Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Romeo și Julieta pe dos

Printre filmele nominalizate la Oscar anul acesta s-au numărat unul despre amorul lesbian, „Carol”, și unul despre transsexualizare, „Fata daneză”. Sexul în grup organizat poate fi admirat în „Love”, ultima creațiune a lui Gaspar Noé, acum pe ecrane. Deviațiile de la heterosexualitatea standard înfățișate în cinema vor acoperi curând toate paginile unui tratat de sexopatologie.

Și atunci, e bine că nu ne lăsăm nici noi mai prejos în direcția asta – ce, suntem mai proști decât alții? Nu, noi nu suntem mai proști, suntem europeni, suntem mondiali, măcar în cinema. Adrian Sitaru a ales incestul, frate-soră, ba chiar gemeni. Sunt tineri, se iubesc, și-o trag (utilizez limbajul filmului – n.m.), ea rămâne gravidă. Ideile ce se ciocnesc sunt libertatea sexuală a doi majori, mai presus de un tabu „tribal”, de-o parte, și „conservatorismul”, „obtuzitatea” tatălui, de cealaltă.

Scenariul lui Adrian Sitaru și Alinei Grigore, care joacă și rolul principal, Sașa, are meritul de a crea o atmosferă fluidă din punct de vedere moral. Mai întâi ești tentat să-l antipatizezi pe doctorul Victor Anghelescu (Adrian Titieni), despre care aflăm că, procedând conform legii „decrețeilor” din 1966, dar și din convingere antiavort, a împiedicat femei să elimine sarcina, probabil și turnându-le organelor. 

Apoi, agresivitatea urechistă cu care copiii, Cosma, Sașa, Romi, se năpustesc asupra lui, vehiculând secvențe verbale despre trecutul comunist, de care „au auzit”, dar n-au habar, te face să te întrebi dacă n-are și doctorul-tată o anume dreptate.

Îi privești pe Romi și Sașa– avem un Romeo și Julieta pe dos, trama nu mai e că iubiții fac parte din familii dușmane, dar că sunt prea de tot din aceeași familie – și poți să-ți spui: la urma urmei, cine ce treabă are cu tinerii aceștia? Fac ei vreun rău cuiva?

Ar putea să facă. Există posibilitatea nașterii unui bebeluș cu un cap și niscai membre în plus sau în minus. Unii medici susțin că frecvența handicapurilor la pruncii rezultați din incest nu e cu mult mai mare decât la heterosexualitatea normală. Alții, dimpotrivă. Problema în „Ilegitim” e că nu suflă nimeni o vorbuliță despre asta, ceea ce mi se pare o scădere a scenariului.

Titlul, „Ilegitim”, amintește de lege: în România, incestul se pedepsește cu 2-7 ani de pușcărie. Cu toate astea, un procent de 1% dintre familiile țării sunt marcate de incest – și e vorba numai de cazurile care ies la iveală – fără ca, în general, legea să se aplice ferm. Familia Anghelescu va trăi, înțelegem, liniștită și surâzătoare, ascunzând originea parentală a nepotului la pătrat ce se va naște. O fi bine, o fi rău?

„Ilegitim” nu dă sentințe. Sunt lucruri care se întâmplă și trebuie să conviețuim, moral sau nu, cu ele, spun Adrian Sitaru și Alina Grigore, excelentă în rolul Sașa, alături de un Adrian Titieni în formă maximă (toți actorii sunt foarte bine conduși).

De acord. Totuși, eu, Popescu, am ceva cu tinerii „frumoși și liberi” din acest film. Anume că nu par să muncească ceva, Romi bea puternic, Sașa mai și trage pe nas, nici măcar pe banii lor, ci ai tatălui la care urlă „În p..a mea!”. Sexul producător de copilași îl fac pentru că stau mai mult prin pat, în lipsă de ocupație...

„Ilegitim” e interesant, are personaje și dialoguri vii, ritm și tensiune. Dar, nu știu de ce, nu pot să folosesc expresia „un film bun”.

De fapt, știu de ce: pentru că imaginea ricoșată în mintea pe care n-o pot controla până la capăt este cea a unei lumi mai mult sau mai puțin cinematografice, dar, în fine, eliberată, în care părinții le-o trag copiilor, frații-surorilor, mătușile-nepoților, bunicul are inima împărțită între capra și gâsca din curte, în vreme ce unchiul se masturbează într-un colț, înamorat de propriul său organ.

O cotârceală integrală pe acordurile lui Beethoven – O  dă Bucuriei.

P.S.

