Astăzi, mai mult decât oricând, avem nevoie de lideri care să nu se teamă să apere principiile democratice care ne-au oferit cea mai bună perioadă din istoria modernă. Avem nevoie de instituții care să nu uite că sunt în slujba oamenilor și de comunități care să nu lase pe nimeni în urmă. Și, mai ales, avem nevoie de fiecare dintre noi. Pentru că drepturile omului nu mai sunt apărate doar de tratate internaționale, cum credeam până de curând, ci, pentru a continua să fie respectate, au nevoie sa fie susținute de fiecare dintre noi.

Că ne place sau nu, pentru foarte mulți dintre noi conflictul e un mod de existență. Știm foarte bine să ne certăm cu cel de lângă noi, în timp ce cooperarea ne este încă străină. Compromisul e încă perceput ca o slăbiciune și, mai deloc, ca un gest de maturitate. În vocabularul nostru curent, nu prea avem cuvinte pentru afecțiune și ne simțim stingheri și vulnerabili atunci când încercăm să le folosim, însă stăpânim foarte bine limbajele atacului și superiorității.

Cea mai mare frustrare a locuitorilor și a oamenilor din zonă, și lărgind situația la nivel național, vine din sentimentul că trăiesc într-o zonă ignorată și că problema extrem de importantă pentru ei e neglijată, negociabilă sau ”uitată”. Și credința lor este că statul român devine complice la toată mizeria (la propriu și la figurat) pe care ei o trăiesc și o respiră.

Discuția despre legalizarea prostituției în România revine periodic, dar de fiecare dată ne împotmolim în aceleași prejudecăți. Ne place să moralizăm, să arătăm cu degetul, să ne prefacem că fenomenul nu există chiar dacă el este super-prezent și la vedere. Și în ciuda faptului că nu vorbim de ea, și că nu o legalizăm, România este, de vreo 30 de ani, în topul țărilor din UE care exportă lucrători sexuali.

„În momentul în care a murit, bunicul a trecut inelul către băiatul cel mai mic, respectiv tata. Și inelul ăla a fost purtat de tata toată devenirea familiei mele. În momentul în care s-a îmbolnăvit frate-meu și a murit, cel mai mare frate al mei a murit, au vândut tot mai puțin acel inel, pentru că nu și-au vândut originile, seva”, a povestit Gelu Duminică. Foto: Facebook Gelu Duminică

Toată familia mea extinsă, cu frați, cu nepoți, este vaccinată, spune sociologul Gelu Duminică. Foto: Facebook Gelu Duminică

„Tatăl meu a văzut în mine truda lor, truda bunicilor mei care au murit în Transnistria, truda lor, care au dărâmat casa în momentul în care s-a îmbolnăvit fratele meu”, spune Gelu Duminică.