Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Clotilde Armand: „Mi se pare că doamna Firea nu pricepe că Primăria nu e televiziune de știri”

Gabriela Firea la Antena3

Sursa foto: Captură Antena3

Clotilde Armand, consilier USR la Sectorul 1, este de părere că pentru o îmbunătățire a traficului auto din Capitală este nevoie mai întâi de un model informatic, adăugând că în ce privește introducerea unei benzi unice pentru RATB, primarul Gabriela Firea „nu pricepe că Primăria nu e televiziune de știri”.

„Mi se pare că Firea nu pricepe că Primăria nu e televiziune de știri. Nu este suficient să spui, trebuie să faci și într-un mod inteligent. Cum se face o îmbunătățire a traficului? În primul rând cu un model. Știi unde sunt oamenii, unde se duc si faci un model informatic. Totuși suntem cei mai tari pe partea de informatică și există acest model la nivel de București”, a spus Clotilde Armand la emisiunea „În fața ta”, de la Digi24.

„După ce ai modelul trebuie să creezi infrastructura. Pe DN1 sunt două autobuze, 780 și 783. Ele vin la 20 minute sunt arhipline, e foarte clar că înainte să ajungi la a crea o bandă separată trebuie să ai infrastructura de transport în comun. Ea nu are nici model, nu știe ce trebuie făcut, nu pune linii suplimentare, nu creează parcări, pentru ca oamenii să ia transportul în comun”, a mai spus consilierul USR de la Sectorul 1.

Clotilde Armand a adăugat că USR a depus un amendament înainte ca Primăria să ia decizia introducerii unei benzi unice RATB prin care se cerea ca orice schimbare în trafic să fie înainte dezbătută și existe o consultare, „pentru că noi știm că Firea nu înțelege aceste lucruri”. 

Introducerea unei benzi unice pentru autobuzele RATB pe Şoseaua Bucureşti - Ploieşti, pe sensul de intrare în Capitală, a dus recent la blocarea traficului la intrarea în Bucureşti dinspre DN 1. Ulterior, Primăria Capitalei a anunțat că a fost vorba de „un test”, pentru identificarea „punctelor nevralgice” ale benzii unice, urmând ca experimentul să fie reluat după începerea vacanței, atunci când traficul este mai redus. 

Benzile unice vor fi introduse pe următoarele artere:

- Șoseaua București - Ploiești

- sos. Kiseleff până la Arcul de Triumf (pe ambele sensuri)

- bd. Constantin Prezan (pe ambele sensuri)

- Calea Dorobanți – între Piața Dorobanți și bd. Dacia (pe ambele sensuri)

- Calea Dorobanți (sensul spre centru) între bd. Dacia și Piața Lahovari

- Str. George Enescu – între Piața Lahovari și bd. Magheru

- Bd. Magheru (sens spre periferie) între C.A. Rosetti și Piața Romană

- Bd. Magheru (sens spre centru) între Piața Română și str. George Enescu.

