Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Cluburile Bamboo, Loft şi Casa di David au fost închise sâmbătă. Primarul de la Sectorul 2: Una dintre cele mai mari probleme a României e că unii se cred mai cu moț

Club Bamboo

Bamboo, Loft şi Casa di David au fost închise, după ce echipele de control formate din poliţişti, jandarmi şi inspectori ai Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti au constatat că aceste cluburi nu au respectat măsurile de prevenire a răspândirii infecţiei cu coronavirus. 

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a anunțat sâmbătă seara că la Bamboo „se pregăteau să organizeze petreceri de fițe în ciuda pandemiei” și a dat asigurări că „nu ne jucăm, legea e lege pentru toți”. 

Proprietarii clubului LOFT au primit trei sancţiuni în valoare de 42.000 de lei, iar DSP a dispus suspendarea activităţii pentru 30 de zile, potrivit Digi24.

După controale la terasele din parcul Herăstrău, inspectorii au decis să suspende pentru 30 de zile activitatea clubului Casa di David, care fusese anterior sancţionat cu amenzi de 48.000 de lei.

Aflați și:

Postarea primarului Radu Mihaiu:

„În seara asta la Bamboo: Poliția Română, Poliția Locală, Direcția de Sănătate Publică, Serviciul de investigare a criminalității economice. Nu ne jucăm, legea e lege pentru toți.

Sancțiuni aplicate: amendă și suspendarea activității.

Una dintre cele mai mari probleme a României e că unii se cred mai cu moț. Înșurubații politici, sponsorii rețelelor de influență și alți bișnițari conectați la cine trebuie, operează fățiș în afara legii. Pentru că pot. Pentru că li s-a permis. Pentru că au ajuns să creadă că au moștenit țara întreagă și pe noi toți ceilalți la pachet.

Eu nu permit așa ceva.

Zilele trecute Poliția Locală a descoperit că la fostul club Bamboo se construiește un cort deși nu au autorizație. Nici nu aveau cum să aibă, spațiul respectiv e sit arheologic protejat și nu se poate construi pe el nimic. Au documentat cazul și au formulat o plângere penală, conform procedurilor. Totuși, povestea nu s-a terminat aici. Au continuat. Locuitorii din zonă ne-au transmis că se lucrează în continuare, ba mai mult, se făceau probe de sunet. Se pregăteau să organizeze petreceri de fițe în ciuda pandemiei.

Joi eram pe teren și fiind în zonă am zis să verific personal ce se întâmplă. Nu mi s-a permis accesul. Ieri dimineață am revenit, alături de Poliția Română și Poliția Locală. Și-au organizat un cort cu mese, lumini, inclusiv candelabre. Administratorii nu au fost de găsit. Nu putea nimeni de acolo să explice ce se întâmplă. Tăceau mâlc și dădeau din umeri.

Azi au dat drumul la petrecere, dar eram pregătiți. Toate instituțiile cu competențe pe zona de activitate din acest caz fuseseră alertate. S-a aplicat legea la virgulă. Și s-a suspendat activitatea.

NU vor organiza petreceri ilegale acolo. NU vor funcționa fără autorizație. NU vor putea ocoli legea cum au fost obișnuiți până acum. Dacă vor să deschidă ceva, orice, acolo sau oriunde, trebuie să respecte procedurile în vigoare. Altfel nu se poate.”

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nume check icon
    O lovitura frumoasa de imagine, sa vedem cat tine.
    • Like 0
  • Paul check icon
    Chestia asta cu imbecilii cretinoizi care se cred mai cu mot este un mare adevăr și o mare piedica in dezvoltarea României ca societate. Dobitoci din astia debili frustrați și nesiguri pe ei care tin sa își demonstrează valoarea încălcând regulile ar trebui ostracizați și pedepsiți in mod exemplar. Astia fac societății mult mai mult rau decât un criminal care acționează in mod individual.
    • Like 2


Îți recomandăm

ctp-

Pe Djoković l-am văzut ieșind din groapă ca un mai mult mort decât viu, de nu știu câte ori. Asta a făcut și la Openul Beijing. Dar din toată viața mea în tenis, nu-mi amintesc un jucător care să fie purtat spre victorie de public când adversarul lui era din țara gazdă!! Asta s-a întâmplat cu Djoković și poporul chinez în meciul sârbului cu remarcabilul jucător chinez Bu. De necrezut entuziasmul spectatorilor la fiecare punct câștigat de Nole!

Citește mai mult

Beyond Borders

Într-o clădire din centrul Madridului, la ultimul etaj, vreo treizeci de români fac planuri. Vorbesc despre cum ar putea companiile românești să își facă loc și pe piața spaniolă. Unii au venit să afle de unde să înceapă. Alții au început de mult și au ce povesti: despre clienți, despre greșeli, despre cât de diferit se pot face lucrurile la câteva ore de zbor de București.

Citește mai mult

Uniforma obligatorie.. sursa foto Inquam Photos

Pe 21 septembrie, Senatul României a aprobat un proiect de lege care reintroduce uniforma în ciclul preuniversitar, măsură care a șocat întregul grup de consilii ale elevilor și liceenilor și care, într-un final, a dus la un protest: elevii s-au îmbrăcat în negru în ziua de luni, 28 septembrie.

Citește mai mult