
Foto: Inquam Photos / George Călin
Dacă doriți să revedeți... ce s-a întâmplat în urma creșterii TVA cu 5 puncte procentuale de la 19% la 24%, în 2010.
Pe scurt, nimic. A crescut colectarea, într-adevăr, însă doar temporar; pe termen lung, efectul a fost ZERO. Statul a colectat în anul 2014 mai puțin TVA decât adunase în 2008 (8,1% din PIB, la vremea respectivă!).

Desigur, vor spune unii, acum există e-TVA, e-pisici, un regim concentraționar mai aprig, vom lupta contra evaziunii. Asta este eterna retorică demagogică: hai să mai încercăm o dată, fiindcă de data asta rezultatul va fi diferit. A fost o idee bună, dar implementată prost, hai să mai încercăm. Ceaușescu nu era băiat rău, dar l-a stricat nevasta, dacă nu era ea, altfel stăteau lucrurile etc.
În realitate, legile economiei sunt imbatabile. Dar ca să le înțelegi, ai nevoie să citești, ai nevoie de, scuzați expresia, știință. Într-o societate ca cea în care trăim, marcată de un nivel uriaș de neîncredere în stat, cu o recesiune de facto, care peste doar câțiva ani va experimenta șocul terminării PNRR, să vorbești de creșterea taxelor denotă o acută limitare intelectuală.
Scutiți-mă, vă rog, cu FMI, agențiile de rating ș.a. FMI nu este în stare să simtă o criză nici când îi bușește sub fund (am 48 de ani, l-am văzut făcându-se de râs de mai multe ori). Agențiile de rating au înghițit gogoșile guvernului Ciolacu cu deficitul, adică acel buget FALS (dar nimeni nu anchetează) și au reacționat schimbând perspectiva de rating la spartul târgului - în vreme ce toată lumea cu scaun la cap explicase încă de la începutul anului cum merg lucrurile.
În Argentina Milei a cerut schimbarea șefului delegației FMI.
Deci, în relația cu FMI și agențiile de rating este esențial să ai oameni stăpâni pe ei, o majoritate parlamentară pro-reforme și lucrurile se reglează. Nu e nevoie să crești taxele, ci să gândești pe termen lung și să ai un plan pe termen lung pe care să îl respecți. Asta înseamnă să urmărești interesul național. Altminteri, dacă doar vrei să cârpești sacul, dacă acționezi ca disperatul, dacă îți pasă doar de ziua de mâine, dacă vrei să compromiți reformele, atunci da, hai să mărim TVA, și doar cota superioară cu... 1 punct sau 2 puncte... ca să adunăm pe termen scurt 0,X% la buget și pe termen lung ZERO. Ridicol, vedeți cât e de ridicol? Dar nu e de râs, e de plâns, fiindcă asta înseamnă să chinuiești cetățenii, marea masă a publicului, iobagii sistemului.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Dacă vorbim de termen scurt, adică până la sfârșitul acestui an, e clar că numai măsuri disperate ar putea reduce deficitul bugetar de la 9 la 7%. Asta e realizabil numai prin creșteri de taxe, de impozite, concomitent cu reducerea unor drepturi salariale ale bugetarilor. Nu ai cum altfel să aduci la buget atât de rapid 30 de miliarde.
Sau, dacă sunteți vreun geniu și ați aveți deja prototipul funcțional al motorului cu apă, atunci sigur nu ar mai trebui umblat la taxe... sau dați dumneavoastră altă soluție, că tot sunteți expert în economie.
Și nu, nu e vorba ca TVA-ul să fie mărit pe termen lung, ci numai pe o perioadă limitată, un timp suficient care să permită derularea marilor reforme ale administrației publice, reforme care să producă efecte în optimizarea cheltuielilor de la bugetul statului. Un an, poate doi? Graficul pe care l-ați postat este o reclamă destul de bună pentru creșterea TVA pe termen relativ scurt.
După mine soluția este doar o reformă accelerată și o reducere drastică de cheltuieli ale statului. Asta în paralel cu stimularea CAPITALULUI ROMÂNESC de la cel mai mic la cel mai mare, sub toate aspectele. Mărirea REDEVENȚELOR pentru exploatarea resurselor naturale ar fi de asemenea o măsură strict necesară. Apoi impozitarea multinaționalelor, care s-a văzut că externalizează profitul, nu la profit, ci la CIFRA DE AFACERI. Menținerea proiectelor de investiții care aduc plusvaloare sau acoperă o necesitate reală a societății și economiei. Renunțarea pe moment la proiectele fără beneficiu real. Eu simt că sunt multe idei de redresare dacă se renunță la tabuuri și ideologie păguboasă, dar nu pot să mai dau multe exemple din acestea, fiindcă nu sunt specialist în economie și nici vreun vizionar. Lupta REALĂ (NU POLITICĂ) cu corupția mare e strict necesară. Marile afaceri de corupție afectează clar bunăstarea țării. Auzeam de exemplu (nu știu dacă e real dar nu m-ar mira) că România a exportat energie în momentul în care prețul era mic și a importat energie în momentul în care prețul era mare. Chiar dacă n-ar fi adevărat, e clar că ”afacerile” speculative ale unora interesați ne duc de râpă. Iar ei fac asta în beneficiul a 2 părți: 1) interesele economice străine și 2) interesele personale și de partid ale celor care săvârșesc astfel de mizerii. Cine e păgubit? Omul de rând, evident, populația.
Ideea de bază e cam așa: dacă am fi siguri că ACUM începem o reformă reală a societății și o luptă reală cu corupția mare, atunci mai putem strânge din dinți o perioadă în care să NU avem încă reducere de deficit. Fiindcă unde au fost atâtea împrumuturi aberante, păguboase, mai merg făcute pe o perioadă limitată. Cu gândul că imediat apoi ne vom reveni. Dar eu zic ca orice ar fi SĂ NU MĂRIM taxele, fiindcă asta va omorî energiile productive din acestă țară, și așa foarte năpăstuită economic. Însă mă îndoiesc că acest regim va face o reformă reală și o curățenie reală în economie și societate. Regimul nicușorist de la vârful țării va fi la fel ca acela de la Primăria capitalei, adică doar o proiecție subiectivă a dorințelor susținătorilor săi, și nu un beneficiu real pentru societate.
În final, aș vrea să zic că acei 500000 de bugetari de care zicea Simion că ar trebui disponibilizați ar fi trebuit să iasă din sistem în circa 5 ani, nu imediat. Evident, după o analiză corectă asupra reformei ce trebuie făcută. Simion a spus un număr aproximativ, bazat pe o observație de bun simț: acum nu știu câți ani erau 800000 bugetari iar acum sunt 1300000. Deci diferența de circa 500000 nu se justifică, la o primă evaluare. Dar sigur că propaganda taxează și toacă tot ce zice Simion și se face că plouă la tot ce zice Nicușor. Eu, cel puțin pe platforma Republica am văzut până nu demult numai înjurături la adresa bugetarilor și vaiete că sunt prea mulți. Erau făcuți paraziți, nesimțiți etc etc Și trebuiau reduși la un număr cât mai mic, fiindcă sunt duși în spate de sectorul productiv. Eu am combătut și tezele astea păguboase, arătând că e nevoie și de bugetari și mai mult, ei NU sunt paraziți, fiindcă, la fel ca orice actor economic prestează niște servicii pentru care sunt plătiți. Paraziți cu adevărat sunt doar cei care primesc bani ca ajutoare sociale, deci fără nicio muncă / serviciu prestate. Dar vreau să subliniez că ceea ce era OK în zicerile unora, nu a mai fost OK când a zis-o Simion. De asemenea Bolojan e mereu cu reducerile de personal în gură. Asta nu-mi place mie: ipocrizia și dubla măsură. Adică e acuzat Simion că a zis ce ziceau toți mai înainte și chiar s-a apucat să facă Bolojan începând cu Senatul. În schimb când zice Nicușor marea perlă de gâgă că o să-l aresteze pe Netanyahu dacă vine la noi în țară, atunci propaganda seface că plouă. Ia să fi zis Simion asta? Mamă-mamă. Era acuzat, că jupuilă fiind, ar vrea să-l și jupoaie :-) :-)
Creșterea TVA este problematică dacă nu se dorește să rămână așa și mai ales dacă nu crește colectarea care este și cea mai slabă din UE la distanță. Ar fi o variantă care s-ar putea aplica de la anul.
2) Lulea a luat bani de la un client din țară, pentru o renovare. Contează că e un anumit obiectiv sau altul? Contează cine e clientul? Tu dacă ai avea o firmă de construcții ți-ai permite luxul să-ți alegi clienții care sunt perfect legali? Cred dealtfel că și vreo firmă de electricitate ia bani lunar de la acel obiectiv. Sau una de apă-canal. Sau una de comunicații / internet. Sau una de salubritate. De asemenea hârtia, tonerul, echipamentele de birotică, chiar și mașinile NU CRED că sunt aduse din Rusia, ci sunt furnizate tot de firme românești, nu crezi? Hai deci să nu cădem în ridicol din cauză că punem botu fără să gândim la ce măcăne propaganda. Repet, ce activități comerciale legale s-au desfășurat și se desfășoară în țară sunt absolut OK. În schimb afacerile suspecte ale lui Matei Păun cu Rusia, când se presupune că NIMENI dintre români nu ar trebui să facă afaceri cu Rusia, asta e cu totul altceva.
