Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Ce voi face cu banii de la PSD, PNL și USR

Am semnat alături de 12 jurnaliști cunoscuți o Scrisoare deschisă, în care solicităm președintelui Iohannis să nu promulge legea votată de Parlament prin care „jurnaliștii” sunt scutiți de plata impozitului pe venit. Am pus „jurnaliști” între ghilimele, pentru că nu există o definiție clară a acestui cuvânt, și poate să se pretindă așa ceva orice persoană care apare la televizor sau scrie pe internet.

În afară de argumentele din scrisoare, aduc și unul personal.

Mă simt în situația unui om care merge pe stradă și asupra căruia se aruncă un individ decis să îi îndese niște bani în buzunar. Dacă mi s-ar întâmpla asta, m-aș considera îndreptățit să îl iau de guler pe respectivul și să-l duc la poliție, întrucât aș fi în legitimă apărare față de această agresiune asupra persoanei mele fizice și morale.

Sau, în situația cuiva care ar avea un cont bancar și i s-ar vârî în cont o sumă de bani fără niciun fel de aprobare.

Iar când este vorba de un gazetar care comentează critic constant actualitatea politică, un asemenea gest e o înscenare vizând compromiterea gazetarului.

Predecesori iluștri ai pesedistului Steriu, inițiatorul mânjirii jurnaliștilor, sunt Dan Voiculescu și Adrian Severin. Voiculescu, solidarizându-se la vremea aceea cu Traian Băsescu, declara public: „Noii securiști, jurnaliștii, atacă clasa politică cu niște subiecte învechite”. Și-a extins apoi cugetarea la toți românii: „Înainte de `89, toți am colaborat într-un fel sau altul cu Securitatea”. Urmărind nimic altceva decât să-și ascundă strânsa cârdășie dovedită cu zisa Securitate. Scriam atunci: „Comportamentul dlui Voiculescu, care i-a făcut pe toți românii colaboratori ai Securității, este al unui sconcs – emite jeturi de lichid puturos pentru a-și ascunde propriul miros pestilențial”.

La rândul său, pușcăriașul pentru corupție Severin, condamnat ca mitarnic pe 100.000 euro, a produs următoarea maximă: „Dacă toți suntem corupți, înseamnă că nimeni nu e corupt”.

Asta dorește PSD, să poată să zbiere la tine, cu acutele unei G. Firea sau O. Vasilescu: „Tu vorbești?!?!”.

Iar PNL și USR se poartă ca niște cutre: 1 liberal a votat „Pentru”, 2 „Contra”, iar restul de 61 (!) s-au abținut, 1 userist a votat „Pentru”, 0 au votat „Contra” – restul de 23 (!) s-au abținut. Abținerea e folositoare, că poți s-o dai apoi fie pe Tanda, fie pe Manda, după caz.

Nu poate fi corectă o lege care îl obligă pe un cetățean să ia niște bani pe care nu i-a cerut și nu îi vrea. E împotriva Drepturilor Omului. De aceea, dacă, în ciuda acestei Scrisori deschise și a tuturor luărilor de poziție din presă, legea PSD va ajunge să fie aplicată, subsemnatul voi folosi banii din impozitul astfel neplătit ca să dau în judecată statul român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Scaun in groapa / sursa foto: Alex Livadaru

Aceasta este capitala, sfâșiată de 6 primari de sector care pun borduri și panseluțe la suprapreț și care au tocat în ultimul deceniu miliarde de euro ca să vopsească gardurile pe afară. Nu-i mai pomenim pe Sorin Oprescu și Gabriela Firea, care au îngropat Bucureștiul în datorii și i-au diminuat șansele de a se dezvolta.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

„Mi-e rușine de rușinea lui”. Zicala asta românească mi-a venit în minte în vreme ce mă uitam la sforțările plug în trotuar ale televiziunilor de știri de a zugrăvi deplasarea președintelui Dan la menajeria de dictatori a regelui Trumpf ca pe un triumf.

Citește mai mult

Balet incluziv / sursa foto: arhiva personala

Mulți dintre părinții copiilor cu dizabilități din România au renunțat de mult să spere că pot să se bucure de beneficiile artei fără să fie respinși, judecați, etichetați ironic. În vârtejul multelor griji și greutăți pe care le au de dus, mersul la spectacol, la muzee, la teatru a devenit un ideal utopic. Rareori există programe adaptate, tururi senzoriale, ore „relaxate” în care zgomotele neașteptate să fie acceptate. În puținele cazuri în care există astfel de oferte, rareori ajung și la urechile părinților. Accesibilitatea e înțeleasă preponderent fizic – rampă, lift – dar nu și senzorial, emoțional sau social.

Citește mai mult