Am văzut zilele astea o hartă a analfabetismului funcțional în Europa. Harta m-a întristat. Eram țara europeană cu cel mai ridicat analfabetism funcțional. Campioni, vasăzică. Comentariile de sub ea m-au întristat ceva mai tare.

Există momente în istorie în care tăcerea încetează să mai fie neutralitate și devine complicitate. foto: Profimedia

„Unii oameni merg foarte drept prin viață. Atât de drept încât, nu văd nimic în stânga sau în dreapta. De aceea drumurile strâmbe sunt uneori mai interesante.” foto: Profimedia

E vorba de persoane care niciodată nu povestesc despre realizările proprii, ba chiar le minimizează dacă sunt aduse în discuţie de altcineva, care nu îşi spun niciodată părerea, deşi au idei foarte bune, care sunt de obicei submisivi, chiar dacă li se cer lucruri nerezonabile, şi care rar îşi urmează propriile vise, rămȃnȃnd de multe ori la voia conjuncturilor curente. foto: Profimedia

Un conflict pornit de la o observație făcută unui copil a degenerat într-un atac violent asupra unei învățătoare, în fața elevilor. Ce mesaj primesc copiii când adulții aleg violența în locul dialogului? Foto: Inquam Photos / Cornel Putan

Între timp, hai să derulăm caseta până în vara anului '99. Y2K bătea la uşă, umbla vorba că pe 5 mai 2000 vine Sfârşitul Lumii, iar profesorul Vergil Hâncu făcea, pe la televizor, predicţii sumbre cu privire la cutremure. Eu eram un ţânc de 6 ani, cu ceva plete, şi deşi nu începeam şcoala decât un an mai târziu, eram destul de atent la ce se întâmpla în jurul meu şi destul de conectat la cotidian.

În ultimii ani am călătorit mai mult și m-am surprins observând familiile din aeroporturi, restaurante sau de pe străzile orașelor turistice. foto: Profimedia

Rezultatele sunt îngrijorătoare: din cei peste 16.000 de elevi evaluați, reiese că lipsa mișcării și obiceiurile posturale greșite rămân principalele riscuri pentru sănătatea copiilor.

Recent, am devenit nostalgic după taberele copilăriei - nu știu exact motivul, dar poate o să-l deslușesc până la finalul articolului. Șase veri la rând, din 1998 până în 2003, adică de la 9 ani până am intrat la liceu, am fost în taberele de creație literară „Tinere condeie” de la Tismana (județul Gorj), apoi Poiana Pinului și Arbănași (ambele din județul Buzău).

Simt că fug de la un copil la altul, că strâng micul dejun, apoi o culc pe bebe, apoi calmez fetița mijlocie, apoi pregătesc sandvișuri pentru parc, în timp ce sunt întreruptă ca să o asist pe fetiță de trei ori pe minut.