Cel mai intelectual

În războiul franco-prusac din 1870, generalul Auguste Ducrot, care făcuse cunoştinţă cu artileria germană la Wörth, a exprimat în felul următor tristul adevăr ce-i aştepta pe francezi la Sedan: Nous somes dans un pot de chambre, et nous y serons emmerdés.

Ca să continui în aceeaşi „cheie franceză”, trebuie spus că următorul eveniment major care a aprins spiritele în Hexagon după umilinţa din 1870 a fost afacerea Dreyfus, în timpul căreia a fost inventat chiar termenul „intelectual”, „intelectual” fiind considerat atunci cineva care transferă „pe terenul politic şi civic un capital simbolic acumulat într-un domeniu exterior politicului, de regulă un capital universitar sau cultural”.

Acum să vedem ce grăieşte ultimul sondaj IRES despre intelighenţia neamului & inteligenţa românească: fostul premier Victor Ponta este „intelectualul român cel mai admirat”, mai apreciat decât Eminescu, Patapievici, Pleşu, Eliade sau Ţuţea; majoritatea românilor consideră poporul român mai inteligent decât alte popoare; în mediul urban, patru din zece români se consideră intelectuali (41 la sută au răspuns afirmativ la întrebarea „Dumneavoastră vă consideraţi un intelectual?“).

După ce am citit sondajul, recunosc că defetismul resemnat al lui Ducrot dinaintea usturătoarei înfrângeri finale administrate de fritzi la Sedan m-a curpins şi pe mine. Da, România e, plastic vorbind, „o oală de noapte şi vom fi înecaţi în rahat”. Sau poate suntem deja. Multora dintre noi mirosul de hazna al imposturii ne e foarte familiar, îl respirăm zi de zi pe coridoarele instituţiilor din România şi la nivelul elitelor politice şi universitare. Iar miasmele paludice s-au prelins şi impregnat până în locurile cele mai îndepărtate ale României. Ceea ce explică, neîndoielnic, mirosul fetid pe care cuvântul „intelectual” l-a răspândit cu ocazia sondajului.

Din păcate, presupoziţia tacită a acestui demers sociologic a fost că românul stăpânește semnificaţia cuvântului „intelectual”, ceea ce nu bag deloc mâna în foc că e adevărat. Dacă, în loc de „intelectual”, ar fi fost scris „tehnocrat”, „economist” sau „astronaut”, nu cred că rezultatele ar fi arătat prea diferit. Nu sunt specialist, dar în locul celor care au conceput sondajul, pentru a decela multiplele semnificaţii pe care un asemenea cuvânt le naşte, aş fi inclus în chestionar o întrebare în care aş fi rugat respondenţii vizaţi să scrie ce înţeleg prin „intelectual”, ori le-aş fi cerut să bifeze între câteva definiţii.

Aşa, sondajul trădează un soi de amatorism care, într-un anume registru, poate chiar potenţa spiritul de băşcălie al românului, în loc a reliefa analfabetismul şi incultura în care, de ani buni, se bălăceşte. Cu o reală plăcere, aş adăuga.

Totuşi, dacă ar fi să îl luăm în serios, el ne arată cât de mult a evoluat, sub raport intelectual, românul. Într-adevăr, dacă ţăranul român a rămas tot ţăran, că, deh, ăsta-i omu’, n-ai ce-i face, îşi scaldă spiritul în apa de canalizare netratată de la teveu şi de pe reţelele de socializare şi o confundă cu apele termale, uite că metropolitanul, cosmopolitul nostru made in România s-a emancipat de sub jugul condiţiilor de viaţă neprielnice şi, printr-un extraordinar efort de voinţă, a ajuns intelectual. „Intelectual” în conformitate cu definiţia apărută din negurii afacerii Dreyfus? Nu ştiu eu d-astea, ar răspunde cei patru din zece orăşeni, în schimb, te vor invita la ei acasă şi-ţi vor arăta o debara plină cu diplome ce pot oricând dovedi că sunt cine pretind.

Să-i întrebi cum stau cu responsabilitatea civică şi cum se traduce, în plan personal, chestiunea moralităţii pe care-o implică statutul de intelectual, ar fi, de asemenea, pierdere de vreme. Cum pierdere de vreme a fost inclusiv acest sondaj – prost conceput, după părerea mea.

Despre proverbiala inteligenţă a poporului nostru – extrem de vizibilă, altminteri, în nominalizarea lui Victor Ponta în fruntea topului admiraţiei intelectuale, admiraţie pe care o suscită, în mod firesc, opera sa ştiinţifică; nu ai cum să nu fii mai breaz ca alte popoare când ajungi la astfel de concluzii – , a curs multă cerneală. E de prisos a mai spune, încă o dată, în ce constă aceasta. În schimb, comentariului inutil îi voi substitui unul din citatele mele favorite – din „Revolta maselor”, a lui Ortega y Gasset –, despre insolubila „diferenţă care există dintotdeauna între un om prost şi unul inteligent. Ultimul se surprinde mai tot timpul în vecinătatea prostiei şi, de aceea, face un efort să se distanţeze de prostia iminentă; inteligenţa constă tocmai în acest efort. În schimb, prostul nici măcar nu-şi bănuieşte prostia: se crede foarte spiritual, şi astfel se explică liniştea de invidiat cu care neghiobul se complace şi se instalează în propria-i tâmpenie. Aşa cum nu există modalitate de a scoate insectele afară din gaura în care vieţuiesc, tot aşa nu e chip să-l urneşti pe tâmpit din tâmpenia lui, să-l duci o clipă la plimbare dincolo de câmpul lui mărginit şi să-l obligi să-şi compare obişnuita viziune tâmpă cu alte moduri de a vedea, mai subtile”.

Se spune că singurul lucru nou e ceea ce nu ştiam înainte. Dacă e adevărat, comparaţia de mai sus, extrapolând-o, ne-ar fi foarte utilă. Cu condiţia ca poporul român să admită, când şi când, că mai există şi lucruri pe care să nu le ştie, în special despre sine, şi să renunţe la patosul stereotip şi convenţional cu care îşi percepe identitatea naţională.

Să nu ne lăsăm furaţi de iluzii, însă!

Încercând să ne facă să ne simţim mai bine, Rădulescu Motru, în clasica analiză făcută psihologiei poporului român, deşi ne asigura că nu-i o „ruşine pentru poporul care se ştie deosebit sufleteşte de popoare glorioase şi puternice”, susţinea totuşi că e o „ruşine pentru poporul care n-are curajul să-şi cunoască firea şi destinul”. Inteligentul popor român nu a catadicsit vreodată să-l ia în seamă, dovadă fiind însuşi faptul că acest anonim n-a făcut parte nici dintre intelectualii ce meritau a fi trecuţi în sondaj şi nici dintre cei mai inteligenţi români.

Na, cum să-i compari pe Dan Puric şi Vadim Tudor cu Rădulescu-Motru? Doar nu ne-am tâmpit ca popor!

Încă ceva: dacă doriţi să ştiţi, singurul motiv pentru care Copos şi Becali – nişte autori marcanţi ai editurii Jilava –, Daniela Crudu, Trăistariu, Bianca Drăguşanu, Teo Trandafir, Poptamaş şi Mihaela Rădulescu nu au acces în topul acestui sondaj e acela că echipa de sociologi care a redactat sondajul, dintr-o regretabilă eroare, nu a întrebat şi care sunt icoanele vieţii publice după care se ghidează românul în carieră.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp