foto: Profimedia
Printre postările care trec repede pe Facebook și pe care aproape nimeni nu le mai bagă în seamă, una mi-a rămas în minte. Era scrisă de o româncă îngrijitoare, care avea în grijă o femeie de 94 de ani și cerea un sfat medical. Din felul în care scria îți dădeai seama imediat că nu era o întrebare banală, ci o problemă serioasă, una care în mod normal ar fi trebuit văzută de un medic. Doar că ea nu avea cum să o ducă singură la spital, iar copiii bătrânei nu prea erau de găsit, așa că a făcut ce fac tot mai mulți oameni disperați: a întrebat pe Facebook.
Nu e un caz izolat, e o realitate despre care vorbim prea puțin, deși o vedem peste tot în jurul nostru. Româncele noastre sunt în casele oamenilor din Italia, le spală, le dau să mănânce, schimbă, ridică din pat și le țin sau îi țin de mână când le e frică, fac munca pe care de multe ori nici propriii copii nu mai sunt dispuși să o facă și o fac atât de bine încât devin invizibile. Pentru că în momentul în care „ai rezolvat problema” angajând o badantă, pare că totul e sub control, doar că nu e, pentru că responsabilitatea nu se externalizează odată cu contractul.
Există, evident, familii extraordinare, implicate și prezente, dar există și cealaltă realitate, cea în care bătrânii sunt lăsați, practic, în grija unei femei venite din altă țară, care trebuie să decidă singură ce e de făcut când apare o problemă gravă, fără autoritate, fără sprijin real și fără posibilitatea de a lua decizii medicale, dar cu toată responsabilitatea în brațe. Și atunci ajungem la situații absurde, în care o îngrijitoare caută soluții pe Facebook pentru ceva ce ar trebui să fie o urgență gestionată de familie.
Poate că partea cea mai incomodă nu e că există astfel de cazuri, ci că ne-am obișnuit cu ele. Ne-am obișnuit ca rolul copiilor să fie înlocuit, ca grija să fie delegată complet și ca cineva din exterior să ducă tot greul, emoțional, fizic și moral, iar când apare o problemă, responsabilitatea devine brusc neclară.
Româncele care lucrează ca îngrijitoare nu sunt doar „ajutor”, în multe cazuri sunt ultima linie dintre demnitate și abandon. Poate că ar trebui să ne întrebăm mai des un lucru simplu: cât din ceea ce fac ele este muncă și cât este, de fapt, responsabilitatea pe care au ales copiii lor să le-o paseze?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.