Culorile aprinse suprastimulează, iar copiii sunt suficient stimulați în viața lor: la grădiniță, la școală, la sport, în parc, la cursuri și așa mai departe. Măcar acasă le putem oferi un mediu calm, liniștitor în care să se concentreze și să se deconecteze cu ușurință. (Foto: Guliver/Getty Images)

„Eu la toate cazurile sunt foarte apropiat de familie, pentru că altfel nu se poate, pentru că altfel cedează mama și nu poate păstra copilul. Vorbim la telefon, ne întâlnim. Uneori, se creează o apropiere atât de mare încât atunci când le spun că totul e bine și ne mai vedem de abia peste un an, pacientele încep să plângă, mi s-a întâmplat de două ori săptămâna asta”, povestește medicul

Orice părinte știe că copilul său va face orice vrea, fără vreun îmbold exterior. Inițiativa năzbâtiilor e înnăscută. Ca un copil să facă ce trebuie însă, e o luptă continuă. (Foto: Inquam Photos / Octav Ganea)

Elevii trebuie să se hotărască în ce domeniu ar dori să lucreze, după care să găsească un loc, o companie care prestează în acel domeniu și să obțină un interviu pentru un post de asistent sau de stagiar. (Foto: Guliver/Getty Images)

„În trecutul nostru ca specie, adolescența era la două minute de mijlocul vieții. Era o perioadă care pregătea tânăra ființă umană, pentru a-și împlini potențialul maxim, pentru a părăsi tribul parental ca să-și întemeieze propriul trib sau propria familie, pentru a-și putea asuma riscul de a se lupta cu tribul vecin sau de a se duce în pădure să vâneze Dumnezeu știe ce”, explică psihologul Diana Stănculeanu.

Nu se justifică din punct de vedere politic? Și motivul acesta pică cu brio. Toți părinții/bunicii copiilor îi vor vota la viitoarele alegeri cu două mâini, dacă ar putea. Există, totuși, în acest caz, o mică chichiță. Anul ăsta nu este an electoral. Pentru că, dacă ar fi fost… ehei, alta ar fi fost povestea! (Foto: Guliver/Getty Images)

Priviți această imagine. E cea mai dureroasă palmă pe care societatea, oamenii de afaceri, oamenii simpli - toți cei care fac această țară să se miște - o dau politicienilor perindați pe la putere în ultimii 30 de ani. (Foto: Facebook Dăruiește Viață)

Şi acum? Acum ce facem? În Vaslui şi în toată ţara există mii de Roxănici şi Roxănei. A stârnit mai puţină vâlvă (dar tot a fost ceva) cazul a trei fraţi care au ajuns la spital în comă alcoolică pentru că rupţi de foame au mâncat singurul lucru comestibil pe care l-au găsit în casă: vişine în alcool. (Foto: Guliver/Getty Images)

Ședință cu părinții. Părinții își critică propriul copil de față cu toți ceilalți părinți și împreună cu profesorul. Cam cât de umilitor poate fi asta pentru copil? Pentru noi cum ar fi dacă am ști că cea mai dragă persoană ne bârfește și ne critică la colegii noștri și la șef? Am mai avea oare încredere în persoana dragă nouă? (Foto: Guliver/Getty Images)

Copiii sunt bucuroși fără un motiv anume, doar “de-aia”! Le sclipesc ochii, vorbesc tare și își mișcă corpul în fel și chip debordând de energie! Iar lucrul ăsta este așa revigorant! Și îl primim gratis, doar ciulind urechile când trecem pe lângă o școală sau observând pentru o secundă copiii cu care ne intersectăm zilnic.

În ciclul primar părinţii plătesc, în medie, 2.545 lei anual, în cel gimnazial 3.083, iar dacă elevul este la liceu, părintele trebuie să scoată din buzunar 3.647 lei, arată un studiu realizat de organizația Salvați Copiii. (Foto: Alexandru Bușcă/ Inquam Photos)

În drum spre casă, lăsați-l să vă povestească experiențele pe care le-a avut, fără să-l întrerupeți și mai ales fără să-l certați. Dacă auziți ceva care vă creează neplăceri, respirați adânc (uneori, s-ar putea să fie nevoie de mai multe exerciții de respirație), apoi cereți-i copilului să vă dea mai multe detalii. (Foto: Cornel Putan/Inquam Photos)

Realitatea este adesea foarte dureroasă, iar mulți dintre copiii sau adolescenții pe care-i întreb „Ce citești pe chipul părinților tăi?“ îmi dau răspunsuri de genul: „Că nu sunt suficient de cuminte... că nu mă ridic la nivelul așteptărilor...“ Și cel mai trist răspuns dintre toate: „Că nu le pasă de mine“. (Foto: Guliver/Getty Images)

La șase ani au văzut prima dată un robinet cu apă. Nu se puteau desprinde de șuvoiul de apă, iar cascada caldă pe mânuțe, așa cum spuneau, a fost o minune. Nu știau ce e o toaletă.

Ana era foarte bună la înot. A făcut trei ani de performanță. Chin de-a dreptul statul o zi întreagă la concursuri. O să fie din ce în ce mai bună, îmi ziceam. Poate că va fi o înotătoare renumită. Antrenorii spuneau și ei la fel. Însă, într-o zi, Ana a spus: ”Dar eu de ce mă mai duc la înot?” (Foto: Guliver/Getty Images)

Avem mereu pretenții de la copiii noștri. La 2 ani, la 3 ani, la 7 ani, la 10 ani, la 18 ani. Mereu. Avem de fapt așteptări. Să fie într-un anume fel. Să facă lucrurile într-un anume fel. (Foto: Guliver/Getty Images)

Părintele Dan Damaschin salvează suflete. E un erou modern îmbrăcat în straie de preot. Are în suflet și în minte, permanent, o nouă cauză. O pildă pe buze. Un zâmbet pentru fiecare om întâlnit.

„E o formă mai avansată de joacă și, după majoritatea cursurilor, copiii rămân cu un obiect la care au lucrat. Iar obiectul acela trebuie să adune în el idei pe care le-au descoperit pe parcursul lecției respective. Dacă ai vorbit despre axe cu came și despre roți zimțate și despre mișcarea de rotație și despre excentricitate, automatonul este cel care le reunește frumos pe toate”, spune Ion Neculai, cofondatorul eematico.

Observ în jurul meu o protecție exagerată a copiilor din partea părinților. Nu li se dă voie să intre în contact cu diverse lucruri, să învețe despre ceva anume considerat rușinos, să stea prin murdărie, să exploreze cu mâinile mediul înconjurător și lista poate continua. Mă sperie însă altceva: copiii sunt protejați de componentele negative ale vieții. (Foto: Guliver/Getty Images)

Practic mi-au explicat cum celălalt sector a îndrăznit să sugereze doar o anchetă pentru mutarea în evidența sectorului actual, iar ei, studiind actele au descoperit nereguli și au respins de două ori propunerea, alegând să luăm plasamentul de la zero. Lucru care mie nu mi s-a comunicat oficial până în acea zi, deși îmi fuseseră solicitate actele pentru acest demers. (Foto: Guliver Getty Images)

Copiii care nu se încadrează în turmă sunt copii dificili, greu de gestionat. Societatea românească, școala românească, vrea să crească copii obedienți. Așa e cel mai simplu, i-am spus cu un amestec de furie și tristețe. (Foto: George Călin/ Inquam Photos)

Nu poți face comunicare non-violentă cu propriul copil sau cu alt adult atâta timp cât tu nu ai trăit într-o relație experiența relaționării non-violente chiar și în momente critice sau de diferend major. Poți spune cuvinte, dar ele nu sunt formule magice. Mesajele noastre sunt întotdeauna însoțite de trăirea emoțională pe care o avem la momentul vorbirii, iar calitatea trăirilor noastre se alterează doar prin experiențe relaționale sănătoase. (Foto: Guliver Getty Images)

În mod paradoxal, pentru cea mai importantă ”meserie” din lumea asta, cea de părinte, nu ai nevoie de nici o patalama, de nici o acreditare, nimeni nu trebuie să te declare apt să fii părinte, să crești copii, să-i educi, sau să-i pregătești pentru viață. (Foto Guliver/Getty Images)

Pe scurt, educația copiilor ar trebui luată din mâinile politicienilor. (Foto Guliver/Getty Images)

Prichi. Îl chema Prichi şi îmi amintesc de el ca şi când ar fi aievea în faţa mea, în timp ce scriu, deşi nu l-am mai văzut de mai bine de 30 de ani. (Foto: Guliver/Getty Images)

Înainte de a învăța 4 limbi străine încă de la 2 ani, de a scrie și citi de la 3, de a face dans, tenis și pian...toate odată, copiii au o SINGURĂ prioritate: să își trăiască descoperirea. Lucru care îi sperie pe părinții care îmi repetă aproape panicați ”aici, la voi, doar se joacă”.

Timpul special înseamnă să nu te gândești la nimic altceva, să alungi gândurile care vin și să te reîntorci în prezent, lângă copilul tău. Înseamnă că nu te mai ocupi de rufele pe care trebuie să le întinzi, de covorul care nu e aranjat cum trebuie, de jucăriile care sunt împrăștiate fix în camera unde vrea copilul să faceți timp special. Este un timp în care părinții nu se mai gândesc la ratele pe care trebuie să le plătească sau la mailurile la care mai trebuie să răspundă. (Foto: Guliver Getty Images)

Copiii japonezi, duși în parc și lăsați pe iarbă fără niciun alt element ajutător, nu vor sta cu ochii în gol, dând cu degetul în palmă, ca niște zombie dependenți de smartphone sau tabletă. Vor găsi un băț, cu care vor face, strămoșește, o gaură în pământ. (Foto: Guliver Getty Images)

Copiii care provin din medii cu venituri normale sau peste medie au spus cu precădere că își doresc mai puțin lucruri materiale ci mai mult timp împreună cu părinții: “să fac ceva, un joc cu mami și tati”, “să aprindem toți trei lampioane”, “să mergem la mare împreună”, “să inventez o jucărie cu tata”, “ îmi doresc că mamă și tata să lucreze mai puțin”, “vreau ca mama și tata să fie iar impreună”, “imi doresc ca tata să fie mai jucăuș”. (Foto: Guliver Getty Images)

„- Tatăl nostru carele ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, Vie Împărăția Ta". De nicăieri, un copil-cerșetor desculț se aruncă în genunchi la picioarele mele și urlă cu o voce răgușită. Limba română îmi sparge timpanele, dar în jurul meu nimeni nu ridică ochii din gol. (Foto: Guliver/Getty Images)

Dacă destinul tău ar fi fost să te naști într-o familie foarte săracă, aveai șanse mari să ajungi într-un orfelinat. Ai fi crescut cumva, fără părinți, fără familie, fără iubire. Ai fi fost mutat dintr-un loc într-altul, fără să știi de ce și fără să te întrebe cineva dacă vrei sau nu. (Foto: Guliver/Getty Images)

Pentru Anuța, fotografia în care se apropie de linia de finiș va rămâne amintirea zilei în care a strigat, cu toată puterea ei de copil fragil, “Câtă fericire!” în loc de “Eu când voi merge?”. Și nu doar pentru că a terminat o cursă de alergare, ci pentru că i-au fost mulți, foarte mulți oameni aproape.

Mesajul transmis de părinte: “Dacă continui să plângi, plecăm în secunda asta acasă!” Interpretarea mesajului de către copil: Copiii înțeleg foarte bine limbajul nostru non-verbal. Poate el nu ar fi avut o problemă cu a merge acasă, dar i-am arătat că “acasă” poate fi și un loc rece unde distracția se termină. (Foto: Guliver Getty Images)

Zilnic ma întâlnesc cu părinți și elevi și aud povești. În dimineața cu pricina, un copil era amenințat cu nepromovarea anului școlar, cu ratarea pe viață, altul cu pedepse inimaginabile, altul cu retragerea afecțiunii, în caz că nu ,,livrează’’ calificativul de foarte bine cu artificii, conform așteptărilor... (Foto: Guliver Getty Images)

„ - Alo, domnu', ȋncotro?!” am auzit o voce nemulţumită ȋn spatele meu. „ - La piaţă”, am răspuns. „ - Păi şi tocmai prin curtea şcolii v-aţi găsit să mergeţi?” (Foto: Guliver/Getty Images)

Agenţii economici, ai căror copii merg la şcoala privată sau semi-privată, nu au înţeles încă dimensiunea dezastrului care îi va afecta în curând şi ale cărui semne se văd deja în lipsa forţei de muncă. Nu fac legătura între refuzul statului de a mai oferi educaţie tuturor copiilor şi problemele lor de personal, într-o ţară în care rata şomajului în rândul tinerilor a atins cota 22% iar 54% dintre oamenii din mediul rural nu au un loc de muncă.

„Doamnă, nu înțelegeți că nu există familii cu un singur adult? Familia are doi adulți și unul sau doi copii…sau, în cazuri mai rare, mai mult de doi…”, a auzit Raluca Zdrobiș după ce a vrut să cumpere pachetul de bilete Family pentru a intra la film împreună cu cei doi copii ai săi.

Am aflat astăzi, cu stupoare, că eu și cei doi copii din dotare nu formăm o familie. Nu după standardele Hollywood Multiplex, cel puțin. Dar să vă povestesc pe larg. (Foto: Guliver/Getty Images)

Chiar atunci, în lumina mantiei strălucitoare a Reginei Mierii care a învins pentru o clipă întunericul din sală, văd revelat negru pe alb, tot adevărul: sunt la filmul «Albinuța Maya». Dar nu înțeleg, am verificat, trebuia să vedem «România neîmblânzită»! (Foto: Facebook România neîmblânzită)

Dacă trei milioane de români ar da, fiecare, câte 5 lei, o singură dată, o fetiță de doar trei ani ar putea primi un intestin nou, poate în cursul acestui an, la o clinică din Boston, SUA.

Nicoleta Andrei, profesoara care a pus o fetiță de trei ani să stea în cap și să se rostogolească pe ciment la „Simfonia lalelelor” în fața premierului Viorica Dăncilă, a reacționat pe Facebook și le-a cerut celor care au criticat-o să nu „politizeze copiii”. (Foto: Recorder.ro)

Merg la Mall pentru că trebuie. Iar azi trebuie. Dudu, fiul meu, e la vârsta "îmi cumperi ceva bun?" iar astăzi a venit rândul iepurilor vii – "Dar vreau doi!" mi-a spus despărțind arătătorul și degetul din mijloc. (Foto: www.mircea-radu.ro)

„Nu ajunge că ne-au furat țara, pădurile, orașele, drumurile, simbolurile și cuvintele ei! Acum ne fură și copiii, cu sufletul și cu mintea lor cu tot. România centenară: de la experimentul Pitești, la experimentul lalelelor”, a scris filosoful Mihai Șora, după ce preșcolari și copii cu dizabilități au defilat în fața premierului Viorica Dăncilă, a ministrului de Interne Carmen Dan și a ministrului Mediului, Grațiela Gavrilescu. (Foto: Recorder.ro)

Atunci când analizăm mai profund cererea părintelui, ne dăm seama că părintele are o dificultate de a înțelege ce se întâmplă cu copilul lui, așadar are o dificultate de a-l ajuta...Și atunci mă întreb? Cine are de fapt o problemă? Copilul sau părintele? (Foto: Guliver Getty Images)

Acești oameni nu așteaptă miracole de la guverne, sisteme înțepenite în trecut și oameni care țin cu dinții de puterea pe care o dețin sau din partea altor oameni de bine, ci acționează aici și acum, așa cum pot, determinând schimbare în cercurile lor de influență. (Foto: Guliver Getty Images)

De ce facem ceea ce facem pentru copil? Nu vă cer să reflectați ore în șir pentru fiecare decizie, ci să aproximați intuitiv, dar onest, cât din motivație este altruism și cât egoism? (Foto: Guliver/Getty Images)

Te vei face mare alături de o generaţie de copii crescuți, o parte de bunici, o parte de banii furnizaţi de părinţii care nu au avut timp pentru ei. (Foto: George Călin/ Inquam Photos)

La întoarcerea de la grădiniţă, acelaşi semafor, de această dată în sens invers. Două doamne şi un domn pornesc pe roşu, copilul se întreabă dacă va veni un poliţist să le dea amendă. Văd în ochii ei că efectiv aşteaptă să vadă efectele transgresiunii celorlalţi, după ce am venit cu explicaţia cu poliţistul. (Foto: Guliver Getty Images)

Copiii au nevoie să fugă. Au nevoie să întâlnească pericole pentru a învăța să se apere. Au nevoie să-și facă bube în genunchi și-n coate. Au nevoie să dea piept cu bacterii pentru a primi seturi competente de anticorpi, apărare imună pe măsură. Au nevoie de interacțiune cu ceilalți copii și cu natura. Au nevoie să viseze. Au nevoie să încerce și să greșească. (Foto: Guliver Getty Images)

La ora la care încerc să mă calmez scriind aceste rânduri, copilul meu este într-o intervenție chirurgicală. La un spital din București. Stau pe un trotuar din parcare și aștept. Aș fi intrat și eu în spital, vă dați seama, să stau lipit de ușa pe care va ieși medicul. Cu vești. Dar nu se poate. Spitalul este în carantină, astfel că doar mama copilului are voie. Te supui. Și aștepți. Secundele au alt ritm. (Foto: Sutu.ro)

- O să te certe rău mama ta? O întreabă prietenele pe Ana. - Mama mea nu mă pedepsește niciodată, le spune mereu ea. Și nici nu prea mă ceartă. (Foto: Guliver/Getty Images)

„Școala noastră a fost închisă luni și marți, dar de miercuri funcționează pentru că o parte din părinți ne-au solicitat asta. Părinții ne-au spus că ar fi trebuit să își ia concediu de odihnă ca să stea acasă cu copiii”, a declarat un administrator de la o școală privată din București. (Foto: Inquam Photos / Octav Ganea)

Departamentul de Terapie și Activități Asistate de Animale din cadrul Asociației va susține începând de anul acesta workshop-uri privind interacțiunea om-animal și destresarea studenților și a profesorilor aflați în sesiune, în cadrul Academiei de Studii Economice din București. (Foto: Facebook/Clubul Câinilor Utilitari)

Ce faci tu, dragă statule, cu CAS-ul meu de 25% din concediul medical care mi se cuvine, dacă fix atunci când am nevoie de tine îmi bagi mâna în buzunar? De ce, pentru că am avut îndrăzneala să devin mamă, trebuie să mă tâlhărești? (Foto: Bogdan Buda/Inquam Photos)

Poate a venit timpul să punem cu mai multă seriozitate mâna pe ştampilele alea de vot, să ne deranjăm mai des aleşii pe la birouri, să le cerem socoteală şi să ne întoarcem şi la munca aia care sfinţea locul, 10% pentru țară, 90% pentru noi.(Foto: Guliver/Getty Images)

De-a lungul experienței mele de profesor, am întâlnit adesea copii inteligenți și silitori, cărora nu le place să se mândrească cu realizările lor, să își prezinte proiectele în public. Pe de altă parte, există o a doua categorie de copii, gata să profite de slăbiciunea primilor și să cucerească audiența cu ușurință și fără urmă de remușcare. Ba, mai mult de atât, să își asume meritele celorlați, fără a depune vreun efort. (Foto: Guliver Getty Images)

Suntem cu toții orfani: orfani de autorități competente care să înțeleagă că orice bătaie de aripi la Guvern sau Parlament are efect asupra unui număr enorm de oameni. (Foto: Guliver/Getty Images)

Visul lui Ștefan a fost destul de greu de demontat. A mai scăzut el de la 5 milioane de dolari valoarea penthouse-ului la 3 milioane, dar o ținea una și bună cu cariera de actor. (Foto: Guliver/Getty Images)

În drum spre alimentara am dat nas în nas cu preotul, fugărit la piaţă de coana preoteasă, era vremea celor 40 de păhărele şi a mucenicilor, nişte optari din aluat de plăcinte şi nucă, însiropaţi ca baclavalele. (Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos)

O prietenă ne povestea cum puștiul ei de zece ani a cumpărat parole și scurtături pentru „arderea etapelor” într-un joc online pe telefon ce au costat părinții mai bine de 500 de euro într-o singură zi. (Foto: Guliver/Getty Images)

Până la urmă ce-mi spunea doamna: multiculturalism să fie, dar cu flegmă britanică; încurajăm copiii să-și exprime emoțiile, dar într-o engleză perfectă; și să fie emoții rezonabile, de oameni cu cap și trecuți prin viață, că doar nu suntem la grădiniță! (Foto: Guliver/Getty Images)

