Regizoarea Chris Simion-Mercurian lansează primul ei film: „Care dintre noi”. Filmul este despre speranță, optimism și lumină chiar și în suferință. Chris își dorește ca acest film să schimbe mentalități și prejudecăți, fiind inspirat din propria sa experiența legată de cancerul la sân pe care l-a învins.
„Care dintre noi” este despre iubire și putere, despre credință și speranță și, chiar dacă Chris Simion-Mercurian nu are niciun fel de experiență în regia de film, spune că este foarte mândră de acest prim proiect pe care l-a făcut și pe care îl putem vedea cu toții online.
Chris, ce ai făcut în toată această perioadă?
Numai prostii. Numai prostii fac.
Care este ultima prostie?
Ultima prostie este filmul „Care dintre noi”. Eu niciodată nu voi mai spune niciodată, să știi… că, dacă mi-ai fi spus acum 2 luni că voi face un film, ți-aș fi zis că glumești, că nu o să fac nimic! Ei, uite-mă în această situație acum când, după ce am montat ceea ce am filmat, nu a ieșit o piesă de teatru tv, așa cum mă gândeam că va fi, ci chiar un film.
De la ce a plecat totul?
De la o piesă de teatru, „Anatomie 2.0”, pe care am montat-o acum 2 ani la Undercloud, o piesă pe care am scris-o inspirată de experiența mea cu cancerul, pentru că m-am întrebat mereu cum pot eu să ajut și să le determin pe femei să-și schimbe atitudinea și perspectiva și să vadă boala în mod pozitiv, să nu o mai ia ca pe o nenorocire, ci ca pe un dar și să găsească sensul din experiența asta… Și am vorbit cu actorii care m-au însoțit în perioada bolii și cu care am lucrat, adică cu Maia Morgenstern, cu Marius Manole, cu Ilona Brezoianu, cu Carla Maria Teahă, dar și cu Alexandra Mercurian, fetița noastră de 12 ani, și am făcut atunci un spectacol lectură la care publicul a reacționat impecabil. Mi-am dat seama că piesa are mult umor și că, ceea ce am scris, a devenit un fel de comedie. Mi-am zis că trebuie să ducem proiectul mai departe și să facem un spectacol adevărat. Și exact când ne-am hotărât, a venit pandemia. Nu puteam să-l „mutăm” pe Zoom, fiindcă aș fi fost iprocrită, eu însămi fiind critică la adresa improvizațiile actorilor pe Zoom în perioada pandemiei și am decis să filmez altfel…
Și cum ai făcut?
Am închiriat un apartament pe care l-am transformat într-un spațiu de filmare, un salon de chimioterapie, acțiunea se petrece doar acolo, și am început să filmăm. Numai că, de unde trebuia să iasă o piesă de teatru tv, a ieșit un film, deși nu am aveam experiență în acest domeniu. Eu am ținut-o pe a mea, să filmăm altfel o piesă de teatru, iar la montaj am văzut că, de fapt, a ieșit un film care, culmea, mi-a și plăcut și care mă ținea!
Cât durează filmul?
50 de minute. E foarte tare, e dinamic, cu mesaj, cu emoție, cu umor… Și e al meu! E foarte frustrant, fiind crescută de doi părinți care mi-au zis să nu mă laud niciodată, e frustrant, zic, că vorbesc așa de frumos de filmul acesta, mai cu seamă că eu sunt intransigentă cu proiectele mele, greu fac pace cu ele, dar filmul ăsta chiar îmi place! Cred că o să-și atingă scopul, adică va schimba mentalități și prejudecăți, nu va ajuta numai persoanele care trec prin cancer, ci pe oricine!
Care ar fi prejudecățile?
Ooo, sunt atât de multe… Chiar am o scenă în film cu o persoană care întreabă „cancerul se ia?”. Eu însămi am primit o asemenea întrebare în 2018.
Nu cred!
Ba da, am primit întrebarea asta. Pe urmă, mai e frica de moarte, sau de boală, frica de de a vorbi despre boală, sunt femei care se ascund de soții lor și trec singure prin asta. Pe lângă povara tratamentului, trăiesc și singurătatea în suferință… Mai sunt femei care nu spun la locul de muncă despre suferința lor, despre boala lor, de teamă să nu fie date afară, pentru că ele intră într-o categorie de risc. Sunt situații SF, pur și simplu, de aceea noi încercăm prin acest film să le dăm curaj celor care trec prin așa ceva. Societatea trebuie schimbată ușor, ușor, oamenii care trec prin asta trebuie protejați…
De ce titlul acesta, „Care dintre noi”?
Pentru că nu știm niciodată care dintre noi va trăi asta, gândește-te că una din opt femei ajunge la acest diagnostic de cancer mamar și nu știi niciodată când poți fi tu aceea! Niciodată! Boala este atât de perversă, de imprevizibilă, că habar nu ai! Ea începe să se manifeste fizic când e prea târziu. Dacă nu te duci la control periodic, poți risca să ajungi în faze foarte înaintate fără să știi…
Cum au reacționat actorii?
Am lucrat cu oameni cu care eu sunt prietenă, cu care am chimie și pe care îi iubesc. A fost o bucurie acest proiect, de altfel eu nu mă mai bag în niciun proiect care nu-mi aduce bucurie, nu văd sensul, atâta timp cât energia mea în joc.
Cine și ce joacă?
Marius Manole e doctorul, Ilona Brezoianu este pacienta, Maia Morgestern este pacientă, Crina Semciuc joacă o maică, fostă pacientă, care acum face un grup de suport, Delia Grigoroiu, președinta Asociației Roz, care este și prietena mea și care acum trece prin tratament oncologic și care a acceptat să joace și ea un mic rol, Georgiana Popescu, care este chiar asistentă la Elias, și care este una dintre asistentele care m-au însoțit pe mine în tratament, Eva Spiru care este chiar medic rezident și, fiind pasionată de teatru, s-a bucurat să joace și copilul care este jucat de Alexandra Mercurian, fetița noastră, care are 12 ani. Scenografia este semnată de Maria Miu, iar imaginea de Cristi Enache. Și te rog, lasă-mă să-i menționez pe cei care m-au ajutat și fără de care nu se putea face acest film, Bristol Myers Squibb și Novartis.
Deci tu ai făcut un film învățând pe parcurs despre ce înseamnă a face film. Cine te-a ajutat?
Prietenul meu Emi Pârvu și regizorul Corneliu Porumboiu cu care m-am sfătuit la început și care mi-a desenat efectiv pe hârtie cum e cu regia de film, Tiberiu al meu care a fost și director de producție, și bucătar, și psiholog, și contabil, dar ce n-a fost? Și mulți oameni dragi mie au fost în jurul meu…
Pandemia nu face decât să ne arate această simplitate pe care altfel nu am fi văzut-o.
Cu alte cuvinte, tu ai amestecat actori cu nonactori în acest film?
Da, dar medicul rezident și asistenta nu au replici, fac un fel de figurație, dar au har pentru actorie, chiar dacă nu au terminat o facultate de profil. Au un firesc pe care poate un actor profesionist îl învață cu greu, dar chiar și așa, nu am riscat, partiturile lor din film nu sunt complexe.
Unde și când vom vedea filmul?
El va fi văzut online pe pagina de FB a Fundației Renașterea, apoi pe platforma Pacientul 2.0, pe platforma Asociației Roz, am contactat un ONG internațional, Think Pink. Va fi proiectat în spitale, acolo unde se stă câte două zile la chimio, o zi pentru tratament și una pentru hidratare. Și cele care vor fi acolo, vor vedea și acest film și vor simți că, așa cum le intră în vene citostaticul, așa le intră și optimismul în suflet…
Asta ai vrut cu filmul acesta?
Să ajut. Să demonstrez că poate exista și lumină în boala asta, că nu există numai partea întunecată și cea de tratament care e foarte grea, știe toată lumea. Că poate fi vorba nu numai despre moarte sau durere, ci și despre o atitudine luminoasă care îi poate ajuta inclusiv pe medici și pe cei din jurul femeii aflate în suferință. Când ești în această situație, ai tendința să te sprijini pe cei din exterior și să le ceri să-ți fie cârjă, uitând că, în primul rând, tu trebuie să te sprijini pe tine însăți. Și, când reușești să faci asta, le este mai ușor și celor din jur. De aceea am vrut să duc acest film până la capăt, ca să transmit mesajul că atunci când ți se pare că nu mai poți, de fapt poți mult mai mult.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.