Foto: Profimedia Images
Este cunoscut faptul că Vietnamul a fost o colonie franceză timp de aproape un secol, până în anul 1954. Forțele coloniale franceze au provocat schimbări drastice în colonie. Chiar dacă în timpul ocupației franceze au fost suferințe grele, revolte, maltratări crunte suferite de populația vietnameză, totuși să nu-i uităm pe francezii care au contribuit la îmbunătățirea vieții vietnamezilor în multe domenii, dar mai ales în domeniul sănătății. De asemenea un rol important l-au avut și misionarii veniți cu sute de ani înaintea francezilor în special pentru evanghelizare, dar unii au ajutat și ca limba vietnameză să fie așa cum este ea astăzi.
Vietnamezii îi respectă și nu-i uită pe străinii care i-au ajutat, dar i-au și apreciat. Sunt străini care au venit în Vietnam și au creat, au ajutat ca țara să se dezvolte, au făcut descoperiri în domenii diverse, cele mai mari și deosebite au fost cele din medicină. Aceștia au avut respectul vietnamezilor deveniți discipoli desăvârșiți. Vietnam nu i-a uitat niciodată pe savanții străini, nici după moartea lor. Au fost create Fundații cu numele lor, se acordă burse cu numele lor, institutele de cercetări în medicină create de francezi le păstrează numele celor care le-au creat. Vietnamezii îi respectă și azi la sute de ani distanță și le duc faima mai departe. Sunt străzi care poartă numele binefăcătorilor lor în câteva orașe ale țării. Li s-au ridicat statui în diverse locuri. În manualele școlare aceștia sunt menționați cu tot ce au făcut pentru Vietnam. Copiii le pronunță corect numele deși unii au nume greu de pronunțat pentru un vietnamez. Nu este vietnamez care să nu știe ce au făcut acești străini pentru Vietnam. Nu s-a irosit nimic din ce s-a construit de către străini, Vietnamezii au continuat munca începută de înaintași.
Voi scrie despre acești oameni deosebiți care au făcut imens pentru Vietnam.
Este vorba de: Alexandre de Rhodes (5 martie 1591 – 5 noiembrie 1660), Louis Pasteur (8 decembrie 1881 – 28 septembrie 1895), Albert Calmette (12 iulie 1863 – 29 octombrie 1933( și Alexandre Yersin (22 septembre 1863 – 1 martie 1943).
Munca ultimilor trei se întretaie, prin colaborări și continuări...
În timp ce mulți intelectuali veneau în Vietnam pentru distracții sau ceva câștiguri, cei amintiți aici s-au dedicat unei munci tenace, cu mari reușite pentru Vietnam, dar și pentru întreaga omenire. Toate descoperirile acestor medici-savanți, aici, în Vietnam au adus beneficii umanitătii.
Alexandre de Rhodes (1591 - 1660)
Foto: Pictures From History / akg-images / Profimedia
Datorită lui Alexandre de Rhodes, limba vietnameză este singura limbă a Asiei de S-E care folosește alfabetul latin.
Catolicismul este cea mai răspândită biserică creștină din Vietnam.
Romano-catolicismul a intrat în țară prin misionarii catolici portughezi în secolul al XVI-lea, apoi și-a întărit influența în timpul secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea. Primele misiuni nu au avut succes. Mai târziu, misiunile iezuite au dus la crearea unor comunități creștine de durată.
Astăzi, în Vietnam sunt creștini catolici cam 10 -12% din populația totală. În Vietnam sunt foarte multe biserici catolice. În marile orașe sunt și slujbe în limbile franceză și engleză.
Misionarul iezuit Alexandre de Rhodes s-a născut în Avignon, în martie 1591 și a murit în Ispahan (Persia), în 5 noiembrie 1660.
El a fost un lingvist desăvârșit, cunoscător al limbilor latină, greacă, ebraică, portugheză, japoneză și ulterior, limba vietnameză.
El a trăit în Vietnam între 1624 și 1644, a fost unul dintre cei mai importanți misionari ai acestei perioade. A contribuit într-un mod considerabil și durabil la cultura vietnameză prin crearea unui alfabet pentru vietnamezi, în colaborare cu vietnamezii savanți și bazat pe lucrările anterioare ale misionarilor portughezi, în special pe cele ale preoților François de Pino și Christophe Borri, precum și a preoților Gaspar de Amaral și Antoine Barbora.
Alexandre de Rhodes, preotul iezuit din Avignon, a fost primul francez care a străbătut Vietnam, cu gândul, la început, numai pentru evanghelizare. Apoi, frapat de intonațiile complexe ale limbajului vietnamez, cu 6 tonuri, asemănător, potrivit expresiei sale cu al unui ciripit de păsărele/”gazouillement des oiseaux”, el a pus bazele alfabetului latin vietnamez. A fost primul care a clasificat sistematic sunetele, a perfecționat și popularizat noul mod de scriere.
În anul 1651 a publicat la Roma primul dicționar vietnamez-portughez-latin, „Dictionarium Annamiticum Lusitanum et Latinum”. Acest dicționar a pus bazele scrierii cu caractere latine în limba vietnameză.
Alfabetul este încă în uz și astăzi, sub numele de chữ quốc ngữ, adică, „scrierea limbii naționale”.
Dacă nu era Alexandre de Rhodes poate și astăzi limba vietnameză ar fi avut tot o scriere cu ideograme, la fel ca și limba chineză.
Se poate spune că Franța cu mult înainte de colonizarea Vietnamului și-a pus amprenta asupra limbii vietnameze prin marea realizare a părintelui iezuit Alexandre de Rhodes. În limba vietnameză sunt foarte multe cuvinte de influență franceză. Astfel că pronunțându-le în limba vietnameză, ne putem lăuda că știm puțin vietnameza... Iată, doar câteva: Antenne /ang ten; Chocolat / Sô cô la ; Beurre / Bơ ; Cafe / Cà phê ; Bière /Bia; Caoutchouc/ Cao su ; Cantine / Cang tin ; Radio / radio ; Pain / Bánh mỳ; Carottee / Cà rốt ; Cinema / Xi ne ; Vodka / Vot ka ; Cyclo / Xích lô ; Film / Phim ; Sauce/ Xốt ; Pâté / Pa tê, etc., etc.
Comemorarea preotului iezuit francez misionar în Vietnam Alexandre de Rhodes este an de an la 2 iulie, la Biserica Maicii Domnului, Cua Bac (Biserica Galbenă, cum îi spun eu) din Hanoi. La 2 iulie 1627, părintele Alexandre de Rhodes (Părintele Dac Lo) a sosit în orașul Hanoi. Se crede că Maica Domnului a fost cea care i-a condus pe misionari în Hanoi. Am participat la comemorarea din 2 iulie 2019. Momentul a fost măreț! Cuvântări ale preoților catolici vietnamezi, cu evocarea personalității lui Alexandre de Rhodes. Rugăciuni către Domnul. Cântecele religioase s-au cântat în cor de întreaga audiență de credincioși.
Comemorarea din 2 iulie 2019 – Biserica Cua Bac – Hanoi
Bannerul de la Comemorarea lui Alexandre de Rhodes din 2 iulie 2019 – Biserica Cua Bac – Hanoi
Timbru cu imaginea lui Alexandru de Rodos, în timpul colonizării franceze în Indochina.
Louis Pasteur (1881 - 1895)
„Cu știința, oamenii se ridică deasupra celorlalți”
Louis Pasteur s-a născut în 1822 în Franța. Se știe că deși nu a studiat niciodată medicina, Pasteur este unul dintre cei mai mari oameni de știință, cu multe contribuții mari pentru omenire. Cercetările sale au ajutat omenirea să înțeleagă mai bine originea și transmiterea bolilor infecțioase, dezvoltând metode eficiente de prevenire și tratament. A pregătit vaccinuri pentru prevenirea holerei de pui și antraxul la bovine, a descoperit vaccinul contra rabiei (în anul 1885)
Louis Pasteur a considerat că este necesar să înființeze o unitate de vaccinare antirabică. Astfel, Academia Franceză de Științe a invitat țările să doneze pentru a înființa un institut numit Pasteur în 1887. De aici nu a fost decât un pas pentru ca institutele Pasteur să se extindă în lumea întreagă, așa au ajuns și în țările coloniale.
De remarcat că primul Institut Pasteur din lume, în afara Franței, a fost înființat în Vietnam, în orașul Saigon. În anul 1891, Louis Pasteur i-a propus doctorului Albert Calmette, unul dintre studenții lui remarcabili, să înființeze și să conducă Institutul Pasteur din Saigon. Un alt student al lui Louis Pasteur, doctorul Alexandre Yersin, a înființat Institutul Pasteur din Nha Trang – Vietnam, în anul 1895.
Există 33 de institute Pasteur în lume, pe 5 continente, Vietnam fiind singura țară cu 4 institute Pasteur. Aceste institute își servesc țările gazdă și participă la supravegherea globală a bolilor infecțioase, colaborează la multe programe de cercetare. Institutele Pasteur din Vietnam fac cercetări și se preocupă permanent de prevenirea bolilor infecțioase și protejarea sănătății oamenilor. Institutul Pasteur din Paris a ajutat Institutul Pasteur din Ho Chi Minh-city să construiască și să înființeze un laborator de testare HIV, detectând prima infecție HIV din Vietnam. Mai mult, institutele au ajuns din urmă cu standardele internaționale în diagnostic, cercetare în microbiologie, imunologie, biologie moleculară, cercetare și dezvoltare pentru a produce vaccinuri preventive, contribuind la eradicarea poliomielitei și la eliminarea malariei, difteria neonatală, controlul gripei A/H5N1, prevenirea febrei Dengue, Covid... Toate aceste institute au fost înființate după principiile lui Pasteur și ale discipolilor lui. Așa au funcționat și funcționează și astăzi cele patru Institute Pasteur din Vietnam și cercetările lor de-al lungul timpului, din orașele Saigon și Nha Trang, apoi și din Hanoi și Da Lat.
1. Institutul Pasteur din Saigon Vietnam (1891)
Institutul Pasteur din Saigon, primul Institut Pasteur din afara Franței și astăzi este Institutul Pasteur din Ho Chi Minh City. Institutul Pasteur Ho Chi Minh City înființat în anul 1891 este unul dintre institutele Pasteur de cercetare științifică și experimente specializate în boli tropicale și produse farmaceutice din Vietnam. Aici și astăzi se studiază patologia bolilor infecțioase cauzatoare de epidemii, se aplică măsuri de prevenire și combatere a epidemiei adaptate caracteristicilor populației, geografiei și ecologiei zonei.
2. Institutul Pasteur Nha Trang (1895). Patru ani mai târziu, în 1895, dr. Alexandre Yersin a înființat o altă filială a Institutului Pasteur în Nha Trang. Chavassieux, guvernatorul general al Indochinei, a subvenționat cu 5.000 de monede de argint înființarea unui simplu laborator pe coasta Nha Trang cu ajutorul doctorului Alexandre Yersin. Doctorul avea și o fermă în Suoi Dau, crescând bivoli, vaci, măgari, cai, iepuri și șobolani, folosiți pentru hrană și experimentare. Laboratorul Yersin a fost reconstruit pe scară largă de către guvernul francez în toată Indochina, incluzând laboratoare, săli de farmacie, grajduri, acvifere, fabrici de gheață... Activitățile curente ale Institutului sunt producția de medicamente, cercetări în malarie și alți germeni și paraziți care provoacă boli la oameni, animale și ierburi.
3. Institut Pasteur de Hanoï Vietnam (1925). Institutul Pasteur din Hanoi este un institut de cercetare pentru epidemiologie, microbiologie medicală, imunologie și biologie moleculară, cercetare și dezvoltare de noi vaccinuri și produse biologice pentru uz uman în Vietnam.
4. Institutul Pasteur din Da Lat (1936). Institutul Pasteur din Da Lat este un centru de cercetare și producție de vaccinuri. Institutul Pasteur din Da Lat a fost înființat și condus pentru prima dată, din anul 1936 de către Alexandre Yersin. Institutul a declarat că a produs peste 3.000.000 de vaccinuri, dintre care majoritatea erau vaccinuri împotriva holerei. Dar și vaccinuri împotriva ciumei, febrei tifoide, tetra-vaccinuri și diverse filtrate Besredka („antivirusul” lui Besredka în raport cu opiniile inițiale ale lui Fleming asupra naturii penicilinei). Chiar înainte de eliberarea definitivă a Vietnamului din anul 1975, Institutul avea una dintre cele mai mari unități de producție de vaccinuri din Asia de Sud-Est și trimitea vaccinuri în toată Indochina.
Albert Calmette (1863-1933) – medic și bacteriolog militar francez
Vaccinul BCG împotriva tuberculozei și serul anti-venin de șarpe sunt marile lui invenții.
Institutul Pasteur din Da Lat
Principala activitate de cercetare științifică a lui Calmette, care l-a făcut celebru în lume și a asociat numele său cu istoria medicinei, au fost eforturile sale de a dezvolta un vaccin împotriva tuberculozei. În 1882, microbiologul german Robert Koch a descoperit Mycobacterium tuberculosis, agentul cauzal al tuberculozei. Și Louis Pasteur studia în această direcție. În 1906, medicul veterinar și imunolog Camille Guérin a afirmat că mecanismul imunitar împotriva tuberculozei este legat de cantitatea de bacili tuberculoși care trăiesc în sânge. Folosind abordarea lui Pasteur, Calmette a examinat modul în care mecanismele imunitare au evoluat ca răspuns la tijele de bovine slăbite injectate altor animale. Acest preparat a fost numit după cele două persoane care l-au descoperit, Bacillum Calmette-Guérin, sau pe scurt BCG. În anul 1921 Calmette și Guérin au folosit BCG pentru a vaccina cu succes sugarii din ”L'hôpital de la Charité” din Paris. Astăzi, Institutul Pasteur din Paris este unul dintre furnizorii mondiali de tulpini BCG, pe lângă tulpini din Japonia, Danemarca, Anglia... Aceasta pentru că OMS recomandă ca țările cu rate ridicate de infecție TBC, precum Vietnam, să folosească tulpini puternice, or tulpina franceză este una puternică. La aproape un secol de la moartea sa, vaccinul BCG împotriva tuberculozei și serul anti-venin de șarpe încă există ca metode care pot contribui la salvarea de vieți în Vietnam.
Serul anti-venin de șarpe este produsul dezvoltat din cercetările lui Calmette în scurta perioadă de trei ani în care a lucrat la Institutul Pasteur din Saigon, primul institut de cercetare din afara Franței al Institutului Mamă din Paris. Calmette a convins guvernul local să construiască un mic laborator pentru a cerceta bolile animalelor la Grădina Zoologică și ale plantelor la Grădina Botanică din Saigon. Dezvoltarea rapidă a proiectelor de cercetare ulterioare a arătat că aceasta a fost o decizie foarte corectă, deoarece la doar câteva luni după înființarea Institutului Pasteur din Saigon la 1 aprilie 1891, a început să cerceteze salvarea veninului de șarpe. Calmette a propus ca serul său să poată fi folosit pentru a trata oamenii mușcați de șerpi. La sfârșitul anului 1895, un om mușcat de o cobră a devenit unul dintre primii oameni din lume care au fost salvați cu antiser de sânge de cal. Serul din sângele de cal crescut la ferma de animale din Suoi Dau este folosit pentru a preveni veninul de șarpe și rabia. Darul lăsat de Calmette și Guérin pentru posteritate este încă foarte valoros. Se spune că însuși Calmette ar fi avut o premoniție despre asta. Dovada ar fi chiar rândurile lăsate înainte cu doi ani înainte de moarte, copiilor săi. „Sper că voi continua să lucrez până voi muri. Ochii mei se vor închide în fața razelor soarelui și voi cădea într-un somn liniștit, cu sufletul liniștit pentru că îmi dau seama clar că am făcut cât am putut”. La moartea sa, în anul 1933, Institutul Pasteur din Paris l-a venerat, iar vietnamezii spun că directorul fondator al Institutului Pasteur din Ho Chi Minh-city s-ar simți mândru pentru că moștenirea sa științifică este continuată și astăzi în Vietnam.
Alexandre Yersin (1863 – 1943)
„Un Buddha viu, un Bodhisattva care a salvat lumea și oamenii”
Un veritabil medic de medicină socială. A fondat un oraș, Da Lat. El a introdus arborii de cauciuc în regiunea Nha Trang, a descoperit arborele de chinină, a fondat Școala de Medicină din Hanoi care a devenit Universitatea de Medicină din Hanoi.
