Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Corupție cu delicatețuri

La Bacalaureat n-am râs, nu m-am întristat, n-am tresărit, decât neplăcut impresionat, n-am empatizat și n-am detestat niciun personaj. Ceea ce n-a fost cazul cu celelalte filme ale lui Cristian Mungiu.

Spre mirarea subsemnatului, regizorul scenelor fine și tensionate din După dealuri, pune acum pe ecran o înșiruire de scenete moraliste. În locul personajelor vii, atașante, cum erau Alina și Voichița, prin Bacalaureat circulă purtători și purtătoare de vorbe, nici măcar adresate unii altora.

Soția, fiica, amanta, nu dialoghează cu doctorul Aldea (Adrian Titieni), ele convorbesc, pentru uzul spectatorilor, ca noi să primim „mesajele” morale împachetate în replici lemnoase. Nu credeam să mai văd, mai ales la un vârf al noului cinema românesc, o recădere în „mesajita” care a bântuit până prin 2000.

Și nici clișee gen mozolire presex a amantei de către doctor, care era evident că în vreun fel nu se va finaliza: sună la ușă, mă gândeam, sau telefonul? A fost telefonul, ca să-l anunțe pe medicul adulterin, în vreme ce el păcătuia, că i-a fost atacată fiica de un violator..., ca să vezi, Dumnezeu nu bate cu parul...

Sau „umor” standard ieftin, de felul replicii bătrânei mame după ce își revine din leșin: „Stați, că încă n-am murit”...

Sau detalii inexplicabile: Eliza, circa 18 ani, căci își dă bac-ul, se suie pe motocicleta prietenului ei și pleacă singură – când și-a luat carnet de conducere?! Când învăța de media 9,5, cât ni se spune că are?

Sau neexplicate: soția (Lia Bugnar) joacă tot timpul excesiv de astenic și atonal, ca și cum ar fi drogată sau depresivă. Însă nu apare nici cel mai vag indiciu că s-ar droga, iar dacă e în depresie, de ce soțul ei, medic, nu face absolut nicio referire la asta? Rezultatul: o partitură falsată cap-coadă, care, în scenele conjugale, îl lasă pe Titieni actoricește în ofsaid.

Îți recomandăm

Sau: mi se pare neverosimil ca doctorul, după ce-l vede pe copilul amantei lui aruncând cu piatra prin parc, să nu-l întrebe dacă el e cel care i-a spart geamul apartamentului și parbrizul mașinii cu pietre. Dar, de, dacă Mungiu are nevoie de o semisoluție ambiguă a misterului, á la Haneke, cum zice presa de la Cannes...

Nedumerirea cea mai mare ține însă de tema centrală a filmului, corupția.

Într-o țară în care premieri, vicepremieri, miniștri își plagiază tezele de doctorat și stau bine mersi în funcții cu anii, în care pușcăriașii produc cărți științifice pe bandă rulantă și sunt eliberați înainte de termen cu ele în brațe, în care se truchează examene la toate nivelurile, grosolan și pe scară industrială, începând cu bacalaureatul de până la introducerea camerelor de supraveghere, problema ar fi corupția „soft”, cu o teză „însemnată” la un colț, sofisticată și edulcorată de rețineri filosofice și bunele intenții ale corupătorilor și corupților? Procurori „omenoși”, un profesor care vrea, de fapt, să ajute o fată foarte bună, un polițist care intervine din prietenie pentru doctor?

Basme didactice și pedagogice.

Păi, dacă așa ar arăta corupția în România, ar trebui să vină occidentalii la noi, nu să ne zbatem noi ca să ne trimitem copiii cu orice preț la studii în UK!...

Din nou, mă mir că un fost jurnalist ca Mungiu nu realizează lipsa de relevanță și interes a unei asemenea povești sociale.

Iar happy end-ul fericit, sub lozinca „Așa e viața, are și ușor, și greu”, o pictură murală de propagandă ceaușistă cu subiect școlar, precum și melodia optzecistă „Ani de liceu!”, c-adicătelea părinții alterați de școala făcută în comunism predau ștafeta tinerilor puri ai zilelor noastre, e de un fals și un kitsch telenovelistic pe care, iarăși, nu înțeleg în ce scop le-a pus acolo Cristian Mungiu.

Dar poate că o să înțeleg, dacă Bacalaureat ne mai aduce un Palme d`Or, și atunci acest articol va fi aruncat la coș ca obtuz și dușmănos...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult