Războaiele țării în care m-am mutat și cele două sfaturi ale lui Ho Chi Minh adresate tinerilor vietnamezi: „- Să aveți o familie!” „- Renunțați la țigară!”

Foto: Collection privée / akg-images / Profimedia

M-am gândit să scriu despre istoria Vietnamului atât de cruntă pentru aducere aminte, dar și pentru că astăzi lumea se confruntă cu războaie de neînțeles, cu noi provocări teribile. În ciuda apelurilor ipocrite la cunoașterea și înțelegerea istoriei și a necesității de a nu se mai repeta ororile războaielor, totuși se repetă!

Cum să calificăm moralitatea și responsabilitatea șefilor de state care astăzi – în secolul al XXI-lea – fac războaie mereu și mor oameni nevinovați!? Atât conducătorii cât și popoarele uită ceea ce realizează mereu doar la sfârșitul oricărui război, inutilitatea lui. Toate războaiele, din toate timpurile, numai după încheierea lor, au dezvăluit brutalitatea, inutilitatea, ororile provocate. Și de învățat nu învățăm nimic. Un nou motiv, o nouă cauză. Tot la sfârșitul oricărui război se vorbește despre costul uman care este dincolo de operațiile militare. Uităm mult prea ușor adevăratele lecții de istorie din războaie.

Mereu am dat de această întrebare:

Care sunt cele mai mari orori ale războiului din Vietnam și reprezentate prin fotografii?

Sunt atât de multe...

Totuși sunt trei fotografii despre oroarea implicării SUA în Vietnam, fotografii recunoscute la nivel mondial, premiate.

Pe lângă aceste trei fotografii recunoscute de întreaga lume, eu am găsit zeci, dacă nu chiar sute de fotografii teribile de la Muzeul Independenței și la Muzeul Războiului din orașul Ho Chi Minh. Am mai ales doar câteva pe lângă cele trei recunoscute la nivel internațional. Mai întâi cele trei:

1. Budist arzând – 11 iunie 1963 – Fotografii cu auto-imolarea călugărului budist.

Malcolm Browne, șef de birou pentru Associated Press, a câștigat World Press Photo of the Year pentru fotografia sa cu moartea călugărului. Însuși președintele John F. Kennedy a spus despre această fotografie: „Nici o imagine de știri din istorie nu a generat atât de multă emoție în lume ca aceea.” 

Foto: Malcolm Browne / AP / Profimedia

Thích Quảng Đức (1897–11 iunie 1963) s-a sinucis pentru a protesta împotriva persecuției budiștilor de către președintele Vietnamului de Sud, vietnamezul Ngô Đình Diệm, un romano-catolic convins, împreună cu guvernul sud-vietnamez susținut de SUA. Au fost multe relatări din partea multor jurnaliști din întreaga lume, dar copleșitor este ceea ce a scris David Halberstam, de la The New York Times:

”Flăcări veneau de la o ființă umană; trupul lui se ofilea și se zgârcea încet, capul se înnegri și se carboniză. În aer era miros de carne umană arsă; ființa umană arde surprinzător de repede. În spatele meu se auzeau suspinele vietnamezilor care se adunau acum. Eram prea șocat ca să plâng, prea confuz ca să iau notițe sau să pun întrebări, prea nedumerit ca să mă gândesc... În timp ce ardea, nu s-a mișcat niciun mușchi, nu a scos nici un sunet, calmul lui exterior în contrast puternic cu oamenii care plângeau din jurul lui!”

După aproximativ 10 minute, corpul lui Quảng Đức a fost complet imolat și în cele din urmă s-a răsturnat pe spate. Mai mulți de la fața locului au scris despre calmul, liniștea interioară a acestui călugăr budist. A vrut să dea o lecție tuturor, convins în credința lui, cu speranța că prin gestul lui se va face dreptate.

2. Luptătorul Viet Cong, Nguyen Van Lem, în momentul execuției de către Șeful Poliției Naționale, Nguyen Ngoc Loan.

Fotografie făcută în 1968 de fotograful AP Eddie Adams, imagine care a circulat, de asemenea, în întreaga lume, la apogeul ofensivei Tet.

Foto: Eddie Adams / AP / Profimedia

3. „Napalm Girl”- Phan Thi Kim, o fetiță în vârstă de 9 ani, alergând goală pe un drum din apropierea satului Trang Bang după ce a fost rănită de napalm aruncat de un avion militar american. Disperarea unui ținut întreg...

Această fetiță a oripilat omenirea. Se spune că aceasta este una dintre cele mai bântuitoare fotografii făcute în timpul războiului – realizată de Nick Ut în 1972.

Foto: Cozzoli/Fotogramma / Zuma Press / Profimedia

În perioada 1961-1971, Armata Americană a pulverizat 80 de milioane de galoane (1 galon = 4 litri) de erbicide și defolianți și 46 de milioane de galoane de Agent Orange pentru a defolia păduri întregi și, astfel, a urmări mai ușor pe soldații vietnamezi. Agentul Orange, altceva decât napalmul, mult mai rău și pentru că, conține dioxină extrem de toxică care atacă direct structura genetică. Agentul Orange a provocat sute de mii de morți și milioane de oameni îmbolnăviți în Vietnam. Chiar și astăzi, în a patra generație după încheierea războiului, în Vietnam se mai nasc în fiecare an copii cu malformații și boli grave. Agentul Orange atacă sistemul imunitar și provoacă multe boli grave, multiple tipuri de cancer, boala Hodgkin,etc. Citez dintr-un material expus pe Internet: ”Agentul Orange perturbă embriogeneza în timpul dezvoltării fetale, dând naștere copiilor care scapă de morfologia umană generică: efecte teratogene (copii monstru). Efectele epigenetice sunt transgeneraționale și suntem la a patra generație de victime în Vietnam, fără să știm dacă acest lucru se va opri într-o zi. Veteranii americani de război au primit despăgubiri de la companiile producătoare, dovedindu-se astfel că se știa de efectele grave ale acestor prafuri pulverizate. Vietnamezii nu au primit și nu primesc despăgubiri...”

Dincolo de cele trei fotografii recunoscute la nivel mondial ca fiind terifiante în urma acestui război, mai adaug câteva cutremurătoare. Câmpuri întregi distruse pe care ani de zile nu s-a mai putut cultiva nimic mulți ani. Apoi s-a dovedit că și noile plantații au fost și mai sunt și astăzi dăunătoare.

Fotografii ale fotografului japonez Goro Nakamura. El și-a dedicat cea mai mare parte a eforturilor sale pentru a surprinde fotografii ale Războiului din Vietnam, în special consecințele Agentului Orange ale armatei americane în Vietnam. Colecția sa include și câteva fotografii care dezvăluie efectele Agentului Orange asupra victimelor americane și coreene. Nakamura scria: „Urmele dezastruoase ale bombardamentelor de la Hiroshima și Nagasaki încă rămân și ajută lumea să realizeze că utilizarea substanțelor chimice toxice în general și a agentului portocaliu în special este o crimă de război care trebuie oprită; și este vital ca un astfel de dezastru să fie înregistrat prin fotografii”.

Cruzimea unor soldați americani. Victorii?! Nicidecum! Sunt două imagini copleșitoare care înfioară!

Boli pe viața întreagă

Copii născuți cu malformații în anii recenți. Jennifer este născută în anul 1982

Fetița a crescut, aici cu tatăl său în anul 1994– fotografii de la Muzeul Războiului, realizate de fotograful japonez Goro Nakamura. Tatăl lui Jennifer s-a împușcat în anul 2003- stres post traumatic.

Persoane născute cu malformații, după mulți ani de la terminarea războiului

Din perspectiva Vietnamului:

„A câștiga nu este totul, este singurul lucru!” –

Istoria Vietnamului este crâncenă, tumultuoasă, încâlcită, dureroasă, cumplită.

M-am întristat de multe ori citind ororile trăite de poporul vietnamez. De neînchipuit! Atâtea suferințe, atâtea morți nevinovate, atâția ani grei, foarte grei, chiar și după declararea independenței din 2 septembrie 1945.

- În 2 septembrie 1945 prin Declaratia de Independență dată de Ho Chi Minh, Nordul țării își căpătase eliberarea. Eliberare care nu a fost acceptată. Deși Nordul se considera liber, totuși întreaga țară era în continuare sub ocupație. Au fost francezii până în mai 1954 și apoi americanii care au bombardat și Nordul Vietnamului nerecunoscându-i Declarația de independență din 2 septembrie 1945.

- Victoria definitivă împotriva francezilor, fiind la 9 ani după 2 septembrie 1945, în mai 1954 prin teribila bătălie de la Dien Bien Phu.

- Se spune că eliberarea țării a venit după 30 aprilie 1975 atunci când un tanc a spart porțile Palatului Independenței din fostul oraș Saigon și steagul Frontului de Eliberare Națională (FEN) era arborat pe clădire.

- Totuși eliberarea definitivă a țării Vietnam a venit abia la 2 iulie 1976 prin Reunificarea Vietnamului de Sud cu Vietnamul de Nord, când a fost creată Republica Socialistă Vietnam.

Așadar după 30-31 de ani de la Declarația de Indepedență din 2 septembrie 1945, Vietnam s-a putut numi o țară liberă și reîntregită.

- Unii susțin chiar că abia după anul 1994, Vietnam a fost cu adevărat liberă. Aceasta pentru că țara a fost împiedicată în dezvoltare din cauza embargoului american din ianuarie 1964 și până în anul 1994.

Poporul vietnamez a trecut prin suferințe inimaginabile. În multe aspecte, istoria Vietnamului este asemănătoare cu istoria României.

Până la istoria modernă, pentru un străin, cred că este greu de descifrat istoria Vietnamului. O istorie crudă, împletită cu multe legende în care apar mulți regi, împărați, veniți, plecați, acceptați, trădați și trădători, cu domnia unora doar pentru o singură zi, pentru alții o domnie de câteva luni, iar pentru unii mai norocoși au fost și domnii de câțiva ani.

De aceea, voi enumera numai câteva perioade din istoria veche ale Vietnamului, alegând pe cele mai deosebite și mă voi referi mai mult la istoria modernă. În toate perioadele istorice (perioada preistorică, antică și medievală) au apărut multe legende care au circulat și ilustrat aceste perioade (regii Hùng, cea mai importantă legendă păstrată și astăzi – explicație la sfârșitul acestui material)

• Dominația chineză în trei rânduri, peste o mie de ani (111 î.Hr.–938 d.Hr.) și apoi o a patra dominație între 1407-1427.
• Cele 3 mari dinastii, Lý, Trần, Lê în timpul căreia a trăit și Alexandre de Rhodes - preot iezuit francez misionar în Vietnam, cu toate că domeniul lui a fost lingvistic, dar este foarte important pentru evoluția Vietnamului. El a pus bazele alfabetului latin pentru limba vietnameză (annamite).
• Dinastia Nguyễn (1802 – 1945) și Dominația Franceză (1883 – 1954). A fost Perioada de Unificare a Vietnamului între anii 1802-1862. În această perioadă s-a impus și Catolicismul. 

Împărații din perioada următoare au combătut brutal catolicismul, considerându-l o amenințare. Documentele arată că au existat revolte frecvente împotriva dinastiei Nguyễn. Mai ales că aceasta a încurajat Franța să invadeze Vietnamul. Cu toate lucrurile bune din această perioadă, construirea de drumuri, întocmirea de hărți sau cărți de istorie, colonialismul francez a însemnat o mare suferință pentru țară și pentru cea mai mare parte a populației vietnameze.

Dinastia Nguyễn, prin Tratatul de la Huế (1883), s-a supus total Franței, marcând Epoca Colonială în istoria Vietnamului (1883–1954).

Indochina Franceză, denumită oficial „Uniunea Indochineză” apoi „Federația Indochineză”, a fost înființată în 1887. Ea a reunit Vietnamul, Laos și Cambodgia până la învingerea definitivă prin Bătălia de la Dien Bien Phu din 7 mai 1954. Indochina Franceză avea cinci subregiuni: Cambodgia, Laos, Cochinchina (Vietnam de Sud), Annam (Vietnam Central sub conducera dinastiei Nguyễn), Tokin (Vietnam de Nord cu guvernator francez și guverne locale conduse de vietnamezi).

Așadar, Annam – ”Sudul pacificat”, în sino-vietnameză este vechea denumire a Vietnamului Vương Quốc Đại Việt (Marele Regat Vietnam) sau/și Vương Quốc Đại Nam (Marele Regat Nam). Ambii termeni „Việt” și „Nam” se referă la poporul vietnamez. Statul modern vietnamez a folosit aceste două nume pentru a-și denumi țara... Astăzi denumirea Annam este amintită în cărțile de istorie, iar unele magazine, cafenele, localuri sunt botezate astfel de unii nostalgici sau nu neapărat, doar pentru a aminti de numele vechi al Vietnamului.

Două sedii Annam Gourmet în Ho Chi Minh – city, unul mai frumos decât altul.

• 2 septembrie 1945 –Declarația de independență a Republicii Democrate Vietnam.

Surprinzătoare texte din această Declarație, cuvinte aproape identice din alte două declarații de independență, ale SUA și ale Franței, asta cu mult înainte de anul 1945.

„Toți oamenii sunt creați egali. Ei sunt înzestrați de către Creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile, printre care se numără Viața, Libertatea și căutarea Fericirii” – Vietnam, 2 Septembrie 1945

”Toate popoarele de pe pământ sunt egale de la naștere, toate popoarele au dreptul de a trăi, de a fi fericite și libere” – SUA, 1776

„Toți oamenii se nasc liberi și cu drepturi egale și trebuie să rămână mereu liberi și să aibă drepturi egale. Acestea sunt adevăruri de netăgăduit.” – Franța 1791

• 13 martie – 7 mai 1954 – Bătălia de la Dien Bien Phu care a marcat sfârșitul intervenției și a colonialismului francez în Indochina.

În vietnameză, Ðiện desemnează o administrație, Biên o zonă de frontieră și Phủ un district, iar francezii i-au zis „capitala administrației prefectorale de frontieră”.

Odată cu bătălia de la Dien Bien Phu din 1954, francezii au fost învinși și izgoniți definitiv din Vietnam. La 7 mai 1954 francezii s-au predat.

Din cei 12.000 de soldații francezi luați prizonieri de forțele Viet Minh (Frontul de Independență a Vietnamului) doar 3000 au supraviețuit.

La Conferința de la Geneva, Franța și Viet Minh au acceptat încetarea focului, garantând și independența Cambodgiei, Laosului și Vietnamului..

Victoria de la Dien Bien Phu s-a datorat mai multor factori. În primul rând au fost greșelile francezilor în subestimarea curajului vietnamezilor, dar și abilitățile unui mare general vietnamez, Vo Nguyen Giap rămas în istorie ca generalul Giap (decedat în anul 2013).

Se spune că generalul Giap nu a distrus avioanele franceze, așa cum se așteptau aceștia, el a distrus camioanele de transport de pe teren așa încât francezii au rămas fără provizii. Se mai spune și că americanii ar fi dorit să-i ajute pe francezi în această luptă, dar generalul francez Navarre era sigur de victoria Franței și a refuzat ajutorul americanilor. Diên Biên Phu este o câmpie în formă de bol, de chiuvetă, iar de pe dealurile dimprejur artileria vietnameză a făcut ravagii.

Peste tot erau numai câmpuri de orez. Au murit mulți soldați francezi, au fost mulți răniți, mulți luați prizonieri. Astăzi pe dealurile localității Dien Pien Hu există un monument ridicat în onoarea soldaților francezi care au pierit în această bătălie începută în martie 1954 si încheiată în mai 1954.

Există documentare TV realizate de Franța prin care se relatează exact ce scriu. Veteranii francezi își recunosc propriile greșeli.

Se spune despre actorul Alain Delon că a luptat în războiul din Indochina. Realitatea este că Alain Delon a ajuns în Indochina imediat după bătălia de la Dien Bien Phu. Rămăseseră doar luptele de stradă. Iar ei, niște copii veniți aici din inconștiență, se jucau de-a bărbații, aveau o armă... Oricând puteau muri și mulți tovarăși de-ai actorului au murit atunci.

Amintesc aici despre actor nu numai pentru pitoresc, ci pentru că am văzut în cuvintele lui Alain Delon despre acest episod din viața lui ororile pe care le aduce orice război, o adevărată lecție de morală în general și morala istoriei, pentru noi toți, din care rezultă absurditatea crimelor în masă numite războaie ...

Am fost impresionată de două afirmații teribile dintr-un interviu în care actorul fost întrebat despre această perioadă din viața lui. Odată ajuns în Vietnam, Alain Delon, care avea atunci 19 ani, povestește cât îi era de frică.

În timpul unei patrule, unuia dintre colegi începe să-i clănţăne dinții de frică. Și deodată, a văzut cum tuturor celor 50 de tipi cu care era au început să le clănțăne dinții,  pentru că oricând puteau fi mitraliați din toate părțile (1).

Apoi nu poate uita că atunci când trecea prin sate, se arunca cu grenade în ei, iar în acel moment a realizat situația mizerabilă în care se găsea și îi era dat să arunce și el cu bombe pentru a-și cruța viața lui și a tovarășilor lui (2).

Se împletesc aici frica de moarte și necesitatea de a omorî, chiar dacă nu ai fi vrut să o faci. Oameni împotriva altor oameni care aveau gânduri identice și care nu aveau nimic de împărțit direct... Teribil!