Pericolul se află mult mai aproape de noi decât am crede. Acesta se poate ascunde în umbra unui vecin de bloc; în spatele privirilor prietenoase ale unui părinte la care ne-am lăsat copilul în vizită; în comportamentele extrem de favorizante pe care le manifestă un antrenor, profesor, educator, îngrijitor față de copilul nostru; și în multe altele locuri aparent sigure. (Foto: Guliver Getty Imges)

La început plângeam, îmi era rușine de corpul meu și de mine. Apoi am învățat să nu mai plâng și să mă prefac că nu mă afectează, dar ajunsesem să îmi urăsc corpul. Mai târziu, la liceu, colegele care țineau diete îmi spuneau adesea ”ce mi-aș dori să fiu slabă, așa ca tine” dar eu retrăiam aceleași momente de frică, neadecvare, durere și rușine. (Foto: Guliver Getty Images)

Am observat în primele zile că, lăsați singuri la masă, unii copii mor de foame cu bucata de carne în față. Începând o discuție cu ei, am primit răspunsuri de genul: “Nu-mi place să mănânc cu mâna.”, “Nu vreau să mă murdăresc.”, “Nu pot să-mi tai carnea.”, “Nu am forță.”, “Mama îmi taie acasă carnea mare”. (Foto: Guliver Getty Images)

Fiecare dintre noi poate fi o victimă, însă dacă discutăm ce am putea face atunci când suntem singuri şi trebuie să ne purtăm de grijă, avem mult mai multe şanse să scăpăm cu bine. (Foto: Guliver/Getty Images)

Tata i-a scris atunci, în prima zi de școală, ceva pe un carton pe care apoi l-a înrămat și l-a pus lângă biroul ei. Pe carton scria, cu litere caligrafice, următoarele:... (Foto: Guliver Getty Images)

În educația de mâine, constanta va fi performanța, iar variabila va fi timpul. Adică: elevii vor sta în școală exact atâta vreme cât are nevoie, fiecare dintre ei, să ajungă la o performanță definită și cuantificată. (Foto: Guliver getty Images)

Cât de multe strângem noi oamenii în viața asta. Mereu cumpărăm. Ne trebuie tot felul de chestii. Obiecte. Lucruri. Stuff. Sau credem că ne trebuie. Când de fapt avem nevoie de atât de puține...(Foto: Guliver/Getty Images)

Mă consumam ca timp și energie pentru carieră, proiecte, obiective, lucruri care prin natura lor fictivă sunt incapabile să-ți dea un răspuns emoțional. Puneam suflet, primeam bani. Într-o notă mai melodramatică, faustiană, pot spune că-mi vindeam sufletul. (Foto: Guliver Getty Images)

Apar tot felul de întrebări, extrem de pertinente care până la urmă se transformă într-o concluzie finală: Este în beneficiul elevilor sau nu? Ajută telefonul mobil prezent în timpul orelor procesul educaţional sau nu? (Foto: Guliver/Getty Images)

O organizație neguvernamentală a început lucrările de construcție la primul spital pentru copiii cu afecțiuni oncologice. Proiectul este gândit să răspundă celor mai exigente norme în ceea ce privește îngrijirea multidisciplinară a pacienților. Investiția se ridică la peste 8 milioane de euro, buget din care fondatorii au adunat până acum- exclusiv din contribuții private, cetățeni și firme- jumătate din bani. Arhitectura și designul arată spectaculos: în interior, la internare, copiii vor vor simți că intră într-un joc (foto: Facebook Dăruiește Viață).

Ionuţ, un băieţel de 7 ani, era lovit mereu pentru că era ‘rău’ ca foamea. Era un copil drăgălaş tare, un pic ruşinos, dar cu privire vioaie pe sub gene lungi. L-am întrebat pe loc dacă ar vrea să îmi dea un pupic. Şi-a şters gura moşcoşită cu dulceaţa de dimineaţă şi mi-a dat cel mai bun pupic din câţi ar putea să fie. I-am mai cerut unul şi încă unul şi copilul, generos, mi-a dat. (Foto: Octav Ganea/Inquam Photos)

Acum, la aproape 40 ani, am învățat să am încredere în mine, să nu mă mai critic atâta și să fac ceea ce simt. (Foto: Guliver/Getty Images)

- Dă-mi brief-ul, mi-a spus el. - Habar n-am ce e un brief, însă o să îți scriu pe scurt povestea din spate, viziunea din spatele numelui și ce vreau să fac cu această asociație. (Foto: Guliver Getty Images)

Fii așadar adultul care va ieși din copilul pe care-l crești. Vrei să ai un copil civilizat? Nu arunca gunoiul pe jos. Vrei să ai un copil respectat? Crește-l într-un mediu în care cei din jur sunt respectați. Respectă-i pe cei de lângă tine. Vrei să ai un copil căruia îi place să citească? Citește tu zilnic. (Foto: Guliver Getty Images)

Acum ceva vreme în urmă am sărbătorit 7 luni de când suntem pe drumurile Americii de Sud pe roțile lui Lollipop, Combi-ul nostru născut în 1974. Cum am scris și pe blogul nostru în postul aniversar, am sărbătorit învățând despre cifra 7 și semnificațiile ei și asta ne-a ocupat toată ziua. (Foto: Facebook/ I AM Family)

„Luați loc, vă rog...” Sunt ultimele cuvinte pe care un părinte le aude înainte ca lumea să înceapă să se prăbușească. Speranțele se năruie, visurile se șterg, zilele sunt înghițite de griji, iar singurele lucruri stabile rămân un munte de suferință și un scaun. Pe acel scaun, aflat lângă patul copilului bolnav de cancer începe să își ducă viața părintele. Pe acel scaun se străduiește să fie puternic, în timp ce se luptă cu o mie de gânduri negre, cu spaima, durerea, epuizarea.

De câte ori câte un copil din România câştigă sau se clasează în top 3 într-o competiţie internaţională, ridicăm pe catargul virtual din sufragerie steagul naţional şi ne uităm de sus la cei de care ani de-a rândul am glumit, cu sarcasm, că au senzaţia că Soarele se învârte în jurul Pământului. (Foto Guliver/Getty Images)

Așa au fost crescuți. Când țipă, când nu se potolesc, când suntem obosiți și exasperați, îi liniștim „cu desene” sau „cu telefonul”. (Foto: Guliver Getty Images)

Eli se trezește lângă alte treizeci de corpuri. În cameră miroase a umed, a urină și a somn, zecile de ochi se deschid rând pe rând, doi câte doi.

Împreună cu Gabriel am trăit pentru o lună și jumătate în jungla amazoniană împreună cu un trib shipibo. Niciodată nu am văzut oameni mai fericiți, ducând o viață atât de simplă. (Foto Facebook/ I AM Family)

Un om își ținea calul liber în jurul casei. Întrebat fiind de ce nu-i construiește un țarc, omul a răspuns: „Când l-am construit pe primul, calul a sărit gardul și a fugit în pădure”. (Foto Guliver/Getty Images)

Vinovații pentru jihad-ul din traficul bucureștean din timpul școlii suntem noi și numai noi. Noi, cei care găsim cea mai bună școală sau grădiniță numai în cartierul vecin, la doar 20 de minute de mers cu mașina. 20 de minute care dimineața la 8 devin 200. Noi, cei care ne-am luat apartamente în suburbii fără să conteze că nu există drumuri de acces și care alegem să dăm copilul la școală în centru, că acolo se învață mai bine. (Foto: Liviu Florin Albei/Inquam Photos)

Cristian Tudor Popescu a revenit la Digi24 cu explicații pe tema copiilor, după ce declarațiile făcute în urmă cu o săptămână au stârnit un val de comentarii, controverse și critici în mediul online.

Întâlnirea cu Doamna (pentru păstrarea anonimatului o voi numi aşa în continuare) s-a petrecut într-o zi însorită de mijloc de septembrie, când am simţit de la bun început că stau de vorbă cu cineva care se pricepe la bine la oameni. (Foto Guliver/Getty Images)

Am trecut cu bine de Săptămâna Mondială a Alăptatului la Sân. N-a fost nevoie să-mi expun parte de piele pistruiată pentru a-mi susține punctul feminist de vedere. Deși prin Regatul Unit cică ar mai fi niște copii de o vârstă cu fiul meu, 11 ani, încă alăptați, nu am avut nevoie de cercetătorii britanici să-mi spună că am depășit vârsta, dar tot n-am scăpat de jenă. (Foto: Guliver Getty Images)

A început școala. Și cu ea o grămadă de griji și de întrebări. Și dacă grijile și întrebările tale sunt despre „unde parchez lângă școală”, „cum o fi doamna cea nouă” sau chiar și „ce mă fac cu manualele” ești dintre cei mai norocoși. Chiar dacă grijile sau întrebările sunt despre „nu are școala aviz de funcționare”, tot nu sunt ieșite din normă.

Dana are capul plecat. Se ghemuiește în pulover și încearcă să se ascundă de miștouri. „Țăranco!”, „cioară!”, „țiganco!”. „Mai spală-te și tu!”, „mai fă un duș!”. (Un articol de Lina Vdovîi) (Ilustrații: Sorina Vazelina)

În fiecare zi, părinții au sarcina de a lua tot felul de decizii, mici sau mari, care influențează foarte mult felul în care micuții se dezvoltă. O nimica toată, nu? Așa că, este de înțeles când stresul, timpul, vina și oboseala îi fac pe părinți să recurgă la strategii nepotrivite pentru a rezolva anumite probleme și a îndeplini anumite nevoi. Cu timpul însă, aceste strategii nefolositoare se acumulează și duc la dezvoltarea unor atitudini și comportamente pe care nu le-ar dori de la copilul lor. (Foto: Guliver Getty Images)

Adolescenţii ajung să îşi caute sensul în afara familiei lor, în alţii, în ceilalţi care probabil nici nu îi cunosc, care probabil nici nu le cunosc valorile sau principiile de viaţă. Când, de fapt, cercetătorii ne arată atât de clar că dacă ne dorim să avem un sens, că dacă ne dorim să contribuim la ceva măreţ, acel ceva este…familia noastră! (Foto: Guliver Getty Images)

Asta au ajuns toate manualele ... nişte reviste! Cu texte puerile, neapărat cu tâlcul la vedere. Prostia umblă prin şcoli fără chiloţi, dar cu nasul pe sus. Copiilor trebuie să le dai ce vor ei, sunt deştepţi, aşa am citit pe Facebook.

Ministrul Educației, Liviu Pop, a anunțat că pregătește o nouă lege a educației. „Prin programul de guvernare, anul viitor, în septembrie, vom înainta Parlamentului un nou proiect de lege a educaţiei naţionale, o lege aplicabilă şi dezbătută în Parlament. Actuala lege a educaţiei naţionale a fost angajată prin răspundere şi vedem că deja a fost modificată în peste o treime din corpul ei”, a declarat acesta la RFI. (Foto: Alexandru Bușcă/Inquam Photos)

Sunt o mamă de copil care începe pe 11 Septembrie clasa 0. Și doar cu câteva zile înainte de a începe școală, simt că încep să urăsc acest sistem unde-mi voi trimite copilul, de bunăvoie, pentru cine știe câți ani? (Foto: Octav Ganea/Inquam Photos)

La final am rămas cu una dintre mămici care ştiam că e vecină cu Sânziana şi am întrebat-o dacă ştie ceva de ea. Răspunsul mi-a dat întreaga lume peste cap – chiar în acea seară, o seară de joi, Sânziana se căsătorea cu un băiat cu 5 ani mai mare ca ea. M-am aşezat pe scaun şi nu-mi venea să cred ce aud. M-am gândit cam un sfert de oră ce să fac: să merg la nuntă şi să le spun părinţilor că nu e bine ce fac, să merg acasă? (Foto: Guliver Getty Images)

Țara noastră devine o țară de părinți singuri, așteptând un telefon sau vizitându-și copiii pe alte meridiane, fără să cunoască limba nepoților sau înțelegându-se într-o altă limbă decât româna. (Foto Guliver/Getty Images)

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a declarat marți că statul a optat să plafoneze această indemnizație la 1.800 de euro, deși ar fi putut să o elimine complet sau să dea doar 100 de euro, ca în alte state. (Foto Facebook/Lia Olguța Vasilescu)

Sună teribil de naiv și comun, dar omul este cu mult mai mult decât mintea lui. Copiii învață, prin abuzul pe care îl dăm judecându-le doar productivitatea, să se uite pe sine, să nu își simtă spiritul. (Foto: Guliver Getty Images)

Cătălin Cîrstoveanu, șeful secției de Terapie Intensivă nou născuți de la Marie Curie, și-ar dori ca fiul să, student la Medicină, să rămână în țară și să se specializeze în pediatrie.

Îmi aduc aminte ca și când ar fi fost ieri de panica primului copil (la mine au fost doi deodată, dar panica aia de la început e aceeași, indiferent cu câți copii te întorci acasă de la maternitate). Ca tot omul organizat, am cumpărat dinainte zeci de cărți de parenting. (Foto: Guliver Getty Images)

În România, copiii care au nevoie de tratamente în spitale mor cu zile. Locurile din spitale sunt insuficiente pentru cazurile grave. Este o realitate de care medicul Cătălin Cîrstoveanu, şeful Secţiei de Terapie Intensivă nou născuţi din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie”, se lovește zilnic. (Foto: Guliver Getty Images)

Mă aşezasem în faţa ei şi nu-mi venea să-mi cred ochilor: deoparte eram eu, Liliana, plinuţă, cu o doză necuviincioasă de guşă, de cealaltă parte, Sophia Loren, talie de sketch, şolduri rubensiene, frunte înaltă, zâmbet larg.(Foto Guliver/Getty Images)

Se numește Dana și are 31 de ani. Dana are o relație stabilă de 6 ani și nu-și dorește copii. Pe Dana o întreabă foarte des prieteni, cunoscuți, rude, când are de gând să-și bage mințile-n cap și să facă și ea un copil. (Foto: Guliver Getty Images)

O furnică duce-n spate Șapte kile jumătate Un' te duci tu surioară Ia, mă duc și eu la școală. (Foto Guliver/Getty images)

Dacă afli că a fost reabilitată în 2009 printr-un proiect al Băncii Mondiale, ai zice că Școala Veche din cel mai nordic oraș din România, Darabani, e mai norocoasă decât majoritatea unităților de învățământ. Dar nu e deloc așa. (Foto stiri.botosani.ro)

După o discuție cu profesorul universitar care a pus diagnosticul, am aflat că Maria va avea nevoie de tratament intravenos cel puțin un an, iar tratamentul trebuie făcut în Spitalul pentru copii din Bristol, în Marea Britanie. (Foto: Guliver/Getty Images)

După accidentul suferit în urmă cu șase ani, Mihai Neșu a început să ajute copii români cu afecțiuni neuromotorii să facă recuperare în străinătate. A trimis 27 de copii la centre din afara țării și și-a dat seama că rezultatele obținute acolo se pierd, dacă aceștia nu continuă terapia și după ce se întorc acasă. A înființat din acest motiv un centru la Oradea

Ionela are nouă frați și este din satul Rugetu, lângă Horezu. Recent fostul ministru Vlad Voiculescu i-a scris, pe scurt, povestea, într-o postare pe Facebook, însoțită de câteva poze. A cunoscut-o pe Ionela pe 2 august 2013 pe holurile Institutului Clinic Fundeni. (Foto: Facebook/ Vlad Voiculescu)

Fostul premier Dacian Cioloș a publicat joi pe Facebook o scrisoare deschisă pe care Liviu Dragnea i-a trimis-o în septembrie 2016 și în care liderul PSD îl chema în Parlament să explice intenția guvernului de a lua „măsuri îngrijorătoare", precum plafonarea indemnizațiile de creștere a copiilor. (Foto: Facebook/Dacian Cioloș)

„Schimbarea pornește din interior către exterior. Eu ca adult trebuie să văd cum pot să mă comport diferit, astfel încât și comportamentul copilului să se schimbe. Parentingul înseamnă o strategie prin care părintele își permite să crească, este despre noi adulții, nu despre copii”, spune psihologul Gaspar Gyorgy. (Foto: Guliver Getty Images)

Părinţii care refuză să îşi vaccineze copiii după ce vor fi informaţi despre riscuri vor primi avertismente şi apoi amenzi care pot ajunge la 10 mii de lei, relatează TVR. (Foto: Guliver Getty Images)

Guvernul a adoptat vineri plafonarea indemnizațiilor pentru creşterea copilului la 8.500 lei. (Foto Facebook/ Lia Olguța Vasilescu)

Povestea tristă a Magdei Vasiliu a făcut înconjurul internetului. A fost nevoie să se revolte public pentru un drept altfel garantat de lege. Un șir lung de funcționari amestecat cu medici i-a respins dreptul la concediul medical pentru îngrijirea copilului bolnav pe diverse motive. (Foto: Guliver Getty Images)

Premierul Mihai Tudose a reacționat miercuri, la începutul ședinței de guvern, după apelul dramatic al prezentatoarei TV Magda Vasiliu, care a descris pe Facebook birocrația pentru obținerea unui concediu medical de îngrijire a copilului său diagnosticat cu cancer, internat în Italia.

Iată un sport extrem: mersul cu copilul în parc. Îl asemăn uneori cu lupta pentru supraviețuire într-o junglă. (Foto:Guliver/Getty Images)

Magda Vasiliu, prezentatoarea știrilor Prima TV, al cărei băiat de 8 ani diagnosticat cu cancer este tratat în prezent în Italia, critică într-un mesaj pe Facebook birocrația pe care trebuie să o înfrunte în România pentru a-și lua concediu medical de îngrijire a copilului.

Atunci când ne distrăm și ne jucăm ne însușim multe lecții prețioase. Da, am formulat corect, noi cu toții. Pentru scurt timp, putem și noi adulții să redevenim copii fără să fie capăt de lume. Avem nevoie să ne amintim că este în regulă să lași deoparte controlul, masca de adult resonsabil și să te distrezi. (Foto: Guliver Getty Images)

Majoritatea discuțiilor dintre câțiva părinți care se întâlnesc ajung, indiferent de unde încep, în același punct: la școală. „Noi o să îl înscriem la școala din cartier de care aparținem. Mi s-a părut cât de cât ok”, zic în treacăt și primesc la schimb o întrebare: „Și ce faci dacă, după aia, ajunge la un liceu din Titan?”. „Păi un liceu din Titan am terminat și eu...”, încerc să parez

Când a împlinit doi ani, l-am serbat acasă la soacră-mea. Doamna soacră suferise un mic accident, se izbise cu motoreta pensionarilor de un raft cu mazăre, în timp ce încercase să evite un preşcolar pe trotinetă. Îi pregătise o lădiţă plină cu cadouri. M-a lăsat fără cuvinte. 'Jucăriile' erau cutii de margarină, de iaurt, de budinci umplute cu macaroane, orez, linte sau fasole uscată. Făceau un zgomot îngrozitor. (Foto: Guliver Getty Images)

Asaltat de multe mesaje pe care le primește zilnic, în care sunt reflectate norme și ritualuri de conviețuire socială, copilul are nevoie de timp ca să internalizeze toate acestea și să le poată reda într-un mod coerent, semn al unei adaptări echilibrate. (Foto: Guliver/Getty Images)

Un program de tabără nu e sejur cu familia, iar starea de fericire permanentă a copilului, de distracție și ușurință nu sunt singurele ținte. Ne trebuie mai ales momentele de "greu", din care copiii să iasă triumfători pe cont propriu, ajutați discret din spate. (Foto: Guliver Getty Images)

De pe o uşă laterală intră copii cu ochii bulbucaţi. Dăm peste un şarpe, enorm, galben-portocaliu. Un ginger head, roşcovanul în lumea lor. Un badea Gheorghe vine şi-l scoate de după geamul de sticlă. O iau la fugă. Copilul ţipă, vrea să meargă înapoi.(Foto: Guliver/Getty Images)

Când tata s-a cunoscut cu soacră-mea, s-au plăcut imediat, fără să înţeleagă vreunul vreun cuvânt. Tata ştia să zică „Trăiască poporul!" în limba rusă, soacră-mea ştia să întrebe „Unde găsim cel mai scump restaurant din oraş?", în spaniolă. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Bună, sunt Delia, și timp de mai bine de patru ani, am crezut că e bine să mă prezint așa: doar mama lui Luca. (Guliver Getty Images)

După exact 13 luni, primesc un plic. Bine că eram acasă, că trebuia să confirm și primirea, altfel mai pierdeam o oră cu drumul și coada de la Poșta Română, care funcționează mai mult ca centru de plăți facturi pentru pensionari.

Profesorii suplinitori ar putea fi scoşi din sistemul de învățământ din toamnă, a anunțat ministrul Educației, Liviu Pop la emisiunea „În fața ta” de la Digi24, moderată de Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu. (Foto Inquam Photos/Adriana Neagoe)

Ca să onorez experienţa venirii mele pe lume (în casa bunicilor din Munţii Apuseni, asistată de o moaşă, într-o zi de vară) am decis ca la 40 de ani să sărbătoresc evenimentul într-un fel inedit. (Foto Guliver/Getty Images)

65% din copiii care intră astăzi în sistemul de învățământ vor face la locul de muncă activități care astăzi nu există, potrivit studiului Future of Jobs Report, publicat de World Economic Forum (WEF) în 2016.

Surpriza ne aştepta la etaj. Tolăniţi pe fotoliu, femeia care făcea curăţenie şi bărbatul, care fusese chemat să repare unul din geamuri, împărţeau ţigara de după. (Foto: Guliver/Getty Images)

Nu am îndrăznit să mă uit în ochii lui, nu făceam decât să privesc fix șirul de cruciulițe care se-ntindea ca munții Ural, de la oglinda retrovizoare până jos, aproape de bord. (Foto: ziarpiatraneamt.ro)

Le spunem copiilor că e important să încerce, să participe, nu să câştige, pentru a-i proteja pe cei timizi, slabi. De fapt, fără să ne dăm seama, îi domolim şi pe cei curajoşi. (Foto Guliver/Getty Images)

Doi elevi își dau unul altuia un CD, în liniște și fără să deranjeze. Dar profesorul ridică chiar atunci privirea din catalog, interceptează schimbul și cere ca CD-ul să fie pus pe catedră. ”Iron Maiden, ce-i asta?” ar fi spus profesorul. ”E o trupă heavy metal clasică”, a răspuns unul dintre elevi. ”Păi și voi ascultați prostii din astea? Se confiscă.” (Foto: Guliver Getty Images)

Fiecare părinte are un vis, acela de a se uita la copilul său devenit adult şi de a spune: „Mă bucur că am putut să fiu un ghid potrivit pentru tine!” (Foto Guliver/Getty Images)

Există o similitudine între îndatorarea financiară a firmei și îndatorarea psihologică a adultului. (Foto Guliver/Getty Images)

Cei mai puternici declanșatori ai fricilor noastre sunt copiii. Atașamentul puternic trezește, de regulă, și cele mai grozave instincte de protecție. Ne temem în permanență pentru siguranța și fericirea lor, căci așa suntem programați genetic să îngrijim și să ne îngrijorăm, să protejăm și să procreăm, să supraviețuim și să supra-reacționăm.

La baza comportamentului irațional al fiecărui copil stă sentimentul de deconectare. Acesta este cauzat de de un fel de durere pe care o simte: regret, frică, furie, frustrare etc, care îi poate întuneca abilitatea de a simți dragostea părintelui, atenția lui, crede expertul în parenting Ravid Aisenman Abramsohn. (Foto: Guliver Getty Images)

Mame singure care cresc 7 copii și îi trimit la școală. Mame care cresc cu bucurie și o putere incredibilă frați cu dizabilități grave. Am văzut femei rome cu puțină școală descriind diagnostice complicate de cancer și zbătându-se pentru copiii lor. (Foto Guliver/Getty Images)

O profesoară de limba română de la Colegiul Național Mihai Viteazul din Turda a fost sancționată în urma unei plângeri depuse de un părinte care a reclamat că elevilor de clasa a X-a li s-a recomandat să vizioneze un film în care se făcea referire și la relația homosexuală dintre poeții Arthur Rimbaud și Paul Verlaine, scrie Turda News. (Foto captura video)

În România, 51% dintre copii trăiesc în sărăcie și risc de excluziune socială, față de sub 35% în țări precum Bulgaria, Ungaria, Grecia, Spania sau Letonia. Foarte mulți mor din cauze ce ar putea fi adesea prevenite - nu mai puțin de 2.000 își pierd viața în fiecare an înainte de a împlini vârsta de 5 ani.

Din start vreau să menționez că nu cred că goana după confort, distracție, lux și o viață așa-zis „bună” îi ajută prea mult pe oameni. Dimpotrivă. Părerea mea e că îi secătuiește de puteri și nu le aduce nicidecum mulțumire cu adevărat.

Să nu uiți să fii fericit, Toma. Și să-i ajuți și pe alții să caute lumina. Că de plâns se plânge oricum, fie din cauza unei explozii, fie că mami ți-a confiscat tableta, fie de durere în cot, fie de furie de prea mult nerostită. (Foto Facebook/Corina Chiran)

Pendulând între imperative și aproximări, încercăm în cele ce urmează să stabilim care e cea mai bună formă de utilizare a tehnologiei și de ce trebuie să ne asumăm consecințele. (Foto Guliver/Getty Images).

Să ajungi într-un spital, mai ales românesc, nu e nici pe departe o plăcere. Să ajungi însă acolo pentru copilul tău e cu adevărat sinistru. (Foto Guliver/Getty Images)

În politică înveți să ascunzi totul despre tine de teamă ca adversarii să nu folosească împotriva ta rușinile compromițătoare. Politicianul se transformă într-un animal de pradă care nu mai are rușine de nimic, poate nici măcar de propria mamă. (Foto: Guliver Getty Images)

Un copil de până la 3 ani nu ar trebui, potrivit specialiștilor să stea deloc în fața ecranelor, un copil între 6 și 9 ani ar trebui să petreacă maximum o oră pe zi la televizor tabletă sau calculator, iar un copil între 9 și 12 ani, maximul două ore. În realitate însă, aceste perioade sunt mult depășite în fiecare zi, iar lor li se adaugă timpul în care televizorul merge în fundal chiar dacă copilul face alte activități

Ca medic am văzut consecințele nevaccinării BCG - copil de 18 luni cu meningo encefalită TBC – „scăpat” la vaccinare în maternitate. (Foto Guliver/Getty Images)

Lipsa vaccinării conform calendarului național de vaccinare are consecința imposibilității înscrierii copilului într-o colectivitate de învățământ. (Foto: Guliver/Getty Images)

Când acceptăm emoțiile, sentimentele copilului, acesta învață că viața emoțională nu este periculoasă, nu este rușinoasă, ci că este un dat universal care poate fi gestionat. Oricine a simțit așa ceva și chiar există un nume pentru respectivul moment. Copilul se simte astfel înțeles și acceptat, învățând că nu este singur în fața valului de emoții puternice.

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a spus marți în Parlaent că guvernul ia în calcul plafonarea indemnizațiilor pentru mame, care nu vor mai putea depăși 5.000-10.000 de lei lunar.

Oamenii sunt mai mult de niște simpli ocupatori de slujbe, împlinirea personală nu vine doar din meseria pe care o ai, visele prin definiție se raportează la ceva ce nu există, slujbele pot fi schimbate, iar la o întrebare prost formulată ai dreptul să nu răspunzi.

Copilul e un om neafectat de tirania lui „trebuie“, nepervertit de societate, nealterat de neîmplinirile părinților, de dorințele și așteptările lor. Copilul e, într-un anumit sens, un ideal, o formă de sine pe care ar fi grozav dacă am putea-o păstra și în viața adultă. Copilul are impurități perfecte. (Foto: Guliver Getty Images)

Marți, ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Andreea Păstârnac afirmase că anul trecut s-ar fi născut, pentru prima dată, mai mulți copii români în diaspora decât în țară. Eurostat nu confirmă însă informația, nedeținând date despre românii născuți în UE, relatează RFI. (Foto: George Călin/Inquam Photos)

Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Andreea Păstîrnac, spune că datele EUROSTAT arată că anul trecut s-au născut mai mulți copii români în diaspora decât în țară, fiind pentru prima dată când se întâmplă acest lucru. UPDATE: EUROSTAT nu confirmă informația

Ni se sugerează direct sau indirect că dacă vrem să aibă copilul succes este important să facă: balet, dans, karate, engleză, franceză şi lista poate continua cu câte opţionale dorim să adăugăm – fiecare furnizor vine cu o ofertă foarte tentantă şi de nerefuzat – iar noi, părinţii, credem că cu cât copilul va avea un portofoliu mai mare cu atât succesul lui va fi asigurat. Nici pe departe! (Foto: Guliver Getty Images)

Studiile din ultimii ani ne încurajează să adoptăm stilul de parenting pozitiv în educația copiilor. Foarte mulți însă, cred că acest stil presupune o anumită pasivitate, o libertate totală a copilului să exploreze și să facă orice fără a exista consecințe. Acest mod de a proceda ar însemna o lipsă a punerii limitelor, cu consecințe serioase în experiența de viață a adultului. (Foto: Guliver Getty Images)

Îmi amintesc destul de clar puținele momente ale copilăriei când îmi adunam curajul strop cu strop pentru a rosti, cu mare efort, câteva dintre cele mai dificile cuvinte: „Iartă-mă, îmi pare rău!” Spuneam cu greu aceste cuvinte și adesea îmi păreau o idee proastă, imediat ce le rosteam, din cauza unor replici de genul: „Dacă îți părea rău cu adevărat nu făceai ce ai făcut!”

După câteva minute am ieșit din magazin, eu sporăvăind veselă cu soacra și soțul cu căruțul în fața noastră. După câțiva pași soțul întreabă: „Nu ar trebui să o luăm și pe fiică-ta din magazin?”. Brusc mă uit în căruț unde eram convinsă că o văd pe Clara dar, surprize, surprize: căruțul gol. (Foto: Virgil Simionescu/Inquam Photos)

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hațeg au deschis un dosar penal in rem în cazul celor doi copii care au murit în avalanșa din Retezat.

