Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Ce tips & tricks împrumutăm dintr-un apartament scenografic de 150 mp?

O să spuneți că a trăi în 150 mp e din cu totul altă ligă… Dar și o astfel de suprafață vine la pachet cu diverse constrângeri la capitolul design interior. Cine spune că nu ne putem inspira din rezolvările lor, pe ici, pe colo? Apartamentul de aproximativ 150 mp, desfășurați pe un etaj întreg, la ultimul nivel al unui nou bloc de locuințe din București, a fost amenajat de designerul Hamid Nikola Katrib, care mizează adeseori pe suprafețe continue, pe accente cromatice exotice, mult alb și pe rotunjimi ludice.


Să ai două fețe nu e neapărat ceva rău!

Dar doar dacă ești un dulap circular de MDF alb, lucios, care plusează în ceea ce privește utilitatea și joacă rol de separator între living, dining și bucătăria deschisă. Ne-au plăcut nișele “săpate” în el și de o parte, și de alta – mici spații de depozitare – dar superstarul este masa de dining care pare că se desprinde din el.

“Pentru discul – masă de dining, echipa mea a lucrat la mai multe propuneri de design. Ne-am dorit inițial ca discul să fie suspendat, fără piciorul de susținere. Având, însă, dimensiuni foarte mari, am decis că este nevoie de un suport, așa că am schițat trei modele distincte, iar în cele din urmă am optat pentru această variantă geometrică”, am aflat de la Hamid.

Masa din imagine este realizată din stejar, care își propune să încălzează un pic paleta cromatică și să o facă un pic mai prietenoasă. Și apropo de asta…

Cui îi e frică de alb?

Pentru că unora le place albul, iar altora poate să le pară aseptic și distant. Dar senzația asta depinde foarte mult de finisaje și de elementele pe care le adaugi pe acest fundal. De exemplu, Hamid a ales o pardoseală din rășină epoxidică, albă și lucioasă, care se continuă în întreaga zonă de zi și creează senzația de spațiu deschis și foarte aerisit. Plus că se curăță foarte ușor!

Iar în ceea ce privește elementele cu care împrietenești albul, de care îți spuneam mai sus, uite un exemplu: Hamid a creat o consolă galbenă, foarte geometrică și scenografică, pe care a așezat-o în living. Tabloul de desupra este semnat tot de el.

Ajungem acum și de partea cealaltă a peretelui cu dublă funcționalitate, în bucătărie. Albul pe alb se prelungește, dar asta și pentru că bucătăria nu se bucură de prea multă lumină naturală. Dacă ți se pare prea mult, poți încerca o porțiune placată cu o nuanță puternică – poate un galben energizant?

Cum faci să fie cosy?

Mai ales în dormitor, unde confortul e cuvântul de ordine mai mult decât în orice alt colț al casei. În dormitorul principal, Hamid a ales texturi dense și materiale moi, care te îmbie să le atingi. Ne-a plăcut tăblia din catifea a patului, care se urcă până în plafon și creează un cocon vizual. Dacă îți dorești, totuși, o variantă mai simplă și mai puțin scenografică, poți renunța la oglinda solară.

Apropo de coconul vizual: dressing-ul din dormitor, o altă creație unică HNK din MDF alb cu inserții de sidef și mânere de alamă, este o nouă compoziție scenografică independentă și autosuficientă . Nota 10 pentru unitate…

…și continuitate!

Așa cum s-a întâmplat în baia mare a locuinței, unde designerul și-a dorit să dea o replică mochetei cu reflexii sidefate din dormitor și să contureze același tablou cromatic. Așa că marmura cu nuanțe de gri din baie se cațără pe perete, la fel cum face și mozaicul turcoaz din zona dușului walk in , delimitând astfel cele două zone.

Fotografii: prin HNK

Articol preluat de pe Designist.ro

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

blocuri - Bucuresti

Locuiesc într-un bloc de 4 etaje. Unii i-ar spune “bloc comunist”, pentru că e construit înainte de cutremurul din 1977, pe care l-am și prins, de altfel, aici. În urmă cu aproape 20 de ani, la câteva zeci de metri de blocul alăturat, tot de 4 etaje, un dezvoltator străin a construit un complex rezidențial, care include și un turn de 20 de etaje. (Foto: Inquam Photos / George Călin)

Citește mai mult

Alex Livadaru

Cu sau fără referendum propus de Nicușor Dan (altfel discutabil din punct de vedere procedural & legal)- puterea judecătorească trebuie să accepte că e nevoie să fie controlată | verificată | auditată (în sensul de ”checks & balances”) de celelalte 2 puteri (legislativă | executivă). Așa cum puterea legislativă trebuie și poate să le controleze pe celelalte două (legislativă | executivă).

Citește mai mult

Daniel van Soest - Suceava

Totuși, văd o diferență. PNL arată o anumită capacitate de autocurățire — altfel domnul Bolojan nu ar fi devenit prim-ministru. PSD, în schimb, s-a băgat în tranșee ca să lupte până la capăt, transformându-se într-un partid-zombie, pe care pare să-l mai poată îndrăgi doar un alt partid insalubru, precum AUR.(În imagine, Daniel van Soest)

Citește mai mult

Crăciun

Mă gândeam zilele trecute că anul ăsta și anul anterior au fost cei mai răi ani pe care i-am trăit eu vreodată. Și da, nu m-am născut ieri. Am prins și pandemia, și debutul invaziei din Ucraina, și joaca lui Dragnea de-a puterea, și mandatul de premier al lui Adrian Năstase. Am prins cam toate plăgile ultimelor trei decenii și jumătate, dar tot mi se pare că anul ăsta și anul trecut au fost cei mai răi ani ai vieții mele.

Citește mai mult

Revoluția

Stăteam chitiți, cu lumina stinsă, încercând să ghicim la ce distanță se trăgea. Focurile de armă se auzeau surd. Apoi, dintr-odată, o ploaie de metal a căzut peste casă. Tata ne-a apucat pe mine și pe sora mea de câte o aripă și ne-a zvârlit în pivniță. Acolo am stat o vreme, desculțe, învelite într-un preș vechi, în beciul care mirosea a varză murată, până când nu s-au mai auzit nici împușcături, nici maşini.

Citește mai mult