Cei care muncesc plătesc, în timp ce corupția rămâne neatinsă. Cât va mai accepta societatea această farsă?

sursa foto: Inquam Photos

Există o rafinare a manipulării care merge dincolo de simpla deturnare a atenției. Este momentul în care un personaj este prezentat simultan ca salvator și ca vinovat, în funcție de nevoile zilei. Ilie Bolojan se află exact în acest punct. Demonizat public, apărat pe jumătate, folosit intens, dar lăsat fără putere reală. Iar între timp, problema fundamentală rămâne neatinsă.

Bolojan este astăzi, în esență, un om neputincios într-un sistem care nu vrea să fie tratat. A venit cu un discurs despre ordine, disciplină și reformă, dar când a fost vorba să atingă miezul cancerului administrativ – corupția – bisturiul a fost retras. Nu pentru că nu ar exista diagnosticul, ci pentru că operația ar fi ucis pacientul politic. Coaliția.

În loc să vedem o confruntare reală cu rețelele de interese, cu contractele umflate, cu sinecurile de partid și cu administrația capturată, am asistat la o soluție mult mai comodă: transferul poverii către cei care muncesc. Tăieri, taxe, presiune fiscală mai mare, justificată prin discursul „grelei moșteniri”. O formulă devenită clasică, reciclată până la caricatură, în care PSD este invocat ca explicație universală pentru orice eșec prezent, deși PSD nu doar că există în continuare, dar este parte activă a mecanismului de putere.

Corupția nu a fost atacată frontal. Nu pentru că nu ar fi cunoscută, ci pentru că ar fi destabilizat alianțe. Iar aici se vede limita reală a lui Bolojan: nu a avut, sau nu și-a permis, forța politică necesară pentru a rupe acest cerc. A ales varianta gestionabilă politic, dar profund injustă social. A pus totul în cârca celor care produc, muncesc și plătesc, în timp ce sistemul a rămas, în mare, intact.

În acest decor, USR trăiește un moment de euforie cinică. După ani de moralism din opoziție, a prins, în sfârșit, loc la masă. Retorica anticorupție s-a estompat vizibil, înlocuită de un entuziasm greu de ascuns pentru accesul la putere. Ciolanul, atât de des invocat în trecut ca simbol al degradării politice, nu mai pare astăzi atât de indecent. Din contră, pare meritat.

Și astfel, asistăm la o piesă prost jucată, dar intens mediatizată. Bolojan este prezentat ca omul dur, reformatorul neînduplecat, dar în realitate este administratorul unei austerități selective. PSD este redus la rolul de fantomă a trecutului, deși controlează pârghii esențiale ale prezentului. USR pozează în câștigător moral, deși a abandonat tocmai temele care l-au consacrat.

Marea întrebare rămâne aceeași: cât timp va mai accepta societatea această farsă? Cât vor mai fi împinși cei care muncesc să plătească pentru un sistem corupt, protejat politic și cosmetizat mediatic? Pentru că, mai devreme sau mai târziu, realitatea sparge decorul. Iar atunci nu vor mai fi suficienți nici țapii ispășitori, nici invocările „moștenirii grele”, nici justificări de coaliție.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp