Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Hanoi, orașul meu de suflet. Impresii de călătorie din Vietnam, o țară fascinantă

Vietnam1

Hanoi și împrejurimile sale. Orașul Hanoi este în partea cea mai de Nord a Vietnamului și totul este splendid. Am întâlnit și zeci de români veniți aici în excursii organizate și absolut toți au rămas încântați de ce au văzut în Vietnam, fie că este în nord, mijlocul țării sau în sud. Țara este una!

Atunci când ajungi într-o țară exotică, așa cum este și Vietnam, întotdeauna te gândești la locuri pitorești, cu palmieri, mangrove, cocotieri, cascade sau locuri noi, sălbatice pe care vrei să le descoperi, te și vezi pe plajele întinse, cu nisipuri fine unde să-ți bei sub un soare arzător sucul de cocos... Ei bine, da, și Vietnam are asemenea locuri de care te îndrăgostești și-ți propui să revii.

Însă, se spune că atunci când vorbești de Vietnam trebuie să te gândești la el comparându-l cu floarea de Lotus (floarea națională a țării) care trebuie să se ridice deasupra noroiului pentru a înflori.

Așa înflorește și Vietnamul prin orașele sale. Și mie, dintotdeauna mi-au plăcut orașele. Poate, fiindcă am trăit o viață la oraș. Iubesc și satele, locurile mai sălbatice, dar, doar, așa, ca-ntr-o vizită scurtă, să văd și să plec.

Orașele Vietnamului sunt o combinație între nou și vechi care se observă peste tot, dar, poate de aceea și plac. În afara motocicletelor care constituie un specific pentru orașele din Vietnam, cred că orașele acestei țări sunt unite și prin multitudinea florilor. Aranjamentele florale, nelipsite, peste tot și nu numai în centru sau prin cartiere rezidențiale, ci peste tot și la toate categoriile de cetățeni, ele fac legătura intrinsecă dintre orașe.

O paletă largă de culori a grădinilor întregi de flori m-a impresionat tot timpul pentru că țara prin ea însăși are multă verdeață și a găsi la tot pasul și flori cultivate, interesul oamenilor pentru a cumpăra flori permanent, cu vreo ocazie, dar și fără nici o ocazie, asta mi se pare fenomenal. Dacă, până la urmă, abundența florilor în orașe se mai înțelege, să cumperi flori trăind la sat și să le schimbi de câte ori se ofilesc mi se pare deosebit. Se cumpără flori de la mic la mare, de la cei mai simpli la cei mai școliți, în toate cartierele, centrale sau mărginașe...

Țara arată peste tot la fel. Nu este mai modern sau mai dezvoltat sudul față de nord. centrul față de capitală. E concepția că prin sud au trecut americanii și atunci orașele sunt mai moderne, chiar cosmopolite. Nu mi se pare că au impus ceva americanii, poate doar că sunt prin sud mai multe furturi, mai multe șmecherii. Încă sunt păreri de la distanță, pe auzite, presupuneri. Am străbătut țara de la nord la sud și nu am văzut nicio deosebire între localități. Orașele și satele arată peste tot la fel. Chiar mult mai curate în nord. De asemenea, am observat că prin orașele mai mici, chiar sate mai mari se respectă stopurile și trecerile de pietoni, de exemplu. Oare, asta nu înseamnă că modernul a prins mai rapid? Influența francezilor și datorită ocupației îndelungate, e adevărat, se simte mai mult. Ei au construit ceva, au lăsat ceva în urma lor. Chiar și în vocabular – voi scrie și despre aceasta în amănunt – dar sigur la o primă vedere, amprenta francezilor se vede mai ales în construcții, în arta culinară, în anumite obiceiuri. Până și denumirile unor cafenele sau magazine, hoteluri sunt botezate cu nume franceze. Nu mi se pare nimic american, nici măcar în afaceri, gândindu-mă că spiritul asiatic este, oricum, destul de negustoresc. Iar politețea și ceaiul care ți se servește gratis în orice berărie, cafenea, restaurant în care intri, asta mai mult în sud decât în nord ține de politețea vietnamezului, poate, chiar de spiritul lui de afacerist pentru a te cuceri din prima.

Orașele din nord precum Hanoi, Dien Bien Phu, Hoa Binh, Hai Phong, Ninh Binh, Mai Chau, Ha Long, etc. sunt minunate. Fără deosebire față de cele din sud. Țara chiar este una! Absolut la fel.

