Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Corupție cu delicatețuri

La Bacalaureat n-am râs, nu m-am întristat, n-am tresărit, decât neplăcut impresionat, n-am empatizat și n-am detestat niciun personaj. Ceea ce n-a fost cazul cu celelalte filme ale lui Cristian Mungiu.

Spre mirarea subsemnatului, regizorul scenelor fine și tensionate din După dealuri, pune acum pe ecran o înșiruire de scenete moraliste. În locul personajelor vii, atașante, cum erau Alina și Voichița, prin Bacalaureat circulă purtători și purtătoare de vorbe, nici măcar adresate unii altora.

Soția, fiica, amanta, nu dialoghează cu doctorul Aldea (Adrian Titieni), ele convorbesc, pentru uzul spectatorilor, ca noi să primim „mesajele” morale împachetate în replici lemnoase. Nu credeam să mai văd, mai ales la un vârf al noului cinema românesc, o recădere în „mesajita” care a bântuit până prin 2000.

Și nici clișee gen mozolire presex a amantei de către doctor, care era evident că în vreun fel nu se va finaliza: sună la ușă, mă gândeam, sau telefonul? A fost telefonul, ca să-l anunțe pe medicul adulterin, în vreme ce el păcătuia, că i-a fost atacată fiica de un violator..., ca să vezi, Dumnezeu nu bate cu parul...

Sau „umor” standard ieftin, de felul replicii bătrânei mame după ce își revine din leșin: „Stați, că încă n-am murit”...

Sau detalii inexplicabile: Eliza, circa 18 ani, căci își dă bac-ul, se suie pe motocicleta prietenului ei și pleacă singură – când și-a luat carnet de conducere?! Când învăța de media 9,5, cât ni se spune că are?

Sau neexplicate: soția (Lia Bugnar) joacă tot timpul excesiv de astenic și atonal, ca și cum ar fi drogată sau depresivă. Însă nu apare nici cel mai vag indiciu că s-ar droga, iar dacă e în depresie, de ce soțul ei, medic, nu face absolut nicio referire la asta? Rezultatul: o partitură falsată cap-coadă, care, în scenele conjugale, îl lasă pe Titieni actoricește în ofsaid.

Îți recomandăm

Sau: mi se pare neverosimil ca doctorul, după ce-l vede pe copilul amantei lui aruncând cu piatra prin parc, să nu-l întrebe dacă el e cel care i-a spart geamul apartamentului și parbrizul mașinii cu pietre. Dar, de, dacă Mungiu are nevoie de o semisoluție ambiguă a misterului, á la Haneke, cum zice presa de la Cannes...

Nedumerirea cea mai mare ține însă de tema centrală a filmului, corupția.

Într-o țară în care premieri, vicepremieri, miniștri își plagiază tezele de doctorat și stau bine mersi în funcții cu anii, în care pușcăriașii produc cărți științifice pe bandă rulantă și sunt eliberați înainte de termen cu ele în brațe, în care se truchează examene la toate nivelurile, grosolan și pe scară industrială, începând cu bacalaureatul de până la introducerea camerelor de supraveghere, problema ar fi corupția „soft”, cu o teză „însemnată” la un colț, sofisticată și edulcorată de rețineri filosofice și bunele intenții ale corupătorilor și corupților? Procurori „omenoși”, un profesor care vrea, de fapt, să ajute o fată foarte bună, un polițist care intervine din prietenie pentru doctor?

Basme didactice și pedagogice.

Păi, dacă așa ar arăta corupția în România, ar trebui să vină occidentalii la noi, nu să ne zbatem noi ca să ne trimitem copiii cu orice preț la studii în UK!...

Din nou, mă mir că un fost jurnalist ca Mungiu nu realizează lipsa de relevanță și interes a unei asemenea povești sociale.

Iar happy end-ul fericit, sub lozinca „Așa e viața, are și ușor, și greu”, o pictură murală de propagandă ceaușistă cu subiect școlar, precum și melodia optzecistă „Ani de liceu!”, c-adicătelea părinții alterați de școala făcută în comunism predau ștafeta tinerilor puri ai zilelor noastre, e de un fals și un kitsch telenovelistic pe care, iarăși, nu înțeleg în ce scop le-a pus acolo Cristian Mungiu.

Dar poate că o să înțeleg, dacă Bacalaureat ne mai aduce un Palme d`Or, și atunci acest articol va fi aruncat la coș ca obtuz și dușmănos...