Imagine din orașul Da Lat
Orașul grădinilor, Orașul verde, Orașul iubirii, Orașul poeziei...
Vechea gară din Da Lat, o copie exactă a gării din Deauville – France. Astăzi loc de vizită pentru turiști, un muzeu fără plată, în aer liber.
Discipol al lui Pasteur, Yersin a devenit medic la bordul vasului ”Messageries Maritimes”. Așa a descoperit Indochina Franceză. Cu ajutorul guvernatorului francez Paul Doumer, el a contribuit la înălțarea orașului Da Lat începând cu anul 1897. Conform proiectului realizat de arhitectul Ernest Hébrard în anul 1923, Da Lat a fost construit respectând principiile unui ”oraș grădină”, oraș de odihnă, de relaxare. Aici a fost ”fieful” conducătorilor francezi. Loc cu o climă apropiată de cea a Franței, platoul dealurilor Lang Biang era preferat și iubit de francezi. Hébrard, arhitect și urbanist francez care a realizat și planurile orașului Thesalonic, a creat în Vietnam „stilul indochinez” prin unirea motivelor arhitecturale tradiționale cu ceea ce văzuse din India până în China.
Da Lat = Orașul miilor de pini
În orașul Da Lat descoperim multe rămășițe ale prezenței franceze, vile și cabane cu arhitectură regională franceză.
În 1892, la sfatul lui Calmette, Alexandre Yersin a devenit doctor de sănătate colonială în Indochina. Așa cum ar fi azi doctor în medicina socială. Chiar se ocupa de starea de sănătate a populaţiei în legătură cu munca, cu locurile în care trăiau. Întreaga lui carieră s-a desfășurat în Indochina unde a trăit și creat, până la sfârșitul vieții. El a ales Vietnamul ca loc de muncă și de cercetare, dar și loc de viață, în Nha Trang, Vietnam. În octombrie 1894, Yersin a căutat să creeze un vaccin pentru a preveni ciuma și un ser pentru a o vindeca. În Nha Trang era locul ideal pentru a experimenta, îl găsea tocmai bun și pentru că era aproape de China și India, două țări unde erau numeroase cazurile de ciumă.
În 1895, a creat Institutul Pasteur din Nha Trang și a înființat un laborator cu toate echipamentele necesare pentru pregătirea vaccinului împotriva ciumei. S-a dovedit, însă că serul descoperit de el era ineficient. În 1899, Yersin a introdus arborii de cauciuc în regiunea Nha Trang. În 1902, a fondat Școala de Medicină din Hanoi care a devenit apoi Universitatea de Medicină din Hanoi. El a fost primul director. După doi ani ca decan al acestei instituții, Yersin a dorit să fie înlocuit și s-a întors în Nha Trang unde și-a continuat activitățile de cercetare. În 1924 Yersin a devenit, cu titlu onorific, inspector general al tuturor unităților Institutului Pasteur din întreaga Indochina. Iar în a realizat că unele plantații de aici produc chinină și astfel ar putea trata malaria.
Azi, Clinica internațională Yersin în orașul Ho Chi Minh
Ca dezvoltator al sistemului de institute Pasteur din Vietnam (Hanoi, Nha Trang, Da Lat) a participat la producția de vaccinuri și medicamente pentru tratarea a milioane de oameni din Vietnam, Guangzhou, Macao, Taiwan. Ferma de cai în care a fost crescut serul său, situată în Suoi Dau, Khanh Hoa, era cea mai mare fermă de cai din Asia la acea vreme și este și astăzi cea mai mare din Asia de Sud-Est.
Mereu a cerut Franței să construiască școli în provinciile Vietnamului. Venea din Franța cu filme pentru a-i bucura pe copiii vietnamezi. A propus ca Franța să investească bani pentru a construi calea ferată Nord-Sud de la gara Hanoi până la gara Saigon, cale ferată care funcționează și astăzi.
Vietnamezii l-au iubit foarte mult. I se spunea, cu nume de respect, „Învățătorul Nam”. Casa lui din Nha Trang a devenit o casă de sănătate pentru oamenii care nu au unde să locuiască spre sfârșitul vieții sau sunt bolnavi, înfometați...
După anul 1933, în urma morții colegilor și prieteni, Albert Calmette în octombrie și Emile Roux în noiembrie, ambii discipoli credincioși ai lui Pasteur și activitatea lui Yersin a fost mai restrânsă.