Alain Delon ne mărturisește că nu îi place să-și amintească de această perioadă care l-a marcat profund. Așa a descoperit, însă, disciplina militară, simțul onoarei și respectul față de steagul Franței. Tot atunci a fost captivat de Jean Gabin în ”Touchez pas au grisbi”, film pe care l-a văzut în capitala Indochinei, pe vremea când avea 19 ani. Aici, în această perioadă, când nici nu se gândea că va deveni actor, i s-a propus un rol în primul său film ”Quand la femme s'en mêle”. Acesta a fost începutul în actorie...

• Perioada Vietnamului de Sud sub conducerea președintelui Ngô Đình Diệm, 1955-1963

Bătălia de la Dien Bien Phu a marcat sfârșitul colonialismului francez în Indochina. SUA au încercat să împiedice răspândirea comunismului în Vietnam.

SUA considerau că Acordul de la Geneva din 1954 era un dezastru pentru „lumea liberă”, deoarece oferea Chinei comuniste și Republicii Democrate Vietnam (Nord) o bază de exploatat în Asia de Sud-Est. SUA voiau să transforme Vietnamul de Sud într-un bastion anticomunist. SUA vedeau în președintele Vietnamului de Sud, Ngo Dinh Diem, un ajutor de nădejde. Națiunea vietnameză a organizat un referendum în Vietnamul de Sud în 1955, detronându-l pe ultimul împărat în Vietnam, Bao Dai, iar primul ministru Ngo Dinh Diem a devenit șeful statului. Se pare că referendumul a fost incorect, întrucât s-au primit 605.025 de voturi, iar în Saigon ar fi fost înregistrați doar 450.000 de alegători cu drept de vot.

Ngo Dinh Diem era un anticomunist convins, supus americanilor, dar și cu idei proprii de conducere a vietnamezilor, conaționalii lui care erau tratați în mod barbar. Ngo Dinh Diem a fost un veritabil dictator. Acest președinte era un apărător înfocat al catolicismului, iar cine nu era catolic sau nu trecea la catolicism era lipsit de multe drepturi. Diệm a mărturist în anul 1959 că își dedică țara Fecioarei Maria! Într-o țară în care peste 80% din populație este budistă, nu se explică comportamentul președintelui Diệm. El i-a favorizat pe catolici, cei care treceau la catolicism erau promovați în armată, li se dădeau terenuri, aceștia făceau afaceri cu ușurință, aveau reduceri fiscale, etc.

Așa a început nemulțumirea budistă în tot Sudul. În mai 1963, au izbucnit revolte în Hue, orașul central al budismului. Totul a început de la interzicerea arborării steagului budist în ziua de naștere a lui Buddha. Aceasta și pentru că doar cu câteva zile înainte, catolicii au fost încurajați să arboreze steagul Vaticanului la o sărbătoare pentru Arhiepiscopul Ngô Đình Thục de Huế, fratele mai mare al lui Diệm. Organizațiile budiste au organizat proteste prin care cereau tratament și egalitate religioasă, libertatea de a arbora steagurile lor, oprirea arestărilor budiștilor, absolut degeaba. Guvernul a interzis protestele și a ordonat poliției militare să-i aresteze pe cei care participau la marșurile de protest. Acum preotul budist Thích Quảng Đức, foarte iubit. s-a auto-imolat pentru a protesta împotriva persecuției budiștilor de către guvernul sud-vietnamez al lui Ngô Đình Diệm susținut de SUA. Ultimele cuvinte ale lui Quảng Đức înainte de auto-imolare au fost de implorare pentru președintele Ngô Đình Diệm de a lăsa egalitatea religioasă pentru a menține puterea patriei.

Mulți lideri mondiali, inclusiv Papa Paul al VI-lea și alte organizații catolice, l-au condamnat pe Ngo Dinh Diem. La sfârșitul lunii septembrie 1963, la invitația Republicii Vietnam, Organizația Națiunilor Unite a decis să trimită o delegație în Vietnam pentru a investiga situația persecuției budiste. Actul preotului budist Quảng Đức a crescut presiunea internațională asupra lui Diệm și în cele din urmă o lovitură de stat susținută chiar de SUA l-a răsturnat pe Diệm, care a fost asasinat în 2 noiembrie 1963.

Chiar dacă și în timpul ocupației franceze de peste optzeci de ani au fost suferințe grele, revolte, maltratări ale populației vietnameze, totuși, războiul cu SUA din 1961 până în 1975, a făcut milioane de morți, au fost suferințe de neînchipuit, cu urmări grave și în zilele noastre.

• Vietnamul de Sud după noiembrie 1963 și războiul crunt cu americanii între 1965-1975.

După lovitura de stat și asasinarea șefului statului Ngo Dinh Diem, în Vietnamul de Sud a fost un haos și mai mare. Vietnamul de Nord a profitat de situație și a crescut sprijinul pentru luptătorii de gherilă. Orice nou regim care venea în Sud nu era decât o marionetă a americanilor. Sudul avea conducători vietnamezi cu consilieri militari americani. Comandantul forțelor americane în Vietnamul de Sud a prezis victoria definitivă a SUA până la Crăciunul din anul 1963. Și totul s-a încheiat după mai mult de 10 ani! Chiar și în anul 1963 unele voci avertizau că Viet Cong-ul are o mare influență asupra majorității populației. (Viet Cong a fost o organizație care a făcut parte din Frontul de Eliberare Națională al Vietnamului de Sud, Laos și Cambodgia și a luptat împotriva Vietnamului de Sud și a Statelor Unite în timpul războiului din Vietnam). Chiar dacă urmările războiului din Vietnam au fost cumplite pentru vietnamezi și țara lor, sigur au fost urmări grave și pentru SUA.

Câteva dintre evenimentele dezastruoase:

• Între anii 1962 – 1971 Vietnamul a avut de suportat operațiunea Ranch Hand.

Aceasta a fost o operațiune militară americană în timpul războiului din Vietnam cu consecințe grave asupra mediului, este vorba de acțiunea Agentului Orange asupra oamenilor. Operațiunea Ranch Hand cu motto-ul „Only you can prevent a forest” avea ca scop să defolieze coroanele copacilor, să lase fără hrană pe vietnamezi și prin defoliere să-i vadă pe cei ascunși și acoperiți de vegetație.

