Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Corbul negru

Rușii au, pesemne, cei mai mari artiști ai morții din această lume. „Ciornâi voron”, „Corbul negru”, este un cântec popular străvechi, murmurat în toate războaiele Rusiei din ultimii 200 de ani. Eu l-am întâlnit în „Ceapaev”, film sovietic din 1934, și în „Siberiada” lui Andrei Koncealovski. Îl puteți asculta pe youtube. Cred că merită să-l întruchipez în versuri românești.

Corbul negru


Negru, corbule cel negru

De ce-mi dai târcoale sus?

Teamă-ți e că scapă prada?

Corbe negru, al tău nu-s


Și ce faci de-ntinzi aripa

Peste capul meu de rus

Simți miros de om sub tine?

Corbe negru, al tău nu-s


Zboar-acum la mine-n tindă

Maicii mele spune-i blând

Că mi-e dragă cât mi-e țara

Când cad pe al ei pământ


Du-mi basmaua-nsângerată

Mândrei mele ce-o iubesc

Semn că-i slobodă ca tine

Eu cu alta mă-nsoțesc


Prinsu-m-a a ei săgeată

Fumegând, pe câmpul rău

Îmi văd moartea, văd cum vine

Corbe negru, sunt al tău

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Epstein files / sursa foto: Profimedia

A fost o săptămână de groază. Am încercat să înțeleg ce se întâmplă la vârful politic din Statele Unite, dar e prea mult. Nu fac față. Nu reușesc să leg toate firele. Rămân doar cu o senzație apăsătoare: groaza față de ce au putut face Epstein și oamenii din jurul lui. Agravat de sentimentul că ceea ce s-a întâmplat acolo este doar ce a venit acum la suprafață, asemenea lucruri se întâmplă peste tot. Citesc cu interes articolul domnului Bănescu. Mă regăsesc, desigur, în condamnarea fermă a faptelor perverse și sunt de acord cu aluzia la Epstein ca „iluzionistul perfect”, aproape o întrupare a diavolului. Dar, din păcate, aș muta acest „iluzionist perfect” dintr-o singură persoană în fiecare dintre noi.

Citește mai mult