Alexandre Yersin a murit pe 28 februarie 1943 în casa sa din Nha Trang. Sicriul a fost urmat de o mulțime uriașă care dorea să-i aducă un omagiu acestui bărbat care a respectat bătrânii și copiii, pe cei defavorizați îi trata gratuit. Mormântul său este pe un mic deal de unde poate contempla muntele pe care reușise să crească arborele de chinină. Se spune că înmormântarea lui a fost una dintre cele mai mari care au fost vreodată în Vietnam. Un număr mare de oameni din Nha Trang au ieșit în stradă pentru a-și lua rămas bun și a-l jeli câteva zile în șir. Toată Asia îl iubește. Alexandre Yersin are, lângă mormântul său, o mică pagodă împodobită mereu cu flori și tămâie, ceea ce reprezintă o onoare fără precedent pentru un străin.
Australia l-a invitat să înființeze un Institut Pasteur pentru ei, dar a refuzat pentru că nu avea suficientă forță. Hong Kong a încercat să-l păstreze, dar el a refuzat și această ofertă pentru că iubea prea mult Vietnamul. Circulă o sintagmă pentru Omul – Yersin: „L-am considerat un Buddha viu, un Bodhisattva care a salvat lumea și oamenii”
În cadrul Institutului Pasteur din Nha Trang, un muzeu îi este dedicat. În septembrie 2012, a fost instalată în parcul Yersin din Nha Trang o statuie de granit înaltă de 4 metri, mărturie a recunoașterii populației de aici, care-l venerează. În 2014, Alexandre Yersin a fost numit postum cetățean de onoare al Vietnamului.
Este de remarcat și că Vietnamul, cu istoria lui zbuciumată, a redenumit toate străzile cu nume vietnameze. Însă până astăzi, numele lui Pasteur, Calmette și Yersin nu au fost schimbate, există străzi cu numele lor în toate orașele prin care au trecut. Louis Pasteur are în orașul Ho Chi Minh chiar două străzi cu numele lui. Nici nu îmi închipui cum se descurcă cu denumirea identică a două străzi în oraș. Toate Institutele de cercetare din Vietnam poartă numele lui Pasteur.
Într-adevăr, vietnamezii consideră că acești bărbați au adus mari beneficii Vietnamului și ei nu trebuie uitați.
Bulevardul de aproximativ 3 kilometri poartă numele lui Pasteur – Ho Chi Minh-city.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Pentru majoritatea celor ce se cred și chiar sunt mai mult sau mai puțin informați, numele lui Pasteur se leagă mai ales de descoperirea microbilor, relativa impunere a vaccinării, mai ales a celei antirabice, cu binele și răul provocat de aceste vaccinări, pentru care binefăcătorul omenirii ar fi putut fi condamnat în timpul vieții, dacă justiția și-ar fi făcut datoria, și dacă la vremea respectivă n-ar fi beneficiat de tot felul de pile și proptele, precum diverse alte personalități și „binefăcători” actuali ai omenirii, inclusiv doamna-tanti Macovei, tovarășul Ion Iliescu, pentru a nu mai aminti pe Stalin, Lenin, marii dascăli ai proletariatului mondial, și de ce nu pe Isus-Cristos, marele binefăcător al întregii omeniri, prezente, trecute și viitoare, pe cât se spune, nu numai pe pământ ci și în Împărăția Cerurilor, ale cărei chei se știe, el le-a încredințat lui Simon-Petre, cunoscutul sfânt Petru – vorba vine „Cunoscut”, căci prea puțini știu că acesta i-a fost frate bun, de mamă (Sfânta Fecioară) și de tată (Iuda din Gamala) răstignit ca și el, tot de romani, pentru aceeași vină, ca bunicul, Ezechiel (bunic al lui Isus, răstignit și el), pentru aceeași vină ca și Isus (nu însă și Cristos, căci una-i Prefectura, alta-i cum se zicem tot cu P, dar nu vreau să-i spun pe nume) sau mulți alții frați, veri, nepoți, toți din dinastia David-Solomon, fiecare cu rolul și povestea lui în construcția locomotivei idolatro-ideologice numită creștinism, din care, cu timpul, au ieșit atâtea „isme”, de parcă am fi printre microorganisme.