Hanoi – orașul meu de suflet

Capitala țării și al doilea oraș după numărul populației, peste 7.000.000 de locuitori este vechi de o mie de ani. În anul 2010 a sărbătorit o mie de ani de la înființare. Nu m-am plictisit niciun moment aici și zilnic descopeream ceva nou. Constat și după câțiva ani trăiți în Hanoi că mi-au rămas multe nevăzute. Cultura vietnameză s-a impus prin noile construcții, prin parcurile tradițional-istorice-asiatice, prin pagodele care concurează muzeele, prin magazinele artizanale cu creații vietnameze deosebite, de la genți, portmonee, mici tablouri de mătase, cu imprimeuri lucrate manual cu fir de mătase, până la fețe de masă sau așternuturi întregi, frumos brodate că nu știi pe care să le alegi... totul spre satisfacția vânzătorilor, dar și pentru entuziasmul turiștilor. Aici vânzătorii sunt maeștri artizanali și chiar în fața ta îți creează, dacă vrei, un suvenir dorit, așa cum ai văzut sau ai auzit că se poate realiza miniatural, fie un vietnamez pe bicicletă sau o clădire tipic vietnameză plină cu flori, sau un simplu coș cu flori, totul creat rapid și frumos din bețișoare de bambus. Deosebit! Apoi, muzeele, multe și atât de bine întreținute, iar mai nou a apărut și metroul... de la sfărșitul anului 2021 și cu prima linie de metrou aerian.


Cât despre cafenele... Oh, cafenelele Vietnamului, și nu numai din Hanoi... acestea vor face subiectul unui alt material bogat.

Am vizitat muzeele din Hanoi - Vietnam de câte 2-3 ori. Am fotografii, cu siguranță, mii de fotografii: Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie militară - ce istorie! Muzeul de Etnografie - splendid! - Muzeul femeii - extraordinar! etc.

Muzeele hanoiene au pe lângă pliantele care se dau gratis tot felul de facilități pentru străini. Poți închiria, la un preț bun un ghid audio, în orice limbă dorești care te plimbă cu ușurință prin toate camerele muzeului. De asemenea există o sală, de obicei, în prima încăpere din muzeu, în care se văd pe un ecran imagini cu muzeul, istoria lui sau despre istoria țării în legătură cu muzeul respectiv. Sau, poți și să-ți alegi o temă și ca la TV, apeși pe telecomandă și ai o emisiune înregistrată. Totul foarte bine organizat.

Consider că muzeele de istorie, de arme sau de război sunt importante pentru Vietnam, ele reflectând corect evenimentele mai ales că toate prezintă documente străine, fotografii ale unor corespondenți din Occident de la fața locului. Vreau să spun că nu sunt date prezentate doar de vietnamezi. Fără să renunț la ideea de prezentare și a istoriei Vietnamului, totuși de data aceasta, doresc să scriu despre unele muzee mai puțin cunoscute sau vizitate, muzee care mi s-au părut că au ceva deosebit.

Muzeul femeii vietnameze ne prezintă femeia în ipostaze caracteristice: - femeia vietnameză în familie, cu naștere, botez, credință, educație - familia tradițională, căsătorie, moarte, - femeia vietnameză în istorie cu participarea ei alături de bărbat în lupte pentru apărarea patriei, - femeia modernă implicată în tot felul de activități, cu îndeplinirea perfectă a rolului de soție și mamă. Vietnamezii spun că atunci când vorbim despre femei, trebuie să ne gândim la putere de muncă, curaj, răbdare, inteligență, rezistență, gingășie, loialitate, frumusețe, iar în ultimii ani prezentând și dorința ei de afirmare în toate domeniile. De admirat o asemenea concepție. Numai așa vom înțelege femeia vietnameză. Mi s-a întipărit în minte tipul femeii vietnameze care atunci când a fost nevoie a sacrificat totul pentru țară. Numai printr-un singur exemplu, NGUYEN THI THU (1904-2010), mama eroină, căreia i-au murit cei 9 copii, nurori, gineri, nepoți în lupta împotriva Franței și SUA. Bustul ei a fost depus la Muzeul Războiului și pentru că ea însăși și-a împins copiii la luptă, ea a dorit ca ei să se sacrifice pentru PATRIE! Teribil sacrificiu! Sacrificiul total, desăvârșit al femeii vietnameze din timpul războaielor țării.

