.Șapte persoane, între care ministrul Muncii, Raluca Turcan, președintele CJ Tulcea și primarul din Mahmudia, au tăiat panglica, la un centru itinerant pentru recuperarea copiiilor cu dizabilități din Delta Dunării. O investiție privată, susținută de Penny România și Fundația SERA România. Se întâmpla pe 22 septembrie. Azinoapte, pontonul l-a scufundat parțial. Foto Facebook Dorelian Bellu

Băiatul cel mic are și astăzi, după aproape șase luni, lacrimi în ochi, și uneori întreabă, neputincios: „De ce a murit mama? Nu voiam să moara!” sau „Doamna, mi-e așa dor de mama mea, încât mă doare inima! Ce credeți, a ajuns în rai?” (Foto: Getty Images)

Dacă nu suntem atenți, toată povestea frumoasă pe care ne-am spus-o despre avantajele lucratului și învățatului online se poate întoarce împotriva noastră. Iar riscul cel mai mare este la adolescenții și copiii care petrec din ce în ce mai mult timp în fața ecranelor. (Foto: Răzvan Peristeri Facebook)

Cu mult cinism, ministrul Educației face din problema închiderii școlilor o chestiune de preferință a părinților, încercând să își ascundă, prin diviziunea pe care o creează, lipsa de viziune și strategie. (Foto: Inquam Photos/ Sabin Cirstoveanu)

Justiţia olandeză a permis ca un copil de 12 ani să fie vaccinat împotriva COVID-19, în pofida obiecţiilor tatălui său. (Foto: Emmi Korhonen / Shutterstock Editorial / Profimedia)

Observăm că din păcate si evolutia internărilor în rândul minorilor are o creștere accelerată. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Geanina Spiriduș, o învățătoare din Bacău care spune că munca la catedră a ales-o pe ea, și nu invers, a retrăit emoțiile revederii din prima zi de școală, alături de elevii ei din clasa I.Geanina Spiriduș, o învățătoare din Bacău care spune că munca la catedră a ales-o pe ea, și nu invers, a retrăit emoțiile revederii din prima zi de școală, alături de elevii ei din clasa I.

Probabil simţiţi în acest moment nevoia să întrebaţi: la ce ar folosi mai mulţi bani pentru educaţie dacă oricum chiar şi cei pe care-i avem sunt cheltuiţi ineficient? (Foto: Inquam Photos/ Alex Nicodim)

În câteva sute de locuri, cele mai sărace ale României, în suburbii, la periferii dar, mai ales, în sate, copiii au fost însoțiți programatic în universul cărților.

Minorii vor putea să joace jocuri video pentru maximum o oră doar vinerea, sâmbăta, duminica și de sărbătorile legale, în intervalul 20:00- 21:00, au decis autoritățile chineze. (Foto: Getty Images)

În capul mesei, cum intrai pe ușă, stătea bunicul. Făcea salata, șprițul pentru soția lui și sucul pentru ceilalți patru, din sirop de vișine și sifon. Tot el era responsabil și cu bancurile la adresa celei care i-a fost alături mai bine de 58 de ani: găluștele din zeamă erau „obuze”, iar sarea pesemne că „s-a scumpit” dacă lipsea din farfurii. (Fotografie generică Getty Images)

Știu de prin cancelariile prin care am trecut ce discuții erau pe tema asta. Ce invidii erau pe cei care aveau clase cu copii mai bogați. Mai un medic, mai un patron de nu știu ce magazin sau cu vreo firmă de construcții. (Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea)

Îi învățăm „să se descurce” când trebuie să aștepte la tobogan. Da’, ce, al meu e mai prost? Îi aplaudăm și le validăm sălbăticiunea nativă când își fac singuri dreptate prin ilegalități „simpatice”. Ne bucurăm să sunt șmecheri, că „n-o să moară niciodată de foame” și că „mai bine să plângă mă-sa decât mama”. (Foto: Getty Images)

În clipa aceea, organizatorii Școlii Remediale de Vară și-au dat seama că, de câteva zile, vorbesc cu un copil care s-a înscris singur. Fără să-l împingă părinții de la spate, fără să-l bată nimeni la cap. A hotărât că are nevoie de aceste ore și simte că trebuie să recupereze noțiunile pe care nu le-a înțeles în anul școlar trecut la matematică și limba română.

Dacă timpul ar fi o axă desenată pe o foaie uitată afară, iar o boare mică de vânt ar îndoi pentru o fracțiune de secundă foaia de la dreapta la stânga, ar putea exista, la punctul de contact potrivit, un moment imperceptibil în care vârsta mea reală ar coincide cu vârsta copilului meu. Un astfel de eveniment mi-ar produce, fără îndoială, o emoție puternică. Cam așa s-a întâmplat în momentul în care copilul meu mi-a arătat primul lui și primul meu licurici. (Fotografie generică Profimedia)

Sunt invitată pentru o mică discuție în biroul doamnei, care îmi spune cu fața strălucind că se bucură că am foarte mult bun simț în legătură cu pruncii și un simț interior a ceea ce trebuie să fac. (Foto: Getty Images)

Îi auzeam plângându-se: „avem teme multe, „avem teme grele”, „nu mai facem față” – am întrebat în câteva rânduri nedumerită „dar de ce aveți?”, „de ce voi și nu el – copilul, elevul adică?” Replica era „Păi, tu pe ce lume trăiești? Așa face un părinte responsabil, nu poți să îl lași așa, de izbeliște”. (Foto: Inquam Photos)

După un cartof, câteva linguri de chișleag și două îmbucături de scrob eram plin. Tot învârteam cei șase cartofi rămași și mă gândeam cum să scap de ei. „Lasî dragu´ lu´ tătaia, cî ț-or trăbui mai târzâu”, îmi spune bunicul cu un subtil zâmbet în colțul gurii.

Un copil m-a întrebat dacă sunt evreică, altul că de ce stau în picioare, să iau loc, e obositor pentru mine. Politicos, dar subversiv. Simțeam că se ascunde ceva acolo, dar nu îmi dădeam seama ce. Cu Josh, care a găurit o sticlă de apă minerală de doi litri și a făcut țâșnitoare din ea, m-am descurcat, (Fotografie generică Getty Images)

Dacă abuzul sau trauma a fost produsă în primii ani de viață, în copilăria timpurie, copilul dezvoltă în creier o masă de hormoni de stres crescută, care se vor “aprinde” ca niște alarme emoționale la orice situație posibil amenințătoare. (Foto: Getty Images)

Tabără era situată într-o pădure, la o oarecare distanță de oraș. Într-o zi a fost organizată o ieșire la premiera filmului ,,Nea Mărin Miliardar", așteptat chiar atunci cu mare nerăbdare.

Alegeți un program și oameni în care aveți deja mare încredere. Nu testați această încredere în timpul taberei, prin interogatorii telefonice, cu copilul. Acest du-te-vino al neliniștii personale de acasă se transmite copilului și personalului din tabără. (Foto: Getty Images)

Poate un adolescent de 16-17 ani, cu certificat de handicap să se integreze într-o școală de masă? Învață el o meserie care îi poate asigura un loc de muncă pe viitor? Este învățământul profesional pregătit să răspundă nevoilor unui absolvent dintr-o școală specială? Sau alocarea unui loc la categoria CES este doar o formalitate? (Foto: Getty Images)

E suficient să te uiţi la materii, la importanţa lor dată de numărul de ore alocate în fiecare săptămână, la conţinutul materiilor şi la modul în care se predă acel conţinut. Ce materii ai în şcoală, cum le predai, acest lucru spune totul despre ţelurile educaţionale pe care ţi le-ai propus.

Itemii bine lucraţi la examene creează ocazii de mândrie în familii sau dezamăgiri justificabile. (Foto: Getty Images)

A se simți protejat e o dimensiune la care nu prea ne gândim când vine vorba de educația sexuală. Deci, pe lângă discuțiile despre sex, e nevoie să dezvoltăm latura de protecție a relației - cu cine las copilul? care sunt persoanele de încredere? Dacă îmi zice copilul ceva, îl cred? (Foto: Getty Images)

Dar cine le-a călcat în picioare inocența adulților noștri? (Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu)

Vârsta la care ai fluturi în stomac cu gândul la prima tabără în care vei pleca. Vârsta la care încă te ia mama în brațe, ca pe un bebeluș, deși abia te mai poate căra. (Foto: Getty Images)

Se spune că păcatele părinților nu trebuie să fie plătite de copii. La sfârșitul unei zile frumoase, după ce ați sărbătorit alături de copiii voștri și vă relaxați la un pahar de vin, dacă citiți aceste rânduri, înjurați-mă dacă vă stric cheful, dar gândiți-vă un pic la ce lăsăm copiilor noștri. Și la ce putem face să schimbam această moștenire ca să ne ținem copii lângă noi, în țară. Foto: Getty Images

„Copiii au mereu idei noi. Poate nu sunt mereu perfecte, dar copiii văd mereu partea bună a lucrurilor, caută mereu o soluție în loc să se axeze pe o problemă”. (Foto: Inquam Photos)

Unul dintre misterele pandemiei COVID-19 este motivul pentru care majoritatea copiilor tind să aibă mai puține simptome decât adulții după infectarea cu coronavirus. (Foto: Olena Afanasova / Alamy / Alamy / Profimedia)

Copii care nu merg la școală. Copii aflați în risc de abandon școlar. Sunt noțiuni pe care le auzim atât de des în diverse contexte, încât și-au pierdut în mare parte înțelesul, gravitatea. Dar, atunci când te întâlnești, te joci, lucrezi cu acești copii, toată grozăvia lipsei de educație și de șanse capătă un sens real, palpabil.

Azi am cunoscut un om bun.

Acum, după mulți ani, în plină pandemie, îmi scrie Cristinel un mesaj de ziua mea „La mulți ani vechi și drag prieten!”. Un mesaj simplu, dar care pentru mine înglobează toate momentele prieteniei noastre.

Prin aceste semnale, copiii spun de fapt că au nevoie de ajutorul nostru pentru a reveni la o dispoziție bună. Practic, când copilul are un comportament inadecvat este pentru că se luptă cu o dificultate care îl destabilizează, nu își mai poate controla impulsurile. (Foto: Profimedia)

Ce credeți? Protejarea copiilor de străduință și efort îi ajută sau le face rău pe termen lung? Cui îi place să se zbată, să se străduiască și să o ia de la capăt iar și iar când nu îi iese ceva? Probabil că nimănui, însă tocmai atunci se declanșează procesul de învățare. (Foto: Alamy/ Profimedia)

Ministerul Finanțelor a propus suspendarea aplicării unei măsuri așteptate de părinți, respectiv acordarea sumei de 1.500 de lei pentru plata creșei sau grădiniței. Foto: Riccardo Sala / Alamy / Alamy / Profimedia

Când un copil aruncă vorbe grele și teatrale despre cât de incapabil se simte, să știți că nu e despre teama lui de slabă performanță neapărat. (Foto: Stefan Wermuth/ AFP / Profimedia)

Refuzul de obicei apare pentru că încrederea în sine sau în cei din jur a fost vătămată poate prin prea puțină responsabilizare, prea mult perfecționism, prea multe păcăleli de genul „Hai, că nu doare când faci vaccinul", prea mult ajutor nesolicitat care îi transmite copilului că el nu este suficient de bun sau chiar prea mult NU din partea părinților. (Foto: GlowImages / Alamy / Alamy / Profimedia)

„Ce-i punem lui maică-ta la mărțișor? Sufletu’? Sufletu’ i-l punem?”, a întrebat acuzatoare educatoarea. (Foto: Elena Hramova / Alamy/ Profimedia)

Studiile au arătat că expunerea la ecrane înainte de 18 luni are efecte negative asupra duratei și puterii de concentrare a copiilor, a dezvoltării limbajului, a memoriei pe termen scurt, a abilității de a citi și chiar asupra calității somnului findcă suprimă secreția de melatonină. (Foto: Profimedia)

Am ezitat mult până să scriu acest text și probabil nu aș fi făcut-o niciodată dacă nu aș fi trecut printr-o experiență declanșatoare. (Foto: Damien Meyer/ AFP/ Profimedia)

Competențele digitale le permit tinerilor să interpreteze și să aplice părțile teoretice, să facă legăturile atât de utile pentru integrarea în societate după absolvirea liceului/facultății și să îi ajute la începutul carierei. (Foto: Christian Charisius/ AFP/ Profimedia)

„Copiii și adolescenții au nevoie mai mult decât adulții de predictibilitate. De ce? Pentru că asta înseamnă siguranță, avem nevoie să fim securizați la baza piramidei lui Maslow și una dintre condițiile de acolo era securitatea. La distanță, nu mai este nimic predictibil, pentru că eu nu știu dacă colega mea o să îmi mai răspundă, dar eu văd că a intrat pe WhatsApp acum o oră și eu i-am trimis mesaj înainte”, spune psihoterapeutul Gabriela Enea.

Am văzut cititori pe FB care ameninţă că dacă legea nu e de partea copilului, cu siguranţă nu va fi liniştit acel bărbat dacă e lăsat în libertate. Două aspecte subliniez aici. (Foto: Captură Digi24)

Când educația a devenit aproape imaterială, Eematico, o echipă de designeri și arhitecți specializați în cursuri STEaM (Science, Technology, Engineering, Arts and Maths), a venit cu un concept care dă valențe tactile și creative învățării la distanță. (Foto: Facebook Eematico)

Scrisoarea i s-a părut redactorului șef atât de importantă, încât i-a cerut unui editorialist cu o vastă experiență, Francis P. Church, să răspundă chiar pe prima pagină.

În acest moment, școala românească se află în moarte clinică. Ne facem că facem educație. Ne acoperim cu hârtii. Eliberăm niște diplome. Și ucidem vise. (Foto: Inquam Photos / Casian Mitu)

Procesul de economisire necesită ca un copil să diferențiere „acum” de „mai târziu”, precum și faptul de a înțelege noțiunea de „întârziere a satisfacției” pentru a fi dispus și capabil să refuze o mică recompensă în prezent pentru o recompensă mai mare în viitor. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Îmi amintesc că și eu la vârsta lor eram la fel de dezorientată și aveam convingerea că viața nu are prea multe de oferit. Cel puțin nu mie, pentru că simțeam că nu merit. Mi se spusese de multe ori asta.

Nu în ultimul rând, masca îi poate face să accepte că toți suntem vulnerabili și nu mai suntem în control. Trăim vremuri dificile, în care ne temem cu toții de un virus nou, foarte contagios cu efecte destul de necunoscute. Masca este obiectul care demonstrează că viața noastră nu mai e la fel și mulți nu pot accepte asta. (Foto: Inquam Photos/ Sabin Cirstoveanu)

Dacă alegi să explici copilului de ce ai formulat o interdicție sau un refuz, treci la aplicarea ei, fără să repeți explicația de multe ori, ca și cum te aștepți ca el să ia decizia pentru sine. Vrei să nu mai petreacă atât timp la ecrane? Nu îi vorbești unui copil de 6-12 ani, în fiecare zi despre cât de rău îi fac și tot aștepți ca el "să înțeleagă" și să renunțe la ele. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Generațiile tinere, copiii de astăzi, sunt angajații și antreprenorii de mâine, și indiferent ce s-ar întâmpla nu ar trebui să ne oprim din a investi în ei, fără să ne punem o secundă problema dacă merită sau nu. Foto Guliver/Getty Images

„Dragă Școală, te rog să ai curajul să te privești în oglindă, să jos dai straiele vechi pe care le-ai tot peticit. Nu te poți îmbrăca în izmene și să faci motocross. Nu ești adecvată zilelor pe care le trăim.”

„Îmi crește tensiunea când mă uit la clipul ăsta și mi se pare ireal că încă mai există astfel de oameni. Ca o victimă a bullyingului rezonez perfect cu biata fată din imagini.”

Un raport publicat de Biroul de Cercetare al UNICEF - Innocenti a scos la iveală că suicidul, nefericirea, obezitatea și abilitățile sociale și academice limitate au devenit des întâlnite la copiii din țările cu venituri ridicate. „Multe dintre cele mai bogate țări – care dețin resursele necesare pentru a oferi tuturor o copilărie fericită – nu reușesc să realizeze acest lucru pentru copii”, =spune Gunilla Olsson, director al UNICEF Innocenti. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Din spatele lui, de undeva de după tejghea, iese și bătrânul dichisit. Patronul. Acesta scoate capul pe ușa prăvăliei, se apleacă într-o parte și strigă la cățel. - Ești bine? Îți e cald? (Foto: Guliver/ Getty Images)

Profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, a atras atenția asupra faptului că măștile de protecție purtate de copii trebuie adaptate pe dimensiunile lor. (Sursa imaginii: Digi24)

O bună prietenă mi-a spus că a fost într-o zi de weekend la plimbare cu vaporașul în Herăstrău. M-am gândit că a traversat de pe o parte a lacului pe cealaltă sau că a făcut ocolul lacului. Foto funkytravel.ro

„Poți înțelege nenorocire mai mare decât un părinte care îngroapă un copil?!” Foto captura Euronews

Curajul de a-mi lăsa copilul să aleagă mi-a fost insuflat de un simpatic bucătar pasionat: tatăl său e eminent profesor universitar, iar fratele său e medic. „Tu de ce n-ai făcut medicina?” l-am întrebat. S-a uitat la mine perplex: „de ce s-o fac, mie îmi place să gătesc!” Suedezi, evident. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Ni se pare că dacă trimitem copilul la krav maga în weekend și dacă vine profa de engleză acasă la noi, atunci înseamnă că suntem părinți buni și că investim în educația copilului nostru. (Foto Inquam Photos / Octav Ganea)

Glumind, am spus celor din jur că rolul meu de părinte în acest an școlar a fost acela de a face vânt cu frunza de palmier. E o metaforă, evident, dar baza pe care se ridică un climat potrivit învățării este o atitudine calmă și de susținere care să vină din partea părinților! Ori asta înseamnă să te dezbraci de frică, să alungi gânduri de tipul: ”Ce-o să zică lumea dacă nu iei examenul?” (Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos)

„Educația și sănătatea sexuală reprezintă subiecte în preajma cărora bântuie foarte multe mituri și neadevăruri. Este ca atunci când, într-un grup de oameni, nimeni nu vorbește cu voce tare și toate mesajele se șoptesc la urechi, iar până să ajungă informația de la prima la ultima persoană din rând, conținutul acesteia s-a distorsionat total”, spune psihologul și psihoterapeutul Gáspár György. (Foto: Facebook Gáspár György)

Acest părinte consideră întotdeauna că elevul are prea multe teme de făcut, că școala începe prea de dimineață, că sportul e o pierdere de timp, că notele se pot negocia ( deși notele nu contează). (Foto: Inquam Photos)

„Online-ul este o lume la un click distanță, cu o poartă de acces uriaș de largă, fără paznic care să ne întrebe încotro mergem, dacă ne-am pierdut, sau, mai mult, dacă este în regulă să fim acolo”, atrage atenția psihologul Diana Stănculeanu. (Foto: Facebook Diana Stănculeanu)

Eu am nu văzut perioada asta ca pe o tortură, sau ca pe o perioadă grea neapărat, deși a fost destul de greu, dar, mai mult ca toate temele asta care ni s-au dat în cantități inumane, că trebuie să recunoști și tu asta, mama, faptul că am văzut copii din familii defavorizate care nu aveau calculatoare sau tablete și am văzut cât de mulți sunt, asta mi s-a părut nedrept…

Când am întâlnit-o prima oară pe Mădălina la metrou, am crezut că bebeluşul cu care cerşea în braţe era închiriat. Sau în cel mai bun caz, că era o surioară. Nu se putea ca o copilă aşa de fragedă, slăbuţă tare, să fie mama care pretindea ea că este. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Mulți părinți povestesc despre copiii lor ca despre propriul CV. “Vorbește 3 limbi străine”, “L-am dus la pian și la vioară”, “Am luat premiul întâi la șah“. Suntem îmbătați de puterea asupra lor și încântați că ne retrăim copilăria și avem șansă să luăm alte decizii. Copilul nostru se va spăla mai des pe dinți, va învăța mai mult, va chiuli mai puțin, va mânca mai mult spanac, va câștiga mai bine, va fi respectat de mai mulți. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Pentru cititorii de literatură de parenting, există numai o singură idee în toate cărțile bune: veghează numai ca ăsta micu' să nu piardă darul pe care l-a primit inițial, la naștere: sentimentul ăla bun că el își este suficient, că lumea e plină de lumină care n-are niciun alt scop decât să curgă prin el și pentru el. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Antoaneta Opriș a devenit mamă de tânără: avea 25 de ani când a venit acasă, de la maternitate, cu fiul său cel mare, Iacob. Simțea o iubire imensă față de copilul ei, însă o foarte mică dorință de a se sacrifica și de a renunța la lucrurile care îi aduceau bucurie.

La 6-8 ani, diferențele de ritm al citirii sunt mari. Dar nu îngrijorătoare și în niciun caz semnale ale unor intelecte mai puțin dezvoltate sau mai puțin predispuse la evoluție academică bună - în cazul copiilor mai lenți la citire. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Ministrul Educației, Monica Anisie, a afirmat recent că, din statisticile Ministerului Educației, „250.000 de copii au nevoie de echipamente pentru a putea să facă educație online și aceste echipamente noi le achiziționăm și cu internet pentru 2 ani plătit, în așa fel încât să nu existe probleme”. Un sondaj făcut de IRES arată însă o altă realitate, în care mult mai mulți copii sunt lipsiți de mijloacele care să le asigure accesul la educația la distanță. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Mi s-a făcut frică. I-am ținut de mâini, au scăpat și au început să alerge.

O pandemie care destabilizează o familie este o tragedie dacă membrii ei nu știu cum să se folosească de acest timp pentru a fi împreună cu adevărat. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Cum arată însă calculele bugetului unei familii similare de la țară: doi părinți care nu au lucrat niciodată cu contract și care acum, din cauza restricțiilor, nu mai au nicio activitate. Munceau cu ziua și nimeni nu îi mai caută azi. Nu au nici ajutor social, ci doar alocațiile a doi copii, deci un venit de 300 de lei pe lună.( Foto World Vision Romania)

Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni că, pentru majoritatea elevilor, grădinițele, școlile, universitățile nu se vor mai redeschide în acest an școlar, urmând ca toate cursurile să fie reluate în septembrie. Foto presidency.ro.

Chiar dacă elevii și copiii mici vor face forme ușoare, vor transmite coronavirusul cadrelor didactice, părinților, bunicilor și va fi o nenorocire, spune Gabriela Firea. Foto Inquam Photos / Octav Ganea

Pentru cei mai vulnerabili dintre copii, aceste schimbări înseamnă riscuri și mai mari de îmbolnăvire, sărăcie și excluziune socială. În special, pandemia crește probabilitatea separării de familie, a lipsei accesului la servicii medicale, a violenței, abuzului și neglijenței. (Foto: UNICEF/ Anamaria Dinulescu)

Încă din primele clipe de maternitate, când mi-am ținut fiica în brațe pentru primele dăți, am început să-i șoptesc: „Nu te lasă mami niciodată, mami e cu tine mereu!” Îi repetam asta de fiecare dată când o puneam în pătuț, noaptea la culcare, când plecam de acasă ori o lăsam la creșă. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Azi, în carantină, dintre amintirile de pe maidan pe care le văd cel mai des în visele mele sunt momentele în care mă întâlnesc cu un sătean, care inevitabil mă întreabă: „Tu a cui ești, măi copilă?”. (Cu prietenii din satul copilăriei, Deleni /Foto arhiva personală a autorului)

„La un moment dat, am avut impresia că sunt singur în biserica și asta m-a dus cu gândul la ceva apocaliptic” Sursa foto: Marian Sterea

Nu este ușor să te afli la 3000 de km depărtare de casă, în așteptarea unei mâini întinse, nu este ușor să te afli în situația pierderii locului de muncă, al imposibilității plății chiriei lunare și nu este ușor să fii departe de cei dragi. Foto captura

Pandemie, criză, izolare, şcoală online sunt doar câteva din cuvintele pe care le auzim atât de frecvent începând cu ziua de 11 martie. Fiecare cuvânt pe care îl rostim are o putere personală, o energie, şi este asociat cu anumite stări pe care le trăim fie sub aspectul stării de bine, fie sub semnul neputinţei, îndoielii, al fricii de necunoscut, al noului şi nu în sensul optimist…. (Foto: Olivier Douliery/ AFP/ Profimedia Images)

Cu sistemul de sănătate în continuare politizat, suntem carne de tun. (Foto: Virgil Simionescu/ Inquam Photos)

Mă gândesc la acei copii săraci care, venind la şcoală primeau un corn şi un pic de lapte. Da, acel corn pe care alţii îl aruncau sau îl dădeau la porci. Dar care pentru ei reprezenta o mană cerească. Mă gândesc la acei copii cu dinţi cariaţi care plângeau şi înainte de durere, dar care acum vor

Urmează, deci, o explozie de violență domestică, pentru că zeci de mii de mame vulnerabile și copiii lor sunt, mai mult ca oricând, total expuși, la dispoziția abuzatorilor. Sute de mii de copiii deja discriminați - vor fi discriminați și mai mult. Foto: Guliver/Getty Images

În Monitorul Oficial nr. 209 de sâmbătă, 14.3.2020 a fost publicată Legea nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ. Foto Guliver/Getty Images

Problema o reprezintă chiar „emanciparea” femeilor. Un concept care, oricum, sună azi prost pentru că e folosit adesea peiorativ. (Foto: Guliver Getty Images)

Cum poți sa te numești profesor și să-ți imaginezi ca meseria ta este una ușoară, omogenă și predefinită? Cum poți face tu înțelegeri de tip monopol cu alți profesori? „Așa se procedează de ani de zile!” (Foto: Inquam Photos)

„Cum să ne apucăm să facem copii când nu avem casă, nu avem siguranța locului de muncă. În ziua de azi să crești un copil e foarte scump.” (Foto: Inquam Photos)

Părinții joacă un rol împortant în această poveste a oamenilor care doresc să lucreze cu copii selectați, asta și pentru că în momentul când eu nu pot alege numai copii ce vin din familii cu statut social privilegiat, mă pot confrunta cu lipsa resurselor pe care familia să le investească în educația formală a copiilor. (Foto: Inquam Photos / Diana Oros)

Dependența este folosită în cele mai înalte foruri ale statului român pentru a ridiculiza și defăima. Foto Guliver/Getty Images

În podul unei case, printre cutii și vechituri, într-un colț prăfuit și întunecos, stăteau cuminți două păpuși. Una mai mare și una mai mică. Privindu-le, te-ai fi întrebat de ce Dumnezeu le-ar fi uitat cineva acolo. Erau tare frumoase! (Foto: Guliver/ Getty Images)

Când fiul meu trebuia să intre în clasa pregătitoare, i-am depus dosarul de înscriere la școala de cartier de care aparțineam, o școală aflată undeva la mijloc în ceea ce privește rezultatele la Evaluarea Națională. (Foto; Inquam Photos)

Ani la rând s-au luptat fără sprijinul statului. Pe banii lor. Au făcut și petiții la Parlamentul European pentru a atrage atenția că acești copii sunt invizibili pentru statul român. (Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea)

Poate că una din întrebările pe care le primesc cel mai adesea de la părinții cu care lucrez este: „Cum să fac să nu mai țip la copilul meu? Știu că nu ajută la nimic, știu că nu educă, știu că nu obțin nimic, însă în acele momente, când mă înfurii, nu mă pot opri. Ba, mai mult, simt o plăcere în a țipa, până mă răcoresc. Tot ce știu legat de creșterea copiilor, tot ce am citit în cărțile de dezvoltare personală nu funcționează în acele momente!” (Foto: Guliver/ Getty Images)

Horia Brenciu are 4 copii - 3 fete și un băiețel pe nume Toma, pe care l-a adoptat atunci când era bebeluș. Atunci când soția sa, producătoarea Alice Dumitrescu, i-a propus să adopte, artistul a spus „da” fără rezerve.

„De la trotinetă la Tesla, așa e trecerea de la ce avem acum la ce urmează să primim”, spune doctor Cristina Pascale imaginându-și ce va însemna pentru copiii pe care îi îngrijește o aparatură performantă și nouă: două monitoare de funcții vitale, două incubatoare deschise și două mese de resuscitare, pe care compartimentul de nenonatologie în care lucrează le va primi în următoarele săptămâni.

Există în orice poveste rasistă un contrast foarte puternic între curățenia „noastră” și murdăria „lor”, între inocența noastră și păcatul lor cel greu. Foto Facebook/Dorin Florea

Dintotdeauna, copiii de marinari au fost niște răsfățați din acest punct de vedere al cadourilor, părinții lor marinari făcând tot posibilul ca acestora să nu le lipsească nimic material și de multe ori oferindu-le mult mai mult decât au ei nevoie...Foto captura

„Explicația cea mai puternică pentru scăderea ratei vaccinării pentru diverse vaccinuri nu e doamna Olivia Ster, explicația scăderii în ultimii 10 ani pe care o raportează Institutul Național de Sănătate Publică a fost inabilitatea statului român de a asigura stocurile de vaccinare....” Foto Facebook/SVC

„La început am învățat cum se înmormântează copii. A fost o perioadă grea și mi-a luat ceva timp să mă echilibrez. Nu am fost sigur că pot să rezist. A fost foarte greu să conving oamenii că ceea ce fac eu e o chestiune dezinteresată. Acum e fabulos: vin mamele și ne ajută la curățenie. Ultima înmormântare a fost acum 2 ani, nu mai am niciun copil care să fie pe droguri”. spune Valeriu Nicolae.

”E Crăciunul și la doamna doctor!”. Sigur că e Crăciunul și la doamna doctor, drept urmare pacienții ar face bine să nu se îmbolnăvească în perioada aia, că se tratează singuri. Sistemul ăsta în care ce zice doamna doctor e sfânt și dacă, Doamne ferește, nu zice nimic, atunci chiar nimic nu facem trebuie să dispară din spitale. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Deputatul USR Iulian Bulai a postat pe Facebook un mesaj de Crăciun care a stârnit o controversă intensă pe rețeua de socializare. Bulai a spus că Iisus provine dintr-o „familie foarte ciudată”, „cu o mamă surogat şi un tată care acceptă paternitatea fără să fi contribuit la ea”. (Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos)

Acum, cu 300 lei lunar, fiecărui copil mai mare de doi ani îi revin 9,7 lei pe zi. Foto Inquam Photos / Octav Ganea

Dublarea alocațiilor copiilor este o măsură care nu este sustenabilă. Foto Guliver/Getty Images

Atunci când un copil este diagnosticat cu cancer, întreaga familie este afectată. Lupta cu boala se duce pe mai multe fronturi - și la spital, și acasă. Orice aliat în acest război teribil pentru viață contează enorm. (Foto:Guliver/ Getty Images)

Am văzut familii în care membrii acestora nu își spun mai nimic deși se văd des. Nu vorbesc despre ei, despre problemele lor, despre nemulțumirile lor, ci numai despre realizările lor, de parcă viața ar fi numai despre asta. (Foto: Guliver/ Getty Images)

În decembrie 2013 toate colegele din micul birou erau foarte entuziasmate: urma să facem pachete cu cadouri pentru copiii din centrele sociale cu care abia începusem să lucrăm! Am ales cu atâta poftă și bucurie dulciurile care ne trezeau cele mai frumoase amintiri, toată lumea era un zâmbet. Până am ajuns la primul centru și am văzut cum picii aveau în brațe încă două pungi cu dulciuri, pe care le țineau strâns, cu putere, și le păzeau ca pe ochii din cap.

Nu e normal să existe încă şpaga? Pardon, să o spun frumos: „plata informală“. Nu e normal, desigur. Nu e normal să dai, mai ales când nu ţi se cere. Dar care este cauza persistenţei acestor „plăţi informale“? Frica. Le e frică oamenilor de ce li se poate întâmpla în spital. Sursa foto captura video /Gazeta de Sud

Știți „discursul” stewardesei din avion înainte de decolare: „în eventualitatea puțin probabilă a depresurizării cabinei, măștile de oxigen vor cădea automat din tavan. Persoanele însoțite de copii își vor pune mai întâi propria mască și abia apoi pe cea a copilului”? Sună surprinzător: cum, nu punem mai întâi masca celui mic?

Bilețelul fetiței arată că ea are încredere în mama ei. Altfel nu i l-ar fi scris, dacă s-ar fi gândit că nu primește ajutor și dacă și-a pierdut speranța. (Foto: Guliver/Getty Images)

După ce a dispărut frica, ca funcție reglatoare dar și una care ne-a scindat ca personalitate, au apărut, iată, oamenii, pe de-a-ntregul, așa cum sunt ei – răniți, nerezonabili, agresivi, imprevizibili. Școala nu are de ales decât să își reinventeze organigramele și să aducă alături de profesori sau în instrumentarul lor, componenta specialistă pentru problemele acestor copii. (Foto: Guliver/Getty Images)

Îți trebuie multă siguranță și stăpânire de sine astăzi ca să n-o iei și tu pe urma prietenilor tăi cu copii inscriși după școală la clase de excelență, cu ghiozdane doldora de gazete matematice încă de la clasa I, cu meditatori măcar din două în două zile incă de la Pregatitoare. (Foto: Inquam Photos / Octav Ganea)

„Există copii care par să se îngrijoreze din orice: că nu vor trece clasa, deși au note de 9 și 10; că se vor îmbolnăvi deși au o sănătate solidă; că nu se asortează cămașa cu jacheta; că vor fi concediați părinții și familia va fi copleșită de sărăcie, deși au un nivel socio-economic confortabil; că va ploua în ziua planificată pentru picnic; că va fi anulată din cine știe ce motive, vacanta stabilită pentru anul următor; sunt copii care par să aibă alergie la incertitudine, permanent îngrijorați, obosiți”, spune psihologul Diana Stănculeanu.

„Cred că aș pleca de la educarea profesorilor, de la a-i face ei să înțeleagă că sunt foarte importanți și că trebuie să aplice o altă metodă, nu pe cea pe care o știm noi de demult, cu rigla peste mână, cu învățatul cuvânt cu cuvânt din carte, cu învățatul comentariilor”, spune actorul Marius Manole. (Foto: Alexandra Pandrea)

M-am trezit singură cu fetița mea. Singură și fără să știu cum să mă apropii de copilul meu de 4 ani și jumătate care a stat mult mai mult cu bunica decât cu mine, adică de dimineața până seara, până la 3 ani, când eu am renunțat la slujbă și am devenit freelancer, și încă un an în care, greu am înțeles de ce, prefera să stea cu tatăl când îl prindea pe acasă.

Premierul Dăncilă a făcut un exercițiu de admirație în fața unei mitraliere fabricate la Cugir, împreună cu două fetițe de curs primar, dacă nu de grădiniță.

Copiii resimt adeseori temele ca pe un calvar, fiindcă trebuie să le facă singuri, în camera lor, adică în izolare. Iar izolarea nu place nimănui, mai ales când faci ceva ce nu îți place. Dacă le putem aduce și ceva bun în timp ce își fac temele, un ceai cald și o vorbă bună de încurajare, plus prezența noastră, temele își pierd din încărcătura care îi apasă pe umeri. (Elevi - Foto: Inquam Photos / Octav Ganea)

Suntem deseori abuzați, uneori fără să ne dăm seama. Suferim psihic și ne îmbolnăvim fizic, având în spate cauze pe care mulți dintre noi nu le cunoaștem sau nu reușim să le identificăm în mod corect. Cum putem să realizăm că nu suntem bine? (Foto Guliver/Getty Images)

Primarul din Voluntari, Florentin Pandele, și-a susținut luni discursul de început de an școlar urcat pe un scaun, potrivit unor imagini publicate pe Facebook de către un jurnalist. (Foto Facebook Dragoș Porojnicu)

Viorica Dăncilă a spus, la deschiderea anului școlar, că vrea ca un număr cât mai mare de elevi să ajungă la facultate și să facă performanță. (Foto Facebook/Viorica Dăncilă)

Expertul educațional Oana Moraru, fondatoarea unei școlii private în Călărași, a povestit la emisiunea „În fața ta” de la Digi24 experiența sa de a autoriza o școală privată în București. (Foto Facebook/Oana Moraru)

Reflexul multor părinți și profesori este să îi încarce pe copii cu cât mai multe informații și activități. „Am văzut mulți părinți dispuși să sacrifice ore în trafic. Reflexul tuturor părinților, nu numai din România, e de a-și duce copilul la cât mai multe activități. După școală,înainte de școală, meditații”, spune Oana Moraru, consultant educațional și fondatoarea școlii private Helikon. (Foto: Guliver/Getty Images)

Mai mulți copii au fost puși să facă mătănii, să facă cruci și să sărute asfaltul la un eveniment în aer liber organizat de o asociație creștină din Sălaj. Pe o filmare apărută în spațiul public o supraveghetoare poate fi auzită cerându-le copiilor un comportament „corespunzător” la slujbă și spunându-le celor care nu rezistă 2 ore fără toaletă să-și pună pampers. Reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române au declarat că se delimitează de această „faptă revoltătoare”.

Pe mine nu mă poate minţi nimeni. Când eram copil, până în zece ani, am fost pipăită în lift de un vecin bătrân. Mi-a fost frică să o spun până la douăzeci şi ceva de ani. Eram sigură că nu mă va crede nimeni. Ne naştem cu frică. (Foto: Alexandra Măceșanu Facebook)

În anul 1996, în Statele Unite a fost introdus sistemul de alarmă Amber, care este intervenția organizată pentru urgențele de răpire a copiilor până la vârsta de 17 ani. (Foto Guliver/Getty Images)

A ști ce să nu spui copilului tău înveţi în timp. Pe pielea ta şi pe viaţa lui. Şi când ai învăţat, el e deja mare, plecat de acasă şi purtând cu sine toate urmele gravate de vorbele tale deseori inconştiente pe sufletul şi destinul lui. (Foto Guliver/Getty Images)

Copiii care se nasc azi au mai puţine şanse să-şi mai vadă părinții, altfel decât pe Facetime, după ce împlinesc vârsta maturității şi părăsesc casa natală. (Foto: Guliver Getty Images)

Larisa ne-a arătat cicatricea de la picior cu mândria unui războinic care a ieșit învingător și rănile nu sunt altceva decât semnul că a câștigat o luptă tare grea. Dar după operație, Larisei i-a fost teamă să pășească, nu mai voia să o doară, așa că în prima zi de tabără nu a mers deloc. Până la finalul săptămânii, Lari alerga după noi, să ne ofere o înghețată imaginară de pește și măsline.

După ce i-a așezat pe băieți pe canapea, la masă, mama adoptivă a făcut un gest care m-a marcat și m-a pus pe gânduri. I-a spus fetiței, cu subiect și predicat, să se așeze în genunchi, de partea cealaltă a mesei, în fața băieților, deoarece nu mai era loc pe canapea și pentru ea.

Nu poți obliga un tânăr să plătească pensie părinților, bunicilor și străbunicilor, mai ales după ce i-ai obligat, oricum, să plătească impozite în acest scop, pe care și-l asumă statul. (Foto Guliver/Getty Images)

În primul rând, nu, nu e vorba de „etică" si „morală", e vorba de panica lor si cheltuielile lor cretine și de lipsa lor de minimum plan, că nu poți să le ceri viziune. (Foto Guliver/Getty Images)

„Ne aflăm într-o lume în care normele morale se dovedesc a nu mai fi suficiente pentru a crea obligații reciproce între oameni, nici chiar între membrii aceleiaşi familii”. (Foto Guliver/Getty Images)

Alina Poterașu este mama unei fetițe în vârstă de 11 luni, născută fără pancreas. Internată de la naștere în secția de Terapie Intensivă nou-născuți de la Marie Curie, Marina reprezintă o raritate medicală, fiind diagnosticată cu Sindrom Mitchell Reiley. (Foto Octav Ganea/Inquam Photos)

A fost primul meu șoc, ca profesoară în București, să-mi dau seama că elevi de clasa a VII-a nu puteau să construiască o propoziție simplă, corect. Apoi am cunoscut o clasă întreagă în care o singură fetiță citea cursiv.

Plec în oraș. Nu apuc să conduc prea mult când aud telefonul. E mama, care rămăsese cu cel mic. Inima îmi bate deja mai tare. Îmi trec tot felul de scenarii prin cap. Niciunul prea fericit. Răspund. Nu e mama. E băiețelul meu. Plânge în hohote și lasă puțin spațiu ca eu să înțeleg ceva. Nu-știu-ce grisine pe care le-am uitat acasă?!

„Noi nu l-am educat pe băiatul nostru în ideea de a pleca. Deloc, deloc. Probabil va pleca să studieze afară, dar cu dorința de a se întoarce”, a spus Mihai Călin în emisiunea „În fața ta” de la Digi24. (Foto: Inquam Photos/Octav Ganea)

Păstrez încă această amintire tandră - poate că de-asta, de câteva ori pe an, cumpăr și mănânc (întotdeauna singur, ce ciudățenie) pâine proaspătă și parizer înecat într-o băltoacă de muștar. Ce ocazie extraordinară ratează snobii de a ieși din bula în care trăiesc… (Foto: Mircea Radu)

Ema e o fetiţă de o frumuseţe incredibilă, aproape intimidantă prin candoare. Dar are un ritm de învăţare mai lent şi, pentru că rămâne în urmă, uneori îşi pierde răbdarea. Din aceste motive, este considerată leneşă şi obraznică, iar întrebările ei, sfidări la adresa profesorului. (Foto: Inquam Photos/Octav Ganea)

Visez la un moment în care fiecare clasă din România este înzestrată cu un panou pe care se află fotografiile elevilor însoţite de o imagine sau un simbol al visurilor lor. În aceste clase ar lucra adulţi care mai mult decât “cadre didactice” se simt facilitatori ai aspiraţiilor elevilor lor, cu conştiinţa faptului că de felul în care ei imaginează viitorul va depinde tot ce vom avea şi vedea mâine, inclusiv supravieţuirea noastră şi a planetei noastre. (Foto: Alberto Groșescu/ Inquam Photos)

Mai mulți elevi de ai Liceului "Atanasie Marinescu" din Lipova au protestat în fața primăriei, în timpul vizitei premierului Viorica Dăncilă. Copiii, care purtau pancarte cu “Ne-am săturat de corupţie şi prostie, vrem o altă Românie” sau “Deşteaptă-te române şi ieşi la vot. 26 mai”, au fost certați și amenințați de directorul instituției de învățământ.

Cancelaria devine un loc al bârfei pe care oamenii așezați încep să o evite. Școala la rândul ei devine un loc apăsător pentru adulții care sunt acolo. S-a ajuns în situația în care fiecare se consideră nedreptățit și nu-și mai face cu drag meseria ci vrea să plece cât mai repede acasă, în parc, la cumpărături, într-o excursie cu cei dragi, cât mai departe de colegi.

Sunt mamă de 5 luni și jumătate. Mai exact, din 14 noiembrie 2018. La ora 12:44 a venit pe lume Maria. Un pic înainte de termen și cu oareșce complicații, dar cu bine și sănătoasă.

„Finding Nemo” este una dintre preferatele mele din toate timpurile pentru felul cum reușește să livreze mesaje și lecții importante despre viață, într-o manieră amuzantă și care merge direct la țintă. Se poate folosi scuza animației pentru a discuta cu cei mici despre depășirea temerilor, a limitelor proprii, deschiderea la nou, la aventură.

Mi-am făcut până la urmă curaj și i-am spus preotului că m-ar ajuta dacă le-ar povesti oamenilor despre faptul că strâng fonduri pentru un grup de copii dintr-un trib uitat de lume. Fără să stea prea mult pe gânduri mi-a propus ferm ca după ce-și termină predica să le vorbesc chiar eu oamenilor.

Locurile de joacă din orașele noastre sunt pline de atotprezentul plastic din China, fiind, în general, construite din materiale prea puțin prietenoase cu mediul, cu un design previzibil și lipsit de imaginație. (Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos)

Nu e o surpriză pentru nimeni că atât părinții, cât și profesorii folosesc etichete în relaționarea cu copiii. Aud des în jurul meu: „Tu o să ții cheia de la casă, tu ești serioasă. Fratele tău e un amețit”…; „Grăbește-te, ești tare leneșă”; „Doar nota asta? Credeam că ești deștept”. (Foto: Guliver Getty Images)

S-a anunțat inspecție în școală. Au urmat indicațiile de regie: copiii să vină îmbrăcați în cămașă; să le pregătim un portofoliu cu toate fișele de peste an; creioanele să fie ascuțite și frumos orânduite în penar; sticlele de apă să aibă etichete cu numele elevilor; gustarea să fie servită pe un prosopel. (Foto: Cornel Putan/ Inquam Photos)

La mai bine de un secol de atunci, ne putem întreba dacă acest clișeu antropologic ne mai caracterizează ca popor. (Foto: Guliver Getty Images)

„Eu nu mai cred în mitul autorităţii familiale şi a creşterii copiilor cu bâta. Noi am avut parte de asta din când în când. Ne punem întrebarea de ce sistemul nu merge. Sistemul de învăţământ este oglinda felului în care ne creştem copiii”, a declarat Tudor Chirilă într-un interviu pentru Știrile Pro Tv. (Foto: Captură Știrile Pro TV)

Nu susțin că toți experții în parenting promovează corect ceea ce arată cercetările sau studiile experimentale. Dar nici nu este înțelept să-i dăm științei în cap, doar pentru că un cititor nu a procesat în mod corect o informație sau pentru că o anumită recomandare de parenting nu s-a potrivit, într-un anumit moment, unui anumit comportament în care s-a implicat copilul. (Foto: Guliver/Getty Images)

Heliportul de la Marie Curie costă 425.000 de euro și va fi construit pe acoperișul spitalului, pe care îl va deservi în totalitate.

Am avut o discuție interesantă și intensă cu o femeie de 30 de ani, discuție care mi-a demonstrat că lumea se schimbă și eu nici măcar nu-mi dau seama. (Foto: Guliver Getty Images)

La începutul lui 2016, mi-am retras copilul de la grădiniță după ce una dintre cele două educatoare mi-a cerut să îl țin acasă în ziua inspecției ei.

„Aproape toți specialiștii condamnă practica de a da teste standardizate copiilor mai mici de 8-9 ani. Și spun aproape ca să mă acopăr. Pentru că deocamdată nu am găsit niciun studiu făcut de un cercetător reputat în domeniul educației timpurii, care să susțină o asemenea testare pentru copiii mici”, spune Alfie Kohn. (Foto: Guliver/Getty Images)

„Să comparăm un copil care face o fișă la școală, folosindu-și o parte foarte limitată a creierului și a corpului, cu un joc în care își folosește întregul creier și întregul corp - limbă, emoții, activitate fizică, interacțiune socială etc. Cel de-al doilea mod construiește conexiuni cerebrale”, spune Lawrence Cohen. (Foto: Guliver/Getty Images)

Tatăl meu era alcoolic. Iar eu am avut o copilărie zbuciumată. Rușinea și vinovăția de demult, îmbătate pe atunci de frică și anxietate, sunt trăiri pe care nu am cum să le uit vreodată. Și chiar dacă nu am devenit la rândul meu alcoolic, toată viața m-am aflat în căutarea a ceva «din afara mea», pentru a stinge nevoia mistuitoare de alinare sufletească și de validare emoțională. Chiar și acum, îmi este uneori greu să potolesc focul îngrijorărilor și îndoielilor care mă bântuie. (Foto: Guliver/Getty Images)

Mi-ar spune pur și simplu „puiuț”, chiar și în prag de 40 de ani. Și eu aș închide ochii și aș simți cum Soarele răsare cu încredere la orizont. (Foto: Guliver Getty Images)

A fi însărcinată în România arată precum un brav act de curaj. (Foto: Guliver Getty Images)

„Nu o să fie un pămpălău așa ca mine. O să îl învăț să fie un bărbat adevărat”. (Foto: Guliver Getty Images)

„Niciun copil nu plânge degeaba. Fiecare copil răzvrătit, e răzvrătit cu un motiv, vrea să ne atragă atenția la o suferință din interiorul lui. Și depinde de noi, dacă vrem să îl luăm în atenție. Dar asta înseamnă multă răbdare, pentru că nu din prima îți iese. Copilul care face probleme are o problemă”, spune Denisa Stoicescu.

O reformulare a întrebării des folosite: “Cine iese la tabla să calculeze…?” în “Cine îşi doreşte o excursie gratuită la tablă?” aduce mult mai multe zâmbete şi relaxare în situaţia în care vor fi necesare reveniri, corectări, explicaţii suplimentare. (Foto: Guliver/Getty Images)

Am fost învăţată să înot de prietenii mei din copilărie. Cum îşi explică între ei copiii este o adevărată artă. O artă pe care am găzduit-o în clasă încă de acum 5 ani. Copiii devin profesori. Şi sunt recunoscuţi de ceilalţi ca atare. (Foto: Guliver/Getty Images)

Nu există un model ideal de a da teme, nu există rețete. În fiecare clasă, fiecare copil are propria reteță. Treaba profesorului e să fie conștient de asta, să-și pună mereu întrebări și să comunice deschis cu elevii. Profesorul face magia! El descoperă cine sunt copiii, cu ce bagaj emoțional, social și cognitiv vin aceștia. (Foto: Guliver/Getty Images)

Mărturisesc că sunt „TED – sceptică”. Mai ales sceptică privind felul în care publicul utilizează prezentările TED, confundând urmăritul unei prezentări de 15 minute cu lectura cărților respectivului prezentator, considerând aceste mini-prelegeri ca formatoare de cultură profesională și sceptică privind abuzul de emoție în argumentare și persuasiune.

Duminica era ziua în care ne adunam și eram toți. Aveam glumele noastre, aveam istoria noastră de familie. Eram, într-un fel, o singură entitate. Nimic nu putea să ne rănească, atâta timp cât aveam familia. Puiul mâncat în familie era de foame, de încălzit, de dragoste. Duminica eram în siguranță. (Foto: Guliver/Getty Images)

„Stii ce vor copiii noștri? Vor atentia părinților, vor iubirea părinților. Vor iubirea manifestată a părinților și vor contact fizic. Să îi ții de mână, să îi iei în brațe, să îi mângâi”, spune Mirela Retegan, cea care a creat, în urmă cu 10 ani, trupa de spectacole pentru copii Gașca Zurli. (Foto: Vlad Bâscă)

Am întrebat-o pe Alina ce ar face dacă într-o zi ar veni la ea un Om Rău, care să o ia de lângă toți cei dragi și să nu o mai lase niciodată să se întoarcă la HOSPICE Casa Speranței. Zâmbetul a dispărut de pe fața fetiței internate în centrul de îngrijiri paliative din București, care și-a strâns mai tare în mână Eti puf-ul cu cocos și s-a încruntat.

Violența nu a ajutat niciodată la clădirea a ceva bun, pe termen lung. Violența, sub orice formă, lasă urme adânci și are efecte pe termen lung. Cunosc cazuri de oameni care nu și-au mai revenit niciodată în urma bătăilor primite în copilărie și nu și-au putut construi o familie din același motiv.

Am crescut știind că am fost un copil care nu dormea în timpul zilei, fiind o reală problemă pentru oricine trebuia să stea cu mine. De cele mai multe ori, ai mei erau indisponibili, așa că odată ce am împlinit trei ani, bunica mea s-a mutat cu noi ”ca să mă crească”. Înainte de asta, rămâneam uneori la vecinii noștri, care aveau doi copii de vârste apropiate. (Foto: Guliver/Getty Images)

Societatea românească are o fascinație pentru geniu. Pentru apartenența la elite. O obsesie de-a dreptul. Indiferent de cât de adâncă e prăpastia istorică în care ne aflăm, vom clipi vesel ori de câte ori vom auzi de olimpici, Hagi și Nadia Comăneci. Ne hrănim cu iluzii și refuzăm să ne acceptăm mediocritatea. Poate pentru că ne-a însoțit mereu de-a lungul istoriei. (Foto: Guliver/Getty Images)

– Şi care consideri că este cea mai mare frică a părinţilor? – Cum care, aceea de a nu greşi în raport cu copiii lor. (Foto Guliver/Getty Images)

„În cele din urmă toţi copiii implicaţi în situaţia de bullying sunt într-un fel victime, pentru că toţi (indiferent de ipostază: martor, ţintă, agresor) suportă consecinţe psihologice negative, atâta vreme cât nu se ţin în afara acestui „joc”. (Foto: Guliver/Getty Images)

Am văzut pe pielea mea că „lasă, că o să treacă” și „trebuie să fii puternică” nu mi-a folosit prea mult în gestionarea diagnosticului. Mai mult, văd în jurul meu pacienți ce urmează acest „crez” negând realitatea. Iar fiecare puseu le crapă „bula de speranță”, riscând depresii etc.  (Foto Guliver/Getty Images)

După ce am început facultatea și m-am mutat la București, mi-a lipsit tare mult. O vizitam mereu când mergeam acasă. Îmi puneam capul în mâinile ei muncite, închideam ochii și parcă treceau toate. Așa pace și liniște ce simțeam lângă femeia aia, nu am mai simțit nicicând, cu nimeni. (Foto: Guliver/Getty Images)

Orașul – a doua casă pentru copii sau un bun de consum? (Foto: Guliver Getty Images)

„- Am fost doar 4 copii care am luat zece. Cea mai deșteaptă fată din clasă a luat 6 și a plâns aproape toată ziua.” „- Adică cum cea mai deșteaptă fată din clasă?”, am întrebat-o. (Foto Guliver/Getty Images)

Uitându-mă în urmă pot spune că am fost un om norocos. Am avut alături de mine modele care să-mi direcționeze pașii spre educație, care să facă eforturi susținute și să ne asigure condiții decente pentru a putea învăța. Sunt conștient totodată că foarte puțini dintre copiii României care trăiesc la limita sărăciei sau în sărăcie au parte de asemenea adulți în viețile lor.

Acum pleacă din țară acei oameni de 30, 35, 40 de ani, care au rămas pe poziții în toată această lungă perioadă de democrație originală, tranziție continuă, furt sistematic, umilință perpetuă. Au rezistat, au luptat și au trăit cât au putut de frumos în ciuda tuturor greutăților, dar se văd nevoiți să își pună la adăpost copiii de un sistem ce pare că nu se va mai face niciodată bine.

Balamuc: sute de mașini blocate, pe toate străzile. În față, în spate, stânga, dreapta, parcate peste tot! Mă ia amețeala! Încep să înjur. Izvor: niciun loc, Splai: nimic, Unirii: blocaj, urc pe Calea Rahovei: teroare, la Coșbuc: nervi. Vorbe dulci, de mamă și sex între unii dintr-un beemveu și alții dintr-o skodă. (Foto: Octav Ganea/Inquam Photos)

Peste 10-15 ani copiii aceştia pentru care acum construim curricule fanteziste şi grădiniţe “olimpice” la care nu vor avea acces, fiind private, vor ajunge pe piaţa muncii! Semi-analfabeţi şi fără nicio abilitate. Nici muncitori nu vor putea să fie angajaţi în fabricile tot mai automatizate ale viitorului! (Foto: Guliver/Getty Images)

Un parenting sănătos începe în inima părintelui și se continuă în fiecare moment în care copilul este copleșit de emoții, când e trist, supărat sau panicat. Esența parentingului este să fim alături de copii într-un mod specific, unul în care acesta să se simtă văzut, auzit și sprijinit. (Foto: Guliver/Getty Images)

„Dacă nu îmi dai x, poți să îmi dai altceva?”, „Pot să iau măcar o bucățică de ciocolată, nu toată ciocolata?”, „Dacă fac asta, îmi dai cealaltă?”. Vă sună cunoscut? Copiii au înclinația de a face ușor schimburi, deci de a se duce către zona de tocmeală din negociere, de a se mișca în cadrul unor variabile. (Foto Guliver/Getty Images)

La nivel european, România se situează pe locul al treilea la bullying în clasamentul celor 42 de țări în care a fost investigat fenomenul, potrivit raportului Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). (Foto: Guliver/Getty Images)

Am înțeles că a crește un copil poate fi cel mai mare salt evolutiv din viața unui om. Am înțeles că atunci când ești prezent cu adevărat, conectat cu copilul tău, mai presus de orice tehnici și metode de parenting, crești odată cu el. (Foto: Guliver Getty Images)

Cea mai bună școală este școala de lângă casă, spun finlandezii. La noi, la români, cea mai bună școală este aceea unde învățătoarea este „bună”. (Foto: Guliver Getty Images)

Culorile aprinse suprastimulează, iar copiii sunt suficient stimulați în viața lor: la grădiniță, la școală, la sport, în parc, la cursuri și așa mai departe. Măcar acasă le putem oferi un mediu calm, liniștitor în care să se concentreze și să se deconecteze cu ușurință. (Foto: Guliver/Getty Images)

„Eu la toate cazurile sunt foarte apropiat de familie, pentru că altfel nu se poate, pentru că altfel cedează mama și nu poate păstra copilul. Vorbim la telefon, ne întâlnim. Uneori, se creează o apropiere atât de mare încât atunci când le spun că totul e bine și ne mai vedem de abia peste un an, pacientele încep să plângă, mi s-a întâmplat de două ori săptămâna asta”, povestește medicul

Orice părinte știe că copilul său va face orice vrea, fără vreun îmbold exterior. Inițiativa năzbâtiilor e înnăscută. Ca un copil să facă ce trebuie însă, e o luptă continuă. (Foto: Inquam Photos / Octav Ganea)

Elevii trebuie să se hotărască în ce domeniu ar dori să lucreze, după care să găsească un loc, o companie care prestează în acel domeniu și să obțină un interviu pentru un post de asistent sau de stagiar. (Foto: Guliver/Getty Images)

„În trecutul nostru ca specie, adolescența era la două minute de mijlocul vieții. Era o perioadă care pregătea tânăra ființă umană, pentru a-și împlini potențialul maxim, pentru a părăsi tribul parental ca să-și întemeieze propriul trib sau propria familie, pentru a-și putea asuma riscul de a se lupta cu tribul vecin sau de a se duce în pădure să vâneze Dumnezeu știe ce”, explică psihologul Diana Stănculeanu.

Nu se justifică din punct de vedere politic? Și motivul acesta pică cu brio. Toți părinții/bunicii copiilor îi vor vota la viitoarele alegeri cu două mâini, dacă ar putea. Există, totuși, în acest caz, o mică chichiță. Anul ăsta nu este an electoral. Pentru că, dacă ar fi fost… ehei, alta ar fi fost povestea! (Foto: Guliver/Getty Images)

Priviți această imagine. E cea mai dureroasă palmă pe care societatea, oamenii de afaceri, oamenii simpli - toți cei care fac această țară să se miște - o dau politicienilor perindați pe la putere în ultimii 30 de ani. (Foto: Facebook Dăruiește Viață)

Şi acum? Acum ce facem? În Vaslui şi în toată ţara există mii de Roxănici şi Roxănei. A stârnit mai puţină vâlvă (dar tot a fost ceva) cazul a trei fraţi care au ajuns la spital în comă alcoolică pentru că rupţi de foame au mâncat singurul lucru comestibil pe care l-au găsit în casă: vişine în alcool. (Foto: Guliver/Getty Images)

Ședință cu părinții. Părinții își critică propriul copil de față cu toți ceilalți părinți și împreună cu profesorul. Cam cât de umilitor poate fi asta pentru copil? Pentru noi cum ar fi dacă am ști că cea mai dragă persoană ne bârfește și ne critică la colegii noștri și la șef? Am mai avea oare încredere în persoana dragă nouă? (Foto: Guliver/Getty Images)

Copiii sunt bucuroși fără un motiv anume, doar “de-aia”! Le sclipesc ochii, vorbesc tare și își mișcă corpul în fel și chip debordând de energie! Iar lucrul ăsta este așa revigorant! Și îl primim gratis, doar ciulind urechile când trecem pe lângă o școală sau observând pentru o secundă copiii cu care ne intersectăm zilnic.

În ciclul primar părinţii plătesc, în medie, 2.545 lei anual, în cel gimnazial 3.083, iar dacă elevul este la liceu, părintele trebuie să scoată din buzunar 3.647 lei, arată un studiu realizat de organizația Salvați Copiii. (Foto: Alexandru Bușcă/ Inquam Photos)

În drum spre casă, lăsați-l să vă povestească experiențele pe care le-a avut, fără să-l întrerupeți și mai ales fără să-l certați. Dacă auziți ceva care vă creează neplăceri, respirați adânc (uneori, s-ar putea să fie nevoie de mai multe exerciții de respirație), apoi cereți-i copilului să vă dea mai multe detalii. (Foto: Cornel Putan/Inquam Photos)

Realitatea este adesea foarte dureroasă, iar mulți dintre copiii sau adolescenții pe care-i întreb „Ce citești pe chipul părinților tăi?“ îmi dau răspunsuri de genul: „Că nu sunt suficient de cuminte... că nu mă ridic la nivelul așteptărilor...“ Și cel mai trist răspuns dintre toate: „Că nu le pasă de mine“. (Foto: Guliver/Getty Images)

La șase ani au văzut prima dată un robinet cu apă. Nu se puteau desprinde de șuvoiul de apă, iar cascada caldă pe mânuțe, așa cum spuneau, a fost o minune. Nu știau ce e o toaletă.

Ana era foarte bună la înot. A făcut trei ani de performanță. Chin de-a dreptul statul o zi întreagă la concursuri. O să fie din ce în ce mai bună, îmi ziceam. Poate că va fi o înotătoare renumită. Antrenorii spuneau și ei la fel. Însă, într-o zi, Ana a spus: ”Dar eu de ce mă mai duc la înot?” (Foto: Guliver/Getty Images)

Avem mereu pretenții de la copiii noștri. La 2 ani, la 3 ani, la 7 ani, la 10 ani, la 18 ani. Mereu. Avem de fapt așteptări. Să fie într-un anume fel. Să facă lucrurile într-un anume fel. (Foto: Guliver/Getty Images)

Părintele Dan Damaschin salvează suflete. E un erou modern îmbrăcat în straie de preot. Are în suflet și în minte, permanent, o nouă cauză. O pildă pe buze. Un zâmbet pentru fiecare om întâlnit.

„E o formă mai avansată de joacă și, după majoritatea cursurilor, copiii rămân cu un obiect la care au lucrat. Iar obiectul acela trebuie să adune în el idei pe care le-au descoperit pe parcursul lecției respective. Dacă ai vorbit despre axe cu came și despre roți zimțate și despre mișcarea de rotație și despre excentricitate, automatonul este cel care le reunește frumos pe toate”, spune Ion Neculai, cofondatorul eematico.

Observ în jurul meu o protecție exagerată a copiilor din partea părinților. Nu li se dă voie să intre în contact cu diverse lucruri, să învețe despre ceva anume considerat rușinos, să stea prin murdărie, să exploreze cu mâinile mediul înconjurător și lista poate continua. Mă sperie însă altceva: copiii sunt protejați de componentele negative ale vieții. (Foto: Guliver/Getty Images)

Practic mi-au explicat cum celălalt sector a îndrăznit să sugereze doar o anchetă pentru mutarea în evidența sectorului actual, iar ei, studiind actele au descoperit nereguli și au respins de două ori propunerea, alegând să luăm plasamentul de la zero. Lucru care mie nu mi s-a comunicat oficial până în acea zi, deși îmi fuseseră solicitate actele pentru acest demers. (Foto: Guliver Getty Images)

Copiii care nu se încadrează în turmă sunt copii dificili, greu de gestionat. Societatea românească, școala românească, vrea să crească copii obedienți. Așa e cel mai simplu, i-am spus cu un amestec de furie și tristețe. (Foto: George Călin/ Inquam Photos)

Nu poți face comunicare non-violentă cu propriul copil sau cu alt adult atâta timp cât tu nu ai trăit într-o relație experiența relaționării non-violente chiar și în momente critice sau de diferend major. Poți spune cuvinte, dar ele nu sunt formule magice. Mesajele noastre sunt întotdeauna însoțite de trăirea emoțională pe care o avem la momentul vorbirii, iar calitatea trăirilor noastre se alterează doar prin experiențe relaționale sănătoase. (Foto: Guliver Getty Images)

În mod paradoxal, pentru cea mai importantă ”meserie” din lumea asta, cea de părinte, nu ai nevoie de nici o patalama, de nici o acreditare, nimeni nu trebuie să te declare apt să fii părinte, să crești copii, să-i educi, sau să-i pregătești pentru viață. (Foto Guliver/Getty Images)

Pe scurt, educația copiilor ar trebui luată din mâinile politicienilor. (Foto Guliver/Getty Images)

Prichi. Îl chema Prichi şi îmi amintesc de el ca şi când ar fi aievea în faţa mea, în timp ce scriu, deşi nu l-am mai văzut de mai bine de 30 de ani. (Foto: Guliver/Getty Images)

Înainte de a învăța 4 limbi străine încă de la 2 ani, de a scrie și citi de la 3, de a face dans, tenis și pian...toate odată, copiii au o SINGURĂ prioritate: să își trăiască descoperirea. Lucru care îi sperie pe părinții care îmi repetă aproape panicați ”aici, la voi, doar se joacă”.

Timpul special înseamnă să nu te gândești la nimic altceva, să alungi gândurile care vin și să te reîntorci în prezent, lângă copilul tău. Înseamnă că nu te mai ocupi de rufele pe care trebuie să le întinzi, de covorul care nu e aranjat cum trebuie, de jucăriile care sunt împrăștiate fix în camera unde vrea copilul să faceți timp special. Este un timp în care părinții nu se mai gândesc la ratele pe care trebuie să le plătească sau la mailurile la care mai trebuie să răspundă. (Foto: Guliver Getty Images)

Copiii japonezi, duși în parc și lăsați pe iarbă fără niciun alt element ajutător, nu vor sta cu ochii în gol, dând cu degetul în palmă, ca niște zombie dependenți de smartphone sau tabletă. Vor găsi un băț, cu care vor face, strămoșește, o gaură în pământ. (Foto: Guliver Getty Images)

Copiii care provin din medii cu venituri normale sau peste medie au spus cu precădere că își doresc mai puțin lucruri materiale ci mai mult timp împreună cu părinții: “să fac ceva, un joc cu mami și tati”, “să aprindem toți trei lampioane”, “să mergem la mare împreună”, “să inventez o jucărie cu tata”, “ îmi doresc că mamă și tata să lucreze mai puțin”, “vreau ca mama și tata să fie iar impreună”, “imi doresc ca tata să fie mai jucăuș”. (Foto: Guliver Getty Images)

„- Tatăl nostru carele ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, Vie Împărăția Ta". De nicăieri, un copil-cerșetor desculț se aruncă în genunchi la picioarele mele și urlă cu o voce răgușită. Limba română îmi sparge timpanele, dar în jurul meu nimeni nu ridică ochii din gol. (Foto: Guliver/Getty Images)

Dacă destinul tău ar fi fost să te naști într-o familie foarte săracă, aveai șanse mari să ajungi într-un orfelinat. Ai fi crescut cumva, fără părinți, fără familie, fără iubire. Ai fi fost mutat dintr-un loc într-altul, fără să știi de ce și fără să te întrebe cineva dacă vrei sau nu. (Foto: Guliver/Getty Images)

Pentru Anuța, fotografia în care se apropie de linia de finiș va rămâne amintirea zilei în care a strigat, cu toată puterea ei de copil fragil, “Câtă fericire!” în loc de “Eu când voi merge?”. Și nu doar pentru că a terminat o cursă de alergare, ci pentru că i-au fost mulți, foarte mulți oameni aproape.

Mesajul transmis de părinte: “Dacă continui să plângi, plecăm în secunda asta acasă!” Interpretarea mesajului de către copil: Copiii înțeleg foarte bine limbajul nostru non-verbal. Poate el nu ar fi avut o problemă cu a merge acasă, dar i-am arătat că “acasă” poate fi și un loc rece unde distracția se termină. (Foto: Guliver Getty Images)

Zilnic ma întâlnesc cu părinți și elevi și aud povești. În dimineața cu pricina, un copil era amenințat cu nepromovarea anului școlar, cu ratarea pe viață, altul cu pedepse inimaginabile, altul cu retragerea afecțiunii, în caz că nu ,,livrează’’ calificativul de foarte bine cu artificii, conform așteptărilor... (Foto: Guliver Getty Images)

„ - Alo, domnu', ȋncotro?!” am auzit o voce nemulţumită ȋn spatele meu. „ - La piaţă”, am răspuns. „ - Păi şi tocmai prin curtea şcolii v-aţi găsit să mergeţi?” (Foto: Guliver/Getty Images)

Agenţii economici, ai căror copii merg la şcoala privată sau semi-privată, nu au înţeles încă dimensiunea dezastrului care îi va afecta în curând şi ale cărui semne se văd deja în lipsa forţei de muncă. Nu fac legătura între refuzul statului de a mai oferi educaţie tuturor copiilor şi problemele lor de personal, într-o ţară în care rata şomajului în rândul tinerilor a atins cota 22% iar 54% dintre oamenii din mediul rural nu au un loc de muncă.

„Doamnă, nu înțelegeți că nu există familii cu un singur adult? Familia are doi adulți și unul sau doi copii…sau, în cazuri mai rare, mai mult de doi…”, a auzit Raluca Zdrobiș după ce a vrut să cumpere pachetul de bilete Family pentru a intra la film împreună cu cei doi copii ai săi.

Am aflat astăzi, cu stupoare, că eu și cei doi copii din dotare nu formăm o familie. Nu după standardele Hollywood Multiplex, cel puțin. Dar să vă povestesc pe larg. (Foto: Guliver/Getty Images)

Chiar atunci, în lumina mantiei strălucitoare a Reginei Mierii care a învins pentru o clipă întunericul din sală, văd revelat negru pe alb, tot adevărul: sunt la filmul «Albinuța Maya». Dar nu înțeleg, am verificat, trebuia să vedem «România neîmblânzită»! (Foto: Facebook România neîmblânzită)

Dacă trei milioane de români ar da, fiecare, câte 5 lei, o singură dată, o fetiță de doar trei ani ar putea primi un intestin nou, poate în cursul acestui an, la o clinică din Boston, SUA.

Nicoleta Andrei, profesoara care a pus o fetiță de trei ani să stea în cap și să se rostogolească pe ciment la „Simfonia lalelelor” în fața premierului Viorica Dăncilă, a reacționat pe Facebook și le-a cerut celor care au criticat-o să nu „politizeze copiii”. (Foto: Recorder.ro)

Merg la Mall pentru că trebuie. Iar azi trebuie. Dudu, fiul meu, e la vârsta "îmi cumperi ceva bun?" iar astăzi a venit rândul iepurilor vii – "Dar vreau doi!" mi-a spus despărțind arătătorul și degetul din mijloc. (Foto: www.mircea-radu.ro)

„Nu ajunge că ne-au furat țara, pădurile, orașele, drumurile, simbolurile și cuvintele ei! Acum ne fură și copiii, cu sufletul și cu mintea lor cu tot. România centenară: de la experimentul Pitești, la experimentul lalelelor”, a scris filosoful Mihai Șora, după ce preșcolari și copii cu dizabilități au defilat în fața premierului Viorica Dăncilă, a ministrului de Interne Carmen Dan și a ministrului Mediului, Grațiela Gavrilescu. (Foto: Recorder.ro)

Atunci când analizăm mai profund cererea părintelui, ne dăm seama că părintele are o dificultate de a înțelege ce se întâmplă cu copilul lui, așadar are o dificultate de a-l ajuta...Și atunci mă întreb? Cine are de fapt o problemă? Copilul sau părintele? (Foto: Guliver Getty Images)

Acești oameni nu așteaptă miracole de la guverne, sisteme înțepenite în trecut și oameni care țin cu dinții de puterea pe care o dețin sau din partea altor oameni de bine, ci acționează aici și acum, așa cum pot, determinând schimbare în cercurile lor de influență. (Foto: Guliver Getty Images)

De ce facem ceea ce facem pentru copil? Nu vă cer să reflectați ore în șir pentru fiecare decizie, ci să aproximați intuitiv, dar onest, cât din motivație este altruism și cât egoism? (Foto: Guliver/Getty Images)

Te vei face mare alături de o generaţie de copii crescuți, o parte de bunici, o parte de banii furnizaţi de părinţii care nu au avut timp pentru ei. (Foto: George Călin/ Inquam Photos)

La întoarcerea de la grădiniţă, acelaşi semafor, de această dată în sens invers. Două doamne şi un domn pornesc pe roşu, copilul se întreabă dacă va veni un poliţist să le dea amendă. Văd în ochii ei că efectiv aşteaptă să vadă efectele transgresiunii celorlalţi, după ce am venit cu explicaţia cu poliţistul. (Foto: Guliver Getty Images)

Copiii au nevoie să fugă. Au nevoie să întâlnească pericole pentru a învăța să se apere. Au nevoie să-și facă bube în genunchi și-n coate. Au nevoie să dea piept cu bacterii pentru a primi seturi competente de anticorpi, apărare imună pe măsură. Au nevoie de interacțiune cu ceilalți copii și cu natura. Au nevoie să viseze. Au nevoie să încerce și să greșească. (Foto: Guliver Getty Images)

La ora la care încerc să mă calmez scriind aceste rânduri, copilul meu este într-o intervenție chirurgicală. La un spital din București. Stau pe un trotuar din parcare și aștept. Aș fi intrat și eu în spital, vă dați seama, să stau lipit de ușa pe care va ieși medicul. Cu vești. Dar nu se poate. Spitalul este în carantină, astfel că doar mama copilului are voie. Te supui. Și aștepți. Secundele au alt ritm. (Foto: Sutu.ro)

- O să te certe rău mama ta? O întreabă prietenele pe Ana. - Mama mea nu mă pedepsește niciodată, le spune mereu ea. Și nici nu prea mă ceartă. (Foto: Guliver/Getty Images)

„Școala noastră a fost închisă luni și marți, dar de miercuri funcționează pentru că o parte din părinți ne-au solicitat asta. Părinții ne-au spus că ar fi trebuit să își ia concediu de odihnă ca să stea acasă cu copiii”, a declarat un administrator de la o școală privată din București. (Foto: Inquam Photos / Octav Ganea)

Departamentul de Terapie și Activități Asistate de Animale din cadrul Asociației va susține începând de anul acesta workshop-uri privind interacțiunea om-animal și destresarea studenților și a profesorilor aflați în sesiune, în cadrul Academiei de Studii Economice din București. (Foto: Facebook/Clubul Câinilor Utilitari)

Ce faci tu, dragă statule, cu CAS-ul meu de 25% din concediul medical care mi se cuvine, dacă fix atunci când am nevoie de tine îmi bagi mâna în buzunar? De ce, pentru că am avut îndrăzneala să devin mamă, trebuie să mă tâlhărești? (Foto: Bogdan Buda/Inquam Photos)

Poate a venit timpul să punem cu mai multă seriozitate mâna pe ştampilele alea de vot, să ne deranjăm mai des aleşii pe la birouri, să le cerem socoteală şi să ne întoarcem şi la munca aia care sfinţea locul, 10% pentru țară, 90% pentru noi.(Foto: Guliver/Getty Images)

De-a lungul experienței mele de profesor, am întâlnit adesea copii inteligenți și silitori, cărora nu le place să se mândrească cu realizările lor, să își prezinte proiectele în public. Pe de altă parte, există o a doua categorie de copii, gata să profite de slăbiciunea primilor și să cucerească audiența cu ușurință și fără urmă de remușcare. Ba, mai mult de atât, să își asume meritele celorlați, fără a depune vreun efort. (Foto: Guliver Getty Images)

Suntem cu toții orfani: orfani de autorități competente care să înțeleagă că orice bătaie de aripi la Guvern sau Parlament are efect asupra unui număr enorm de oameni. (Foto: Guliver/Getty Images)

Visul lui Ștefan a fost destul de greu de demontat. A mai scăzut el de la 5 milioane de dolari valoarea penthouse-ului la 3 milioane, dar o ținea una și bună cu cariera de actor. (Foto: Guliver/Getty Images)

În drum spre alimentara am dat nas în nas cu preotul, fugărit la piaţă de coana preoteasă, era vremea celor 40 de păhărele şi a mucenicilor, nişte optari din aluat de plăcinte şi nucă, însiropaţi ca baclavalele. (Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos)

O prietenă ne povestea cum puștiul ei de zece ani a cumpărat parole și scurtături pentru „arderea etapelor” într-un joc online pe telefon ce au costat părinții mai bine de 500 de euro într-o singură zi. (Foto: Guliver/Getty Images)

Până la urmă ce-mi spunea doamna: multiculturalism să fie, dar cu flegmă britanică; încurajăm copiii să-și exprime emoțiile, dar într-o engleză perfectă; și să fie emoții rezonabile, de oameni cu cap și trecuți prin viață, că doar nu suntem la grădiniță! (Foto: Guliver/Getty Images)

Pericolul se află mult mai aproape de noi decât am crede. Acesta se poate ascunde în umbra unui vecin de bloc; în spatele privirilor prietenoase ale unui părinte la care ne-am lăsat copilul în vizită; în comportamentele extrem de favorizante pe care le manifestă un antrenor, profesor, educator, îngrijitor față de copilul nostru; și în multe altele locuri aparent sigure. (Foto: Guliver Getty Imges)

La început plângeam, îmi era rușine de corpul meu și de mine. Apoi am învățat să nu mai plâng și să mă prefac că nu mă afectează, dar ajunsesem să îmi urăsc corpul. Mai târziu, la liceu, colegele care țineau diete îmi spuneau adesea ”ce mi-aș dori să fiu slabă, așa ca tine” dar eu retrăiam aceleași momente de frică, neadecvare, durere și rușine. (Foto: Guliver Getty Images)

Am observat în primele zile că, lăsați singuri la masă, unii copii mor de foame cu bucata de carne în față. Începând o discuție cu ei, am primit răspunsuri de genul: “Nu-mi place să mănânc cu mâna.”, “Nu vreau să mă murdăresc.”, “Nu pot să-mi tai carnea.”, “Nu am forță.”, “Mama îmi taie acasă carnea mare”. (Foto: Guliver Getty Images)

Fiecare dintre noi poate fi o victimă, însă dacă discutăm ce am putea face atunci când suntem singuri şi trebuie să ne purtăm de grijă, avem mult mai multe şanse să scăpăm cu bine. (Foto: Guliver/Getty Images)

Tata i-a scris atunci, în prima zi de școală, ceva pe un carton pe care apoi l-a înrămat și l-a pus lângă biroul ei. Pe carton scria, cu litere caligrafice, următoarele:... (Foto: Guliver Getty Images)

În educația de mâine, constanta va fi performanța, iar variabila va fi timpul. Adică: elevii vor sta în școală exact atâta vreme cât are nevoie, fiecare dintre ei, să ajungă la o performanță definită și cuantificată. (Foto: Guliver getty Images)

Cât de multe strângem noi oamenii în viața asta. Mereu cumpărăm. Ne trebuie tot felul de chestii. Obiecte. Lucruri. Stuff. Sau credem că ne trebuie. Când de fapt avem nevoie de atât de puține...(Foto: Guliver/Getty Images)

Mă consumam ca timp și energie pentru carieră, proiecte, obiective, lucruri care prin natura lor fictivă sunt incapabile să-ți dea un răspuns emoțional. Puneam suflet, primeam bani. Într-o notă mai melodramatică, faustiană, pot spune că-mi vindeam sufletul. (Foto: Guliver Getty Images)

Apar tot felul de întrebări, extrem de pertinente care până la urmă se transformă într-o concluzie finală: Este în beneficiul elevilor sau nu? Ajută telefonul mobil prezent în timpul orelor procesul educaţional sau nu? (Foto: Guliver/Getty Images)

O organizație neguvernamentală a început lucrările de construcție la primul spital pentru copiii cu afecțiuni oncologice. Proiectul este gândit să răspundă celor mai exigente norme în ceea ce privește îngrijirea multidisciplinară a pacienților. Investiția se ridică la peste 8 milioane de euro, buget din care fondatorii au adunat până acum- exclusiv din contribuții private, cetățeni și firme- jumătate din bani. Arhitectura și designul arată spectaculos: în interior, la internare, copiii vor vor simți că intră într-un joc (foto: Facebook Dăruiește Viață).

Ionuţ, un băieţel de 7 ani, era lovit mereu pentru că era ‘rău’ ca foamea. Era un copil drăgălaş tare, un pic ruşinos, dar cu privire vioaie pe sub gene lungi. L-am întrebat pe loc dacă ar vrea să îmi dea un pupic. Şi-a şters gura moşcoşită cu dulceaţa de dimineaţă şi mi-a dat cel mai bun pupic din câţi ar putea să fie. I-am mai cerut unul şi încă unul şi copilul, generos, mi-a dat. (Foto: Octav Ganea/Inquam Photos)

Acum, la aproape 40 ani, am învățat să am încredere în mine, să nu mă mai critic atâta și să fac ceea ce simt. (Foto: Guliver/Getty Images)

- Dă-mi brief-ul, mi-a spus el. - Habar n-am ce e un brief, însă o să îți scriu pe scurt povestea din spate, viziunea din spatele numelui și ce vreau să fac cu această asociație. (Foto: Guliver Getty Images)

Fii așadar adultul care va ieși din copilul pe care-l crești. Vrei să ai un copil civilizat? Nu arunca gunoiul pe jos. Vrei să ai un copil respectat? Crește-l într-un mediu în care cei din jur sunt respectați. Respectă-i pe cei de lângă tine. Vrei să ai un copil căruia îi place să citească? Citește tu zilnic. (Foto: Guliver Getty Images)

Acum ceva vreme în urmă am sărbătorit 7 luni de când suntem pe drumurile Americii de Sud pe roțile lui Lollipop, Combi-ul nostru născut în 1974. Cum am scris și pe blogul nostru în postul aniversar, am sărbătorit învățând despre cifra 7 și semnificațiile ei și asta ne-a ocupat toată ziua. (Foto: Facebook/ I AM Family)

„Luați loc, vă rog...” Sunt ultimele cuvinte pe care un părinte le aude înainte ca lumea să înceapă să se prăbușească. Speranțele se năruie, visurile se șterg, zilele sunt înghițite de griji, iar singurele lucruri stabile rămân un munte de suferință și un scaun. Pe acel scaun, aflat lângă patul copilului bolnav de cancer începe să își ducă viața părintele. Pe acel scaun se străduiește să fie puternic, în timp ce se luptă cu o mie de gânduri negre, cu spaima, durerea, epuizarea.

De câte ori câte un copil din România câştigă sau se clasează în top 3 într-o competiţie internaţională, ridicăm pe catargul virtual din sufragerie steagul naţional şi ne uităm de sus la cei de care ani de-a rândul am glumit, cu sarcasm, că au senzaţia că Soarele se învârte în jurul Pământului. (Foto Guliver/Getty Images)

Așa au fost crescuți. Când țipă, când nu se potolesc, când suntem obosiți și exasperați, îi liniștim „cu desene” sau „cu telefonul”. (Foto: Guliver Getty Images)

Eli se trezește lângă alte treizeci de corpuri. În cameră miroase a umed, a urină și a somn, zecile de ochi se deschid rând pe rând, doi câte doi.

Împreună cu Gabriel am trăit pentru o lună și jumătate în jungla amazoniană împreună cu un trib shipibo. Niciodată nu am văzut oameni mai fericiți, ducând o viață atât de simplă. (Foto Facebook/ I AM Family)

Un om își ținea calul liber în jurul casei. Întrebat fiind de ce nu-i construiește un țarc, omul a răspuns: „Când l-am construit pe primul, calul a sărit gardul și a fugit în pădure”. (Foto Guliver/Getty Images)

Vinovații pentru jihad-ul din traficul bucureștean din timpul școlii suntem noi și numai noi. Noi, cei care găsim cea mai bună școală sau grădiniță numai în cartierul vecin, la doar 20 de minute de mers cu mașina. 20 de minute care dimineața la 8 devin 200. Noi, cei care ne-am luat apartamente în suburbii fără să conteze că nu există drumuri de acces și care alegem să dăm copilul la școală în centru, că acolo se învață mai bine. (Foto: Liviu Florin Albei/Inquam Photos)

Cristian Tudor Popescu a revenit la Digi24 cu explicații pe tema copiilor, după ce declarațiile făcute în urmă cu o săptămână au stârnit un val de comentarii, controverse și critici în mediul online.

Întâlnirea cu Doamna (pentru păstrarea anonimatului o voi numi aşa în continuare) s-a petrecut într-o zi însorită de mijloc de septembrie, când am simţit de la bun început că stau de vorbă cu cineva care se pricepe la bine la oameni. (Foto Guliver/Getty Images)

Am trecut cu bine de Săptămâna Mondială a Alăptatului la Sân. N-a fost nevoie să-mi expun parte de piele pistruiată pentru a-mi susține punctul feminist de vedere. Deși prin Regatul Unit cică ar mai fi niște copii de o vârstă cu fiul meu, 11 ani, încă alăptați, nu am avut nevoie de cercetătorii britanici să-mi spună că am depășit vârsta, dar tot n-am scăpat de jenă. (Foto: Guliver Getty Images)

A început școala. Și cu ea o grămadă de griji și de întrebări. Și dacă grijile și întrebările tale sunt despre „unde parchez lângă școală”, „cum o fi doamna cea nouă” sau chiar și „ce mă fac cu manualele” ești dintre cei mai norocoși. Chiar dacă grijile sau întrebările sunt despre „nu are școala aviz de funcționare”, tot nu sunt ieșite din normă.

Dana are capul plecat. Se ghemuiește în pulover și încearcă să se ascundă de miștouri. „Țăranco!”, „cioară!”, „țiganco!”. „Mai spală-te și tu!”, „mai fă un duș!”. (Un articol de Lina Vdovîi) (Ilustrații: Sorina Vazelina)

În fiecare zi, părinții au sarcina de a lua tot felul de decizii, mici sau mari, care influențează foarte mult felul în care micuții se dezvoltă. O nimica toată, nu? Așa că, este de înțeles când stresul, timpul, vina și oboseala îi fac pe părinți să recurgă la strategii nepotrivite pentru a rezolva anumite probleme și a îndeplini anumite nevoi. Cu timpul însă, aceste strategii nefolositoare se acumulează și duc la dezvoltarea unor atitudini și comportamente pe care nu le-ar dori de la copilul lor. (Foto: Guliver Getty Images)

Adolescenţii ajung să îşi caute sensul în afara familiei lor, în alţii, în ceilalţi care probabil nici nu îi cunosc, care probabil nici nu le cunosc valorile sau principiile de viaţă. Când, de fapt, cercetătorii ne arată atât de clar că dacă ne dorim să avem un sens, că dacă ne dorim să contribuim la ceva măreţ, acel ceva este…familia noastră! (Foto: Guliver Getty Images)

Asta au ajuns toate manualele ... nişte reviste! Cu texte puerile, neapărat cu tâlcul la vedere. Prostia umblă prin şcoli fără chiloţi, dar cu nasul pe sus. Copiilor trebuie să le dai ce vor ei, sunt deştepţi, aşa am citit pe Facebook.

Ministrul Educației, Liviu Pop, a anunțat că pregătește o nouă lege a educației. „Prin programul de guvernare, anul viitor, în septembrie, vom înainta Parlamentului un nou proiect de lege a educaţiei naţionale, o lege aplicabilă şi dezbătută în Parlament. Actuala lege a educaţiei naţionale a fost angajată prin răspundere şi vedem că deja a fost modificată în peste o treime din corpul ei”, a declarat acesta la RFI. (Foto: Alexandru Bușcă/Inquam Photos)

Sunt o mamă de copil care începe pe 11 Septembrie clasa 0. Și doar cu câteva zile înainte de a începe școală, simt că încep să urăsc acest sistem unde-mi voi trimite copilul, de bunăvoie, pentru cine știe câți ani? (Foto: Octav Ganea/Inquam Photos)

La final am rămas cu una dintre mămici care ştiam că e vecină cu Sânziana şi am întrebat-o dacă ştie ceva de ea. Răspunsul mi-a dat întreaga lume peste cap – chiar în acea seară, o seară de joi, Sânziana se căsătorea cu un băiat cu 5 ani mai mare ca ea. M-am aşezat pe scaun şi nu-mi venea să cred ce aud. M-am gândit cam un sfert de oră ce să fac: să merg la nuntă şi să le spun părinţilor că nu e bine ce fac, să merg acasă? (Foto: Guliver Getty Images)

Țara noastră devine o țară de părinți singuri, așteptând un telefon sau vizitându-și copiii pe alte meridiane, fără să cunoască limba nepoților sau înțelegându-se într-o altă limbă decât româna. (Foto Guliver/Getty Images)

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a declarat marți că statul a optat să plafoneze această indemnizație la 1.800 de euro, deși ar fi putut să o elimine complet sau să dea doar 100 de euro, ca în alte state. (Foto Facebook/Lia Olguța Vasilescu)

Sună teribil de naiv și comun, dar omul este cu mult mai mult decât mintea lui. Copiii învață, prin abuzul pe care îl dăm judecându-le doar productivitatea, să se uite pe sine, să nu își simtă spiritul. (Foto: Guliver Getty Images)

Cătălin Cîrstoveanu, șeful secției de Terapie Intensivă nou născuți de la Marie Curie, și-ar dori ca fiul să, student la Medicină, să rămână în țară și să se specializeze în pediatrie.

Îmi aduc aminte ca și când ar fi fost ieri de panica primului copil (la mine au fost doi deodată, dar panica aia de la început e aceeași, indiferent cu câți copii te întorci acasă de la maternitate). Ca tot omul organizat, am cumpărat dinainte zeci de cărți de parenting. (Foto: Guliver Getty Images)

În România, copiii care au nevoie de tratamente în spitale mor cu zile. Locurile din spitale sunt insuficiente pentru cazurile grave. Este o realitate de care medicul Cătălin Cîrstoveanu, şeful Secţiei de Terapie Intensivă nou născuţi din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie”, se lovește zilnic. (Foto: Guliver Getty Images)

Mă aşezasem în faţa ei şi nu-mi venea să-mi cred ochilor: deoparte eram eu, Liliana, plinuţă, cu o doză necuviincioasă de guşă, de cealaltă parte, Sophia Loren, talie de sketch, şolduri rubensiene, frunte înaltă, zâmbet larg.(Foto Guliver/Getty Images)

Se numește Dana și are 31 de ani. Dana are o relație stabilă de 6 ani și nu-și dorește copii. Pe Dana o întreabă foarte des prieteni, cunoscuți, rude, când are de gând să-și bage mințile-n cap și să facă și ea un copil. (Foto: Guliver Getty Images)

O furnică duce-n spate Șapte kile jumătate Un' te duci tu surioară Ia, mă duc și eu la școală. (Foto Guliver/Getty images)

Dacă afli că a fost reabilitată în 2009 printr-un proiect al Băncii Mondiale, ai zice că Școala Veche din cel mai nordic oraș din România, Darabani, e mai norocoasă decât majoritatea unităților de învățământ. Dar nu e deloc așa. (Foto stiri.botosani.ro)

După o discuție cu profesorul universitar care a pus diagnosticul, am aflat că Maria va avea nevoie de tratament intravenos cel puțin un an, iar tratamentul trebuie făcut în Spitalul pentru copii din Bristol, în Marea Britanie. (Foto: Guliver/Getty Images)

După accidentul suferit în urmă cu șase ani, Mihai Neșu a început să ajute copii români cu afecțiuni neuromotorii să facă recuperare în străinătate. A trimis 27 de copii la centre din afara țării și și-a dat seama că rezultatele obținute acolo se pierd, dacă aceștia nu continuă terapia și după ce se întorc acasă. A înființat din acest motiv un centru la Oradea

Ionela are nouă frați și este din satul Rugetu, lângă Horezu. Recent fostul ministru Vlad Voiculescu i-a scris, pe scurt, povestea, într-o postare pe Facebook, însoțită de câteva poze. A cunoscut-o pe Ionela pe 2 august 2013 pe holurile Institutului Clinic Fundeni. (Foto: Facebook/ Vlad Voiculescu)

Fostul premier Dacian Cioloș a publicat joi pe Facebook o scrisoare deschisă pe care Liviu Dragnea i-a trimis-o în septembrie 2016 și în care liderul PSD îl chema în Parlament să explice intenția guvernului de a lua „măsuri îngrijorătoare", precum plafonarea indemnizațiile de creștere a copiilor. (Foto: Facebook/Dacian Cioloș)

„Schimbarea pornește din interior către exterior. Eu ca adult trebuie să văd cum pot să mă comport diferit, astfel încât și comportamentul copilului să se schimbe. Parentingul înseamnă o strategie prin care părintele își permite să crească, este despre noi adulții, nu despre copii”, spune psihologul Gaspar Gyorgy. (Foto: Guliver Getty Images)

Părinţii care refuză să îşi vaccineze copiii după ce vor fi informaţi despre riscuri vor primi avertismente şi apoi amenzi care pot ajunge la 10 mii de lei, relatează TVR. (Foto: Guliver Getty Images)

Guvernul a adoptat vineri plafonarea indemnizațiilor pentru creşterea copilului la 8.500 lei. (Foto Facebook/ Lia Olguța Vasilescu)

Povestea tristă a Magdei Vasiliu a făcut înconjurul internetului. A fost nevoie să se revolte public pentru un drept altfel garantat de lege. Un șir lung de funcționari amestecat cu medici i-a respins dreptul la concediul medical pentru îngrijirea copilului bolnav pe diverse motive. (Foto: Guliver Getty Images)

Premierul Mihai Tudose a reacționat miercuri, la începutul ședinței de guvern, după apelul dramatic al prezentatoarei TV Magda Vasiliu, care a descris pe Facebook birocrația pentru obținerea unui concediu medical de îngrijire a copilului său diagnosticat cu cancer, internat în Italia.

Iată un sport extrem: mersul cu copilul în parc. Îl asemăn uneori cu lupta pentru supraviețuire într-o junglă. (Foto:Guliver/Getty Images)

Magda Vasiliu, prezentatoarea știrilor Prima TV, al cărei băiat de 8 ani diagnosticat cu cancer este tratat în prezent în Italia, critică într-un mesaj pe Facebook birocrația pe care trebuie să o înfrunte în România pentru a-și lua concediu medical de îngrijire a copilului.

Atunci când ne distrăm și ne jucăm ne însușim multe lecții prețioase. Da, am formulat corect, noi cu toții. Pentru scurt timp, putem și noi adulții să redevenim copii fără să fie capăt de lume. Avem nevoie să ne amintim că este în regulă să lași deoparte controlul, masca de adult resonsabil și să te distrezi. (Foto: Guliver Getty Images)

Majoritatea discuțiilor dintre câțiva părinți care se întâlnesc ajung, indiferent de unde încep, în același punct: la școală. „Noi o să îl înscriem la școala din cartier de care aparținem. Mi s-a părut cât de cât ok”, zic în treacăt și primesc la schimb o întrebare: „Și ce faci dacă, după aia, ajunge la un liceu din Titan?”. „Păi un liceu din Titan am terminat și eu...”, încerc să parez

Când a împlinit doi ani, l-am serbat acasă la soacră-mea. Doamna soacră suferise un mic accident, se izbise cu motoreta pensionarilor de un raft cu mazăre, în timp ce încercase să evite un preşcolar pe trotinetă. Îi pregătise o lădiţă plină cu cadouri. M-a lăsat fără cuvinte. 'Jucăriile' erau cutii de margarină, de iaurt, de budinci umplute cu macaroane, orez, linte sau fasole uscată. Făceau un zgomot îngrozitor. (Foto: Guliver Getty Images)

Asaltat de multe mesaje pe care le primește zilnic, în care sunt reflectate norme și ritualuri de conviețuire socială, copilul are nevoie de timp ca să internalizeze toate acestea și să le poată reda într-un mod coerent, semn al unei adaptări echilibrate. (Foto: Guliver/Getty Images)

Un program de tabără nu e sejur cu familia, iar starea de fericire permanentă a copilului, de distracție și ușurință nu sunt singurele ținte. Ne trebuie mai ales momentele de "greu", din care copiii să iasă triumfători pe cont propriu, ajutați discret din spate. (Foto: Guliver Getty Images)

De pe o uşă laterală intră copii cu ochii bulbucaţi. Dăm peste un şarpe, enorm, galben-portocaliu. Un ginger head, roşcovanul în lumea lor. Un badea Gheorghe vine şi-l scoate de după geamul de sticlă. O iau la fugă. Copilul ţipă, vrea să meargă înapoi.(Foto: Guliver/Getty Images)

Bună, sunt Delia, și timp de mai bine de patru ani, am crezut că e bine să mă prezint așa: doar mama lui Luca. (Guliver Getty Images)

După exact 13 luni, primesc un plic. Bine că eram acasă, că trebuia să confirm și primirea, altfel mai pierdeam o oră cu drumul și coada de la Poșta Română, care funcționează mai mult ca centru de plăți facturi pentru pensionari.