Emisiunea „În fața ta”, de la Digi24, moderată de Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu, va fi difuzată duminică, începând cu ora 13:05.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Roxana check icon
    Personal ma indoiesc ca vom avea vreodata sosele reabilitate si un trafic normal. De 27 de ani nu se face altceva decat sa se sifoneze fonduri, iar pentru noi, locuitorii acestui oras si pentru aspectul general al acestei amarate capitale asa zis europene nu se face nimic. Domiciliez si, desi sunt pensionara mai lucrez inca (la o firma particulara, nu m-am reangajat in vreo slujba calduta de unde m-as fi pensionat, pentru ca nu am lucrat niciodata in ultimii 27 de ani la stat, doar am alimentat bugetul), la o companie de contabilitate tot in sectorul 3. Nu stiu care este situatia in alte sectoare, dar la noi in Primaria Sectorului 3 exista un grup infractional foarte bine organizat, care intr-un dispret total fata de cetatean face tot ce spune Robert Negoita. Consiliul local este o organizatie nonprofit, care nu scoate nici un cuvant, doar incaseaza bani de la seful. Cu exceptia consilierilor USR care mai pun cate o intrebare si se opun propunerilor, in rest totul functioneaza ca uns: Robert Negoita propune, consiliul local voteaza, iar noi ii platim din taxele si impozitele noastre.
    Autorizatiile de construire ilegale curg ca pe banda rulanta, iar cele legale pot astepta mult si bine, cei cativa care ne opunem in instanta pentru ridicarea unor blocuri de 4/5/6 etaje pe alei cu sens unic si latime de 4-5 m cu trotuare cu tot (Art. 10 din PUG Bucuresti permite pt. zona M3 doar P+2 etaje - 7-10 m maxim) pe care masina pompierilor nu poate intra, suntem priviti din "simt civic" de alti vecini ca "procesomani". Arhitectul sef, Stefan Dumitrascu si obedienta lui colaboratoare de la Urbanism tov. Topirceanu, nu s-au ostenit sa citeasca PUG-zona M3 pana la capat. A citi o lege si a intelege ce prevede, ce ai de facut e complicat si nu convine buzunarulu propriu. De plantarea unor copaci sau zona verde, nici nu are sens sa vorbim pentru ca ar fi povesti cu Feti Frumosi si Ilene Cosanzene... Ba chair si Ministerul Mediului prin Agentia de mediu Bucuresti a avizat ridicarea unui imobil de 5 etaje in autorizatie, in realitate de 6/7 etaje pe spatiu de protectie a cursurilor de apa (Splai). Ce infringement de la Comisia Europeana, ce lege, cine sa le ia in seama? Bietul Caragiale a fost un bland copil. Sa fii trait Nenea Iancu acum ma intreb daca il lasau sa mai scrie ceva! Am solicitat anularea in instanta, iar judecatoarea de la fond, judecator la Tribunalul Bucuresti, cu experienta ce mai, a respins solicitarea paratilor cu privire la calitatea noastra procesuala, decretand ca avem calitate procesuala, ca dupa 2 saptamani sa se razgandeasca si sa ne anuleze actiunea pe motiv ca nu am avea interes (noi stand acolo), sa ne respinga toate probele si fara sa se osteneasca macar sa analizeze fondul actiunii! Asta da justitie, neicusorule, libera, independenta si total iresponsabila! Ma intreb cat de iresponsabila o vrea Tudorel Toader de mai vrea sa modifice si bruma de aparenta a independentei? Poate ii trece pe toti pe statul personal de plata al lui Nenea Dragnea, marele sef de trib.
    In intervalul 2014 - 2016 (ani electorali, alegeri locale si ulterior generale) era nevoie de fonduri, ca deh si un carnat, o fasole sau o bere costa, iar banii proprii ii sunt mult prea dragi edilului de la PS3, s-au renovat/reabilitat toate aleile si strazile secundare sau principale din acest sector care cad in administrarea PS3, prin emiterea de autorizatii. In unele cazuri s-au emis chiar autorizatii de modificare a celor initiale pe parcursul lucrarilor! Este cazul si aleilor pe care circul si domiciliez - Aleile Pacala si Tandala (nume celebre care se potrivesc si edililor). Au fost cica renovate si reabilitate - ma intreb daca cei de la Directia de Investitii si achizitii (DIA) si Urbanism or sti care este sensul cuvantului a reabilita - prin vreo 4-5 autorizatii. Am adresat o interpelare primariei, am revenit pentru ca nu au raspuns decat balarii in primele 30 zile conform legii, iar dupa vreo 6 luni mi-au adus la cunostinta ca s-au facut mici lucrari, neterminate, motiv pentru care nu mi se poate spune cat au costat, cine le-a facut, etc. Neicusorule, nu s-a facut nimic! dar absolut nimic, pentru ca acolo stau si pe ele trec zilnic. N-am vazut nici macar un muncitor cu un tarnacop in spate care sa se prefaca ca ar face ceva (scuzati cacofonia)! Acum marele nostru edil si-a facut vreo 7 sereleuri (ca sa ma exprim in limbajul lui), dispune in primarie de un aparat administrativ urias (nici cea mai mare capitala nu cred ca are atatia lefegii), dar le-a mai dat buget si sereleurilor, le-a dat chiar dreptul sa solicite si sa amaneteze pe multi ani de aici inainte bugetul primariei prin credite. Cine se pricepe scoate bani si din piatra seaza! Avand in vedere ca "a terminat" de renovat aleile si strazile din administrarea lui, nemaiavand curajul sa se apuce de renovarea lor inca odata, ca i-o fi fost frica sa nu se sesizeze din greseala Curtea de Conturi (ceea ce eu personal ma indoiesc), a cerut de la "nasica" Gabitza sa-i dea lui, mare renovator, in administrare doua bulevarde, iar "nasica" nu putea sa-l refuze si a trecut hotararile prin consiliul general (tot ca prin branza ca la PS3). Ce conteaza ca legea interzice schimbarea destinatiei fondurilor publice, dispozitiile legii sunt glume si valabile pentru prostii de noi! Finutzu cere, iar nasica aproba!
    Asa ca dragi locuitori care va doriti sosele, drumuri asfaltate, fluidizare de trafic, nu mai visati! Vine marele sifonar Robert Negoita si n-o sa mai vedeti nimic! Satul fara caini si cu oi docile, asa pateste!
    • Like 0
  • check icon
    Articolul asta mi-a adus aminte de un banc: Se spune ca englezii au vrut sa treaca de la circulatia pe stanga la circulatia pe dreapta si nu stiau cum sa procedeze.I-au intrebat pe americani,pe desteptii Asiei-japonezii,pe nemti si nimeni nu le-a dat vreo idee.Sau gandit ca problema cu circulatia e un fel de tranzitie si s-au gandit ca in materie de tranzitie,romanii sunt cei mai inteleptii si au solicitat un raspuns si de la Bucuresti.Si raspunsul a venit promt:primele 3 luni incercati doar cu camioanele...
    • Like 1
  • Trexer check icon
    Cum stă treaba de la Transgaz, dnă Clotilde? Întreb și eu, așa...
    • Like 0


Îți recomandăm

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult

BT Go

Într-o eră în care tehnologia avansează rapid, IMM-urile sunt nevoite să adopte rapid inovații digitale pentru a rămâne competitive și a profita de oportunitățile de pe piață. Serviciile care simplifică birocrația permit antreprenorilor să se concentreze pe inovație și dezvoltarea afacerilor lor.

Citește mai mult