De parcă napalmul nu ar fi fost suficient, a urmat pulverizarea Agentului Orange peste plante și copaci, denumit astfel după culoarea butoaielor. Acesta făcea ca viața pădurilor, plantelor, orezăriilor să înceteze, totul se usca... Substanța conținea și dioxină, extrem de dăunătoare sănătății. Guvernul Vietnamului, după război, a evaluat efectele Agentului Orange, constatând că aproximativ 4,8 milioane de oameni au fost expuși substanței care a produs moartea a 400 000 oameni și tot din această cauză s-au născut 500 000 copii cu malformații. În afară de Agent Orange, în delta fluviului Mekong Armata Americană mai folosea și Agent White și Blue până în 1973. Erbicidele au fost pulverizate de Forțele Aeriene ale SUA folosind indicativul de apel „Hades”.

La o expoziție de fotografii, picturi de cum au văzut copiii vietnamezi Agentul Orange.

• 5 august 1964, incidentul din golful Tonkin.

S-a spus că au fost două atacuri nord-vietnameze asupra distrugătoarelor americane din golful Tonkin, în 2 și 4 august august 1964. Din acest motiv, în 5 august 1964, SUA au bombardat Vietnamul de Nord, fără a declara război.

Documente clasificate au arătat în anul 2005 că niciodată vietnamezii nu au atacat distrugătoare americane.

Între 2 martie 1965 și 1 noiembrie 1968, timp de peste 3 ani, prin operațiunea "Rolling Thunder",

Vietnamul de Nord a fost atacat cu un milion de tone de rachete și bombe de către SUA și Forțele aeriene din Vietnamul de Sud. În același timp se bombardau și celelalte două state, Laosul și Cambodgia, pentru că prin ele se făcea aprovizionarea Nordului, a Viet Cong-ului. Prin Operațiunea Rolling Thunder se dorea ridicarea moralului trupelor vietnameze din Sud, înfricoșarea comuniștilor și a Viet Cong din Vietnamul de Nord, distrugerea bazelor industriale și apărarea antiaeriană din Nord. Începând cu ofensiva Tet din 30 ianuarie 1968, armata Vietnamului de Nord a început să se facă simțită.

• 30 ianuarie 1968 - Ofensiva de Tet.

Anul Nou Vietnamez, în 30 ianuarie 1968, a însemnat atacul a mai multor orașe din Sud de către Armata Nord-Vietnameză. Chiar dacă aceste atacuri nu au convins pe mulți vietnamezi din Sud, în mod sigur au convins pe mulți americani că victoria lor este departe sau nu va fi vreodată.

• 16 martie 1968 - Masacrul de la Mỹ Lai.

O tragedie pentru Vietnam, când militarii americani au măcelărit în satul My Lai 500 de civili, în mare majoritate bebeluși, copii, femei și bătrâni.

O companie de soldați americani a intrat în satul Mỹ Lai, din Vietnamul de Sud, cu ordin de a căuta gherile Viet Cong și de a le distruge. În sat nu erau decât civili neînarmați, mai ales femei, copii și bătrâni. A urmat un masacru: soldații au ucis sute de săteni, au violat femei și fete, au ars case și animale, s-au găsit sute de trupuri mutilate.

Masacrul din Mỹ Lai a fost un secret, multa vreme.

Masacrul a durat câteva ore, până când un pilot de elicopter a intervenit și a oprit uciderea. Masacrul din Mỹ Lai nu a fost un incident izolat. Armata SUA a folosit deseori violența, tortura, mutilarea, teroarea, chiar dacă nu li se cerea asta.

Masacrul a fost acoperit de armata americană aproape un an întreg. Un fost soldat, Ron Ridenhour, a expus-o publicului. Descriind masacrul, acest soldat a scris câteva scrisori către Guvern, a anunțat și câțiva jurnaliști. Astfel, s-a deschis o anchetă care a dus la procesul locotenentului William Calley, liderul plutonului care a comis masacrul. Calley a fost singurul soldat condamnat la închisoare pe viață, dar ulterior a fost grațiat de președintele Nixon. Pentru unii, Calley era un țap ispășitor, pentru alții, el era un criminal de război. Procesul acestui masacru a dezvăluit și încercarea de mușamalizare, dar și complicitatea ofițerilor de rang superior.

Masacrul de la Mỹ Lai a avut un impact puternic asupra opiniei publice americane și asupra mișcării anti-război, s-au văzut încă odată brutalitatea și absurditatea războiului. Masacrul din Mỹ Lai a devenit un simbol al nedreptății acestui război. Masacrul din Mỹ Lai este o lecție de istorie pe care nu ar trebui să o uite nimeni, niciodată.

• Între 1969-1972, a fost încă o perioadă grea pentru vietnamezi, așa zisa "vietnamizare", politica lui Nixon care însemna întărirea armatei sud-vietnameze.

Președintele Nixon dorea să întărească Sudul, astfel ca el singur să ducă acest război. Cu toate că erau ofițeri sud-vietnamezi instruiți în SUA cu mulți ani înainte de izbucnirea războiului, totuși se spune că ei erau neputincioși, nu prea știau ce trebuie să facă.

• Ofensiva de Paști din 1972, o invazie masivă a Vietnamului de Sud a fost un act al ”vietnamizării” impuse de Nixon. Însă lupta a fost un eșec, iar moartea multor soldați sud-vietnamezi a arătat că Vietnamul de Sud nu va supraviețui.
• Demonstrațiile pacifiste din SUA s-au înmulțit. A urmat Acordul de Pace de la Paris din 1972. Demisia lui Nixon.
• August 1972, retragerea trupelor terestre americane. SUA au început să reducă drastic sprijinul trupelor din Vietnamul de Sud.
• Între anii 1973-1975, președintele Gerald Ford a ordonat retragerea americanilor.

În anul 1973, Kissinger și Le Duc Tho primesc amândoi Premiul Nobel pentru Pace, ca mediatori pentru pace în conflictul SUA–Vietnam. Deși laureat al premiului Nobel pe care l-a acceptat, Kissinger a fost și aspru criticat pentru că a aprobat bombardarea Cambodgiei când au murit 100.000 de civili. Negociatorul vietnamez Le Duc Tho a refuzat premiul Nobel, spunând că o pace adevărată nu există, întrucât Acordul de la Paris nu este respectat și războiul a continuat.

• Explozia prețului petrolului din octombrie 1973 a fost de ajutor pentru Viet cong.

Au fost confruntări în ianuarie 1974, când au murit mulți soldați din Vietnamul de Sud, iar luptele au încetat un timp. Atunci președintele Thiệu al Vietnamului de Sud a anunțat în 4 ianuarie 1974 că războiul a reînceput. Așadar Acordul de Pace de la Paris nu mai este în vigoare. Au fost peste 25.000 de pierderi de partea sud-vietnameză în timpul perioadei de încetare a focului.

• După 9 august 1974, când Gerald Ford a scăzut ajutorul financiar pentru Vietnamul de Sud, de la 1 miliard dolari pe an la 700 milioane dolari.

Interesant este ce spun mulți istorici străini și anume: deși Vietnamul de Sud avea de trei ori mai multă artilerie, de două ori mai multe tancuri și mașini blindate, 1400 de avioane și o superioritate numerică de doi la unu în trupe față de comuniști, totuși Vietnamul de Sud a fost înfrânt. Desigur au contribuit la înfrângerea Sudului creșterea prețului petrolului, haosul creat în Vietnamul de Sud din cauza retragerii ajutorului american, și pentru că Vietnamul de Nord a primit ajutor din partea Rusiei și Chinei, dar și buna organizare a Vietnamului de Nord. Poate!

Dar, mulți afirmă foarte categoric că la înfrângerea Vietnamului de Sud a fost vorba de determinarea vietnamezilor din Nord. Acesta este esențial!

Determinarea vietnamezilor: ”A câștiga nu este totul, este singurul lucru”!

• La 25 martie 1975, după o luptă de trei zile, Hue a căzut.

Odată cu prăbușirea rezistenței în Hue, nord-vietnamezii au început să bombardeze cu rachete orașul Da Nang și aeroportul de aici. La 30 martie, 100.000 de militari din Sud, fără lideri, s-au predat.

• Ofensiva nord-vietnameză finală. Două săptămâni au fost bătălii sângeroase, timp în care armata sud-vietnameză a făcut ultima încercare de a bloca avansarea nord-vietnameză, dar nu a reușit.
• 8 aprilie 1975. Elicopterul pilotului Nguyen Thanh Trung a bombardat Palatul Independenței. Atacul cu patru bombe a provocat pagube minore, dar fiindcă era vorba de reședința prezidențială a fost un act de curaj și a constituit o lovitură majoră pentru moralul sud-vietnamezilor.

Fotografie cu elicopterul lui Trung – azi, elicopterul stă pe terasa superioară a Muzeului Independenței.

Plângând, președintele Thieu a demisionat în 21 aprilie 1975, declarând că Statele Unite au trădat Vietnamul de Sud.

• La 23 aprilie 1975, într-un discurs televizat, presedintele Gerald Ford a declarat sfârșitul războiului din Vietnam și sistarea tuturor ajutoarelor SUA. 
• La 27 aprilie 1975, 100.000 de militari nord-vietnamezi au înconjurat Saigonul, după care a urmat căderea Saigonului. 
• 29 aprilie 1975 - Frequent Wind.

Operațiunea Frequent Wind însemna evacuarea americanilor, a cetățenilor străini, a oficialilor sud-vietnamezi și a cetățenilor asociați cu americanii din oraș. Elicopterele Marinei SUA au evacuat circa 7000 de persoane din Saigon. Diplomații americani au fost salvați, iar vietnamezii angajați în ambasadă de către americani erau lăsați în voia sorții.

• La 30 aprilie 1975, trupele Nordului au înfrânt toate rezistențele și au capturat rapid clădirile și instalațiile-cheie.
• În 2 iulie 1976, prin reunificarea Vietnamului de Sud cu Vietnamul de Nord a fost creată Republica Socialistă Vietnam, deși ei erau uniți din 30 aprilie 1975.

Orașul Saigon a fost redenumit Ho Chi Minh, în semn de respect față de fostul președinte al Vietnamului de Nord.

Cu toată unificarea Vietnamului, armata vietnameză va mai lupta în Cambodgia. Vietnamezii au fost cei care au pus capăt regimului de teroare al khmerilor roșii care a provocat peste un milion de victime în rândul populației cambodgiene. Trupele vietnameze au rămas în Cambodgia până la sfârșitul anilor ‘80

• Ho Chi Minh (19 mai 1890 – 2 septembrie 1969). Nu se poate vorbi despre eliberarea și unificarea Vietnamului fără a vorbi de Ho Chi Minh. El a fost cu adevărat un Mare Conducător chiar dacă unii îl văd dictator, comunist, etc.

Am spus-o între prieteni, dar acum scriu și aici, o părere personală în care cred cu adevărat și anume că Ho Chi Minh, indiferent de regimul politic, ar fi venerat absolut la fel. Rolul lui a fost uriaș, indiferent de percepția oricărui regim politic.

Nu contează ideologia atunci când țara nu mai este împărțită, iar poporul tău este liber și-și construiește singur viața! Ho Chi Minh a reușit asta!

El și-a iubit țara cu adevărat, a luptat pentru ca Vietnam să fie o țară liberă. Poporul a simțit asta. Ho Chi Minh a făcut din țara Vietnam ceea ce este astăzi, o țară liberă!

Ho Chi Minh provenea dintr-o familie de intelectuali (tatăl său, profesor, a fost la un moment dat, pe timpul francezilor și magistrat imperial), fusese crescut de tată în doctrina confucianistă, așa că din copilărie învățase chineza. De asemenea cunoștea la perfecție limbile, franceza, engleza, rusa, mandarina. Se spune că nu avea nevoie de traducător în nici o țară străină, pe unde a mers, Franța, SUA, Rusia, China.