Ușurința cu care acceptăm poveștile cu iz științific, teologic, religios, ideologic, dogmatic ar trebui să ne dea de gândit. Ca și albanezul Enver Hodja și alți leninisto-staliniști mai vechi sau mai noi, Ho și Minh trecuse și el prin Sorbona, universitate unde au deprins comunismul generații întregi de viitori „binefăcători” ai omenirii, constructori ai comunismului și ai Gulagului, care în anii lui de glorie se întindea cam de la Vladivostok până la Elba, în inima Europei!
Revenind la microbi, mai exact la microorganisme, cei ce au vrut să știe știu că, abia pe patul său de moarte, după câteva decenii în care a susținut contrariul, Pasteur a recunoscut, în sfârșit, că microbul n-are nicio importanță – IMPORTANT FIIND NUMAI TERENUL, adică organismul sau organismele în cauză, oameni sau animale.
De ce Pasteur a recunoscut acest lucru abia pe patul morții sale? În general, mulți rău-făcători se „pocăiesc” în preajma morții. Nu-i ușor de spus de ce o fac. Lucrul însă este constatat, verificat și greu contestabil.
Biologia, Medicina, Genetica actuală se resimt încă de pe urma erorilor „științifice” ale lui Pasteur. Dacă microbul nu este important, cum Pasteur a recunoscut pe patul morții sale, ne putem întreba, mai întâi, la ce bun vaccinarea, apoi, și mai important, care este rolul microorganismelor între ființele sau existențele vii, în cadrul vieții. La vremea lui Louis Pasteur și Antoine Béchamp, acesta de pe urmă știa și demonstrase că unele micrororganisme sunt nemuritoare, putând perpetua viața după o „moarte” aparentă de mii, chiar milioane de ani, cazul „microziumelor”, adică al celor mai minuscule dintre microorganismele vizibile în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, cu microscoapele optice care măreau între 600 și 800 de ori. În laboratoarele sale, Pasteur nu folosea decât microscoapele ce măreau de 300 sau 400 de ori, interzicând în mod expres și repetat microscoapele mai puternice ale epocii. Cum să nu ne gândim la vorba veche și populară: nimeni nu-i mai orb decât cel ce nu vrea să vadă!
Aceste gânduri nu scad cu nimic valoarea interesantului articol al lui Vali Constantinescu, mai ales în ce privește misionarul iezuit Alexandre de Rhodes. Pe lângă „răul” introducerii idolatriei iudeo-creștine în Vietnam, acesta a contribuit la cunoașterea limbii vietnameze de către europeni, fără să fiu sigur că introducerea alfabetului latin în Vietnam a fost neapărat un lucru „bun” pentru vietnamezi sau alții. Nu pot să nu amintesc opera iezuito-catolică din America Centrală și de Sud, soldată cu simpla exterminare a unor seminții mai mici sau mai mari, adică a multor milioane de oameni, zeci, poate chiar al sute de milioane de oameni, vreme de aproape trei secole. Abia după ce au făcut mult rău, după ce au fondat și administrat un stat catolico-sclavagist în Paraguay, vreme de aproximativ un secol și jumătate, o altă generație de iezuiți s-a străduit să repare, ce se mai putea repara. De la groapă însă, se știe, morții nu prea se întorc, deși „Scrierile sacre”, Biblia și altele susțin contrariul.
Revenind la microorganisme, la „microzimele” lui Béchamp, redescoperite și numite altfel, de alte generații de savanți, în diverse alte țări, Pasteur are nemeritul istoric de a fi împiedicat până astăzi progresul științei vieții, al Biologiei și, în consecință, al Medicinei, Geneticii, în general al cunoașterii. Ușurința cu care omenirea s-a lăsat păcălită, dusă de-a dreptul cu preșul, este de mirare, dar incontestabilă.
Nu voi vorbi despre sutele și miile de experiențe științifice, de laborator, vreme de peste o jumătate de secol, care au condus pe Béchamp și echipa lui la singura concepție incontestabilă privind diversele microrganisme, cu care astăzi se gargarisesc generații întregi de docți ignoranți în materie de mecanisme ale vieții, pe care nu sunt în stare să le înțeleagă din cauza faptului că pădurea îi împiedică să vadă copacii, cum se spune. Voi da exemplul cel mai simplu și mai convingător cu putință, cules, bineînțeles, din cartea lui Antoine Béchamp, fost elev al liceului Sf Sava, acum două sute de ani.
