„Ți-am simțit mereu lipsa, dar n-am știut că ești tu de vină, am crezut că sunt eu, un copil cu probleme, cu sensibilități, timid, cu o construcție firavă, care nu face față bine vieții. Așa eram și când a venit fiica mea. Dar ce poate simți un copil care dă viață unui alt copil? Teroare, frică până în măduva oaselor că nu se va descurca, că nu va fi capabilă.” Foto - Profimedia

La şcoală, copilul care nu se concentrează bine pare să aibă o vină a lui. Deşi cu toţii l-am bombardat, de mic, cu jucării supercolorate şi superfinisate, jingle-uri, butoane, sunete, animații, colecții şi serii de personaje, reclame, billboard-uri, staţii radio, tv, ambalaje, spectacole, filme, tablete, telefoane etc. Foto - Profimedia Images

Înțeleg cât îți este de greu, când la tot pasul sunt ispite și căi ușoare, care te pot chema ca o fată morgană! Arta vieții e să reziști tuturor acestor căi rătăcite! Am citit undeva că semnificația cuvântului „păcat” din Biblie înseamnă ratarea țintei... Nu face păcat din viața ta! Foto -Inquam Photos

Felul exagerat în care se manifestă entuziasmul românului pare expresia unei incapacităţi viscerale de a pricepe adevărul elementar că şi alţii au chestii la fel de mişto, ba poate mai mişto. Foto: Inquam Photos / George Călin

Nu conta că era anul 3 de facultate când e din ce în ce mai greu. Că poate e obosit și nu a mâncat. Că trebuia să ia trenul seara, că trebuia să ajungă înapoi ca să fie la cursuri ziua următoare. Că poate avea proiecte sau studiu. Nu! Eu voiam că el să voteze!

Între 10 și 15 ani aleg muzică cu versuri și ritm intens, cu agresivitate puternică. De ce? Pentru că și ei au înăbușit în ei sentimente grele când au fost mici și a trebuit să ne facă pe plac. Chiar dacă am făcut parenting blând cu mult DA, tot au reprimat furie, durere, strigăte. Fiindcă adesea, parenting-ul blând e un fel de a îmblânzi copilul. Foto - Getty Images

Postările din social media, în care totul e lapte și miere sunt poveste, sunt o mică parte din viața de zi cu zi a oricărei celebrităṭi ori prieten pe care-l “urmăriți” și “invidiaṭi”. Realitatea noastraă a fost alta… Foto - Profimedia Images

Ce ai face dacă, într-o bună zi, copilul tău ar înceta să mai vorbească, fără ca motivul să fie unul patologic? E sănătos din toate punctele de vedere, dar nu vrea să vorbească și se afundă într-o tăcere despre care nu are habar cât zgomot va crea în jur.

D. este o fetiță de 11 ani care urăște rochițele. Suferința prea multă pe care a îndurat-o mult prea devreme i-a răpit candoarea și i-a ascuns drăgălășenia în spatele unei expresii mereu încruntate. Până la 10 ani, D. a trecut prin trei centre de plasament, iar în astfel de locuri nu poți supraviețui decât în pantaloni. Pentru că așa ai văzut la cei trei frați ai tăi, nu cu mult mai mari decât tine. Îți ții părul lung prins într-o coadă ca să treci drept băiat, și ești tot timpul pregătită pentru o nouă confruntare.

În lumea creierului şi a mişcării există o primă lege care guvernează peste toate: prima grijă a creierului este să ştie că îşi poate menţine echilibrul în orice condiţii! Aceasta dă siguranţă, încredere în sine. Care vin la pachet cu ceea ce ne dorim cu toţii pentru copii: control al impulsului, toleranţă la frustrare, aşteptare, comportamente reglate, adaptate cerinţelor sociale. Adică exact temelia de care are nevoie învăţătorul pentru a clădi în planul învăţării academice. Foto - Profimedia Images