foto Profimedia
- 17 februarie. Președintele Nicușor Dan se întâlnește la Palatul Cotroceni cu liderii Coaliției ca să discute „mai multe probleme de actualitate”. Suntem la finalul unei lungi perioade de blocaj. PSD a transformat sabotarea guvernării în politică oficială. Orice inițiativă de reformă a lui Ilie Bolojan este omorâtă din fașă. Reforma pensiilor speciale e în stand-by de luni de zile, judecătorii PSD din CCR pur și simplu rup ușa ca să nu se poată da un vot. De la preluarea mandatului de președinte, Nicușor Dan nu e în stare să facă niște numiri la serviciile de informații. PSD, chiar dacă a fost șifonat după alegeri, este în continuare la butoanele puterii. Unde nu poate să-și impună oamenii și voința, practică tehnica tergiversării și a blocajului permanent. Ori cu noi, ori nimic, este dictatul pesedist.
- 18 februarie. Sorin Grindeanu a ținut să anunțe primul, cu o jumătate de oră înainte de anunțarea deciziei CCR, că s-a decis deblocarea reformei pensiilor speciale. Într-o postare pe Facebook, Grindeanu scria: „Sper că astăzi vom avea o decizie definitivă la Curtea Constituțională a României în subiectul pensiilor speciale. Este o temă care ne-a costat extrem de mult, atât ca țară, cât și ca societate”. Ne-a făcut cu ochiul, am înțeles: PSD a acceptat reforma pensiilor speciale. După luni de zile în care PSD a blocat luarea unei decizii la CCR, Grindeanu descoperea că asta „ne-a costat mult ca țară și ca societate”. Cu pesedistul Mihai Busuioc trecut peste noapte în tabăra „reformiștilor” din CCR, reforma a primit verde. Mai crede cineva că decizia nu a fost una politică, venită în urma unei tocmeli politice? E cineva atât de naiv să creadă că Grindeanu și ai lui au avut o epifanie în noaptea de dinaintea ședinței CCR și au văzut pentru prima oară interesele țării?
- 2 martie. Ministrul Justiției Radu Marinescu face propunerile pentru conducerea Parchetelor, propuneri considerate de o parte a societății civile ca fiind „antireformiste” (Ca o paranteză cine se aștepta ca PSD să vină cu reforme probabil că suferă de o naivitate congenitală). PSD are Justiția de multă vreme „în gestiune” și asta cumva aduce o stare de liniște în Kiseleff. Numirile procurorilor șefi sunt însă esențiale pentru ca liniștea Partidului să nu fie tulburată nici în anii ce vin. Amintirea prigoanei din epoca Kovesi, când PSD a închinat vreo două prezidii de partid pe altarul luptei anticorupție, încă provoacă frisoane prin birouri și studiouri de televiziune.
- 6 martie. Nicușor Dan le spune protestatarilor de la Palatul Cotroceni o frază care-i va marca probabil mandatul: „Am de 100 de ori mai multe informații decât dvs”. Președintele Dan dă de înțeles, cu o surprinzătoare aroganță cu iz pesedist, că va accepta procurorii aleși de PSD, chiar dacă asta va însemna despărțirea sa de propriii alegători. Deja se fac asocieri între trădarea lui Klaus Iohannis și trădarea lui Nicușor Dan.
V-am reamintit această cronologie ca să înțelegem că întotdeauna în politică este „ceva pentru ceva”. Doar în bulele de pe rețelele sociale lucrurile sunt întotdeauna clare, chiar dacă analizele talibane nu au uneori nicio legătură cu realitatea.
Nicușor Dan - un președinte fără partid și fără structuri de putere în spate - trebuie să negocieze cu PSD aproape fiecare pas pe care îl face. Se poate și fără compromis? Desigur, în aerul pur al triburilor din social media. Poate să pună Nicușor Dan piciorul în prag în fața PSD? Da, dar atunci ar trebui să se numească Traian Băsescu.
Și mai este ceva: PSD, partidul acesta care face azi cea mai toxică și mai antinațională politică, sabotând orice încercare de modernizare a țării doar ca să-și conserve puterea acumulată în peste trei decenii, este unde este pentru că a fost votat de mulți oameni. Probabil aceiași oameni care declară la fiecare sondaj că „țara se îndreaptă într-o direcție greșită”, dar care conservă cu votul lor puterea acestei oligarhii care decide direcția țării.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Mulți își pun o întrebare legitimă. Cum e posibil ca un fost medaliat olimpic la matematică și om cu doctorat la Sorbona să nu se descurce în funcția de președinte. În primul rând, inteligența nu e o proprietate izotropă. Nu se manifestă identic in toate direcțiile. Poți fi un geniu la matematică și, în același timp, un ageamiu la oricare altă disciplină școlară sau în diverse alte probleme pe care viața ți le scoate în față.
Geniul matematic nu e inteligență generală. Matematica olimpică solicită foarte specific inteligență fluidă pură, logică abstractă, lucru în sisteme închise, problema are reguli fixe, un răspuns corect, criterii clare și performanță solitară, adică Nicușor plus creionul plus foaia. Zero negociere socială.
Politica e aproape opusul: sisteme deschise, ambigue, fără răspuns corect, decizii cu informație incompletă și presiune temporală. Inteligența emoțională și socială sunt dominante. Coalițiile, trădările, percepția publică, comunicarea sunt lucruri care nu se rezolvă ca o demonstrație matematică elegantă.
Un medaliat olimpic la matematică și un politician eficient solicită seturi de abilități diferite. Faptul că ești excepțional într-unul nu prezice nimic în celălalt și uneori chiar interferează, pentru că îți oferă o încredere în propriul raționament care nu e calibrată pentru haosul social. Geniul matematic rezolvă probleme bine definite. Politica e arta de a gestiona probleme care nu au soluție, doar compromisuri mai mult sau mai puțin dezastruoase.
Sunt jocuri fundamental diferite. Păcat că nu se scrie asta pe nicăieri înainte de alegeri.
Iată de ce s-ar putea ca Nicușor, medaliatul olimpic, să nu fie și un bun președinte, neavând abilitățile necesare.
Nu putem "decat" sa-i uram succesuri!
Puteți da vina pe prostime pentru că și-au vândut votul psd-ului în trecut pe o sticlă de ulei. Dar pe Nicușor dvs. l-ați promovat și l-ați votat. “Răul cel mai mic”, mai țineți mine?
Ideea că se poate reforma ceva fără nicio susținere politică reală în spate, doar pe baza unui concurs de popularitate (și ăla câștigat cu ajutorul sperietorii aur) este cea mai mare superstiție politică în care crede majoritatea. Culmea, inclusiv majoritatea oamenilor educați.