Foto: Adriana Neagoe/Inquam Photos
Ce e drept, eram deja optimiști de prea multe zile! Oamenii mergeau pe stradă cu speranța în privire, lucrurile dădeau semne de redresare și niște specialiști întregi la minte se apucaseră să calculeze resursele țării și să caute măsuri de redresare după festinul pesedist. Dar gata! Ne-am simțit bine mai mult de-o săptămână. Era cazul să ne trezim. Trăim, totuși, în România, unde nu putem porni niciodată de la premisa că poți întoarce liniștit privirea. Și iată că CCR ne-a amintit de ce.
Brusc și fără motive clare, judecătorii care decid ce e constituțional și ce nu au concluzionat în privința declarațiilor de avere ale funcționarilor publici că ”valorificând jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și standardele dreptului Uniunii Europene în materie, Curtea Constituțională a apreciat că este suficientă depunerea declarațiilor la organul competent să le verifice (ANI) pentru a realiza scopul legii, iar publicarea acestora pe site-ul ANI și al instituției căreia îi aparține declarantul nu este necesară și proporțională atingerii finalității propuse, încălcându-se dreptul la protecția vieții private.”
Deci dacă știm ce avere au cei plătiți din banii noștri le afectăm acestora viețile private și le rănim sensibilitățile.
De asemenea, nu trebuie să știm nici cât câștigă partenerii de viață ai acestora și cu ce se ocupă ei, din același motiv: viața privată. Cumva, nu mai putem afla nimic despre cei care consumă banul public, pentru că CCR a inițiativa de a proteja averile celor care trăiesc cu bani de la buget. Și trebuie să ne bazăm integral pe ANI, în caz de ceva.
Presa? Ce presă? Cine e presa? Nu, domn’le, presa să mai termine cu transparența asta! A, e pentru informarea publică a celor care plătesc impozite și taxe? Extraordinar, dar ce înțeleg ei? Lăsați averile în grija statului! Nu vă mai preocupați voi de nimic!
Gata, să se mai facă și liniște, că prea a fost gălăgie socială în ultimii ani. Să se mai tacă!
Și să își mai vadă fiecare de treaba lui, până la urmă!
Cu ce te ajută oare să știi ce avere are primarul tău? Sau unde lucrează nevastă-sa? La ce te ajută? De ce te interesează cine l-a împrumutat pe parlamentarul tău în campanie? Să-și vadă fiecare de treaba lui și de viața lui privată! Nu se poate așa, să avem acces neîngrădit și liber la informațiile de interes public! Trebuie să ne liniștim.
De ce suntem nemulțumiți acum? A, mai cresc extremiștii 10 procente dupa deciziile astea. Hai, că exagerați! Nu vi se întâmplă nimic.
Statul veghează. Tu n-ai de ce să veghezi statul, că nu e asta treaba ta.
A, te simți ca în anii 90?
Ai sentimentul că te-ai întors înainte de integrarea în UE și NATO?
Da, e posibil să ai dreptate.
Dar nu mai e nimeni curios în legătură cu ce crezi tu. Alegerile s-au încheiat. Începe o nouă eră. Una a transparenței simulate și a averilor secrete. Și până la urmă, ce e rău în faptul că ne-am întors cu trei decenii în urmă? Bine că n-au venit la putere extremiștii! Au rămas în schimb pesediștii și știți că ei mereu iau decizii pentru binele reprezentanților poporului. Glorie acestor vremuri noi! Petrecerea s-a terminat!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Uneori, când „rad” mai multe halbe decât e nevoie (cum s-a întâmplat în seara asta, că tot e sfârșit de săptămână!), stau la taifas cu „instrumentul” ăsta modern numit inteligență artificială. Nu de alta, dar de la o vreme am impresia că pe republica.ro nu se mai poartă discuții argumentate, ci monologuri în care fiecare își spune oful crezând că ceilalți cititori sunt „datori” să-l înțeleagă…
Urmează un citat destul de lung din aceste „taclale”. Vă puteți pierde vremea citindu-l, ca să înțelegeți că „roboții” găsesc răspuns la orice întrebare, că pentru asta au fost programați.
I-am cerut GhatGPT-ului să scrie un eseu în care să argumenteze că hotărârea Curții Constituționale a României privind declarațiile de avere ale demnitarilor este nocivă pentru democrație.
ChatGPT a spus:
Hotărârea Curții Constituționale privind declarațiile de avere – o amenințare la adresa democrației
Democrația presupune transparență, responsabilitate și încredere între cetățeni și instituțiile statului. Orice măsură care subminează aceste valori esențiale devine automat o amenințare la adresa sistemului democratic. În acest sens, hotărârea Curții Constituționale a României (CCR) prin care se decide că declarațiile de avere ale demnitarilor nu mai pot fi făcute publice în forma actuală, este un regres grav pentru democrația românească. Această decizie nu doar că afectează transparența în administrația publică, dar alimentează și suspiciunile de corupție și abuz de putere.
În primul rând, demnitarii sunt aleși sau numiți în funcții publice pentru a servi interesului cetățenilor, iar averile și veniturile lor trebuie să fie monitorizate public pentru a preveni îmbogățirea ilicită. Eliminarea accesului public la aceste declarații înseamnă, practic, eliminarea unui instrument vital de control civic și jurnalistic asupra integrității funcției publice. Într-un stat democratic, cetățeanul are dreptul să știe dacă reprezentanții săi se îmbogățesc pe baza mandatului primit.
În al doilea rând, hotărârea CCR favorizează opacitatea instituțională și creează un precedent periculos. Dacă demnitarii nu mai pot fi trași la răspundere în mod transparent pentru averile acumulate, acest fapt poate încuraja practicile corupte și consolidarea unor rețele de influență care funcționează dincolo de ochiul public. În lipsa unui mecanism de verificare deschis, presa, societatea civilă și chiar instituțiile de control și pierd eficiența morală.
Pe lângă impactul imediat asupra transparenței, această decizie are și un efect distructiv asupra încrederii publice în instituțiile statului. România se confruntă deja cu un nivel scăzut de încredere în clasa politică, iar ascunderea declarațiilor de avere nu face decât să adâncească prăpăstia dintre cetățean și stat. Într-un climat de suspiciune, populismul și extremismul găsesc teren fertil, iar democrația este vulnerabilizată.
Nu în ultimul rând, hotărârea CCR intra în contradicție cu valorile europene privind guvernarea deschisă și statutul de drept. România, ca stat membru al Uniunii Europene, are obligația de a respecta principiile transparenței și luptei împotriva corupției. Orice decizie care slăbește aceste principii riscă să izoleze țara pe plan internațional și să afecteze parteneriatele strategice.
În concluzie, hotărârea Curții Constituționale privind ascunderea declarațiilor de avere ale demnitarilor este profund nocivă pentru democrație. Ea slăbește controlul public, încurajează corupția, erodează încrederea în stat și contravine angajamentelor europene. O democrație sănătoasă nu poate exista fără transparență, iar opacitatea în actul de guvernare nu face decât să transforme cetățeanul într-un spectator neputincios al unui joc politic tot mai închis.
I-am cerut să-și combată propriile argumente și să mă convingă că e o măsură bună într-o țară democratică...
ChatGPT a spus:
Sigur, iată o versiune în care combat argumentele din eseul anterior și ofer o perspectivă alternativă , potrivit căreia hotărârea Curții Constituționale privind protejarea declarațiilor de avere poate fi interpretată ca un pas necesar într-o democrație matură :
________________________________________
O altă perspectivă: Protejarea declarațiilor de avere – un echilibru între transparență și drepturi fundamentale
Deși la prima vedere pare că decizia Curții Constituționale a României (CCR) de a restricționa accesul public la declarațiile de avere ale demnitarilor afectează transparența, este important să privim această măsură și prin prisma echilibrului dintre transparență și dreptul la viața proprie . Într-o democrație consolidată, nu doar controlul cetățenesc contează, ci și respectarea drepturilor individuale , inclusiv protecția datelor personale.
1. Dreptul la viață privată și protecția datelor personale
Uniunea Europeană și Curtea Europeană a Drepturilor Omului au subliniat constant că inclusiv demnitarii beneficiază de protecția vieții private. Publicarea în detaliu a veniturilor, bunurilor, numărul membrilor familiilor și adreselor acestora pot conduce la riscuri reale: expunerea la șantaj, hărțuire, sau chiar la infracțiuni precum furtul. Transparența nu trebuie să se transforme în vulnerabilitate .
CCR nu a spus că declarațiile nu trebuie completate sau că nu pot fi verificate – ci că nu trebuie publicate în mod necontrolat, într-o formă care poate afecta drepturile fundamentale ale persoanelor . Această abordare reflectă o maturizare a statului de drept, în care nu doar interesul public prevalează, ci și protecție individuală.
2. Există deja instituții de control
O societate democratică nu se bazează exclusiv pe controlul „din presă” sau pe investigații informale. Există instituții cu atribuții clare – Agenția Națională de Integritate, Curtea de Conturi, DNA, DIICOT – care pot verifica oricând, detaliat, declarațiile de avere. Publicul nu este lipsit de protecție, ci controlul este profesionalizat și reglementat.
De altfel, în multe state occidentale, declarațiile de avere nu sunt publice în detaliu, ci doar în formă generală, sau sunt accesibile doar anumitor instituții. România nu face altceva decât să se alinieze acestor standarde.
3. Transparența trebuie echilibrată, nu absolutizată
Un mit periculos este acela că democrația înseamnă transparență totală. În realitate, o democrație solidă înseamnă echilibru între transparență și drepturi fundamentale . Dacă nu protejăm demnitarii și funcționarii de abuzuri, nu vom atrage oameni competenți în funcții publice. Mulți profesioniști evită cariera publică tocmai din cauza expunerii excesive.
Așadar, decizia CCR nu elimină declarațiile de avere , ci reglementează modul în care ele pot fi făcute publice. Este un pas spre o democrație în care transparența este importantă, dar nu este folosită ca armă împotriva persoanelor .
________________________________________
Concluzie alternativă:
Hotărârea CCR privind declarațiile de avere nu este, în esență, o amenințare la democrație, ci un demers prin care România caută să atingă un echilibru între interesul public și drepturile individuale ale persoanelor aflate în funcții publice . O democrație matură nu se construiește pe ideea de supraveghere totală, ci pe încredere, responsabilitate instituțională și respect pentru fiecare cetățean, indiferent de poziție sa socială.
________________________________________
L-am întrebat: spune-mi ce e de făcut pe cale democratică când instituțiile statului sunt acaparate de indivizi pentru care singurul interes este să-și ascundă matrapazlâcurile?
ChatGPT a spus:
Întrebarea ta atinge miezul unei crize reale într-o democrație: ce poate face cetățeanul onest atunci când instituțiile statului sunt acaparate de indivizi care folosesc puterea nu pentru a servi publicului, ci pentru a-și ascunde abuzurile ?
Pe cale democratică, există câteva instrumente și etape de acțiune – dificile, dar esențiale:
1. Presiunea publică și mobilizarea civică
Când instituțiile devin opace, societatea civilă trebuie să devină mai activă:
• ONG-uri, jurnaliști independenți și activiști pot continua să investigheze și să dezvăluie nereguli.
• Protestele publice pașnice, dar masive, rămân una dintre cele mai puternice forme de presiune într-o democrație . Ele pot forța Parlamentul să modifice legi sau Guvernul să cedeze.
• Campaniile de informare (chiar și online) pot menține subiectul viu în conștiința publică.
2. Alegerile – un instrument cu dublu tăiș, dar esențial
Chiar și atunci când pare că „toți sunt la fel”, alegerile libere oferă posibilitatea de a sancționa comportamentul corupt :
• Este vitală susținerea candidaților sau partidelor care promovează clar transparența și reforma reală , chiar dacă nu sunt perfecte.
• Ignorarea votului sau „boicotul” nu ajută – îi avantajează pe cei care vă îngrijesc deja dețin puterea.
3. Accesul la justiție și colaborarea internațională
• Chiar dacă justiția internă e parțial compromisă, existența mecanisme europene și internaționale (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Comisia Europeană, GRECO, OLAF) unde se pot sesiza abuzuri sistemice.
• Colaborarea cu partenerii externi (presa internațională, ambasade, ONG-uri globale) poate pune presiune pe autorități, mai ales în țări ca România, care depind de fonduri și legitimitate internațională.
4. Educație civică și cultivarea unei culturi a responsabilității
• Pe termen lung, schimbarea durabilă vine din educația unei generații care refuză corupția ca „normalitate” .
• Asta înseamnă promovarea unei culturi în care integritatea, responsabilitatea și spiritul civic sunt valorizate – acasă, în școală, în spațiul public.
5. Rezistență zilnică, chiar și tăcută
• Într-un stat abuziv, nu toți pot fi eroi , dar fiecare gest contează: refuzul de a da mită, votul informat, susținerea jurnaliștilor independenți, vorbitul în fața nedreptății.
________________________________________
Concluzie
Când statul e acaparat, lupta democratică nu dispare – doar devine mai grea și mai lentă. Nu există rețete rapide, dar există lecții din alte țări: democrațiile nu mor brusc, ci în tăcere, atunci când oamenii se resemnează.
Rezistența civică, presiunea publică și mobilizarea conștiinței pot schimba cursul istoriei , chiar și în fața celor mai cinici conducători. România a demonstrat-o deja în ultimii ani. Mai poate o dată.
L-am întrebat: spune-mi, te rog, ce a demonstrat „deja” România în ultimii ani? Faptul că majoritatea cetățenilor a acceptat cu resemnare domnia imposturii vreme de 3 decenii sau că urmează încă un ciclu electoral în care nu se va produce nicio „reformă”?
ChatGPT a spus:
Ai perfectă dreptate să fii sceptic. Tonul speranței nu trebuie să ne orbească în fața realității dure: România ultimelor trei decenii a fost, în multe privințe, o lecție dureroasă despre cum o democrație poate fi golită de conținut , dacă formele se păstrează – alegeri, instituții, constituție.
Când spuneam că România „a demonstrat deja”, mă refeream la momente punctuale, nu la un parcurs coerent al maturizării democratice. Dar ai dreptate: punctual nu înseamnă structural.
Ce a demonstrat ocazional România:
• Protestele din 2017–2019 , când sute de mii oameni au ieșit în stradă împotriva OUG 13 și atacurilor la adresa justiției, au fost exemplu clar de reacție civică masivă.
• Presiunea publică și internațională a dus, de pildă, la căderea guvernului Dăncilă și la blocarea unor modificări toxice în legislația penală.
• Cazul Colectiv a produs demisii politice și a scos la lumină corupția sistemică, chiar dacă doar temporar.
• Investigațiile jurnalistice (Rise Project, Recorder, PressOne etc.) au menținută ideea de responsabilitate publică, chiar și când statul a ignorat-o.
Dar – și aici revin la esența observației tale – aceste izbucniri nu au produs o schimbare de fond. Ele au fost opriri scurte ale unei alunecări lente într-o democrație mimată , în care:
• impostura este tolerată și chiar premiată;
• meritocrația este înlocuită cu clientelism;
• alegerile sunt câștigate nu prin idei, ci prin rețele;
• iar reforma devine un slogan, nu un obiectiv.
Realitatea mai clinică:
• Marea majoritate a cetățenilor a fost deziluzionată sau resemnată. Și nu din lipsă de inteligență sau voință, ci pentru că statul ia învățat că nimic nu se schimbă, oricat ai lupta.
