De un an și ceva, de când ne călărește virusul, guvernanții cer cetățenilor să poarte mască și să respecte distanțarea fizică. Cu cât trece timpul, cu atât aceste restricții devin mai apăsătoare, deranjante psihic, îți trebuie conștiință și voință să nu le încalci.
Conștiință și voință de care înalte personaje nu dau dovadă. L. Orban, L. Bode, V. Popescu, B. Aurescu, R. Turcan, M. Ciolacu, M. Tudose, M. Vela, din nou Turcan, V. Voiculescu. Au fost imortalizați în situații de ilegalitate, fără mască și distanță, pentru care au fost sancționați cu amendă. Toți au încercat să justifice nepăsarea față de lege în mod mai mult sau mai puțin penibil.
N-am ascultat niciodată astfel de scuze. Deoarece, pur și simplu, nu pot fi valabile.
Ele reprezintă totuși o deosebire față de relația ștabi-amărășteni dintr-o dictatură.
Sub Ceaușescu, toată nomenclatura, în cap cu Tovarășul și Tovarășa, urina constant și cu boltă pe cuvântările vârâte de ei înșiși în timpanul cetățenilor. Auzeam la radio cum trebuie să economisim apa de la robinet când ne spălăm pe dinți, și budoarul Elenei Ceaușescu, în care am intrat în 22 decembrie`89, era ticsit cu apă în sticluțe, Eau de toilette și parfumuri, de la Chanel la Helena Rubinstein, 3.000 de dolari chilu.
Răbdatul de foame era predicat sub titlul Alimentație Rațională, în vreme ce congelatoarele șefilor de Partid și Securitate gemeau de carne.
Aveau rezerve de whisky, Kent și cafea originală cât pentru niște buncăre antiatomice. După ce băgau în gură bunurile imperialiste, scoteau pe gură panglici tricolore, rrromânești.
Însă nu apărea nimeni la televizor ca să încerce niscai justificări pentru batjocul ăsta sinistru. Prostimea nu trebuia cucerită pentru alegeri, n-avea decât să tacă și să înghită – în sec.
Nu există nicio justificare, niciodată pentru demnitarul care cere populației să îndure privațiuni și suferințe, în timp ce el își dă singur scutire.
Toți cei pe care i-am enumerat mai sus, și alții, ar fi trebuit să țină masca pe figură și noaptea în somn. Exagerez, ca să fie clar ce obligații are stăpânirea, mai ales în vremuri de restriște.
Amenzile aplicate „demascaților” din Guvern și Parlament înseamnă mult prea puțin. Căci gesturile lor de trufie și discriminare (CNCD n-a zis niciodată nimic), „legea e pentru căței”, distrug încrederea în autorități mai eficient decât șoșourile stradale ale circopitecilor la ceas de seară.
