.Ne trezeam dimineața. Era încă întuneric afară. Toți copiii de pe uliță duceam vaca la luncă dimineața, laptele la lăptărie și apoi plecam la școală. În ghiozdan rar avea câte unul câte ceva de mâncare. (Foto: anton chevron / Stockimo / Alamy / Alamy / Profimedia)

Însemna ceva atunci sa fii profesor. Am resimțit și eu o perioadă acest lucru, când a fi „băiatul profesorului Vasc” era un brand mai puternic decât ce demonstrasem eu. Foto:: Profimedia Images

Părinții lor vor ACUM încredere, curaj, linişte interioară, stimă de sine şi rezilienţă pentru copii. Bat din picior cu îngrijorare. Nu au ei înşişi răbdare să treacă prin travaliul emoţiilor de mai sus, alături de copii. Nu există cale „către" decât „prin". Foto Profimedia Images

Are două luni. A ajuns la spitalul din Ploiești în stop cardio-respirator, malnutrit, deshidratat. Are răni pe trup infectate. Nu știi cât e trup de copil și cât murdărie. Nu a fost spălat niciodată de când a fost născut, spun medicii. Tot ei spun că pruncul aflat la terapie intensivă are șanse mici de supraviețuire. (Foto: Inquam Photos/ Sabin Cirstoveanu)

Școala ar trebui să ne învețe sau să ne facă fericiți? (Foto: Inquam Photos/ George Călin)

Când eram ca ei, mi-am dorit cu ardoare să am și eu un câine, să am un prieten canin, dar ideea mi-a fost retezată cu strictețe. Așa că visam și căutam cărți despre câini. Îl știam pe Paladin, dogul negru uriaș care l-a găsit pe ucigașul stăpânului său și s-a luptat vitejește cu el.

Nu atȃt violenţa şi nesimţirea elevilor m-au tulburat, sufletul meu, de om care trăieşte dintotdeauna în Romȃnia, e obişnuit cu ele şi se străduieşte zilnic să nu devină imun. Cruzimea lor profundă, atrocitatea lor insuportabilă, mi s-a părut că stau în primul rȃnd în conţinutul lor secund, simbolic, mai mult decȃt în ceea ce arătau explicit.

De multe ori, în școlile noastre, nici măcar axa memorie-înțelegere-aplicare nu este completă, adică stadiul acela premergător momentului în care informația este și transformatoare, la nivel personal. Din prima axă se neglijează partea de aplicare, majoritatea profesorilor lăsând-o în seama copilului, încărcați cu prejudecata că e treaba lui să exerseze.

La final de februarie, Gabriela Enea, psihoterapeut și membru al Colegiului Psihologilor din România, se îmbarca într-un avion spre Londra cu un bagaj mai altfel. „ - Am văzut eu bine? Geamantanul e plin cu flori?”, a fost întrebată de către tânăra ofițer care scana bagajele.

După ce l-au dat afară din partid, l-au dat afară și de la școală. Colegii, prietenii, vecinii, toți îl ocoleau, dacă-l vedeau pe trotuar imediat treceau pe partea cealaltă sau pur și simplu schimbau direcția de mers, nimeni nu-l mai căuta, nu-l mai întrebau nimic, era un element periculos. (Foto: Inquam Photos)