Eram de 12 ani împreună și credeam că am învățat să comunicăm foarte bine unul cu altul. Apoi au apărut copiii.

Era micuță. Avea voce dulce și caldă. Nu știa să țipe. Nu știa să certe. Chinul vieții nu a inrăit-o, cum face cu cei mai mulți, ci a facut-o un fel de înger întrupat. Mergea sprijinindu-se intr-un băț. Avea mereu o fustă încrețită pe un elastic și bluză cu nasturi în față. Întotdeauna cernite. Colțurile broboadei îi erau mereu ude de lacrimi, căci cu ele își ștergea ochii. foto: Profimedia

Nu mai știu cu exactitate câte materii au fost, dar îmi amintesc că am trecut pe la Limba engleză, Limba franceză, Jocuri și Jucării, Literatură, Chimie, Astronomie și Pictură. În total, am petrecut cel puțin 6-7 ani la Palatul Copiilor, cei mai mulți în paralel cu școala, pe care am început-o în 1995.

La 19 ani, sunt la început de drum. Dar am convingerea că, dincolo de vârstă, educația nu înseamnă doar transmitere de informații, ci, în primul rând, capacitatea de a deschide nu doar minți, ci și suflete. Pentru că, de cele mai multe ori, copiii nu rămân doar cu ceea ce le-a spus educatorul, ci mai ales cu felul în care i-a făcut să se simtă și cu persoana care le-a oferit acea trăire. .foto Profimedia

La 7 ne începem ziua, unii mai obosiți decât alții, dar suntem obișnuiți. Urmează o zi plină, cu multă familie și prieteni, la botezul lui bebe. La petrecere, cineva mă întreabă: „Și cum dorm copiii? Încă dorm cu voi? Când o să învețe să doarmă singur, măcar băiatul?!”

În urmă cu fix trei ani, te-am întâlnit pe tine – iubirea vieții mele. Un omuleț abia sosit pe lume a reușit să trezească în mine emoții pe care nu știam că le pot simți. Doar după ce te-am văzut am înțeles de ce se spune că o fată, mai ales prima născută, devine prima mare iubire a tatălui. Și am înțeles de ce, după această iubire, nimic nu mai este la fel. sursa foto: arhiva personală a lui Gelu Duminică

Este de văzut în ce măsura copiii mint pentru că se sperie de o pedeapsă – fie una specifică (a fi pus la colţ, certat sau bătut) fie de una mai puţin specifică, de tipul „voi fi mai puţin iubit dacă părinţii află că am făcut X lucru”. Aici este mai degrabă de explicat că da, comportamentele incorecte au consecinţe, dar că asta nu înseamnă ca cei mici vor pierde dragostea părinţilor. În plus este întotdeauna de lăudat un copil care decide să spună adevărul, chiar după ezitări. foto: Profimedia

Cu o voce tremurată, a zis: „O să mă iubești și când ești în stele?”

De 10 ani de zile, aud repetată întrebarea care îmi este adresată legat de emisiunea Visuri la Cheie, și anume: „Ce te-a impresionat cel mai mult?”. Evident că și eu, la rândul meu, răspund repetat un adevăr sincer, și anume că povestea fiecărei familii, curajul și reziliența lor mă impresionează individual de fiecare dată.

Un tip de iubire parentală care, cu cele mai bune intenții din lume, produce exact opusul a ceea ce-și propune. Nu e vorba de părinți nepăsători sau absenți, ci de părinți foarte prezenți, mult prea prezenți. Cei care rezolvă conflictele copilului cu colegii înainte ca el să aibă șansa să încerce singur. Cei care sună profesorii la primul semn de dificultate. Cei care nu pot suporta să-și vadă copilul dezamăgit, frustrat, sau că a greșit ceva. Cei care știu întotdeauna mult mai bine decât medical, profesorul, antrenorul etc. foto: Profimedia