Mama eroină NGUYEN THI THU (1904-2010)

Muzeul etnografic.

- parcă ar fi o carpetă românească.

Muzeul are o clădire în care ni se prezintă Vietnamul cu cele 54 de popoare si o populație de aproape o sută de milioane, legăturile cultural-istorice, viața materială și spirituală a poporului, tradiții, moravuri, artă populară, mod de viață, etc.

Costume naționale ale unor minorități din Vietnam.

Ceea ce m-a impresionat aici a fost și ce am aflat despre elefanți – animale iubite de vietnamezi. Elefanții își cunosc stăpânii, nu pot fi atinși/mângâiați de altcineva. Când se simt bolnavi își caută singuri plantele care îi fac sănătoși, iar în excrementele lor ies grăunțele plantelor care pot fi cultivate și astfel se află despre ce plante este vorba.

Pornind de la ideea de diversitate prin cultură, într-o altă clădire sunt prezentate tot ce este mai interesant și frumos și reprezentativ din cultura și spiritualitatea tuturor popoarelor țărilor de Asia.

Aici mie mi-au plăcut cel mai mult exponatele din China. Cum mă duceam la o vitrină, imediat realizam că este ceva deosebit și numai China putea să arate așa ceva...

Aici există o încăpere dedicată și țărilor lumii. România nu este reprezentată. Oare, de ce?!  Am regretat. Aveam cu ce să ne lăudăm. Mă gândesc la cât de bine ar fi arătat aici un colțișor românesc, în încăperea atribuită țărilor lumii, cu câteva obiecte, tablouri, cusături de-ale noastre, costume populare românești din câteva regiuni ale României, ie românească ar fi fost la concurență cu bluzele specific vietnameze... Cred că dacă ar fi și România prezentă aici, ar fi sigur o senzație mare pentru oricare privitor, pentru toți turiștii vietnamezi sau străini de Vietnam.

A fost o colaborare între unele personalități din Vietnam și unele personalități culturale din toate țările lumii. De la noi nu a fost nimeni?

Exponate din curtea Muzeului etnografic:

Imagini cu activitățile oamenilor, apoi parcă apare un ”gânditor” și o casă specific vietnameză. Înăuntru este foarte răcoare.

În curtea muzeului, în anumite ore din zi – cam de 5-6 ori într-o zi –, are loc și un spectacol de păpuși pe apă. Cred că sunt povestioare cu specific național. Este o tradiție în realizarea de spectacole de teatru cu păpuși pe apă. Nu este singurul loc unde au loc asemenea spectacole. În Hanoi am văzut Teatrul de păpuși pe apă, și în alte orașe sunt asemenea teatre.

Personal, nu plac acest gen de spectacol. Este ca un teatru de păpuși, dar pe apă. Îmi dau seama că este ceva deosebit, probabil și greu de realizat, o adevărată artă. Am observat că nu numai pe copii îi atrage, sunt spectacole gustate și de cei mari, și străinii se amuză copios.

Teatrul din interiorul Muzeului Etnografic și o păpușă din spectacol

Muzeul de Artă – pictori necunoscuți. Am văzut tablouri superbe. Picturi care, poate, în alte țări și în alte timpuri i-ar face mari pictori pe unii dintre ei. Muzeul este aranjat pe ani, pe tipul de artă. Am văzut și câte un salon întreg dedicat unui pictor vietnamez. Probabil, cei mai cunoscuți au așa ceva. Din când în când au loc și expoziții de pictură din țări străine.

Mausoleul lui Ho Chi Minh, un loc de pelerinaj pentru mulți vietnamezi, aici se află mormântul fondatorului Vietnamului. Este o solemnitate respectată atât de vietnamezi, cât și de străini. Merită Unchiul Ho! Și aici este de spus mai mult, de aceea, voi reveni la un moment dat.

Templul Literaturii sau Colegiul National - Giam -,,Quoc Tu Giam” este un renumit monument de cultură care datează din anul 1070. Aici a funcționat prima Universitate în Vietnam. Erau primiți copiii de la palat, dar și elevi buni, din diverse pături sociale. Prin secolul 13, Universitatea a devenit Institutul de învățământ superior. Pe timpul ocupației franceze în Templul Literaturii a funcționat Școala Franceză din Extremul Orient.

