Doamna Alina, oaaaaa, chiar puteți citi direct din engleză?, mă întreabă cu ochii ei mari Bianca. Eram toți șapte pe podeaua Clubului de educație alternativă din Prelungirea Ferentari, și citeam una din cărțile pe care le duc când merg acolo.
Andreea, Bianca, Rebeca, Beynur, Alex, Ionuț și Antonio sunt în clasa a treia la școala 136 și, după ore, vin la club să își facă temele și să își descopere talentele. Acolo mă duc și eu în fiecare miercuri, ca voluntar, să facem teme și să citim împreună.
Am ajuns la Club adusă de o poveste.
Chiar astăzi se face un an de când am văzut documentarul Toto și surorile lui. Filmul este povestea adevărată a trei frați care ar fi trebuit să nu aibă nici o șansă în viață. Cu mama la închisoare, cu tatăl plecat de acasă, Toto stă cu surorile lui în ghetoul din Ferentari. În fiecare zi, îi pândește riscul să părăsească școala și să înceapă să consume droguri, la fel ca majoritatea rudelor și vecinilor. Și apoi, cu mult ajutor din partea Clubului de educație alternativă din Ferentari, cu talent și noroc, Toto și una din surori ajung nu doar să recupereze școala, ci și să descopere că sunt talentați la dans. Sunt deja câțiva ani de când Toto merge la concursuri de street dance; pe unele le și câștigă. Nu doar că nu a ajuns pe stradă, dar acum știe că valorează ceva și că are o șansă în viață.
Îi văd cum li se luminează de fiecare dată ochii când le spun ceva bun despre ei. Nu îi mint și nu mă prefac niciodată; le spun că fiecare copil este bun la ceva, important este să afle la ce, și fiecare copil poate să facă progrese, dacă perseverează. Nu cred că au auzit lucrurile astea de multe ori
Când m-am dus voluntar, mi-am propus să învăț copiii să le placă poveștile. Să creadă în poveștile care i-ar putea scoate din Ferentari. Dar cel mai mult, îmi doresc să le dau căldură, încredere în ei și în colegii lor.
Îi văd cum li se luminează de fiecare dată ochii când le spun ceva bun despre ei. Nu îi mint și nu mă prefac niciodată; le spun că fiecare copil este bun la ceva, important este să afle la ce, și fiecare copil poate să facă progrese, dacă perseverează. Nu cred că au auzit lucrurile astea de multe ori.
Poveștile de acasă sunt de multe ori grele. Fratele uneia dintre fetițe adună materiale reciclabile și le vinde; e bine, spune ea, are 17 ani și deja câștigă 800 de lei pe lună. Altă fetiță stă cu bunica – mama a lăsat-o acolo când s-a căsătorit și a făcut alți copii. O altă fată nu mai știe nimic de sora ei, plecată de acasă, de mai bine de 10 ani. Mulți au frați sau părinți plecați în străinătate și de-abia așteaptă să îi vadă o dată pe an. Chiar dacă viața lor se petrece în ghetoul din Ferentari, cel mai sărac cartier din București, din grupul meu fiecare are o casă și măcar un părinte.
Cu toate astea, toți sunt copii exact la fel ca orice alt copil din București. Râd deschis, se bucură de lucruri mici, își pierd răbdarea, au nevoie de încurajări, provoacă regulile. În plus, față de alți copii, au mai multe răni, mai multă nesiguranță și mai puține modele că pot să reușească în viață în mod legal și prin puterile lor.
De asta mă duc eu. Ca un exponat la Antipa, le arăt că poți fi șefă și dacă ești femeie, că poți să îți urmezi visele, că e mișto să citești. Le arăt ce este dincolo de Prelungirea Ferentari, acolo unde începe orașul și restul lumii. Și mă hrănesc și eu din uimirile, progresele, recunoașterea lor.
Aud deseori idei radicale – oamenii săraci ar trebui să nu mai aibă voie să aibă copii/ și-au făcut-o cu mâna lor, n-au decât să se descurce/ s-au învățat să ceară, ia să nu le mai dăm nimic, să îi vedem ce fac. Atunci mă gândesc cum ar fi dacă Andreea, Bianca, Rebeca, Alex, Ionuț, Beynur sau Antonio nu ar exista. Sunt cu toții copii minunați, cu talentele lor unice. Crescuți cu grijă și încredere, fiecare din acești copii poate să fie un cetățean bun al acestei țări. De fapt, țara asta ar pierde dacă ei, și alți copii ca ei, nu ar exista. Așa că e și treaba țării, și a noastră, nu doar a părinților lor, să îi creștem.
O treabă de care mă bucur în fiecare zi de miercuri, între 12 și 2, pe Prelungirea Ferentari. Sigur că nu le schimb viața în două ore pe săptămână. Lucrurile sunt mult mai complexe de atât, iar șansele lor de succes rămân mici și uneori mă descurajează. Dar, totuși, au o șansă.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Cei cu o stare materiala buna nu-si sacrifica placerile pentru a avea mai multi copii , cum sa renunte la excursii in strainatate, haine de firma, telefoane de ultima generatie....pentru a sterge la fund niste plozi ?
Cei saraci si cu multi copii si-au sacrificat si putinul pe care-l aveau pentru a lasa sa vina pe lume copiii.
Intreruperea de sarcina este refuzul unui dar al lui Dumnezeu si cele 20 de milioane de copii avortati din 1989 pana astazi atarna ca un bolovan de gatul poporului nostru - nu DNA-ul sau un prim ministru providential sunt salvarea ci iubirea care duce la familii mari si fericite, familii in care depresia nu are loc si timp sa se instaleze. In asemenea familii are loc Dumnezeu.
Legat de talent si educatie, orice copil are nevoie de incurajare. Dar nu e de parca toti am primit-o sau ca nu ne depasim conditia ea. In alta ordine de idei exista o sumedenie de copii au trecut prin experiante cu adevarat traumatizante. Mai ales in randul fetelor indiferent de statutul social, asta pe langa violenta in familie, abuzul de substante, numarul deceselor infantile.
Cred ca au mai degraba nevoie de exemple pozitive, ambasadori din propria minoritate, profesori, oameni de stiinta sau chiar romani interesati sa le invete limba, obiceiurile si istoria. Ei ar trebuii sa fie familiarizati cu obiceiurile si istoria fragmentata pe care o au. Totodata aplicarea legii in cazurile de nunti/pedofile inca practicate.
Da, indemnele pozitive ajuta enorm educatia, curiozitatea face restul daca pui intrebarile corespunzatoare:
https://youtu.be/dk60sYrU2RU
Problema e mai mult de incercari reale de integrare si oportunitate. Parintii trebuie sa ajunga sa nu isi mai doreasca atat de multi copii din proprie initiativa.
https://youtu.be/fTznEIZRkLg
Dar cel mai dureros lucru in dezvoltarea lor, eradicarea analfabetismului.
Si ideal, inlaturarea privilegiilor primite de "sefii de trib" cand vine vorba de fonduri. Au nevoie de reprezentanti reali.
Statisticile si logica elementara spun clar ca in societatea respectiva nimeni nu va reusi sa ajunga prea sus cat de mult ai insista.
Nu spun ca oamenii saraci nu ar trebui sa aiba copii deloc, dar felul in care se folosesc de acest lucru pentru a castiga mila celorlalti si ajutor social in plus ne impune sa gandim putin cinic acest aspect. dorim sa fim o tara africana in care familiile sarace sa aiba 10-15 copii si sa ne udam cu gandul ca poate poate poate unul dintre ei o sa ajunga la un momentat doctor sau dorim sa fim o tara civilizata si functionala din punct de vedere economic?
Folosind argumentul tau pot spune ca daca eu ma joc cu 3 pui de tigru si sunt super draguti si jucausi inseamna ca atunci cand o sa fie mari o sa fie vegani.
Nu, nu cred ca orice om in orice conditii ar trebui sa se reproduca pentru ca asa ii dicteaza niste functii biologice si sa nenoroceasca pentru tot restul vietii alte fiinte nevinovate.
Ce ar fi însemnat dacă Romania nu era membra UE si NATO? Cu certitudine, majoritatea forumiștilor de p'aici erau la mila câtorva oligarhi.
Dpdv social, găsesc ca ar fi si mai dramatic dacă săracii de azi nu "si-ar mai face norma"! Cel mai probabil copilașii săracilor de astăzi vor fi mai educati si vor susține o parte buna din "cheltuielile de bătrânețe" ale celor care-și dau cu presupusul astăzi.
Dacă nu vrei să-ți împarți bucata cu săracul, vezi-ți liniștit de cash flow.