A reușit să revigoreze pentru câteva secunde mirarea mea istovită știrea că dl Titieni candidează din partea PNL la primăria Bistrița – !?? Pot să pricep că Mircea Diaconu a dorit să-și asigure un supliment de pensie consistent ca europarlamentar la 66 de ani, dar ca un actor de talia lui Adrian Titieni să intre în politică electorală când e în plină forță de creație, mă depășește.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Filmul acesta nu poate decat sa socheze si atat. O anomalie nu poate sa fie subiectul unui film de arta.
    • Like 0
  • check icon
    Degradarea genetică în urma incestului(atât de gradul 1 dar și 2,3-relații între veri primari) e mult mai gravă decât pare deoarece crează mutații greu observabile la naștere și uneori chiar mai târziu afectează comportamentele psihice,evident rar recunoscute ca atare din motive politice,inclusiv deviațiile sexuale.Cel mai adesea incesturile de gradul 2-3 sunt bazate pe interese familial-financiare de multă vreme,nu degeaba țările cu cei mai mulți dezaxați și deviați de tot felul se zbat să demonstreze că acest anormalități ar fi normale ,la modul agresiv prin toate canalele media,drept dovadă.Un bun exemplu ar fi că în multe țări așa zis civilizate este permisă căsătoria între verii primari,așa că ce să mai vorbim.
    • Like 0
  • Subscriu la tot ce spune scriitorul, comentatorul de tenis, criticul de film si omul de presa... ma intreb doar: noi ca noi, dar cum or fi traind columbienii cu ei insisi cand un conational de-al lor a castigat premiul Nobel pentru literatura cu o carte in care practic totul incepe si se termina cu un incest efervescent?

    P.S: Ca sa nu mai spun de peruani, care nu-s nici ei mai breji cu matusa lor incestuoasa.
    • Like 0
  • Poate putinele filme romanesti care se fac ar trebui sa reprezinte proportional popolatia. Daca numai 1% sunt incestuosi de ce s-au grabit sa faca un film pe aceasta tema inainte sa faca 99 pe alte subiecte? Cele mai multe filme romanesti vor cu orice pret sa socheze, sa prezinte o societate groteasca si un viitor hidos. Sau, ca si filmele straine cu teme din categoria "variatiilor" sexuale si comportamentale, sa ne faca sa credem ca ele sunt mult mai frecvente decat sunt in realitate, iar deviatii sunt niste persoane foarte inteligente, amabile si simpatice.
    • Like 2
  • check icon
    Cred că pot exista două atitudini. / 1. A te revolta de ceva, în condițile subînțelese că-ți consideri obligatoriu și altora codul tău de valori. 2. A încerca să înțelegem de ce vreun lucru se petrece altfel decît ne prinde nouă bine. Și să accepți acest lucru, fără a trece la 'religia' lui, în paralel. / În rest, eu unul găsesc materialul dlui Popescu interesant, util.
    • Like 0
  • Autorul articolului este un om fericit: poate vedea pana la capat un film romanesc, ceeace este de admirat. Nu zic ca Love,Carol, Danish Girls sunt chestii la care te poti uita (am incercat Carol si am renuntat dupa 20 minute), nici ele nu sunt pentru niste amatori onesti de film. Dar "Ilegitim", un film cu buget redus si mijloace artistice si mai reduse, cu o astfel de tema pare sortit de la inceput numai unor festivaluri sau discutii intre cineasti. Este greu sa faci un film cu subiect comun, dar este si mai greu sa faci un film bun cu subiecte "pe dos".
    • Like 1
  • Unii actori stiu ca isi pot folosi cu brio calitatile actoricesti in politica cu foloase materiale mult mai mari decat in arta.

    Sa ne amintim ca un mare actor, Dragos Paslaru, dezgustat de politica si nu numai, s-a retras la manastire........
    • Like 4
  • Cred că arta se referă nu numai la mijloacele de prezentare și la impactul asupra publicului și/sau cunoscătorilor. Cred că nu se poate numi artă, ceva ce nu "cântă" spiritul uman, valorile umanității, fără de care nu am fi ajuns până aici. O "chestie" care promovează sau prezintă anomalia, valoarea răsturnată, scandalul, incultura, poate fi o știre sau un studiu de caz, dar nu cred că se poate numi artă. Fără dimensiunea spirituală și de promovare a valorilor umane, rămasă doar cu "meșteșugul" exprimării arta își pierde scopul și o putem numi doar creativitate. În această direcție și a filmului, căutând insolitul și/sau negarea, șocul, ne putem aștepta și la zoofilie, necrofilie și dacă sunt prezentate estetic le putem numi artă? Dacă considerăm filmul a șaptea artă, atunci nu ne putem rezuma la reportaje (pentru că există) povestite într-o notă creativă...chiar dacă românul s-a născut poet.
    • Like 5
    • @ Gabriel Busu
      Atunci filmele care ilustrează ororile războiului nefiltrate prin pâcla groasă a eroismului (de ex. Full Metal Jacket), sau palpitantele pogorâri în lumi pline de violență și decadență (de ex. seria The Godfather, Scarface), sunt la fel de lipsite de „artă”? Arta adevărată surprinde mintea și te face să cazi pe gânduri. Ea nu este răspunzătoare pentru transmiterea de valori, creeând valoare în sine și trecând peste vulgarul unui reportaj. Nu fac apologia subiectului filmului, însă prefer o lume a artei unde există dar poți filtra bomasticismul, uneia unde am fi perpetuat la nesfârșit Mama și Pruncul sau scene de vânătoare. Arta trebuie să evolueze (și a făcut asta mereu) dincolo de „comoditatea” societății.
      • Like 0


Îți recomandăm

iancu guda - andreearosca.ro

Iancu trăiește printre cifre. Biroul lui e mic și „decorat” cu o grămadă de lucruri care reflectă și preocupările, și pasiunile, și munca lui: pe un perete e un tricou semnat al echipei Viitorul Constanța și alte memorabilia legate de clubul creat de Gheorghe Hagi. Fotbalul e una dintre pasiunile lui Iancu, alături de înot.

Citește mai mult

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult