Mult timp am trăit cu frica de a nu fi destul: destul de bun, destul de pregătit, destul de puternic. Frica aceasta m-a făcut uneori să aleg drumuri greșite sau să rămân prea mult în locuri care nu-mi făceau bine. Tu, copila mea, să nu uiți niciodată: dacă tu nu crezi în tine, nu avea pretenția s-o facă cei din jurul tău. Și nu, nu trebuie să demonstrezi nimic nimănui! Tot ce ai de făcut este să fii cea mai bună versiune a ta, respectându-te și respectând pe cei ce contează pentru sufletul tău.

Zbatere fără precedent la nivel internațional privind accesul copiilor la rețelele sociale. Dezbateri, păreri peste păreri, dileme, vinovați și acuzați. Dar eu vin și vă întreb altceva: unde este alternativa? Ce am făcut noi, ca societate, ca și comunități locale, de-a lungul anilor, nu neapărat să descurajăm gadgeturile, dar să oferim (și) alte atracții? sursa foto: Mădălina Lungu

Mulți dintre părinții copiilor cu dizabilități din România au renunțat de mult să spere că pot să se bucure de beneficiile artei fără să fie respinși, judecați, etichetați ironic. În vârtejul multelor griji și greutăți pe care le au de dus, mersul la spectacol, la muzee, la teatru a devenit un ideal utopic. Rareori există programe adaptate, tururi senzoriale, ore „relaxate” în care zgomotele neașteptate să fie acceptate. În puținele cazuri în care există astfel de oferte, rareori ajung și la urechile părinților. Accesibilitatea e înțeleasă preponderent fizic – rampă, lift – dar nu și senzorial, emoțional sau social.

Dacă te-ai întrebat măcar o dată: „Oare ce i s-ar potrivi cu adevărat copilului meu?” - nu ești singur(ă). Unii copii sunt atrași de știință, alții de creativitate, unii vor rezultate și structură, iar alții sunt motivați de oameni, impact și sens. De multe ori, direcția potrivită nu e despre „ce e la modă”, ci despre cum gândește copilul tău și ce îl motivează cu adevărat. De aceea am creat un quiz simplu și util

1. Sunt țări în lumea asta care au început să reglementeze accesul minorilor la rețelele sociale. În Australia, de pildă, adolescenții până în 16 ani au acces interzis pe orice rețea socială.

În România, nu există centre dedicate minorilor delincvenți decât în trei județe: un centru rezidențial în Brașov și două centre de zi în Brăila și Dâmbovița. În restul județelor, copiii făptuitori sunt găzduiți în centre împreună cu copiii victimă

Noi românii avem, așa, o sensibilitate specială pentru infractori, greu de explicat rațional. Apoi ne mirăm că instanțele de judecată fac tot ce pot pentru a-i face scăpați. (Aproximativ 200 de persoane din Comuna Sânmihaiu Român au protestat zilele trecute în fața presupusei locuințe a autorul crimei de la Cenei, cerând să fie judecat și să plece din localitate/ foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu)

Trăisem 21 de luni împlinitoare, pline de iubire, de îmbrățișări, de plimbări și sute de ore petrecute în parc la joacă. Trăisem în același timp 21 de luni obositoare, cu puține ore de somn, cu o rutină împovărătoare, mai ales pentru mine, cu supărări între noi, părinții. Foto: Profimedia

„Stimați pasageri, în timp ce ne pregătim pentru decolare, vă rugăm să vă asigurați că toate dispozitivele electronice... sunt închise sau setate pe modul avion.” Acest anunț , un laitmotiv al călătoriilor aeriene, ne introduce într-o realitate paradoxală.

Știu că Universul se învârte acum pentru Trump... și totuși, aici, lângă noi, zeci de copii (despre aceștia am aflat, câți or mai fi fără să știm?)sunt ținuți în condiții inumane și nimeni nu face nimic. foto captura digi24