O simplă înțepătură la un deget, sau în orice altă zonă a corpului, conduce adesea la formarea unei punguțe cu puroi, ce poate fi dureroasă sau nedureroasă, putându-se agrava sau vindeca de la sine. Ce înseamnă asta? De unde provine cantitatea mai mică sau mai mare de puroi, care uneori se „resoarbe” singur, alteori putând conduce la furunculi, furunculoză, septicemie și tot ce urmează. Puroiul provine din propriile noastre celule, din zona afectată de o înțepătură, care nu a fost tratată corespunzător, de exemplu prin simpla eliminare a unei mici cantități de sânge, prin stoarcere, care, de regulă este suficientă pentru evitarea formării puroiului și vindecarea rapidă a înțepăturii. De cele mai multe ori observăm formarea puroiului, apoi fie dispariția lui „de la sine”, fără să facem nimic, în decursul a două sau trei zile, mai repede la copii și mai puțin repede la adulți sau bătrâni. Interpretarea corectă a ceea ce se petrece poate fi rezumată astfel. Ca urmare a înțepăturii, a pătrunderii unor agenți externi (microbi, etc.), celulele noastre se transformă în puroi, apoi, cu cât suntem mai sănătoși, mai în putere, ele se retransformă în celule ale corpului. În unele cazuri, când este vorba de ceva mai mult decât o simplă înțepătură, sau când cel în cauză este deja slăbit, din diverse alte motive (vârstă, boli, etc.), infecția locală progresează, tot mai multe celule din zonele învecinate se transformă în puroi, putându-se ajunge la furunculoză, septicemie și chiar moarte.
Ceea ce merită și trebuie să fie reținut este că propriile noastre celule pot deveni puroi, apoi, de la sine, redeveni celule ale organismului nostru. Și într-un caz și în celălalt, celule în cauză sunt vii, puroiul nefiind altceva decât un mic depozit de bacterii, de un fel sau altul, dar asta e mai puțin important. Ceea ce trebuie înțeles este faptul „involuției!” celulelor sănătoase ale corpului, în sensul că devin puroi, adică bacterii. Apoi, cu sau fără vreo intervenție din partea noastră, bacteriile redevin celulele care au fost, de la caz la caz nu chiar cele care au fost (de exemplu, au fost bătrâne și redevin tinere.
Rupte din corpul nostru, izolate, devenite microorganisme invizibile în praful atmosferic, fostele celule ale diverselor foste organisme superioare, continuă să fie vii, putând afecta, într-un sens sau altul, diversele organisme vii, vegetale, animale sau omenești. Acest lucru explică impasul la care s-a ajuns cu așa numitele anti-viață, pe care le utilizează medicina, sub numele de „antibiotice”. Curios este că un lucru atât de simplu se înțelege atât de greu. Meritul sau nemeritul lui Pasteur este acela de a ne fi ajutat, deopotrivă, să nu vedem pădurea din cauza copacilor, dar nici copacii din cauza pădurii. În rest, bineînțeles, articolul lui Vali Constantinescu mă interesează mai ales pentru Dicționarul analitic lusitano-latin, fără să fiu convins că renunțarea vietnamezilor la ideograme a fost ceva bun sau rău pentru ei. Introducerea sistemului metric în Europa, în România, în lume a pregătit de exemplu mondializarea cu binele și răul pe care le vom vedea, mai devreme sau mai târziu, căci nu există bine fără rău, nici lumină fără umbre, nici progres fără riscul pierderii direcției. Între înlocuirea ideogramelor străbune vietnameze, prin caracterele latine, și colonialismul francez, greul război de eliberare din sclavia colonială franceză, sau de evitare a imperialismului american să nu existe oare nicio legătură? Viața înseamnă tot felul de legături, de opțiuni, cu binele și cu răul lor specific. Culturile „minore”, spune Blaga undeva, rezistă mult mai bine eroziunii secolelor și altor riscuri, decât culturile, coapte în sera ONG-urilor moderniste, putem spune astăzi.