Corveta pe care România o aștepta de peste 30 de ani

Am urcat la bordul corvetei Contraamiral August Roman cu ocazia repetiției generale a exercițiului naval dedicat Zilei Marinei.

Pentru cei mai mulți, Ziua Marinei înseamnă nave care defilează prin fața falezei și un spectacol urmărit de mii de oameni. Pentru echipaj, însă, spectacolul începe mult mai devreme și nu are nimic spectaculos în sensul obișnuit al cuvântului. Are însă proceduri, liste de verificare, comenzi scurte și o concentrare care nu lasă loc improvizației.

Contraamiral August Roman este, înainte de orice, o navă nouă pentru România și, probabil, cea despre care se va vorbi cel mai mult în acest an. Corveta 261 face parte din clasa turcească Hisar și a fost construită la Șantierul Naval din Istanbul. Nava a fost comisionată de Forțele Navale Turce în decembrie 2024 și a fost cumpărată ulterior de România, din excedentul acestora. În iunie 2026, a primit pavilionul românesc și a intrat în serviciul Forțelor Navale Române. Este prima navă militară maritimă care intră în dotarea României după mai bine de 30 de ani.

Într-o țară în care ne-am obișnuit să vorbim despre lucruri care ar trebui făcute, faptul că o navă nouă ajunge în sfârșit în serviciu spune ceva. Nu rezolvă toate problemele și nici nu schimbă peste noapte raportul de forțe din Marea Neagră. Dar este un început.

Nava urmează, de altfel, să primească și alte sisteme de luptă, configurația militară actuală nefiind cea finală.

În interiorul unei nave militare, fiecare centimetru trebuie să aibă un rost. Coridoare înguste, scări abrupte, uși etanșe, cabluri și conducte care dispar în pereți. Este un loc construit pentru funcționalitate, nu pentru confort. Se observă însă ceva, din orice unghi: ordinea. Nimic nu pare lăsat la întâmplare.

Pe mare, distanțele se schimbă. De aproape, navele pe care de la mal le vezi ca pe niște siluete gri capătă dimensiuni și personalitate. Exercițiul începe fără dramatism. Nu există fanfară și nici comentatori. Doar oameni care își ocupă pozițiile cu naturalețea cu care alții își deschid laptopul dimineața la birou.

Aici este poate diferența față de ceea ce se vede de pe faleză.

De pe mal, oamenii vor vedea câteva zeci de minute de exercițiu naval. Vor vedea nave, elicoptere, avioane și salve de tun. La bord, aceleași minute sunt rezultatul unor ore de pregătire și al unor proceduri repetate până când nu mai este nevoie să te gândești la fiecare gest.

Ne-am obișnuit să vorbim în termeni geopolitici despre Marea Neagră. Despre flancul estic, securitate, NATO, descurajare. Sunt expresii pe care le auzim atât de des încât riscă să devină simple formulări. Pe puntea unei nave militare, au însă o altă greutate.

Înțelegi că în spatele lor sunt oameni care se trezesc înainte de răsărit, care își petrec uneori sărbătorile pe mare și pentru care exercițiile nu sunt spectacole, ci antrenamente pentru situații pe care nimeni nu și le dorește.

Și mai înțelegi ceva: o navă militară nu înseamnă doar metal, radar și armament. Înseamnă oameni care trebuie să învețe nava, să aibă încredere unul în celălalt și să ajungă să lucreze împreună înainte ca nava să-și poată atinge adevărata capacitate.

Acesta este lucrul care m-a impresionat cel mai mult. Nu tehnologia și nici dimensiunea navei, ci normalitatea cu care oamenii de la bord își fac meseria. Fără gesturi teatrale și fără discursuri. O normalitate care devine aproape invizibilă tocmai pentru că funcționează.

Am încercat să-mi imaginez cum arată aceeași mare pentru turistul care merge la plajă și pentru marinarul aflat de cart la câteva zeci de mile depărtare.

Apa este aceeași. Privirea nu.

De Ziua Marinei, navele pot fi privite de pe faleză de mii de oameni.

Merită drumul până la Constanța. Pentru spectacol, pentru nave, pentru elicoptere și avioane. Și pentru Contraamiral August Roman.

După mai bine de 30 de ani, România are din nou o navă militară maritimă nouă.

Merită!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp