Radiografia unui sistem care a avut, în trei decenii și jumătate, mai multe reforme decât ani și mai mulți miniștri decât idei. Cifrele sunt proaspete, verdictul e vechi. foto: Inquam Photos

Locuiesc în sudul Norvegiei de trei ani. În acești trei ani eu și soția mea i-am făcut adaptarea celui mic la trei grădinițe diferite. În acest articol voi scrie despre aceste experiențe. sursa foto: Bogdan Dumitrescu

În fiecare septembrie apare aceeași imagine, a unor educatoare cu ani mulți de experiență care spun că nu mai știu ce să facă. Copii care plâng ore întregi, copii care se agață de ușa clasei, copii care nu vor să stea la masă, nu răspund la cereri, nu intră în joc, nu se desprind de adultul de care s-au atașat.

Ar fi simplu să dăm vina doar pe școală. Școala are doar o parte de „vină”.

Invitat în emisiunea „În fața ta” de la Digi24, profesorul și expertul în educație Dragoș Iliescu a dat exemplu de o problemă tip PISA, pe care în jur de 50% dintre elevii români de 15 ani nu o pot rezolva.

La ora opt fără un sfert, își aruncă ghiozdanul greu pe un umăr și pornește spre școală. Are șase-șapte ani și merge repede, pentru că nu vrea să ajungă ultimul în clasă. Sau pornește mult mai de dimineață, dintr-un capăt în altul al orașului, moțăind în mașina părinților sau într-un tramvai supraaglomerat.

„Atunci când îți merge bine, lungește masa și fă loc și pentru ceilalți”

Am văzut zilele astea o hartă a analfabetismului funcțional în Europa. Harta m-a întristat. Eram țara europeană cu cel mai ridicat analfabetism funcțional. Campioni, vasăzică. Comentariile de sub ea m-au întristat ceva mai tare.

Există momente în istorie în care tăcerea încetează să mai fie neutralitate și devine complicitate. foto: Profimedia

„Unii oameni merg foarte drept prin viață. Atât de drept încât, nu văd nimic în stânga sau în dreapta. De aceea drumurile strâmbe sunt uneori mai interesante.” foto: Profimedia