3) Târziu a plecat din AUR fiindcă avea el însuși ambiții de mărire și nu avea loc de Simion. Iar interesul lui personal a fost mai puternic decât interesul curentului suveranist. Iar odată plecat îl umple de zoaie nemeritate pe Simion, așa cum fac toți oamenii jegoși. E chiar așa de greu încât nu ți-ai dat seama?
4) Deci cine pleacă la Viena cu treburi personale sau de partid e obligatoriu spion, doar fiindcă Viena e placa turnantă a spionajului? :-) :-) :-) :-) :-) :-) Gata, să-l dăm încolo de târg de Crăciun sau alte obiective turistice vieneze. Să ne ferim de Viena, că o să creadă lumea că suntem spioni :-) :-) :-) :-) :-)
5) Moldova și Ucraina au mârâit la Simion și i-au dat interdicție doar fiindcă le era incomod. În Moldova era prea unionist iar în Ucraina prea se lupta pentru drepturile românilor de acolo. Asta cu întâlnirile cu agenți ruși e doar un PRETEXT stupid și aiurea. La propaganda voastră TOȚI care îi sunt ei incomozi sunt cumva rusofili, putiniști, spioni ruși etc etc. A fost făcută putinistă, sau idioată utilă a Rusiei inclusiv candidata USR Elena Lasconi, când a protestat împotriva anulării alegerilor de anul trecut. Chiar nu realizezi ce e făcătură și ce e real? Pui botu la orice calomnie? Nu înțelegi? Dacă nu înțelegi îți repet: TOȚI cei care nu sunt cu tabăra voastră și sunt incomozi, sunt desființați mediatic de către propagandă, iar principalul argument (care au văzut ei că ține la fraieri) este că respectivii sunt cu Rusia, într-un fel sau altul. Am mai zis: cred că sughiță rușii ăia de cât de mult și de aiurea se vorbește de ei. Plus că mai sughiță și de râs când văd atâta naivitate la unii...
6) Stai să vezi ce o să mai construiască Mucușor, paiața ”onestă” a Sistemului, pusă în fereastră ca să stea fraierii liniștiți și să creadă că statul și băieții deștepți lucrează pentru ei, pentru populație. O să te iei cu mâinile de cap în curând. Să nu zici că nu ți-am spus....
Dar nu văd cum pot fi aplicate ideile astea încât să ajungem la deficitul țintă de 7% până la sfârșitul anului. Dacă acceptăm că mergem și în 2026 cu deficit excesiv, riscăm ca UE să taie TOATE fondurile europene și atunci chiar se poate pune cruce la tot. Oricum PNRR-ul este parțial compromis, pentru că nu mai e timp suficient pentru finalizarea tuturor proiectelor. Dar rămân celelalte fonduri europene care sunt foarte importante. Sunt proiecte în derulare și ar fi catastrofal să fie tăiată toată finanțarea europeană. Inclusiv fondurile absorbite până acum, în cazul proiectelor nefinalizate, ar trebui rambursate către UE.
Astfel, plec de la premisa că ținta de deficit (7%) trebuie atinsă la finalul anului 2025. IT’S A MUST. Ce cheltuieli pot fi tăiate de la buget, exceptând salariile bugetarilor și toate pensiile, cofinanțările marilor proiecte cu finanțare UE și marile investiții deja contractate? Din păcate, ce am enumerat aici, sunt principalele cheltuieli de la bugetul de stat, restul, deși au o pondere însemnată în buget, sunt mult prea fragmentate ca să poată fi optimizate într-un timp atât de scurt. Se poate demonstra inclusiv că reducerea personalului cu câteva sute de mii de bugetari este departe de a aduce economii de 30 miliarde de lei în 6 luni de zile.
O creștere a TVA ne va afecta pe toți dar nu văd altă soluție rapidă care să aducă la bugetul statului 30 de miliarde de lei. Iar calcule mai exacte pot să arate că nici măcar asta nu e suficient. Adică, vor trebui luate inclusiv măsuri complementare.
