Zeci de tineri și copii săraci, părăsiți, handicapați fizic sau psihic, luați de pe stradă și din casele lor, ținuți în cuști și în lanțuri, puși la muncă silnică de stăpânii de sclavi ani în șir.
Unde s-a întâmplat asta? În Brazilia, în Nigeria, în Somalia, în teritoriile Statului Islamic?
În județul Argeș, România. Într-o țară membră UE și NATO, cu scut antirachetă, cu președinte, Guvern, Parlament, Poliție și Jandarmerie, cu nenumărate ONG-uri apărătoare ale drepturilor omului. Și, mai ales, într-o țară locuită de oameni.
Vreme de 8 ani de zile, nicio autoritate din Argeș nu a reacționat în niciun fel la acest sclavaj de Ev Mediu. Vreme de 8 ani de zile, niciun om din zona Berevoești nu a denunțat atrocitățile, deși era imposibil ca aceste sechestrări și exploatări de persoane să nu fie cunoscute de săteni, de toți sătenii. De ce?
Pentru că acești homo argesensis europaeus îi consideră sincer pe argeșenii amărâți, fără căpătâi, pe care nu-i revendică nimeni, care nu lipsesc nimănui, făpturi subumane, unelte bipede vrac, un soi de consumabile. De care cum să-ți pese dacă nu e vorba de tine și ai tăi?
Cu siguranță, mulți dintre locuitorii Berevoeștilor merg des la biserică și ascultă acolo cum trebuie să ne iubim aproapele...
În țara noastră europeană, în care penalii sunt votați la primării și criminalii chinuie liniștiți copii, mai rea decât răul e complicitatea colectivă. Lașitatea și nepăsarea, singurele lucruri pe care comunismul a reușit a ne învăța să le facem cu adevărat în comun.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
