Recent, la o conferință cu numele „Regândim educația”, am vorbit cu aproape o sută de tineri.
La un moment dat, m‑au întrebat ce eșecuri m‑au definit. Le‑am spus sincer că, deși am dat‑o în bară de „n” ori, pe toate planurile — personal, profesional, emoțional și social —, nu am simțit vreodată că am eșuat.
Cred că avem definiții foarte greșite pentru multe dintre experiențele noastre. „Eșecul” e poate cel mai prost definit: îl tratăm ca pe o înfrângere definitivă, nu ca pe un mecanism firesc de învățare, care te duce, de fapt, mai aproape de reușită. Pentru mulți, a eșua înseamnă că nu ai ajuns unde voiai (sau unde voiau alții), într‑un anumit timp și cu resurse limitate. Dar reușita din prima, mai ales la lucruri importante, e o excepție pe care am transformat-o în standard — și asta apasă cel mai greu.
Mai există și industria care vinde eșecul ca pe o identitate cool. Dar nici asta nu e sănătos. Nu cred că eșecul trebuie vândut nici ca monstru, nici ca trofeu, ci decodificat ca un proces, un pas, o etapă care-ți arată că trebuie să ajustezi ceva.
Problema reală este că nu tratăm aceste momente de reflecție asupra eșecului ca pe o ocazie de a avea o conversație normală cu noi înșine, ci le transformăm în etichete, în loc să le vedem ca pe un fel de „Waze al dezvoltării noastre”, care ne arată unde trebuie să schimbăm direcția. Și ne comparăm constant cu cei care par să reușească „din prima”, fără să vedem cât au încercat înainte, cât au greșit, cât au învățat.
Pentru mine, eșecul nu e opusul succesului. E ingredientul lui. E locul în care afli cine ești, ce poți și ce merită păstrat. E spațiul în care se construiește reziliența, în liniștea dintre două încercări.
Dacă am redefini eșecul, am redefini și libertatea. Am avea curaj să încercăm mai mult, să riscăm mai mult, să ne permitem să fim începători, vulnerabili, imperfecți. Am înțelege că viața e o succesiune de încercări, ajustări și reveniri. Și, poate cel mai important, am învăța să fim mai blânzi cu noi înșine. Pentru că, la final, câștigă nu cel care nu greșește, ci cel care nu se oprește din a învăța.
În poza de mai sus, e cea mai de succes femeie pe care o cunosc - mama.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Să nu-mi vii acum cu exemplele negative ale lumii civilizate. La cunosc. Iar o mare contribuție la tot ce-i rău o are și etnia dtale. Nu poți nega asta și nici da vina pe ceilalți. Or fi dintre ai dtale și oameni buni, civilizați educati, cum sunt ticăloși și de partea cealaltă, dar sunteți puțini.
Să știi că am avut colegi ingineri de etnia dtale, oameni buni, cinstiți, muncitori, dar ei s-au abătut de la concepția voastră: nu-i rușine să înveți, cât mai mult, dar este rușine, pentru voi, să muncești, să trăiești din muncă cinstită ".