Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Ce ne-a învățat comunismul să avem în comun

Zeci de tineri și copii săraci, părăsiți, handicapați fizic sau psihic, luați de pe stradă și din casele lor, ținuți în cuști și în lanțuri, puși la muncă silnică de stăpânii de sclavi ani în șir.

Unde s-a întâmplat asta? În Brazilia, în Nigeria, în Somalia, în teritoriile Statului Islamic?

În județul Argeș, România. Într-o țară membră UE și NATO, cu scut antirachetă, cu președinte, Guvern, Parlament, Poliție și Jandarmerie, cu nenumărate ONG-uri apărătoare ale drepturilor omului. Și, mai ales, într-o țară locuită de oameni.

Vreme de 8 ani de zile, nicio autoritate din Argeș nu a reacționat în niciun fel la acest sclavaj de Ev Mediu. Vreme de 8 ani de zile, niciun om din zona Berevoești nu a denunțat atrocitățile, deși era imposibil ca aceste sechestrări și exploatări de persoane să nu fie cunoscute de săteni, de toți sătenii. De ce?

Pentru că acești homo argesensis europaeus îi consideră sincer pe argeșenii amărâți, fără căpătâi, pe care nu-i revendică nimeni, care nu lipsesc nimănui, făpturi subumane, unelte bipede vrac, un soi de consumabile. De care cum să-ți pese dacă nu e vorba de tine și ai tăi?

Cu siguranță, mulți dintre locuitorii Berevoeștilor merg des la biserică și ascultă acolo cum trebuie să ne iubim aproapele...

În țara noastră europeană, în care penalii sunt votați la primării și criminalii chinuie liniștiți copii, mai rea decât răul e complicitatea colectivă. Lașitatea și nepăsarea, singurele lucruri pe care comunismul a reușit a ne învăța să le facem cu adevărat în comun.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Nico si Rafael

Nico și Rafael sunt niște oameni de toată isprava. I-am remarcat imediat într-un restaurant ticsit de turiști din stațiunea austriacă Ischgl. Erau cei mai săritori și binedispuși ospătari, mereu cu zâmbetul pe buze. Cu turiștii vorbesc în limbile lor, dar între ei Rafael (32 de ani) și Nico (23) vorbesc în română: “Du o ciorbă cu găluște la domnii de la masa 2”.

Citește mai mult

AI act conținut inteligență artificială / sursa foto: Profimedia

Într-o încercare de a accelera colaborarea dintre companiile de AI și societatea civilă, UE a recrutat anul trecut un grup de cercetători în domeniul media și AI care au fost rugați sa redacteze un Cod de bune practici, un document cu niște măsuri concrete ce pot fi adoptate de platformele digitale.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon sursa foto: romania.europalibera.org

Adulții s-au închis iar în camera mică, locul privilegiat care reunește două obiecte foarte prețioase: un radio mare și magnetofonul. Ies din când în când misterioși, șoptindu-și diverse vorbe, ne zâmbesc și se închid din nou în cameră. Mai sosesc și prietene de-ale mamei din vecini, care sunt primite rapid în spatele ușilor închise. Acest „ritual“ nu este deloc nou pentru noi, îi cunoaștem deja etapele și emoția: din când în când, radioul devine punctul central al casei, adulții se îngrămădesc lângă el, închid ușile și ne îndeamnă să ne vedem liniștiți de joacă.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Risipa alimentara / sursa foto: Profimedia

În fiecare zi vorbim despre costuri, marje, stocuri, pierderi. Mai rar vorbim despre pâinea, laptele, fructele, mesele gătite și produsele bune pentru consum care ies din circuit și ajung, pur și simplu, gunoi. Iar asta se întâmplă într-o țară în care există copii care se culcă fără o masă sigură, vârstnici care își numără pensia la sfârșitul lunii și asociații care încearcă să țină în viață, la propriu, atât oameni, cât și animale abandonate.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Există în istoria cinematografului două pietre de hotar: „Nașterea unei Națiuni”, de David Wark Griffith (1915), și „Triumful Voinței”, de Leni Riefenstahl (1935). Din punct de vedere al inovării în limbajul cinematografic, aflat în perioada de început a filmului mut la Griffith, și a primilor ani ai sonorului la Riefenstahl, e vorba de capodopere. Însă ideologia și etica lor sunt cât se poate de malefice: rasism feroce antinegri la Griffith, glorificarea lui Hitler la Riefenstahl.

Citește mai mult