Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Generația În Neștire

Cristian Tudor Popescu-

Bacău, Spitalul Sfânta Maria. Pâlcuri de „protestatari” ocupă curtea spitalului și zbiară la adresa personalului medical: „Hoții! Hoții!”. Vocea unui dirijor îi corectează: „Asasinii, bă, asasinii, ce hoții!”. „Protestatarii” execută sărituri pe loc, ca mingea, și scot sunete, fiecare în legea lui. Dirijorul strigă din nou: „Aici intri pe picioare și ieși în sicriu!”. Corul săritorilor: „Hău, hău, hău!”. O ambulanță se apropie cu girofarul pornit, aducând pe cineva aflat în stare gravă. Urlete: „A venit covidu, băăă!”.

În toate orașele mari ale țării sunt ieșiri în stradă. Partidul AUR, instigatorul și organizatorul acestor vânzoleli agresive, orbești, cu măști nu numai nepurtate, dar și arse pe asfalt, cu petarde detonate și peturi aruncate în jandarmi, nu are altă „soluție” la pandemie decât cretinăria „Jos pandemia!”. La strigătul ăsta de luptă, nu prea cred că virușii își vor da demisia luând-o la fugă. În schimb, G. Simion, liderul AUR care a condus mărșăluitorii prin centrul Capitalei, vrea să ne facem cu toții că molima nu există, să dăm dracului măștile, vaccinurile, distanțarea, morții din ATI și să relansăm HORECA prin hore și paranghelii. Și nu uitați să votați AUR.

M-am uitat cu atenție la cum arată acești manifestanți însetați de „Libertate!”. Ce m-a înfiorat e că majoritatea lor covârșitoare sunt tineri, stimați cititori. Cei mai mulți, în jurul vârstei de 20 de ani. Viguroși, tunși viking, plesnind de energie, filmând și filmându-se întruna cu smartfoane. Sunt cu toții crescuți după 1989.

Ei nu știu ce e aceea o dictatură.

Nu știu ce e aceea libertate.

Nu știu ce înseamnă un virus, o boală ucigătoare, spitalul.

Nu știu cum e suferința, nu știu cum arată moartea, pentru ei bătrânii nu sunt doar morți, nici nu există.

Nu știu să facă parte din altceva decât din găști de cartier și galerii de fotbal.

Nu știu ce e foamea despre care fac strigare.

Nu știu să vorbească, nu știu să gândească, nu știu decât să hăulească, la comandă, fără să înțeleagă prea mult ce.

Sunt generația care trăiește În Neștire.

Sunt produsul educației, mai exact al ignoranței primite acasă și la școală. Am văzut acum în stradă doar câteva mii. Din păcate, păcatele părinților, sunt mult mai mulți.

Sunt copiii României din ultimele 3 decenii, pe care n-au făcut-o ei, ci părinții lor.

Nu vreau să mă gândesc, gândiți-vă dumneavoastră, cum va arăta România următorului deceniu, 3 e deja prea mult.

 România generației În Neștire.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.


Îți recomandăm

Trump și iepurașul / sursa foto: Profimedia

Invitați în emisiunea „În fața ta” de la Digi24, Vasile Bănescu, fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, și Francisc Doboș, fostul purtător de cuvânt al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, au vorbit despre soarta omenirii, în contextul liderilor mondiali actuali.

Citește mai mult

Pastele cu masca / sursa foto: Profimedia

În ultimii ani, îmi tot amintesc de întâmplările pe care urmează să vi le povestesc și cred că singurul motiv pentru care nu le-am pus pe hârtie până acum este faptul că au avut loc în pandemie. O perioadă bulversantă pentru toți, pe care nu am știut cum să o abordăm, de la care nu-mi vine să cred că au trecut șase ani și la care, bineînțeles, nu mă întorc cu mare plăcere. Așadar, Paștele acela cu mască, în care am stat acasă și în care lumina a venit ea la noi, în loc să mergem noi după ea la biserică.

Citește mai mult