Templului Literaturii este împărțit în cinci părți, pe un teren în formă de dreptunghi. A fost o restaurare în 1833. UNESCO împreună cu statul vietnamez au recondiționat templul, fiind un punct de atracție și nu numai pentru străini. Curtea templului este plină de lămâi, rodii, bambuși. Aici totul îți dă liniște, te îndreaptă spre meditație. Și dacă mai și citești ce scrie sau ți se spune de către Confucius că suntem cam trecători pe această lume, că la plecare din lumea aceasta nu luăm nimic cu noi, plecăm goi, cum am venit, te gândești că așa este. Din păcate, în 1-2 zile după vizita muzeului uiți și-ți continui viața ta așa cum a fost... Câtă asemănare și cu propovăduirile creștine. Eu fac mereu o legătură între vorbele înțelepte ale budiștilor și credința creștină. 

Vietnamezilor le place să fotografieze, dar și să se fotografieze în anumite locuri cu semnificație pentru viața lor. Iar Templul Literaturii sau alte locuri încărcate de istorie culturală sunt perfecte pentru fotografia de grup, la absolvirea unei facultăți.

Câteva imagini din Centrul vechi, cu magazine pentru străini, totul mai scump, dar dacă înveți, aici doar privești, notezi și un kilometru mai departe găsești același lucru și la jumătate de preț.

Fiecare etaj al acestei clădiri are bucătăria unei țări, vietnameză, thailandeză, coreeană, etc. Aici am băut prima cafea pe tărâm vietnamez.

Ultimele două fotografii sunt luate după două tablouri de mătase, cusute de mână, cu fir de mătase. Măiestrie desăvârșită. Câtă migală în prima fotografie mai ales cu fiecare părticică cusută cu fir galben sau roșiatic din mătase.

În multe locuri din oraș am zărit garduri, ziduri, pereți pictați, în general de tineri, de copii. Astfel, un gard ponosit arată foarte frumos, iar copiii au îndeletniciri care le dau satisfacție.

Mergând la pas pe străzile Hanoiului mi s-a întâmplat de multe ori să fac asocieri, comparații, legături cu țara mea, România sau cu personaje, imagini din filme, cărți… Așa am asociat această casă părăsită cu casa lui Miss Havisham - personajul din ”Marile Speranțe” – Dickens. Parcă, dacă aș fi trecut pragul aș fi zărit-o, pe Miss Havishan, Pip sau Estella… Oricum este o construcție măreață, sigur construcția francezilor.

În Vietnam există și viață de noapte. Club Hera?! Marcat luminos și pe trotuar ca să știe oamenii pe unde este intrarea în club... De ce este asociat numele de Hera, protectoarea căsniciei, a căminului, a femeilor măritate, cu un club de noapte chiar nu îmi dau seama. Dar la denumiri, am întâlnit multe curiozități pe la vietnamezi...

Președintele american a dorit să mănânce într-o berărie specific vietnameză, în Centrul vechi din Hanoi și nu într-un restaurant de lux. Se spune că cele mai faimoase feluri de mâncare din Vietnam vin dinspre Hanoi. Pe lângă supa phở - foarte, foarte bună este și felul numit bún chả - preferat de președintele american. Deși foarte bun acest grătar, eu cred că fostul președinte american nu a gustat chifteluțele românești ca să facă o comparație și diferență...

Numai aceste două fotografii cu președintele Obama sunt din Internet. Toate celelalte fotografii sunt din Albumul propriu.

Parcul cu Lacul Hoan Kiem (în vietnameză: Hồ Hoàn Kiếm) sau Lacul Spadei Întoarse (Hồ Gươm) cu Podul Roșu si Templul Ngoc Son este cel mai frumos, din Hanoi. El are și o legendă care s-a păstrat de sute de ani. Lê Lợi, un împărat vietnamez (1428–1433), în lupta sa împotriva chinezilor a primit o sabie de la un pescar care pescuia în acest lac. Zece ani mai târziu, după ce a reușit să-i alunge pe chinezi și să traverseze același lac, el este abordat de broasca țestoasă, care îi cere sabia în numele Regelui Dragon, strămoșul mitic al poporului viet. Lê Lợi înțelege atunci că sabia era un mandat al Cerului de a-i alunga pe chinezi din țară. Țestoasele sunt considerate animale sfinte în Vietnam.