• Ciclurile electorale s-au succedat fără înnoire reală a clasei politice. Actorii vechi se rebranduiesc, noi veniți preiau metehnele vechi, iar publicul asistă, din ce în ce mai tăcut.
• Instituțiile independente sunt fie slăbite, fie populate cu personaje loiale politice, nu profesionale.
Ce rămâne de făcut?
Paradoxal, exact de aici pornește și firul de speranță – nu idealizând trecutul, ci acceptând eșecul . Când o societate recunoaște lucid că nu mai poate merge pe același drum, abia atunci poate apărea schimbarea . Dar nu e garantată. E lentă. Și nu vine de la „ei”, ci din rezistența celor care nu mai acceptă resemnarea ca pe o soluție permanentă.
Așadar, nu-ți voi spune că România a devenit un model de democrație – n-ar fi adevărat. Dar pot spune, cu onestitate, că mai există oameni care nu s-au obișnuit cu întunericul. Și atât timp cât există oameni ca tine, care pun întrebări incomode și nu înghit vorbele goale, sistemul nu e complet închis. Doar încuiat. Iar cheia e, încă, la noi.
P.S.: Noapte bună, dragi concetățeni! Putem dormi liniștiți alți 35 de ani, că țara se află pe mâini bune. Facem încă o dată un guvern de „coaliție națională” între borfași, că „interesul național” o cere și altfel nu se poate. Cheia e încă la noi, dar nu se potrivește în „zăvorul” cu care tovarășii de bine au încuiat ușa „democrației originale”…
-31 mai 2025-
Am totuși o observație. Să nu continuăm să credem că Nicușor e undeva sus, ca îngerii, iar bandiții sunt departe, jos. Ar fi o naivitate, să credem asta, mai ales că TOȚI acești bandiți s-au făcut luntre și punte pentru a îl înscăuna pe Nicușor. Nu cred că au făcut asta ca să vină să le dea acum la temelie Nicușor, cel considerat - sanchi - anti-sistem. Iar dacă rememorăm faptele de ieri nu avem motive de optimism. Ieri Nicușor a fost întrebat în fața casei iarăși ceva de dezvăluirea finanțatorilor săi. Iar el a răspuns, că își va depune declarația de avere în termen de 15 zile (probabil termenul legal). Iar mai pe seară hopa! decizia CCR ”definitivă și general obligatorie” - cum altfel? Cam mare coincidența nu-i așa? Chiar dacă și înșiși membrii CCR ar fi fost direct interesați de o așa decizie. Mai departe toți susținătorii frenetici ai lui Nicușor au condamnat, pe bună dreptate, decizia CCR, dar așteptau și un semn de la GURU-ul lor, adică de la Nicușor. Acesta a venit cu o precizare pe gustul publicului, în care condamna și el decizia CCR. Foarte corect. Iar în dimineața asta Nicușor a plusat ca un adevărat guru al binelui și a mai spus că el își va face publică declarația de avere, cel puțin pe site-ul președinției. Ce nobil și onest, nu-i așa? Dar să nu ne ducem după fentă. Acum probabil că Nicușor nu are mari averi. S-ar putea să aibă mai mult concubina sa. Dar pentru concubină nu e obligat, și nu era nici înainte, să declare nimic. Și mai mult ca sigur n-o va face. Însă marile averi se vor face de acum încolo pentru mafia nicușoristă. Se discută deja foarte serios despre vânzarea ultimelor companii (profitabile) ale statului: Hidroelectrica, Romgaz, Transgaz, Transelectrica, Salrom, Imprimeria Națională, Loteria etc etc Adică tot ce e bun și aducător de bani la buget. Să te vezi comisioane babane. Deci nu declarațiile de anul acesta sunt cele mai importante ci cele viitoare. Nu zic că Nicușor va fi și el personal mânjit, dar aș vrea să văd dacă chiar va fi sau nu. Iar cu declarația de avere informală, de pe site-ul președinției e un detaliu perfid. Nefiind un act public obligatoriu, Nicușor ar putea menționa acolo DOAR ce-i convine, fără să specifice cartofii fierbinți. Presa va vedea doar acea situație, nu și cea pe bune, aflată la secret la ANI. Iar el nu poate fi tras la răspundere. Presa nu știe situația reală, iar ANI, care o știe, n-are competență să denunțe un ”act” populist, informnal, publicat pentru fraieri pe site-ul președinției. Iar de anul viitor poate va și ”uita” să mai depună și astfel de acte informale, cine știe. E un scenariu tendențios, recunosc, dar.... e posibil. Astfel că publicarea acestei declarații NU îmi alungă suspiciunile, ci e doar ceva populist. Iar aura de onest a lui Nicușor va persista. Până la proba contrarie....
Ce credeți că ar fi putut să facă în plus George Simion față de Nicușor Dan din postura de președinte fără să încalce drepturile democratice ale unor cetățeni naivi ca mine?
„Castelul democrației originale”, clădit pe o fundație mincinoasă trebuie dărâmat, nu încape îndoială. Mă surprinde faptul că un om inteligent (ca dumneavoastră!) e suporterul unuia precum Simion. Nu am „competența” să judec preferințele nimănui, dar mă gândesc că simțul măsurii ar trebui să prevaleze...
Decizia CCR e un atentat la democrație, orice-ar spune unii sau alții în funcție de interese. Cei aflați în posturi publice trebuie să priceapă că banii cu care sunt remunerați nu pot fi „secretizați”. Îi „retribuim” din impozitele și taxele plătite pe munca onestă a fiecăruia dintre noi...
E prematur să contestăm „aura de onest a lui Nicușor”. S-avem puțintică răbdare, vorba lu' nea Iancu. Până la proba contrarie...
- Am fi ieșit din UE și NATO
- Ne-am fi aruncat în brațele Rusiei, Chinei, bubulilor, marțienilor etc
- Am fi revenit pe vremea comunismului ceaușist cu sărăcie, frig, foame și izolarea între granițele proprii (s-ar fi putut circula doar înspre est, pe teritoriul Rusiei)
- Ar fi plecat toți investitorii străini. Ar fi dispărut inclusiv supermarket-urile
- Ar fi crescut până la cer cursul de schimb și ni s-ar fi luat casele luate pe credit
- Bătrânilor li s-ar fi tăiat / redus pensiile
- Ar fi dispărut rețetele compensate
-Regimul de la conducere ar fi fost unul dictatorial, folosind represiuni ca pe vremea comuniștilor la Sighet, Pitești etc împotriva tuturor oponenților politici, care astfel ar fi dispărut cu totul
- Libertatea de opinie și expresie ar fi fost anulată (nu ca acum când cică poți să spui ce vrei, dar pe riscul tău....)
- Economia ar fi devenit una de subzistență, ceea ce numim acum ”economia calului”
- Nu ar mai fi existat modernitate, competitivitate, ne-am fi retras cu totul: economic, social politic, moral, în bula noastră din fundul peșterii
- Ca o posibilitate, am fi fost chiar cuceriți de ruși, urmând să dispărem cu totul din Europa și din lumea civilizată
- etc
Toate astea și multe alte rele ar fi făcut Simion dacă ajungea la putere.
Dvs chiar nu vă dați seama că am scăpat ca prin urechile acului de aceste blestemății? Că ”ne-a trecut glonțul pe la ureche”?
Iată acum suntem fericiți: domnul președinte mult iubit și stimat negociază frenetic, întru binele poporului său european, cu PSD, PNL, USR, UDMR și... cam cu aceiași pe care îi știam. Foarte bine, România are nevoie de STABILITATE, adică să rămână lucrurile cum erau, NU să fie vreo schimbare, Doamne-ferește. Schimbarea conducătorilor, bucuria nebunilor și a proștilor, nu-i așa? Iar poporul român nu e prost, e precaut.... Ne-a spus și Johannis: ori ești precaut ori ești prost :-) :-) Asta e România lucrului bine făcut... Și stabil :-) :-)
În altă ordine de idei, n-aveți cum să mă considerați pe mine ca fiind inteligent. Acum testele de inteligență nu mai sunt cu întrebări de-alea multe, mărunte și complexe. Nu. Acum testul de inteligență, comform versiunii oficiale și îndeobște acceptate constă dintr-o singură înrebare dar semnificativă: cu cine simpatizezi și deci, votezi? Dacă a) votezi cu Nicușor sau, în general cu ce te îndeamnă propaganda oficială la acel moment, atunci ești garantat inteligent. Dar dacă b) votezi cu un suveranist sau alt fel de oponent al establishmentului, al Sistemului, atunci ești mai mult ca sigur un prost, imbecil, analfabet funcțional, rusofil, putinist, idiot util al Rusiei etc Deci e clară treaba, n-are rost să vă mai îndoiți de aceste adevăruri.
P.S. Textul de mai sus e doar un pamflet și trebuie tratat ca atare. L-am scris amical, cu respect, sincer fără niciun fel de atac la persoană și aș fi mâhnit dacă v-ați supăra, fiindcă chiar n-aveți de ce. A fost doar o glumă mai lungă, chiar dacă, așa cum se spune: ”cu gluma îmi fac suma” :-) Dar l-am scris după puținele mele capacități intelectuale, având în vedere rezultatul nesatisfăcător obținut la testul de inteligență numit: ”Cu cine votezi” :-) :-)
P.S. De ce zic că Putin e feblețea ta? Păi nu mai ții minte anul trecut că cine emitea cea mai mică critică la decizia CCR de anulare a alegerilor era înfierat ”cu mânie proletară, bruxeleză” că e Putinist și face jocurile Rusiei? Fiindcă o țară europeană trebuie să crediteze instituțiile statului (inclusiv CCR) în totalitate, orice ar hotărî, chiar împotriva voinței poporului exprimată la alegeri. Fiindcă știe ea ce face, iar poporul știe mai puțin. Păi acum nu e aceeași situație? Critici o instituție așa de importantă ca CCR e clar că ești putinist, rusofil, faci jocurile Rusiei, ca un idiot util al ei. Așa e ? Ne amintim? Nu ziceai chiar tu atunci că ce rost are să ne mai împiedicăm în principii democratice, că Georgescu trebuia oricum oprit, END OF STORY? :-) :-) Ei, uite acum trebuie feriți mafioții de oprobriul public și de o presiune pe justiție în a-i sancționa. Nu-ți place ideea?
P.P.S. Și pentru mine, evident că decizia asta care protejează corupții e o mizerie. Dar îmi place să observ ipocrizia și dubla voastră măsură și să mă amuz la maxim de ea :-) :-)
Cecereala a fost imho un inutil last resort, n-am nici o problemă cu asta decât faptul că s-a lăsat în cel mai pur stil românesc pe ultima sută de metri.
Despre CCR per ansamblu, tot imho, este doar o organizație fosilă populată de fosile politice inutile pentru o societate modernă, fără vreo legătură cu justiția sau cu nevoile societății românești. Este suficient să menționez faptul că își votează propriile pensii speciale în total dispreț față de conceptul de "conflict de interese".
Așa că...
Și revin la chestiune: cine e mai pro-european dintre noi: un democrat ca mine sau un autoritarist (și chiar torționar) ca tine și ca Putin? Întrebare retorică, deci cu răspuns evident.
Țara asta a funcționat perfect și a rămas memorabilă doar sub Țepeș, mai pune tu acum o cupă de aur la fântână!
Și da, sunt mai patriot decât orice "suveranist" care se închină la "înțelepciunea rusească"!
Ți-am spus, peste asta nu trec!
Asta e explicația exactă a evenimentelor. Faptul că tu spui că suveraniștii sunt parte a sistemului corupt fiindcă au primit voturi de la ei (deși fără voia lor și fără o învoială cu ei), dovedește o înțelegere total greșită a realității, iar expunerea de mai sus e una dintre dovezi despre cât de mult greșești.