Rămân la părerea multora care spun că nu poate fi numit dictator o persoană care a dus o viață austeră, se îmbrăca simplu, ca orice vietnamez, fără lux, fără să strângă averi. El a trăit întreaga viață într-o casă modestă, înconjurat de cărți și de unde nu lipsea mașina de scris. Iată o scenă unică: într-un muzeu unde era prezentată camera de lucru a unchiului Ho și unde ne impresionează simplitatea: pe un umeraș era un costum de-al conducătorului care era ca al oricărui vietnamez, simplu, chiar sărăcăcios, un pat, multe cărți... și... și... în acea cameră se auzeau bătăile specifice unei mașini de scris de pe masa de lucru... ca și cum unchiul Ho scria chiar atunci... Am zâmbit cu simpatie la ideea minunată pe care au avut-o cei din Muzeu ca să dea viață camerei marelui conducător prin bătăile mașinii de scris care se auzeau, iar din când în când clapele cu literele mașinii de scris se mișcau ca și cum... încă mai scria ceva... Remarcabil!

Întotdeauna când scriu despre Ho Chi Minh nu pot să nu-mi amintesc cele două regrete pe care le-a avut și le-a lăsat ca un fel de testament tinerilor vietnamezi.

Aș spune că acest ”testament” ar putea fi valabil pentru oricare tânăr și nu numai pentru tinerii vietnamezi:

- ”Să aveți o familie!”

- ”Renunțați la țigară!”

Ho Chi Minh a fumat imens, toată viața. În sute de fotografii el apare cu țigara în mână. Le spunea tuturor tinerilor pe care îi întâlnea să-și întemeieze o familie și să NU fumeze. La 2 septembrie 1969, Ho Și Min, președintele Vietnamului de Nord, a murit, la vârsta de 79 de ani, în funcție urmându-i Lê Duẩn. Chiar dacă nu a trăit să-și vadă țara eliberată, tot poporul recunoaște că Vietnam este o țară liberă numai datorită lui Ho Chi Minh.

Un jurnalist australian, Denis Warner, corespondent al războiului din Vietnam care era un susținător al războiului și totuși a scris că nord-vietnamezii care au eliberat Saigonul din mâinle americanilor parcă, parcă toți acei soldați erau conduși de cineva care nu era acolo. Ei luptau și cântau ”Încă mărșăluiești cu noi, unchiule Ho” – melodie vietnameză.

Franța, cultura franceză a fost pentru Ho Chi Minh prima legătură cu străinătatea. De aceea el spunea: ”Franța voia independența, de ce să o refuzăm Vietnamului?” El vorbea despre prioritatea națiunii și apoi despre libertatea individului. Spunea: ”Mai întâi patriotismul și după aceea comunismul”.

Românul Lucrețiu Pătrășcanu afirma la Cluj, în anul 1946, atât de frumos: „sunt comunist pentru că sunt român“, cuvinte pe care Gheorghiu-Dej, răstălmăcindu-le i-au adus moartea lui Pătrășcanu. Și întoarse pe dos sunt cuvinte extraordinare: „mai întâi sunt român, și apoi comunist“. În Vietnam, cuvinte asemănătoare, i-au adus lui Ho Chi Minh respectul, aprecierea, așa cum le merita.

”Reușita unui om este dacă se adaptează la realitate, dar nu se reneagă. Eu sunt același care am fost dintotdeauna, un patriot” – Ho Chi Minh.

Ho Chi Minh nu a proclamat niciodată dictatura proletariatului, el a vorbit mereu de o republică democratică. El a fost comunist în maniera lui. La Paris, la o întrunire, în anul 1946, este întrebat de un jurnalist de dreapta dacă este comunist. Atunci, Ho Chi Minh s-a ridicat de la prezidiu, a scos toate florile din vaza de flori de pe masă și apoi le-a împărțit tuturor, în primul rând femeilor, spunând: ”în acest fel sunt eu comunist!”

David Halberstam, eseist american, jurnalist la The New York Times, trimis în Vietnam în timpul ocupației SUA spunea despre Ho Chi Minh: ”... este una dintre personalitățile cele mai stranii ale epocii noastre, el are puțin din Gandhi, puțin din Lenin, dar este în întregime vietnamez!”

Consecințele războiului din Vietnam

Ziariști și fotografi din întreaga lume au murit în acest război

Consecințele războiului din Vietnam pentru SUA:

1. Din anul 1973, s-a renunțat la serviciul militar obligatoriu.

2. Cheltuielile SUA privind Războiul din Vietnam se estimează între 140-180 miliarde de dolari. Ca să se vadă cât de mult au cheltuit SUA în acest război, prin comparație, se arată că în Programul Apollo pentru trimiterea omului pe lună cheltuielile au fost în jur de 20 miliarde de dolari.

3. Peste 3 milioane de americani au servit în Războiul din Vietnam dintre care 1,5 milioane au fost implicați activ în lupte. Până la sfârșitul războiului, pierderile americane s-au ridicat la 58.220 de soldați, peste 150.000 au fost răniți și cel puțin 21.000 au suferit dizabilități permanente.

4. Aproximativ 830.000 veterani americani au suferit de sindromul de stres posttraumatic. Aproximativ 125.000 americani au evitat înrolarea fugind în Canada, iar 50.000 americani aflați în serviciu militar au dezertat. Președintele Jimmy Carter în anul 1977 le-a garantat iertare necondiționată. (text din Internet).

Consecințele războiului din Vietnam pentru Vietnam:

Vietnamul a primit de trei ori și jumătate mai mult tonaj de bombe decât tot ce s-a dat în întreg Cel De-Al Doilea Război Mondial! În datele statistice internaționale ale războiului, asta DA, lecție de istorie! Aproape că este de necrezut.