Și tot prăpădul ăsta a fost cauzat de creșterea abruptă a pensiilor în 2024. Unde au fost ascunși economiștii și finanțiștii lu’ pește când s-a hotărât aberația asta, să-i argumenteze covrigarului că e o manevră nesustenabilă??? Pensiile ar fi trebuit crescute treptat, în 2-3 ani, și nu am mai fi fost în situația asta.
Spuneți asta cadrelor didactice care au stat 10 ani pe salarii mizerabile și care abia anul trecut au primit o majorare.
Colectarea TVA trebuie crescută deși, cred că marii neplatnici sunt mari companii ale statului. Cumva, TVA-ul ăla neplătit nu vrea să se mute dintr-un buzunar în altul al statului.
Nu văd de ce guvernanții ar trebui să aștepte până la anul când acum sunt necesare 30 miliarde la buget. Asta doar dacă vrem să vedem cum rămânem fără niciun euro de la UE.
Asta îți acordă un răgaz să iei proiectele pe rând, să le prioritizezi, să faci reforma statului de la parlament până la UAT-uri, colectarea de TVA, decizii privind companiile de stat neprofitabile și așa mai departe.
Dacă creșterea taxele, riști să colectezi mai puțin pentru că se contractă economia și migrează spre negru și gri, ca să nu mai zic ca se mută profitul în Bulgaria de exemplu.
6 luni stau bugetarii cu salariile tăiate, după care se face curățenie și începem să creștem. Altfel iar ne ia o grămadă de ani ca apoi să ajungem în același loc, unde suntem acum. La ce taxe se vehiculează, nu știu cine mai vrea să aibă de-a face cu mizeria de la noi.
Iar referitor la cei care au cauzat problema, bugetarii care l-au șantajat pe Ciolacu în an electoral, pe ideea că acum e momentul împreună cu șefii de sindicate inconștienți, ete normal să plătească pentru abuzul acesta, nu persoane care nu au avut nimic de-a face cu aceste mișcări și nu au beneficiat de pe urma lor. Mi se pare logic și echitabil.
2) Sunt prea multe coincidențe cu Lulea și să o dai cotită nu ține. E clar ce se întâmplă acolo iar ăsta e membru de varză în partid pe cant Păun nu e cine știe ce. Numai ce am văzut cum și-a luat Musk un șut să-l țină minte.
3) numai un prost nu își dă seama cat de prost și de încuiat e Simion. Târziu a scris mai mult decât a citat ăla în viața sa. Mare imbecil trebuie să fii să îi cânți osanale unui derbedeu ca Simion, sau mă rog, poți fi șoferul lui și atunci se înțelege.
4) Ești candidat la președinție, nu mai merge cu treburi personale, trebuie să dai raportul iar faptul că după vizite își schimbă comportamentul spune multe.
5) Lasconi protesta că i s-a urcat la cap și se credea președinte pentru că bănuia că se vor desfășura alegerile exact ca în cazul victoriei lui Dan. Ele au fost de fapt anulat pentru că un candidat care a influențat rezultatul lor nu a fost corect în ceea ce privește finanțarea și sursele. Nu există tabăra voastră sau a noastră, e vorba de persoane și pe unul îl duce capul și a realizat ceva în viața, pe altul nu îl prea ajută și nu s-a remarcat cu nimic, până când nu l-au săltat generalii Borsec care i-au organizat și nunta, de fațadă sau nu.
6) Om trăi și om vedea, ideea e că ăla avea și el bagajul lui, în special cel de prostie. Așa reformist și antisistem poate era Funeriu mai bun dar dacă nu are priză la fraieri, avem de ales între ăștia 2. Acum vedem ce va face. Dacă perie pe mâna PSD, e deja prima bulină neagră. Dacă are curaj să impună reforme, câștigă puncte. Oricum să nu îmi spui că Năstase, Geoană, Ponta, sau Dancilă erau mai buni decât cei care au câștigat,
Nu te bagă nimeni în seamă ? Oare de ce ? Nu, nu ne spune, știm răspunsul. Sunt cu toții niște proști, iar tu un geniu neînțeles.. Ghininon..
Poate că în 2010 era o urgență să ai bani de salarii și pensii, pentru că bancherii se ascundeau sub pat, speriați de criză. Greu de găsit și un împrumut pe 3 luni, cu dobânda cât casa. România era la terapie intensivă.
Iar ce se întâmpla în Grecia nu era încurajator.
Măsurile pe termen mediu și lung, pentru creștere economică, urmau să vină.
Dar din gură e ușor. După război.. Judecățile astea contra-factuale sunt lovite de ridicol pentru că cel mai adesea nu țin cont de diferența de context dintre atunci și acum.