„Stimați pasageri, în timp ce ne pregătim pentru decolare, vă rugăm să vă asigurați că toate dispozitivele electronice... sunt închise sau setate pe modul avion.” Acest anunț , un laitmotiv al călătoriilor aeriene, ne introduce într-o realitate paradoxală.

Știu că Universul se învârte acum pentru Trump... și totuși, aici, lângă noi, zeci de copii (despre aceștia am aflat, câți or mai fi fără să știm?)sunt ținuți în condiții inumane și nimeni nu face nimic. foto captura digi24

De cele mai multe ori, scufundarea în muncă si material este pentru părinte o surdină pentru propriile dureri din trecut, încă neclarificate. Foto: Dmitriy Shironosov/ Panthermedia/ Profimedia

Părinții sunt cei care aduc coerență sau haos în mediul de hrănire parental. Prin acțiunile lor, ei hotărăsc cât de ecologic este habitatul familial în care cresc copiii și cât de hrănitor este cocktail-ul de comportamente și valori pe care îl administrează prin educație și model personal. Această dimensiune este peste gene (epigenetic) și are potențialitatea de a face suprascriere pe echiparea naturală a copilului. Foto: Max4e Photo/ Alamy/ Profimedia

Iată 4 variante, fiecare dintre ele fiind, de fapt, modelul după care conținem sau eliberăm energia apelor vii, libere şi năvalnice ale primei copilării. Foto: Tatyana Tomsickova/ Alamy/ Profimedia

Principala problemă cu care se confruntă părintele căruia îi pasă este cea a frustrării ce se poate acumula în adolescent, confruntat cu un anturaj cu o mai mare libertate din partea familiei. Este frustrarea că prietenii lui pot ieși noaptea în oraș până la ore mici, frustrarea că amicul X are pachet de țigări cumpărat de propria mamă, că ceilalți pot merge în cluburi și la festivaluri fără nicio restricție. Este întrebarea „eu de ce nu, când toți ceilalți au voie?”. În atare situație, care provoacă o reală suferință, părintele ar trebui în primul rând să știe că există și anturaje care sunt altfel, copii care sunt altfel, la fel ca ai lui. Foto: Antonio Guillen Fernández/ Panthermedia/ Profimedia

Aveam cel puțin cinci trasee sigure, pe care părăseam curtea casei. Deși, după prima fugă, ai mei stăteau cu ochii pe noi, când de la geamuri, când din ușa casei, când din magazia de lemne, reușeam să găsesc cele câteva secunde necesare în care rămâneam nesupravegheați, după care toată curtea, și cu aportul vecinilor, se umplea de gălăgie, ca după orice număr de iluzionism. Foto: Tom Maddick/ SWNS/ Profimedia

Dacă ați petrece o săptămână cu un grup de copii, ați înțelege cu adevărat care este nivelul de activitate fizică de care au nevoie, în general, ca să nu întrebe de console, telefon sau tabletă. Foto: Profimedia

„Dacă părintele îi predă copilului materia acasă, atunci care mai e rolul școlii?! Școala nu există doar ca să livreze informații pe care le găsești la o simplă căutare pe Google. Eu nu sunt de acord cu expresia asta: Am vorbit la fel și pentru cel de 10, și pentru cel de 3! Păi aia e problema, că ai vorbit la fel! Nu trebuie să vorbești la fel”, explică profesorul.

Toți copiii trec prin suferință, indiferent de cât de buni părinți le suntem; respingere, pierdere, umilință, frică, nesiguranță, neputință - toate sunt forțe catalizatoare pentru autonomie și stimă de sine. Se pot ridica din ele doar dacă au învățat să nu fugă imediat din disconfort. Foto: Sergiy Tryapitsyn/ Panthermedia/ Profimedia