Gesturi mici, priviri, tonul vocii, atingeri, atitudini, emoții, sunt ca niște bule de dialog din revistele de benzi desenate și ele transmit mesaje despre noi, despre alții, despre lume. Privite de undeva dintr-o perspectivă exterioară, aceste bule formează bagajul mental, emoțional și spiritual colectiv al unei societăți

Un instantaneu cu un copil care își sărută tatăl ce pare sub influența aburilor alcoolului a devenit viral pe rețelele de socializare. (Foto Octav Drăgan)

„Să nu uităm, dragi colegi, că școala nu e troaca unor animale politice !” (Cristina Tunegaru, profesor) (Foto: Inquam Photos/Octav Ganea)

Așa a arătat, pe scurt, organizarea cursei pentru copii la maratonul de duminică, din Piața Constituției.

Cum ar arăta așadar, în educație, varianta organică? Simplu - ar fi construită în jurul naturii copiilor: ar fi dinamică, s-ar baza pe dorința lor înnăscută de cunoaștere, ar avea la bază pasiunile lor și s-ar îndrepta spre îndeplinirea viselor lor cele mai îndrăznețe. (Guliver Getty Images)

Dacă limitele au fost prea lejer setate în copilărie, dacă acestea au fost inconsistente sau aproape absente, părinții fiind prea permisivi sau neglijenți, copilul nu a reușit să înțeleagă ce se așteaptă de la el. În spatele comportamentului unui copil aparent "scăpat de sub control" de fapt este copilulul care se simte fără control din cauza lipsei de limite. (Foto: Guliver Getty Images)

Pendulând grațios între „cum a fost azi la școală“ și „puișor, nu te cert, vreau doar să discutăm“, părinții de astăzi lovesc aprig în stilul de parenting al anilor ’80 și privesc blând către un viitor pe care îl construiesc zilnic alături de „puișorii“ din dotare. (Guliver Getty Images)

Cinci copii din Iaşi s-au asfixiat la şcoală, din câte se pare, în timp ce jucau „Balena Albastră”, un joc extrem de periculos.

Probabil că mulți sunt de aceeași părere: „școala e așa și pe dincolo, ai mare dreptate”. Să mergem mai departe de-atât. Ce facem noi pentru a schimba asta? (Foto Guliver/Getty Images)

Copii din mediul rural din județele Dolj, Ialomița și Vâlcea participă gratuit la activități de tip „școală după școală" desfășurate în cinci centre dotate cu mobilier adecvat, cu echipamente IT și cu materiale educaționale.

Există oameni care suferă de o disfuncţie psihică şi îşi doresc să le fie amputat un membru. (Guliver Getty Images)

Un copil care s-a jucat la timp, a visat la timp, s-a cățărat în copaci la timp, a construit la timp, a exerimentat la timp şi nu a fost forțat să înghită informație sau să îşi formeze deprinderi anacronic are, probabil, o mie de şanse în plus să crească academic la standarde înalte, dacă este croit pentru ele. (Foto: Guliver Getty Images)

În Spitalul de Pediatrie din Iași trei medicamente pentru afecțiuni oncologice lipsesc de mai bine de o lună. (Foto: Facebook/Florian Bodog)

Zeci de părinți au protestat marți seară în fața Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad față de felul în care personalul medical i-a tratat pe copiii lor în timp ce erau internați, dar și față de condițiile din spital. (Foto: Glasul Aradului)

Marți pe Facebook au apărut mai multe filmulețe pe care se poate vedea cum copiii protestează față de demolarea unui parc din sectorul 3 al Capitalei și strigă „Demisia!” în timp ce muncitorii demontează și cară jucăriile. (Foto: Facebook Victor Răileanu)

Încep înscrierile pentru clasa pregătitoare: emoţii mari pentru părinţi şi eforturi pe măsură pentru „a prinde” o şcoală bună şi o doamnă pe măsură. (Foto Guliver/Getty Images)

Green School va fi inaugurată în Cluj-Napoca în septembrie 2017 cu o grădiniță și o școală primară (clasa pregătitoare și clasa întâi). Cursurile vor fi susținute în limba engleză și în română - engleză și maghiară - engleză, cu accent pe limba maternă. (Foto Guliver/Getty Images)

Onorată instituție, aceste drepturi sunt valabile numai dacă servesc interesele partidului? Copiii sunt buni numai să-i primească cu flori pe „mult iubiții și stimații conducători”? (Foto: Inquam Photos)

Câteva sute de părinți însoțiți de copii s-au strâns sâmbătă în fața Guvernului într-un nou protest antiguvernamental.(Foto Facebook/Valerian Horlescu)

Pas cu pas, libertatea noastră de a fi şi de a spune ce gândim este pusă sub semnul întrebării, într-un context geo-politic în care se dă un război informaţional: cei mai atenţi dintre noi ştiu că tema Soros şi tema ‘familiei tradiţionale’ sunt promovate de la Răsărit. Daca e Est contra Vest, tratate ale ONU bazate pe anumite valori, contra limitări ale libertăţilor bazate pe aceleaşi valori, noi ce alegem. (Foto: Ovidiu Dumitru Matiu/Inquam Photos)

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie recunoaște că libera exprimare este un drept fundamental al oricărui cetățean român, dar vorbește, în mod paradoxal, în aceeași frază, despre riscurile pe care și le asumă cei care vor să și-l exercite

Simona Halep ține în mâini fotografia unui băiețel zâmbitor, care atunci când s-a născut cântărea mai puțin de un kilogram. Se numește Mihai. Mihai Păcălici, copilul care a păcălit moartea.

Cu toate acestea, în mod paradoxal, avem lângă noi o generație de tineri care pare să caute numai plăcerea. Ni se par de neîngăduit lejeritatea lor, amânările lor, starea lor de „cool”, „chill” sau nevoia de „distracție la maxim”. (Guliver/Getty Images)

După o vreme am început să observăm că Sebi nu mai era încântat de grădiniță, ba chiar începuse să refuze să mai meargă. (Foto Guliver/Getty Images)

Așa că ultimul cadou al doamnei nu putea fi altceva decât o carte, între copertele căreia s-a ascuns – timid și mult mai subțire de data asta - un plic. (Foto: Alexandru Busca / Inquam Photos)

Citim despre cum să fim mai buni lideri la muncă, despre cum să ne motivăm angajații, despre cum să fim mai eficienți. Cu alte cuvinte, credem că putem deține controlul în toate aceste domenii, dacă ne educăm, dacă aflăm mai multe, dacă citim. Dar nu căutăm activ informații despre cum ar trebui să selectăm un partner de viață, de pat, de crescut copiii. (Foto Guliver/Getty Images)

Data viitoare când copiii vor fi pur și simplu copii – adică ființe lipsite de experiență – vom face bine să ne gândim dacă și față de un adult ne-am comporta așa cum ne comportăm cu ei, dar și să ne întrebăm ce mesaj de adâncime, ce durere, ce nevoie ascunde cu adevărat „obrăznicia“ celor mici. (Foto Guliver/Getty Images)

„Când am văzut sutele de voluntari pe șantier nu ne vedea să credem. Erau tineri care puteau să se ducă să își petreacă altfel timpul lor liber, dar ei au ales să se dăruiască, să lucreze aici pe șantier pentru noi. A fost impresionant, nu pot descrie în cuvinte ce am simțit”

Așa că, eu, ca mamă a trei băieți, nu pot să nu mă întreb: Către ce meserii ne îndreptăm copiii? (Foto: Guliver/Getty Images)

Aceea a fost ultima zi în care l-am văzut pe Radu la școală. Astăzi, în tren fiind, m-am decis să o sun pe mama lui. M-am prezentat, iar ea a zis imediat, ca o scuză imuabilă: „Aaa, domnișoara învățătoare… Eu sunt internată în spital de o lună”. I-am zis „Sper că sunteți bine. Voiam să vă întreb ce mai face Radu”, moment în care răspunsul ei m-a lăsat perplexă: „Nu mai știu nimic că eu sunt în spital”.

Găsiți-mi un manager cu diplomă care ar lua în gestiune un cămin-spital de minori unde are buget 7 lei și 80 de bani pe zi pentru hrana unui copil! Mă îndoiesc să fie vreun amator de astfel de experiențe extreme. Și totuși, așa ceva există în România. Iar copiii aceia sunt sănătoși, curați, educați, îmbrăcați și au 3-4 mese pe zi.

Gabriela Alexandrescu vorbește despre atmosfera toxică din școlile românești, despre cum afectează volumul mare de teme dezvoltarea copiilor, dar și cum în multe situații, drepturile profesorilor abuzivi prevalează în fața drepturilor copiilor. (Foto: Inquam Photos/Alexandru Busca)

Mi-am continuat ora, puțin încordat, gândindu-mă cât de diferit sunt față de copii. (Foto: Alexandru Busca/ Inquam Photos)

„Suntem singura țară din Europa care își operează copiii din mila publică”, spune conf. dr. Victor Costache, un medic care s-a întors de trei ani în România de la Grenoble, unde făcea inclusiv transplant de plămâni, ca să repare inimi la Sibiu. (Foto Guliver/Getty Images)

O lume normală respinge o societate-regizor care să-i spună ce să facă, să o ducă cu forța la teatru. Dar, în același timp, are nevoie de o societate care măcar nu stinge focul viu din actorii ei. (Foto Cristian Ștefan)

Eu nu am știut/conștientizat niciodată că X este țigan, că Y are un retard sever sau ușor, că Z are 3 degete sau că V merge șchiop. Poate nu mă credeți, dar eu nu îmi mai aduc aminte de astfel de situații, deși erau multe. (Foto: Guliver Getty Images)

Îşi liniştesc soţiile când acestea disperă, iar ei îşi trăiesc disperarea pe ascuns, departe de ochii tuturor. Sunt oameni sensibili, dar care nu au nevoie de mila celorlalţi. Nu îi onorează şi nu le oferă alinare o astfel de atitudine. Ei vor doar să demonstreze că sunt nişte oameni buni, profesionişti buni. (Foto Guliver/Getty Images)

Părinții care își țin acasă copiii și cer ca turbulentul să fie dar afară din școală au dreptul să fie îngrijorați, dar reacționează exagerat și le dau copiilor o lecție oribilă despre discriminare și ură. (Foto captura digi24.ro)

Privitul la computer, tabletă sau telefon solicită mecanisme complexe vizuale, pe care copiii nu le au dezvoltate pe deplin. (Foto Guliver/Getty Images)

Părinții vor primi alerte prin SMS pentru a ști când trebuie să meargă să își vaccineze copiii. ( Foto: Inquam Photos / Octav Ganea)

Ministrul Sănătății Vlad Voiculescu vrea să aducă manageri profesioniști la conducerea spitalelor din România. (Foto Inquam Photos/Octav Ganea)

Am început să pun întrebări personalului: asistentelor, medicului neonatolog, medicului ginecolog, până când am primit un răspuns ca o secure care mi-a retezat capul: suspiciune de sindrom genetic. (Foto Guliver/Getty Images)

Între timp mă agit și curg apele pe mine. Eduard a plecat din cort și nu dau de el. Îi sun părinții și, ca prin minune din cortul alăturat iese Eduard. Vine la mine zâmbind și îmi spune că a fost într-o călătorie 3D.

