sursa foto: Inquam Photos
Există o rafinare a manipulării care merge dincolo de simpla deturnare a atenției. Este momentul în care un personaj este prezentat simultan ca salvator și ca vinovat, în funcție de nevoile zilei. Ilie Bolojan se află exact în acest punct. Demonizat public, apărat pe jumătate, folosit intens, dar lăsat fără putere reală. Iar între timp, problema fundamentală rămâne neatinsă.
Bolojan este astăzi, în esență, un om neputincios într-un sistem care nu vrea să fie tratat. A venit cu un discurs despre ordine, disciplină și reformă, dar când a fost vorba să atingă miezul cancerului administrativ – corupția – bisturiul a fost retras. Nu pentru că nu ar exista diagnosticul, ci pentru că operația ar fi ucis pacientul politic. Coaliția.
În loc să vedem o confruntare reală cu rețelele de interese, cu contractele umflate, cu sinecurile de partid și cu administrația capturată, am asistat la o soluție mult mai comodă: transferul poverii către cei care muncesc. Tăieri, taxe, presiune fiscală mai mare, justificată prin discursul „grelei moșteniri”. O formulă devenită clasică, reciclată până la caricatură, în care PSD este invocat ca explicație universală pentru orice eșec prezent, deși PSD nu doar că există în continuare, dar este parte activă a mecanismului de putere.
Corupția nu a fost atacată frontal. Nu pentru că nu ar fi cunoscută, ci pentru că ar fi destabilizat alianțe. Iar aici se vede limita reală a lui Bolojan: nu a avut, sau nu și-a permis, forța politică necesară pentru a rupe acest cerc. A ales varianta gestionabilă politic, dar profund injustă social. A pus totul în cârca celor care produc, muncesc și plătesc, în timp ce sistemul a rămas, în mare, intact.
În acest decor, USR trăiește un moment de euforie cinică. După ani de moralism din opoziție, a prins, în sfârșit, loc la masă. Retorica anticorupție s-a estompat vizibil, înlocuită de un entuziasm greu de ascuns pentru accesul la putere. Ciolanul, atât de des invocat în trecut ca simbol al degradării politice, nu mai pare astăzi atât de indecent. Din contră, pare meritat.
Și astfel, asistăm la o piesă prost jucată, dar intens mediatizată. Bolojan este prezentat ca omul dur, reformatorul neînduplecat, dar în realitate este administratorul unei austerități selective. PSD este redus la rolul de fantomă a trecutului, deși controlează pârghii esențiale ale prezentului. USR pozează în câștigător moral, deși a abandonat tocmai temele care l-au consacrat.
Marea întrebare rămâne aceeași: cât timp va mai accepta societatea această farsă? Cât vor mai fi împinși cei care muncesc să plătească pentru un sistem corupt, protejat politic și cosmetizat mediatic? Pentru că, mai devreme sau mai târziu, realitatea sparge decorul. Iar atunci nu vor mai fi suficienți nici țapii ispășitori, nici invocările „moștenirii grele”, nici justificări de coaliție.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Iar răspunsul la întrebarea din titlu este, în concepția mea: atunci când populația se va TREZI și nu va mai pune la botul la manipularea profesionistă a Sistemului. Iar asta, paradoxal, e foarte simplu. Mass media în proporție covârșitoare e de partea Sistemului acestuia de care vrem să scăpăm. Atunci ar trebui să NU mai credem ce spune media aceasta așa-zisă mainstream, ci să mai plecăm urechea și la ce spune micuța și prigonita media a opoziței. Deci, zice media mainstream că suveraniștii sunt extremiști, nefrecventabili, că Georgescu e un securist nenorocit care, după ce câștigase primul tur al alegerilor și era favorit și pentru turul 2, avea în cap, ca un nebun, să dea lovituri de stat cu câțiva oameni înarmați ”până în dinți” cu pistoale cu bile și alte asemenea arme ”înfiorătoare”, deci dacă aud chestii din astea e clar: suveraniștii și Georgescu sunt ce trebuie pentru țară, măcar fiindcă Sistemul tremură de frica lor. Fiindcă reamintesc că noi chiar asta vrem: să schimbăm Sistemul, nu-i așa? Apoi, dacă Sistemul ridică în slăvi un personaj absolut ridicol precum Nicușor, că e genial, că e onest, că e cel mai cel etc atunci iarăși e clar: trebuie să mă feresc de acest personaj, fiindcă e omul propus de Sistem. Iar noi nu trebuie să dăm satisfacție Sistemului, așa cum ziceam. Deci ăsta e răspunsul la întrebare: când vom vota cum trebuie, adică ÎMPOTRIVA Sistemului și nu în favoarea lui, ca mereu până acum în ultimii 36 de ani, atunci se va termina și calvarul societății noastre, care altminteri pare fără sfârșit.... Iar eu mă întreb și la modul concret: când anume se va întâmpla asta? O limită de timp nu se poate ști, dar se va întâmpla atunci când situația țării se va înrăutăți atât de mult, încât în balanța deciziei populației, talerul pe care e pusă sărăcia și mizeria atât materială cât și morală, va atârna brusc mai greu decât vorbele dulci și susurate atât de credibil pentru mulți, de către maeștrii propagandei Sistemului.
raspunsul la intrebare este altul: lucrurile vor continua pana cand devenim corupti cu totii. oamenii care incearca si tot timpul se firg, la un moment dat renunta sa incerce pentru simplul motiv ca sunt fiinte inteligente. nu poti repeta greselile si sa astepti alt rezultat. concret, nu se poate iesi din asta decat cu ajutor din exterior. stiu, suna foarte rau, insa un bolnav nu se trateaza singur. il trateaza cineva din exterior. si cand bolnaul nu recunoaste buna intentie a celui din exterior, moare. este atat de simplu.
Marea putere a psd-ului nu constă doar în faptul că au oameni înfipți în toate instituțiile și structurile statului, ci și că reușesc să mențină ideea că altă cale nu există, decât cum fac ei, prin trafic de influență și combinații de clică.
Intențiile reformiste sunt ademenite să se irosească pe critici în loc să clădească. Este aceiași schemă repetată de fiecare dată și de fiecare dată oamenii pică în plasă. Probabil pentru că undeva adânc toți avem un psdist mic în noi la care ne este foarte greu să renunțăm.