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • De obicei filmele care-ti dau dureri de cap,sau te lasa cu ochi-n soare sau cele care iti dau impulsul sa omori pe cineva dupa vizionare,primesc laude si osanale imbarligate din partea criticilor atotcunoscatori psihologi ai naturii umane! Hau-hau hauuuuuuuuuuu!
    • Like 0
  • "La Bacalaureat n-am râs" - asta-i bancul anului. Cu tot respectul, dvs nu sunteti capapil sa zambiti, parca v-ati nascut suparat pe tot si pe toate. Nu am vazut filmul, merg pe mana dvs insa gasesc comic ca CTP sa inceapa un articol cu "n-am ras". Asta o stim cu totii :-)
    • Like 0
  • când filmul bate viața trăită cu fața la cearceaf...
    • Like 0
  • Venom check icon
    N-am văzut încă filmul, așa că nu pot să mă pronunț. Dar se pare că regia a fost cea convingătoare. Totuși, este ciudat în lume!
    • Like 0
  • Lasati ca dl CTP se pricepe.are diploma de inginer si a punctat f bine.in plus ce sa faci daca dl Hexi a intrat in pom sau stalp
    A pierdut volanul.se mai intampla.sau poate stia SRI ceva.oricum tot a 4 a putere va scoate totul la iveala.dar nu acum.peste cateva zile.cainele de paza al societatii nu te poti pune.odata te musca adica sa spuna sau sa afle adevarul.eu de ex sunt licentiat in jurnalism si filosfie iar ca mentori au fost dl Pruteanu ori marele poet Paunescu.azi sunt navigator si inca urmez cursurile anmb dat la fr asa ca oricum stiu cum e la Strasbourg ori Viena si cat de senzationel e sa traiesti ca roman intr.un oras civilizat asa ca....
    • Like 0
    • @ Bubu Baka Ghita
      Are si pagina wikipedia. Unde zice-se ca are si un doctorat. In cinematografie ;) O fi, n-o fi adevarat...gurile rele zic ca s-ar cam pricepe in de-astea!
      • Like 2
  • O stiti pe aia cu " daca taceati, filozofi.... "? :-)
    • Like 0
    • @ Adrian Cioroianu
      De ce,pentru că filmul a luat un premiu gen ex equo?
      Mai văzut-am filme premiate...inutil.
      În rest,felicitări regizorului și realizatorilor,că măcar au făurit ceva,nu au demolat/devalizat,ca atâția alții de pe meleag.
      • Like 2
  • Casargoz check icon
    Si-luat o palma de aur.
    Sa fie sănătos . Bravo România.
    Export de bilete. Dar tot nu ma duc.
    Cei de la mall stiu. E genul de film care nu vinde floricele.
    • Like 1
  • Casargoz check icon
    Stiu de ce n-am fost la film. Nu sunt critic si trailerul nu m-a convins.
    Spunea cineva pe aici ca un SF era mai bun. Poate un horror fantasy in Vaslui.
    • Like 0
  • Scenariul mi se pare și mie un puzzle moralist,cu mesajul MULT prea la vedere.Personajele nu sînt născute, ci făcute,cu linii groase,să pricepem.Tot conflictul este așa de grijuliu rafistolat, astfel ca fiecare act al unui personaj să se lege logic de următorul.Coerența acțiunii e exagerată,pentru a completa fără fisură ecuația morală.
    Asta nu e viață,ca-n 4,3,2 sau DUPĂ DEALURI, ci confecție meșteșugăreasca.Emoția dispare cu totul, în această echilibrare prea perfectă a pîrghiilor dramatice.Pentru Mungiu și talentul lui cert, mi se pare un semi-eșec.
    • Like 3
  • check icon
    Pe undeva este imaginea caracteristică a românului de ieri și de azi(se pare că și de mâine),înfierează verbal corupția până la os,dar dacă are o problemă cât de mică,apelează numai la soluțiile ce implică corupția fără greață pt. a-și rezolva problema, căile normale părându-i-se desuete și „anormale„ .Din punct de vedere artistic nu știu ce să zic,nu am vizionat filmul.
    • Like 5


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Chef Alex Dumitru

Bună parte dintre ingredientele proaspete pe care le utilizează în rețetele sale de adevărat făuritor de gust, chef Alex Dumitru le cumpără, de două-trei ori pe săptămână, din Piețele Obor, Domenii și Matache. Merge doar la producători testați, care au întotdeauna grijă să îi ofere materii prime de calitate. Totul trebuie să fie proaspăt, de sezon.

Citește mai mult

Eric Stab, Engie România

De la ultimele etaje ale clădirii în care se află sediul central al Engie România, când privești pe geam, îți poți imagina ușor o mare de panouri puse la muncă să capteze razele soarelui. „La finalul zilei, energia cea mai ieftină este energia pe care nu o consumi ”, spune zâmbind spune Eric Stab.

Citește mai mult