Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Ce ne facem noi cu el? Răspunsul lui Ion Rațiu

Miting Ion Rațiu

Foto: Profimedia Images

În 1990, am pășit, cu emoții, spre această lume nouă, necunoscută celor mai mulți dintre noi. 

Atunci, emanând o eleganță inspiratoare, unul dintre candidații la președinția României afirma, adresându-se contracandidatului său, „Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine”. 

Astăzi, 35 de ani mai târziu, un alt candidat, la aceeași cea mai înaltă funcție din stat, ne pune în față întrebarea „Ce mă fac eu cu voi?"

Mergi la vot! E datoria noastră să cinstim memoria victimelor comunismului și ale revoluției!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Dorin check icon
    Cum ce facem?Un par pe spinare și un șut în fund și lui și zombilor care l-au votat.Pănă acum consideram că pe un Prost Imbecil trebuie să-l lași în pace cu ale lui, m-am înșelat , trebuie călcat pe cap că altfel îți distruge viața.
    • Like 3
  • mg check icon
    ..Ion Rațiu venea din exil, de la Londra.
    Simion vine din galerie.
    Iar pe 18, se joacă altceva la urne..
    • Like 1
  • Cum ce ne facem ? Le anulam votul si le interzici candidatii :)) Sa aduci aminte de Ion Ratiu cand ai anulat alegeri e culmea ipocriziei. Hai bah ca singurii dictatori din camera sunteti voi comunistii pro-europeni !
    • Like 3
    • @ ControlTheNarrative
      Dan check icon
      Cum am mai spus: troll rus nenorocit, nu-ți fă iluzii că nu te știu toți cititorii „Republica.”
      • Like 3


Îți recomandăm

Elev roman teste PISA / sursa foto: Profimedia

Poate că de data asta ar trebui să folosim datele pentru ceva mai greu decât găsirea cu milioane de lupe a vinovatului: să identificăm devreme copilul care nu înțelege ce citește, să știm ce poate și ce nu poate încă să facă, să intervenim înainte ca dificultatea din clasa a III-a să devină decalaj în clasa a VI-a și analfabetism funcțional la 15 ani și să măsurăm dacă intervenția, orice intervenție, a funcționat.

Citește mai mult

Călin Georgescu / sursa foto: Profimedia

Weekendul trecut, Călin Georgescu a făcut turneu prin Moldova. S-a întors cu trei uși închise în față. Ce le leagă nu e că ar fi fost trântite de „sistem”. Dimpotrivă. Au fost închise exact de instituțiile în numele cărora vorbește „președintele ales”.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Prieteni liceu / sursa foto: Profimedia

Pe lângă ceea ce studiezi la școală (și să recunoaștem că nu au cum să te pasioneze chiar toate materiile, așa cum foarte bine poți descoperi o nouă materie, datorită profesorului ce o face interesantă), eu consider că sunt extrem de importante următoarele aspecte (ca la școală, cu liniuță):

Citește mai mult

Trei generatii: bunica, mama, copil / sursa foto: Profimedia

Rachel Yehuda, cercetătoare la Mount Sinai, a studiat timp de două decenii copiii supraviețuitorilor Holocaustului. În 2016, echipa ei a publicat un studiu care a comparat metilarea genei FKBP5, implicată direct în reglarea răspunsului la stres, la părinți care trecuseră prin lagărele naziste și la copiii lor adulți. Ambele generații arătau modificări ale aceleiași gene, în aceeași regiune, deși copiii nu trăiseră niciodată evenimentul în sine.

Citește mai mult

Zelenski si emisarii americani / sursa foto: Profimedia

Weekendul diplomatic dintre Moscova și Kiev s-a încheiat așa cum s-au desfășurat, de altfel, toate rundele anterioare de negocieri din acest război: cu declarații de optimism prudent și cu absența oricărui semn concret că părțile s-au apropiat de un acord.

Citește mai mult