Parcul Hoan Kiem 

Catedrala Saint Joseph din Hanoi – Vietnam este construită în anul 1886. Ea respectă arhitectura Catedralei pariziene.

În Vietnam sunt foarte puțini creștini, doar 2-3 milioane de vietnamezi din aproape o sută de milioane de locuitori cât are țara. Catedrala are în toate duminicile și la marile sărbători slujbe în cele trei limbi: vietnameză, franceză și engleză. Creștini sau nu, eu îi văd pe foarte mulți vietnamezi întocmai ca și pe adevărații creștini, cu milă, înțelegători, cu respect pentru copii, familie. Iar, legat de morții lor... Vietnamezii au un adevărat cult pentru morții familiei. NU există sărbătoare, nu neapărat religioasă, chiar și de țară, Anul Nou Vietnamez, Ziua Națională, Ziua profesorului, etc., motive ca să-și venereze morții. Ei consideră că morții lor sunt permanent alături de cei vii. Îi pomenesc, și-i amintesc mereu. Parcă și noi zicem cam așa?! Și noi ne rugăm la părinții noștri morți să ne păzească și să ne ocrotească... Ce spuneam mai sus de legături între credințe?! Cred că important este să ai o Credință! Așa si aici. Se aduc jertfe morților lor cu orice ocazie. Adică, pomenire, lumânări aprinse, mese cu bucate pe care le expun în curtea proprie, în pagode, în altarele pe care le au în propriile case, dar și în instituții, sedii de companii, chiar și pe stradă, într-un loc mai ferit se așază pe o măsuță lumânări, câteva bucate de dăruit. După ce se citesc, se roagă, se fac mătănii, se împarte totul. Se aleg mancărurile plăcute celui/celor mort/ți, prajituri, băutură, sucuri, apă, țigări (desigur pentru morții care fumau), fructe, flori, etc. Uneori am zărit și obiecte de îmbrăcat. De multe ori apare și o ceașcă cu cafea într-un asemenea altar propriu.

În interiorul Catedralei din Hanoi este această machetă a construcției Saint Josef.

O fotografie din anul 2019. La sărbătoarea de Paști, Letitia Hallyday a fost aici cu cele două fiice vietnameze. Murise ”Le Taulier”, Johnny Hallyday, cântărețul meu preferat și am vrut să-i spun. Letitia venise în Vietnam din dorința de a face câteva acte de binefacere în țara fetelor ei vietnameze. Am vorbit, am râs, s-a amuzat sincer cum de aici, într-un loc atât de îndepărtat de Europa, în Vietnam, să întâlnească o româncă care a vorbit atât de bine franțuzește... Iar mie mi-a apărut ca o persoană modestă care a vorbit frumos de români și România. Chiar știa câteva lucruri bune despre noi.

Sfintele sărbători de Paști – Biserica Catolică – Hanoi, Vietnam.

Lotte Center Hanoi, o clădire foarte înaltă din Hanoi, cu 65 de etaje, 272 m, construcție din 2014. Aceasta este cea de a doua cea mai înaltă clădire din Vietnam. Cea mai înaltă clădire a țării este în orașul Ho Chi Minh. 

În toate orașele din Vietnam sunt cartiere rezidențiale. Aici stau și cei de condiție medie, nu neapărat cei mai bogați.

Biblioteca Națională a Vietnamului este sigur un alt punct de atracție din Hanoi.

De la prima mea vizită aici, din anul 2009 mi-a atras atenția programul Bibliotecii Naționale de LUNI până DUMINICĂ inclusiv, între 8.00-20.00 Vietnam acordă o mare atenție învățământului, culturii, pregătirii fiecăruia. Biblioteca are multe săli de lectură. Sunt săli mari, cu zeci de locuri, unde cărțile stau în rafturi, chiar în sala de lectură, la îndemâna oricui, totul aranjat după Clasificarea Zecimală (sic!) afișată pe rafturi. Alături de indicele CZU este trecut și domeniul! Sunt și săli pentru studiu, cu locuri mai puține, cu fotolii, cu posibilitatea servirii unui ceai sau a unei cafele chiar în sala de lectură. Fiecare sală de lectură are 2-3 computere.

Separat există și o sală numai cu computere - aproximativ 35, nu știu dacă am numărat foarte bine... - dovada:

Într-una din sălile de lectură, poate sunt și în altele, dar eu am fotografiat numai într-una din săli: 2-3 xeroxuri unde oricine poate să-și copieze ce are nevoie (probabil nu cărți întregi, dar un articol, cateva pagini se pot face pe loc, fără bani)

De asemenea, normal, există o sală de lectură a țărilor din Asia: Thailanda, Laos, Cambodgia, etc., cu reviste și cărți despre acestea, iar în câteva vitrine sunt expuse obiecte specifice acestor țări.

Am dorit să găsesc autori români în cataloagele si depozitele Bibliotecii Nationale din Vietnam și am găsit. Subliniez că am dorit să aflu dacă tot ce găsesc în computer, cataloage există și în depozite pentru că dacă, ele, cărțile ar fi numai în cataloage și NU în depozite aceasta ar însemna că NU ar exista! Vă asigur că tot ce există în cataloage se poate servi.

Este scris direct pe fișa cărții din computer dacă există sau nu. Pe loc ți se spune dacă există cartea și poate fi servită sau nu.

Am găsit autori români traduși, fie în vietnameză, fie în engleză sau spaniolă (prin edituri din Cuba). Sunt toți, Eminescu, Caragiale, Zaharia Stancu, Mihail Sadoveanu, etc. De asemenea am găsit și cele două cărți atât de îndrăgite de mine, primul meu roman tradus din limba franceză, în anul 1981, ”Tânăra din Bai Sao” – Bui Duc Ai.

 Editura Univers, 1981, traducere din limba franceză de Vali și Theodor Constantinescu. Oare, a fost o premoniție? Se spune că în viață nimic nu este întâmplător! Și un volum Mihai Eminescu apărut în anul 2000, tradus de un vietnamez sub îndrumarea ex-ambasadorului român în Vietnam, Constantin Lupeanu.


Împrejurimile orașului Hanoi

Sunt atât de multe de văzut împrejurul orașului Hanoi încât nu știu ce să aleg. Amintesc numai de Satul de mătăsuri. Unic și atât de frumos. Este la marginea Hanoiului. Așa cum o arată piatra de temelie de la intrare în ”sat” realizezi că aici era un sat care azi face parte din capitala Hanoi. Găsim magazine cu vânzare, mărfuri frumos prezentate, fie că sunt pentru femei, copii sau bărbați. Mătăsuri, rochii, bluze, fuste, genți, mărgele - confecționate din mătase, fulare, cravate bărbătești, tot felul de genți-gentuțe - portmonee din mătase, multe, multe și de toate… prețuri mai mici față de magazinele centrale, iar dacă vrei să cumperi mai multe, se negociază și fiecare parte își zice că a câștigat... Mi s-a părut interesant că în acest Sat al mătăsurilor este chiar o mică fabrică, cu războaie de țesut mătasea. Sunt muncitoare care în fața vizitatorului arată cum apare mătasea în forma ei finală. Alături de războaiele de țesut erau expuse baloturi întregi de mătase proaspăt prelucrată. Creșterea viermilor de mătase este o practică în Vietnam. Așa cum vedeam pe câte o prispă a unei bunicuțe din satul părinților mei - Murgași, Dolj, așa am văzut acum, aici, viermii de mătase, întinși la soare, oblojiți, ocrotiți...

Desigur, vietnamezii au metodele lor, după mii de ani de prelucrare a mătăsurilor atât de frumoase.

Vietnamezii au excursii organizate pentru o zi sau 2-3 zile (depinde de distanță) prin provinciile de pe lângă Hanoi. Atât de profesionist organizate, cu ghizi care știu engleza, cu program respectat cu strictețe, microbuze comode, cu aer condiționat. O țintă este să poți ajunge în provincia Ninh Binh. Locuri minunate, cu plimbări de-a lungul râului, în bărci, conduse de obicei de femei. Se trece prin câteva peșteri sculptate de râu. Se servește o masă cu produse foarte bune, este și timp de odihnă.

A ajunge în Golful Ha Long este obligatoriu când vii în Vietnam. Dacă vezi și numai Ha Long este suficient ca să-ți ”încarci bateriile”, cum se spune. Ha Long, site al patrimoniului UNESCO din 1994, concurează cu Miami Beach, la fel de frumos, dar mult mai ieftin totul. Aici se organizează șederi mai lungi, cu dormit pe nave de croazieră, într-un lux de invidiat. Sigur și legat de golf circulă o grămadă de legende. Numele de Ha Long care înseamnă balaur descendent deja ne amintește cum zeii ar fi ajutat populația acestor locuri să scape de invadatori trimițând în ajutor câțiva dragoni care au rezolvat situația, scuipând nestemate, pietre din jad și smaralde care au transformat toate aceste insule în minunăția de golf de astăzi. Invadatorii s-au lovit de stâncile apărute și au pierdut lupta. Toată istoria reală a Vietnamului se împletește cu zeci de legende. Vietnamezii au legende minunate. Am dorit să le traduc din limba franceză, dar nu mi-am găsit editura... Poate, cine știe?! Golf pitoresc, Ha Long Bay are numeroase insule de calcar acoperite de copaci, aici se pot face scufundări, întreceri nautice la care participă mulți turiști străini, alpinism, dar și drumeții.

Celebrele stânci unite și legenda celor doi tineri îndrăgostiți transformați astfel pe vecie pentru că familiile lor nu le acceptau dragostea... Un fel de ”Romeo și Julieta”...

Sa Pa, alt oraș la Nord de Vietnam, a fost pe vremuri un loc izolat, unde autoritățile coloniale franceze au fondat un post militar și o misiune catolică în secolul al XX-lea.

Sa Pa se afla la 1500 de metri deasupra nivelului mării. Acum este o superbă stațiune turistică care impresionează prin multitudinea de hoteluri și clădiri în stil francez. Catedrala este minunată. Iar în fața catedralei sunt o mulțime de femei din minoritățile naționale, cu copiii lor, purtând costumele lor populare specifice, cu o multitudine de culori. Străinii cer să se fotografieze cu copiii, câteodată, unele mămici cer și o mică atenție pentru asta.

În același timp, aici, mamele își vând și produse specifice ramurii din care fac parte: bluze, fuste, evantaie, pălării, eșarfe, mănuși, etc.

Desigur, Sa Pa excelează și cu cafenelele ei. Pe timpul iernii, vietnamezii, buni negustori, au învățat rapid să facă vin roșu fiert cu scorțișoară pentru că, nu-i așa, atracția stațiunii pentru europeni este vinul roșu fiert...

Dacă vremea permite, din Sa Pa se ajunge pe cel mai înalt munte, Fransipan de 3143 metri.

Se urcă cu telecabina, iar drumul până în vârf deși este mare ca timp, totuși peisajul este încântător și ajungând la 3000 de metri te simți fericit. Aici, în luna decembrie, m-am bucurat de iarnă și chiar am exclamat: ”Uite că și Vietnam are iarnă!”

A fost numai zloată, am purtat cizme, am avut căciuli de iarnă, fulare și ne-am încălzit la foc cu lemne! Știu vietnamezii cum să-i facă pe străini să se simtă ca la ei acasă... Am băut vin fiert, cei mai tineri i-au și învățat pe unii vietnamezi dintr-un local cum să-l pregătească și mai ales cum să-l bea!

Două fotografii din cel mai înalt vârf, muntele Fansipan din Vietnam

Sa Pa – într-o cafenea cu foc cu lemne și un „pui” al unei minorități din Vietnam pe treptele din fața Bisericii Catolice.

Urmează partea a 2-a din episodul despre orașele Vietnamului.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

RetuRO

Sunt pline rețelele sociale cu postări ale oamenilor care descriu că simt furie, frustrare, neputință, când văd deșeuri în Lacul Roșu sau lacul cu nuferi din Ipoteștii lui Eminescu, în stațiuni montane sau pe litoral. Le vedem peste tot - pe stradă, pe marginea drumurilor naționale, în tren, din tren, pe lângă calea ferată, în grădinile blocurilor, în gropile de gunoi de la marginea satelor, pe albiile pârâurilor și râurilor, în păduri.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Ana Maria Bălan

În facultate, am avut o colegă mai mare pe care mereu am admirat-o: super deșteaptă, implicată, genul de persoană pe care ai dori-o în echipa ta de medici. Am revăzut-o în primul ei an de rezidențiat: epuizată, dezumanizată, cinică. (Foto: Ana Maria Bălan/ Facebook)

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Elevă de liceu la examen

Dar dacă sărăcirea noastră este ceva ce am putea accepta, atentatul asupra valorilor și moralei ar trebui să fie acea limită pe care să nu o acceptăm. (Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos)

Citește mai mult