1. Consecințele imediate și ulterioare ale folosirii a milioane de galoane (1 galon= 4 litri) de erbicide, defolianți, napalm și cel mai distrugător Agentul Orange folosit timp de 10 ani, între 1961-1971. Agentul Orange conține dioxină extrem de toxică care atacă direct structura genetică. Agentul Orange a provocat sute de mii de morți și milioane de oameni îmbolnăviți în Vietnam. Chiar și astăzi, în a patra generație după încheierea războiului, în Vietnam se mai nasc în fiecare an copii cu malformații și boli grave.

2. În Vietnam, acest război a făcut 5 milioane de morți, dintre care 4 milioane de civili și 1 milion de soldați. Acesta a fost un război, care a depășit prin numărul de victime – militari si civili – multe alte războaie si o adevărată exterminare parțială, deoarece pentru fiecare soldat american mort, 100 de vietnamezi au fost uciși, dintre care 80% erau civili. Se spune că a fost Apocalipsa pentru vietnamezi! De reținut de asemenea că au murit circa 1,5 milioane de exilați, sute de mii au murit pe mare, de sete sau boli, în naufragii sau pirați. Apoi mai sunt și victimele, în timp de „pace”, din cauza bombelor neexplodate în timpul bombardamentelor și care încă sunt în pământul țării. Se spune că mai sunt încă mine neexplodate pe mii de hectare. Acestea deja au provocat deja peste 100.000 de victime (42.000 de decese).

3. Prezența la nivel național a milioane de persoane cu dizabilități, victime ale minelor și bombelor neexplodate în timpul războiului sau au fost expuse la agentul chimic toxic agent portocaliu/dioxină.

4. În perioada 2010 – 2020, întreaga țară a efectuat amplasarea și defrișarea a 485.000 ha cu un buget de 10.417 miliarde VND (417 milioane €) de la bugetul de stat și 95,5 milioane USD proveniți din ajutorul extern. În general, în perioada 2010 – 2020, suprafața de teren defrișată a atins aproape 500.000 de hectare; Vietnamul a reușit să întocmească o hartă geografică națională a zonelor de risc; țara a organizat și sesiuni de educare a riscului pentru peste 3 milioane de rezidenți și liceeni.(text din Internet)

[Paranteza promisă despre regii Hùng, cea mai importantă legendă păstrată și astăzi. Una dintre legendele cu o semnificație deosebită pentru istoria Vietnamului. Legenda regilor Hung spune că aceștia au condus Vietnamul din 2879 î.Hr. până în 258 î.Hr. și sunt considerați fondatorii națiunii. Cu ocazia Festivalului Templului Hung Kings, an de an, agențiile și organizațiile vietnameze VAGD, din toate țările lumii sărbătoresc, „Vietnam Ziua Globală Ancestrală”. Evenimentul anual își propune să conecteze și să implice prieteni vietnamezi și internaționali de peste tot din lume în activități de conservare a patrimoniului cultural imaterial vietnamez și de a consolida solidaritatea națională. Din anul 2015, Proiectul VAGD și-a propus trei obiective: 1. Să păstreze și să răspândească Ritul de cult al Patrimoniului Cultural Imaterial al Regilor Hung în străinătate, 2. Să organizeze discuții, seminarii și ateliere de lucru pentru a conecta și promova schimbul intercultural între vietnamezi și alte culturi din lume, 3. Să construiască o strategie de răspândire și popularizare a valorilor culturale (spirituale) vietnameze în viața vietnamezilor de peste tot, a țărilor gazdă și a prietenilor internaționali]

Bibliografie pentru acest articol:

- Nguyen KHAC VIEN(1913-1997) – ”VIETNAM une longue histoire”, 2014 – 370 pag., Ediția a 9-a (prima ediție a fost în anul 1976). Cartea din limba vietnameză a fost tradusă în franceză, engleză, italiană, rusă, spaniolă, germană. Autorul, istoric, psiholog, sociolog a obținut Marele premiu al Francofoniei Academiei franceze și Premiul de Stat din Vietnam. Ar fi bine să fie tradusă și în limba română. (eu mă încumet dacă vreo Editură din România ar fi de acord)

- Ha Van Thu – Tran Hong Duc, ”Chronologie de l’histoire du Vietnam”. De la tradition orale a nos jours, Editionss The Gioi, Hanoi, 2012 – 196 pagini. (și această Istorie pe scurt ar fi bine de tradus în limba română)

- Vu Ky – secretarul personal al marelui Ho, ”Quand Ho Chi Minh redigeait son testament. Memoires” – ”Avant tout s’occuper des hommes!”- 1989, 107 pag.

- Reviste precum ”Etudes vietnamiennes”, ”Courrier du Vietnam” (și mai vechi și mai noi)

Câteva filme impresionante și foarte corecte despre Vietnam, creații ale străinilor și nu ale vietnamezilor:

1. "Indochine" (1992) – France, de Régis Wargnier cu Catherine Deneuve.

Se spune că este cel mai bun film artistic informativ despre Vietnam din perioada coloniștilor francezi. Catherine Deneuve a câștigat o nominalizare la Oscar și câștigătoare a unui premiu Oscar (cel mai bun film străin, 1992). ”Este o epopee a dragostei și a războiului, exactă din punct de vedere istoric, sfâșietoare din punct de vedere emoțional”.

2. The Vietnam War –12 episoade (cred) – un documentar excelent, o istorie vie a războiului SUA - Vietnam. Filmul nu are traducere în limba română. Mare păcat!

3. ”DA 5 BLOODS” (2020), un film trist, dar veridic – câțiva veterani americani revin în Vietnam pe locurile din timpul războiului.

4. ”A Tourist's Guide to Love” (2023) - ”Ghid turistic pentru dragoste”.

Alături de eroina principală – actrița Rachael Leigh Cook suntem plimbați printr-un Vietnam cu locuri superbe și oameni minunați.

Pace!

”Noi (copiii) avem nevoie de cer senin”!

Afiș la intrarea unuia dintre muzeele cu ororile războaielor din Vietnam

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp