Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Cine fac mai mult rău, demascații sau circopitecii?

Cristian Tudor Popescu

De un an și ceva, de când ne călărește virusul, guvernanții cer cetățenilor să poarte mască și să respecte distanțarea fizică. Cu cât trece timpul, cu atât aceste restricții devin mai apăsătoare, deranjante psihic, îți trebuie conștiință și voință să nu le încalci.

Conștiință și voință de care înalte personaje nu dau dovadă. L. Orban, L. Bode, V. Popescu, B. Aurescu, R. Turcan, M. Ciolacu, M. Tudose, M. Vela, din nou Turcan, V. Voiculescu. Au fost imortalizați în situații de ilegalitate, fără mască și distanță, pentru care au fost sancționați cu amendă. Toți au încercat să justifice nepăsarea față de lege în mod mai mult sau mai puțin penibil.

N-am ascultat niciodată astfel de scuze. Deoarece, pur și simplu, nu pot fi valabile.

Ele reprezintă totuși o deosebire față de relația ștabi-amărășteni dintr-o dictatură.

Sub Ceaușescu, toată nomenclatura, în cap cu Tovarășul și Tovarășa, urina constant și cu boltă pe cuvântările vârâte de ei înșiși în timpanul cetățenilor. Auzeam la radio cum trebuie să economisim apa de la robinet când ne spălăm pe dinți, și budoarul Elenei Ceaușescu, în care am intrat în 22 decembrie`89, era ticsit cu apă în sticluțe, Eau de toilette și parfumuri, de la Chanel la Helena Rubinstein, 3.000 de dolari chilu.

Răbdatul de foame era predicat sub titlul Alimentație Rațională, în vreme ce congelatoarele șefilor de Partid și Securitate gemeau de carne.

Aveau rezerve de whisky, Kent și cafea originală cât pentru niște buncăre antiatomice. După ce băgau în gură bunurile imperialiste, scoteau pe gură panglici tricolore, rrromânești.

Însă nu apărea nimeni la televizor ca să încerce niscai justificări pentru batjocul ăsta sinistru. Prostimea nu trebuia cucerită pentru alegeri, n-avea decât să tacă și să înghită – în sec.

Nu există nicio justificare, niciodată pentru demnitarul care cere populației să îndure privațiuni și suferințe, în timp ce el își dă singur scutire.

Toți cei pe care i-am enumerat mai sus, și alții, ar fi trebuit să țină masca pe figură și noaptea în somn. Exagerez, ca să fie clar ce obligații are stăpânirea, mai ales în vremuri de restriște.

Amenzile aplicate „demascaților” din Guvern și Parlament înseamnă mult prea puțin. Căci gesturile lor de trufie și discriminare (CNCD n-a zis niciodată nimic), „legea e pentru căței”, distrug încrederea în autorități mai eficient decât șoșourile stradale ale circopitecilor la ceas de seară.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

AI act conținut inteligență artificială / sursa foto: Profimedia

Într-o încercare de a accelera colaborarea dintre companiile de AI și societatea civilă, UE a recrutat anul trecut un grup de cercetători în domeniul media și AI care au fost rugați sa redacteze un Cod de bune practici, un document cu niște măsuri concrete ce pot fi adoptate de platformele digitale.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon sursa foto: romania.europalibera.org

Adulții s-au închis iar în camera mică, locul privilegiat care reunește două obiecte foarte prețioase: un radio mare și magnetofonul. Ies din când în când misterioși, șoptindu-și diverse vorbe, ne zâmbesc și se închid din nou în cameră. Mai sosesc și prietene de-ale mamei din vecini, care sunt primite rapid în spatele ușilor închise. Acest „ritual“ nu este deloc nou pentru noi, îi cunoaștem deja etapele și emoția: din când în când, radioul devine punctul central al casei, adulții se îngrămădesc lângă el, închid ușile și ne îndeamnă să ne vedem liniștiți de joacă.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Risipa alimentara / sursa foto: Profimedia

În fiecare zi vorbim despre costuri, marje, stocuri, pierderi. Mai rar vorbim despre pâinea, laptele, fructele, mesele gătite și produsele bune pentru consum care ies din circuit și ajung, pur și simplu, gunoi. Iar asta se întâmplă într-o țară în care există copii care se culcă fără o masă sigură, vârstnici care își numără pensia la sfârșitul lunii și asociații care încearcă să țină în viață, la propriu, atât oameni, cât și animale abandonate.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Există în istoria cinematografului două pietre de hotar: „Nașterea unei Națiuni”, de David Wark Griffith (1915), și „Triumful Voinței”, de Leni Riefenstahl (1935). Din punct de vedere al inovării în limbajul cinematografic, aflat în perioada de început a filmului mut la Griffith, și a primilor ani ai sonorului la Riefenstahl, e vorba de capodopere. Însă ideologia și etica lor sunt cât se poate de malefice: rasism feroce antinegri la Griffith, glorificarea lui Hitler la Riefenstahl.

Citește mai mult