibidache, este o biografie cinematografică și, în același timp, o confesiune; o ”partitură” a memoriei naționale scrisă cu ”notele” unui destin încercat. Dincolo de cronologia unei vieți extraordinare, filmul este o introspecție despre libertate și identitate și despre România care a dăruit lumii figuri emblematice și genii; dar pe care nu a prea știut să le păstreze acasă.

Citește mai mult

Transformare digitală

Digitalizarea în România avansează cu viteze diferite în sectorul public și cel privat. Firmele private în special din industriile bancară, sănătate sau retail au fost forțate de împrejurări concurența acerbă să se transforme digital, dar instituțiile de stat sunt încă prinse în inerția birocrației și lipsa de viziune strategică. În mediul privat, digitalizarea nu mai este un moft, ci o necesitate pentru scalare și eficiență. În sistemul public lipsa bugetelor multianuale și absența ownership-ului fac implementarea proiectelor de IT un proces greoi sau chiar eșuează (foto: Shutterstock).

Citește mai mult