Ecaterina Andronescu, președinta Comisiei de Educaţie din Senat, a declarat la Digi24 că învăţământul nu este politizat. Asta chiar dacă unii dintre directorii de şcoli fac parte şi dintr-un partid politic. (Foto Inquam Photos)

Ministerul Sănătății a anunțat epidemie de rujeolă în România, pentru prima dată în ultimii 11 ani. (Foto Inquam Photos / George Călin)

Carmen Iohannis, soția președintelui Klaus Iohannis, a declarat că este mult mai bine ca un copil să fie într-o şcoală, iar acest lucru este atât în beneficiul lui, cât şi al familiei.

Ministrul Educației a atras atenţia, la Digi24, că legislaţia este neclară în privinţa sistemului de homeschooling și a spus că pot apărea probleme legate de înscrierea la liceu sau facultatate, din cauza cursurilor care nu pot fi echivalate sau a diplomelor nerecunoscute. (Foto Facebook/Dana Nălbaru)

„Mi-am dat seama că sistemul de învățământ, acesta organizat pe grupuri de oameni care trebuie să demonstreze în fața altora că și cât știu, că și cât au învățat, este depășit de vremurile pe care le trăim”, spune Dana Nălbaru. (Foto: Facebook Dana Nălbaru)

Copiii care se reîntorc la școală după vacanța de vară se tem, adesea, de două feluri de separare. Prima este despărțirea fizică de părinți, cu care vor ajunge, în multe dintre cazuri, să petreacă și mai puțin timp decât înainte. Cea de-a doua este separarea emoțională.

„Unii își aleg profesii care să le dea sentimentul de putere, alții vor să aibă mulți bani... de cele mai multe ori vedem că suntem nemulțumiți de domeniul pe care l-am ales". Panoul de orientare profesională, școală de cartier, sec XXI.

„Să nu căutaţi neapărat doar note bune, să căutaţi să asimilaţi ceea ce învăţaţi, să nu căutaţi titluri goale de conţinut aşa cum fac unii, pentru că sunt obţinute fără ca ceva în voi să progreseze” (premierul Dacian Cioloș, la deschiderea anului școlar). (Foto Inquam Photos / Octav Ganea)

La școala pe care o s-o nasc eu, niciun copil n-o să primească temă pentru acasă, decât dacă el își dorește asta. Temele mele vor consta în discuții cu membrii familiei, plimbări, studiul apusului de soare, al apariției stelelor pe cer, analiza viselor. (Foto Facebook/ Corina Chiran)

Copiii care au alături părinți mereu îndoiți, neliniștiți, în căutare și cântărire comparativă cu restul lumii par mereu să-și epuizeze bateriile înainte de vreme. (Foto: Guliver Getty Images)

De ce nu ne indignăm mai adesea, noi toţi, când vedem atâta nepăsare din partea celor pe care îi plătim ca să le pese? (Foto Guliver/Getty Images)

După ce văd documentarul despre copilăria lui în Ferentari, mulți îl caută pe Toto pe Facebook, găsesc poza unui puști serios cu părul mare care seamănă cu cel din film și-i trimit cereri de prietenie. (Articol de Vlad Odobescu. Fotografii de Adi Bulboacă)

Vara, la sfârșitul fiecărei săptămâni, dintr-o curte din județul Dâmbovița se ridică spre cer baloane colorate care poartă fiecare mesajul de suflet al unui copil. „Să pot să alerg”. „Să mă fac bine”. „Să am păpuși”

„Corupția ucide și acest lucru nu este nicăieri mai evident decât în sănătate”, a declarat marți ministrul Sănătății Vlad Voiculescu. (Foto: gov.ro)

„Eu nu vreau să duc o luptă. Sunt nevoită să o fac (...) Le-am simțit mișcările, am plâns când le-am văzut prima oară bătăile inimii, nu pot să îi iubesc mai puțin acum”

Avem sclavi care trăiesc în lanțuri, nimeni nu vede asta și nimeni nu protestează pentru ei. Să fie oare un paradox de situație și să fim noi oare prea duri cu noi, ori chiar suntem ipocriți până în măduva oaselor?

Zeci de tineri și copii săraci, părăsiți, handicapați fizic sau psihic, luați de pe stradă și din casele lor, ținuți în cuști și în lanțuri, puși la muncă silnică de stăpânii de sclavi ani în șir. Unde s-a întâmplat asta? În Brazilia, în Nigeria, în Somalia, în teritoriile Statului Islamic?

Suntem obișnuiți să credem că statutul de părinte nu se poate pierde pentru cea mai mică eroare. Nu e așa...

Banii și stresul merg mână în mână, motiv pentru care sănătatea financiară trebuie văzută ca o prioritate în familiile noastre, ne sfătuiesc psihologii. (Foto: Guliver/Getty Images)

„În următorii câțiva ani vom fi un popor bolnav și analfabet. În România există analfabeți cu studii superioare, doamnă. Aceștia mă aduc pe mine la disperare. Cei care au câte două-trei diplome și master. Iar ei sunt de fapt analfabeți. Dacă ați vedea ce cereri scriu, sau ce hârtii trimit, nu v-ar veni să credeți”. (Liviu Muntean, managerul Spitalului clinic de copii Brașov)

Pentru a înţelege ce li se întâmplă copiilor gândiți-vă la următorul scenariu. Vă luaţi concediu, dar şeful dvs. nu vă permite să plecaţi fără să vă asumaţi că va trebui să lucraţi cel puţin o oră din timpul dvs. liber pentru serviciu. Cum credeţi că ar arăta concediul dvs.? Cât de uşor v-ar fi să vă deconectaţi? Cât de relaxaţi aţi fi?

„Au fost multe greutăți. Am făcut și multe greșeli, unele mari. Mai bine nu le scrieți”. A.L. a fost unul dintre miile de copii ai străzii. (Foto: Guliver/Getty Images)

Una dintre prejudecățile actuale, reluate uneori cu naivitate de oameni cu cele mai bune intenții, este aceea că elevii de azi sunt altfel decât odinioară, altfel decât noi, adulții. Mai talentați, mai creativi, mai abili, mai spontani.

Iresponsabilitatea cu care trecem pe lângă fenomenul de furt intelectual, de la copiuță, la doctorat plagiat, devine, în timp, atac la securitatea statului. Zilele acestea de examene pot constitui un nou prilej de reflecție pe această temă, din partea noastră, a adulților responsabili. (Foto: Bogdan Dănescu / Inquam Photos)

În sălile de clasă am văzut copii care, pur și simplu, adoră să învețe când sunt în fața un iPad, de exemplu. Există nenumărate instrumente pe care profesioniștii în educație le pot folosi și copiii sunt entuziasmați să învețe dacă stau în fața unui calculator - și învață repede! (Foto: Guliver Getty Images)

Woogie este un extraterestru care a ajuns pe Pământ. Este prietenul ideal al copiilor cu vârsta între 6 și 12 ani, vorbitori de limba engleză. Creatorii lui au pornit de la premisa că educația poate fi schimbată cu ajutorul inteligenței artificiale.

Școala este primul contact al oricărui copil cu societatea, iar pentru copiii supradotați de cele mai multe ori reprezintă prima experiență de marginalizare. Orice copil supradotat trebuie să facă față unei contradicții greu de gestionat pe cont propriu, fără sprijin specializat. (Foto: Centrul Gifted Education)

O persoană liberă trebuie să accepte că şi celelalte persoane sunt libere. Nu mai mult sau mai puţin libere, în funcţie de orientarea lor sexuală. La fel ca şi unui heterosexual, unui homosexual angajat într-o relaţie stabilă e normal să i se recunoască dreptul la susţinere materială reciprocă, dreptul la moştenire şi obligaţii comune. (Foto Guliver/Getty Images)

Nemulțumirea nu pune stăpânire pe un individ, familie sau cultură peste noapte. Iluzia perfecțiunii se construiește în timp și în culisele acesteia se ascunde multă rușine, subjugare emoțională, suferință, neîncredere și lipsă de speranță. (Foto: Guliver Getty Images)

„La noi, ideea de familie este legată de ideea de căsătorie și asta nu se prea mai potrivește cu realitatea, iar legea ar trebui să reflecte realitatea socială”, spune Diana Olivia Hatneanu, avocat specializat în drepturile omului. (Foto Guliver/Getty Images)

Fiecare experienţă „de a fi împreună” pe care i-o oferim copilului nostru este ca o picătură de ceară. Împreună, toate aceste picături vor forma lumânarea care îi va oferi copilului lumina de care are nevoie pentru a se descurca în viaţa de adult.

„Îl iau acasă la Brașov. L-am lăsat săptămâna trecută la bunici, a stat tot timpul în casă și s-a plictisit. Nu sunt parcuri în Sighișoara, n-are ce face copilul aici.” Aceste vorbe pe care mi le-a strecurat o veche prietenă vara trecută pe strada copilăriei noastre purtau în ele amărăciunea blasfemiei. (FOTO: Niculae Ardelean)

Mihaelele sunt de Paște împreună. Iar la miezul nopții, când bisericile României vor răsuna de clopote, Mihaelele le vor spune celorlalte femei care sunt în dormitor „Hristos a Înviat!”

Înainte de Paște, peste copiii rămași fără familie din toată România se revarsă pungi întregi de dulciuri, de parcă binefăcătorii de pretutindeni ar încerca să toarne peste viețile lor amare glazură de ciocolată. Acest tip de caritate, făcut din cele mai bune intenții, are însă o problemă: aidoma unui iepuraș de Paște construit din zahăr, lapte praf și cacao, este gol pe dinăuntru.

„Credința în Dumnezeu și sexul nu au absolut nicio legătură“ (Foto ph-online.ro)

Tot mai mulți copii ajung să pronunțe un singur cuvânt: „ma-ma”. „Ta-ta” rămâne pentru ei un cuvânt dezbrăcat de orice sens, îmbrâncit din vocabularul uzual, lăsat gol, prostit de la sens. (Foto Guliver/Getty Images)

Călărași, 1991. Un bebeluș de cinci luni și mai puțin de trei kilograme trecea din mâinile tatălui său în cele ale lui Geraldine, o irlandeză. Pentru bebelușul firav acel moment a părut doar o îmbrățișare care s-a schimbat cu alta. A fost însă momentul în care i s-a schimbat viața, soarta, norocul. (Foto și video: www.bryanminton.net)

Avem, fiecare, în noi un copil invizibil, spune psihologul Gaspar Gyorgy. Este o parte a sinelui care a suferit în perioada copilăriei de pe urma unor neajunsuri, a unor nevoi nesatisfăcute, a unor părinți care n-au putut să fie cu adevărat prezenți atunci când a fost nevoie de ei

Și doare mai puțin o palmă, zgârie mai blând un urlet, ori coșmarul devine parfum atunci când un copil este lovit / violentat ori abuzat într-un spațiu public sau particular? Sunt alte semne la cap și în suflet ori pericolul e mai mare când copilul e tras de brațe într-o grădiniță de stat, sau într-una cu ștaif, acreditată ori ba?

N-ați văzut niciodată vreun copil altoit într-un supermarket pentru că făcea scandal? Ba, chiar, când mai îndrăznește cineva să spună că un copil nu ar trebui bătut sau agresat nici măcar de către părinți, se găsesc mereu voci (destul de multe chiar) care să sară în apărarea părinților.

Copiii învaţă responsabilitatea de la părinţi. Prin ceea ce fac şi spun, părinţii îi învaţă pe copii să îşi definească corect sfera responsabilităţii personale. (Foto: Guliver/Getty Images)

“- Să nu încercați să vă găsiți dumneavoastră mama și nici să umblați prin spitale după una care vrea să își lase copilul. Nu e cazul știți, că dăm în alte alea – e infracțiune, e trafic de persoane, e răpire. Să așteptați, faceți-vă dosarul. Nici nu știți ce înseamnă un copil. Uite, fetele lui tata”. O îmbrățișare imaginară merge de la interlocutorul nostru către rama din care zâmbesc știrb două cârlionțate. „- Adoptate”, întreb? „ - Nu, nu.” (FOTO: Guliver Getty Images)

„A fost foarte dezamăgitor și a fost greu faptul că s-a întâmplat înainte să nasc și am trăit în direct toată problema asta”

În ultima vreme sunt bombardat de peste tot cu noua (şi cea-mai-la-modă) spaimă a românilor: sindromul hemolitic uremic: un subiect care face senzaţie, despre care toată lumea scrie, care aduce litere multe şi roşii şi în ochi săritoare pe toate posturile româneşti. (Foto Guliver/Getty Images)

Și în anul 2016, conform noului Cod fiscal, adoptat prin Legea nr. 227/2015, persoanele fizice ce realizează venituri din salarii au dreptul la deducerea din venitul net lunar din salarii a unei sume sub formă de deducere personală, acordată pentru fiecare lună a perioadei impozabile numai pentru veniturile din salarii la locul unde se află funcţia de bază. (Foto Guliver/Getty Images)

Înstrăinarea copilului de unul dintre părinţi, în special de cel care pleacă din casă, reprezintă unul dintre factorii de risc care afectează foarte profund şi pe termen lung dezvoltarea copiilor.

Am auzit prima dată acum 10 ani că fac parte din generația X și că nu trebuie să îmi fac griji, e normal să nu mă prea înțeleg cu generația Y. (Foto: Guliver Getty Images)

Martorii bullying-ului, care sunt de obicei ceilalţi copii, se simt în secret uşuraţi că nu sunt ei ţinta şi tind să evite agresorul, nefiind dispuşi să intervină (Foto: Guliver Getty Images)

Ne plângem că se „urâţeşte” limba, ne îngrozim când citim lucrările unor elevi la examenele de bacalaureat sau la admiterea la facultate (și ne mai și amuzăm dându-le, în fiecare an, pe cele mai „originale” la televizor sau în ziar), ne oripilăm când vedem greşeli peste tot. Dar ce putem face ca să schimbăm situația? (Foto Guliver/Getty Images)

Acesta este limbajul lor extraterestru către niște bădărani de adulți care nu văd dimensiunea din care au coborât. Nu le înțeleg nevoia de libertate, de acceptare, de sens și relevanță. (Foto Ovidiu Micsik / Inquam Photos)

România este ţara noastră, a celor care înainte de 1989 am închis şi schingiuit în orfelinate sute de mii de copii.

Anul 2016 aduce noi modificări fiscale și pentru determinarea impozitului pe venitul din salarii. În acest sens, se majorează valoarea deducerii personale de la 250 lei la 300 lei și se majorează și valoarea salariului la care deducerea personală este acordată în cotă integrală.(Foto Guliver/Getty Images)

Vaslui, Tulcea, Bihor și Maramureș sunt mai aproape decât Norvegia. Si totuși nu a mers nimeni de la Parlamentul României în aceste județe .

În mai puţin de o săptămână, hashtagul #37lasută a devenit o mini-vedetă pe Facebook. (Gulliver Getty Images)

Winston Churchill spunea că nu ar trebui să irosim o criză bună, iar în unele cercuri politice şi economice asta a devenit o regulă de aur pentru cei care doresc să pună pe agenda publică o anumită tematică. (Foto: Octav Ganea/Inquam Photos)

Jurnalista Gabriela Lupu a spus sâmbătă povestea abuzurilor pe care le-a suferit în copilărie din partea propriilor părinți. Mărturia sa le-a dat curaj și altora să vorbească despre rănile neînchise încă ale unei copilării traumatizante (Foto: Guliver Getty Images)

„Sunt părinți care și-au pălmuit copilul o dată sau de două ori, care au o toleranță mai redusă la frustrare. Aceștia ar trebui să primească îndrumare pentru a oferi grijă într-un fel care răspunde nevoilor copilului. Cred că un număr uriaș de părinți vor să facă ce este mai bun pentru copiii lor, dar unii nu reușesc”

În generală, am asistat de nenumărate ori la pedepsele fizice aplicate de doamnă dirigintă: 20 de linii la palmă date cu muchia şi cu mare sete. Aţi văzut vreodată cum arată mâinile unui copil bătut la palmă? (Foto: Guliver Getty Images)

Odată cu pornirea procesului „o parte de Românie vs. Barnevernet și cealaltă parte de Românie” cetățeni, media, instituții de Stat am intrat în fibrilație morală, vădindu-se, dacă mai era nevoie, că lipsa de cultură informală ne face vulnerabili.( Foto Facebook // Norway Return the children to Bodnariu Family)

Avem o cultură educaţională care promovează un stil de educaţie bazat pe pedepsă şi pe critică. În România zilelor noastre, copiii încă sunt loviţi de către părinţi atunci când se comportă nepotrivit. Patru din zece părinţi recunosc abuzul fizic asupra copiilor şi 6 din 10 copii afirmă că sunt bătuţi acasă de către părinţii lor (Foto: Guliver Getty Images)

De ce un stat evoluat cum e Norvegia permite niște măsuri atât de primitive și de nocive pe termen lung? De ce permite un abuz de-a dreptul kafkian? Ce va obține în afară de niște copii nefericiți și fragili?

Mi-e greu să accept că nu îmi pot înțelege copiii. Ei fac parte dintr-o altă lume, necunoscută, stranie

Eforturile Moșului de a ajunge la copii întrec uneori orice imaginație. În aceste imagini îl puteți vedea sărind cu parașuta, îmbarcându-se în elicopter, gonind pe schiuri ori pe motocicletă. GALERIE FOTO

Cu doi ani înainte să devină cunoscut de o țară întreagă pentru numerele sale de magie, mentalistul Cristian Gog intra în viața unor vârstnici uitați de apropiați

„Știți, de fapt mama nu e mama mea, e sora mea mai mare” (Foto Facebook „Ana și Copiii”)

Eu, în fiecare miercuri, mă duc în Ferentari. (Marius Dumbraveanu / Inquam Photos)

Câteodată, destinul te pune în fața unor alegeri. Mergi mai departe sau rămâi pe loc? Ce faci dacă în drumul tău pe munte zărești, dintr-o dată, o casă dărăpănată, cu patru copii palizi care te privesc prin geam?

Suntem bombardați cu mesaje de marketing bine calibrate care ne spun despre daruri, „bucuriei de a oferi“, „bucuriei de a primi“, etc. Ne gândim că e firesc să oferim copiilor ce-și doresc, să le oferim rudelor ceva semnificativ. (Foto Guliver Getty Images)

Părinţii au impresia că jucăriile reprezintă cadoul ideal pentru copii, de Crăciun. Această percepţie este parţial greşită pentru că între o jucărie şi o experienţă cu părintele, cei mai mulţi dintre copii vor alege ultima variantă, cu condiţia ca experienţa de relaţionare dintre copil şi părinte să fie una de calitate (FOTO: Guliver Getty Images)

Surpriza din cutia de pantofi: când copiii primesc darurile nu li se spune niciodată că acestea sunt de la Moș Crăciun. Ci de la alți copii și de la părinții lor.

Într-o trăsură de lemn, amplasată în centrul orașului Satu Mare, o tânără face clătite. De ce o activitate atât de comună a ajuns să fie premiată de Ambasada SUA, citiți în continuare.

Astăzi îmi pare, mai mult decât oricând, că Sfântul Nicoale este un antivirus la toată construcția hardului comunicațional. Oamenii bisericii, excesivi în comportamente ori atitudini, se devirusează prin smerenia lui.

Pentru aceia care cred că Sfântul Nicolae este un basm ori o invenție, orice argument am aduce o vor ține pe a lor. Pentru ceilalți…

Despre copiii de la țară îmi povestesc, cel mai adesea, profesorii lor. Că sunt greu de urnit. Că au probleme de atenție, de logică, de motivație (FOTO: Pixabay.com)

Dacă atunci când ne vedem copilul exprimăm în cuvinte bucurie, contribuim în mod direct la formarea convingerilor copilului că el este o persoană valoroasă şi demnă de a fi iubită