Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Cristina Neagu: Poate că am greșit lăsându-i pe toți să creadă că e normal să înscrii câte zece sau mai multe goluri pe meci

Cristina Neagu - BRD

Cristina Neagu, 33 de ani, cea mai valoroasă jucătoare de handbal din România, a dialogat timp de aproape o oră, în cadrul unui proiect jurnalistic facilitat de BRD Groupe Société Générale, despre prezentul și viitorul handbalului românesc, despre CSM și națională, despre antrenorat și viața de după handbal, despre fair play și respect în relația antrenor-jucătoare.

Numărul 8 al echipei naționale a fost declarată de patru ori cea mai bună jucătoare din lume, de două ori cea mai bună jucătoare la Cupa Mondială, s-a aflat de cinci ori în echipa ideală a Ligii Campionilor și a câștigat numeroase medalii și trofee în competițiile interne și internaționale. 

Cu un asemenea palmares individual, presiunea de a nu greși este foarte mare, iar atunci când i se întâmplă, este taxată dur de presă, de public și de oamenii din lumea handbalului. Cristina însă vede lucrurile diferit.

„Nu stau niciodată în greșeală. Dacă greșesc în atac, încerc să-mi fac cât mai bine treaba în apărare. Și invers. Pentru mine o ratare nu înseamnă nimic. Pentru un inter, un procentaj de 50% nu este chiar atât de rău. Pentru că noi ne asumăm mai multe riscuri aruncând de la o distanță mai mare. Și atunci pot să apară și ratările. Dar așa este când îi obișnuiești pe oameni să dai 10 goluri din 12 aruncări sau 8 din 10. Și atunci când ai un procentaj puțin mai slab, așa cum ne place nouă în România, acesta este scos în evidență. (...) Nu mă afectează psihic greșeala sau poate foarte rar, dacă am o stare generală proastă în timpul meciului, dar să mă afecteze o ratare sau două, nu. Pot să ratez patru șuturi la rând și apoi o să mă duc să dau gol la următoarele cinci aruncări. Cine nu greșește nu poate să performeze.

(...) Simt această presiune și pentru că se vorbește în special despre mine și mai puțin despre colegele mele. Însă dacă vrei să fii la cel mai înalt nivel, vrei să performezi și să fii printre cei mai buni, trebuie să înveți să trăiești cu presiunea. Și cred că e valabil în orice domeniu”, spune Cristina.  

„Se pune foarte mult preț pe rezultat la nivel de juniori și cred că este greșit”

Presiunea trebuie însă să înceapă în etapa de seniorat, atunci când începe adevărata performanță, crede Cristina. Până atunci, antrenorii ar trebui să pună accent pe alte elemente, care să creeze premisele de a face performanță mai departe.

„Trăim într-o vreme în care se pune foarte mult preț pe rezultat la nivel de juniori și cred că este greșit. Cred că ar trebui implementate lucruri diferite la acest nivel, legat de relaționare, de tehnică, de educație. (...) Fetele nu învață ceea ce ar trebui să învețe la această vârstă, și vin oarecum nepregătite la nivel de senioare. (...) Se accidentează pentru că nu sunt pregătite din punct de vedere fizic, joacă mai puțin pentru că nu sunt pregătite din punct de vedere tehnic. Nu toate cele care performează la nivel de junioare reușesc la nivel de senioare și fac și pasul către echipa națională. Sunt, de fapt, foarte puține. (...) Cred că avem o perspectivă greșită pentru că ne dorim performanță și uităm de lucrurile importante. Uităm să-i învățăm să se antreneze, să aibă grijă de ei, să învețe ce să mănânce, să aibă grijă de educație. Obținem medalii la nivel de juniori, dar uite că la nivel de seniori, puține și rare”.

Nicio handbalistă nu ar trebui să accepte violența verbală și mai ales pe cea fizică

În cadrul interviului, Cristina Neagu s-a referit, răspunzând la o întrebare a lui Cătălin Striblea, și la cazurile de abuz care se înregistrează mai ales la echipele mai mici și la junioare.

„Nicio handbalistă nu ar trebui să accepte un astfel de comportament, nici verbal și, mai ales, fizic, dar din păcate există această percepție că totuși nu e atât de grav. Suntem obișnuite cu asta. Nu s-a întâmplat nimic, eu vreau să fiu la echipă, să joc în continuare, nu vreau să spun nimic despre asta pentru că nu vreau să am probleme, și este o acceptare a faptelor. Fetele nu ar trebui să mai accepte, să-și dea seama că sunt mai bune de atât și că merită mai mult, și că pot merge în alte părți unde pot fi respectate”, a spus Cristina..

Când se retrage Cristina Neagu?

Cristina Neagu are aproape 34 de ani, vârstă la care mulți sportivi se retrag din activitatea competițională. Sunt însă și excepții, iar Cristina este una dintre ele, cu atât mai mult cu cât spune că acum joacă „cel mai matur handbal” din cariera ei, se simte în formă și este fericită să fie pe teren. În ciuda vârstei, starea fizică îi permite să joace în continuare și crede că reușește să rămână decisivă pe teren și să facă „lucruri foarte bune” pentru echipele la care joacă.

Cel mai probabil se va retrage peste doi ani, după Jocurile Olimpice din 2024, la care speră să participe. O medalie olimpică ar fi un sfârșit frumos de carieră pentru un sportiv care a înțeles ce înseamnă să fii cel mai bun din lume.

„În primul rând înseamnă sacrificiu, înseamnă să-ți dorești să fii mai bun în fiecare zi, să nu te automulțumești, să crezi cu adevărat că poți să fii cel mai bun și să faci toate lucrurile în direcția aceea. Să crezi în visul tău pentru că atunci când crezi cu adevărat, chiar poți să-l realizezi. Eu am fost un copil simplu, normal, modest, care a crezut în visul de a deveni cel mai bun în ceea ce face și pot să spun cu mâna pe suflet că sunt mândră că am reușit să-mi îndeplinesc acest vis".

Cristina Neagu a analizat și cauzele sezonului „ratat” cu CSM București, care a pierdut titlul și trebuie să se mulțumească anul acesta doar cu Cupa României, dar și perspectivele pe care le are echipa națională la Campionatul European care va avea loc în noiembrie, în contextul schimbării frecvente a antrenorilor din ultimii ani.

Urmăriți, mai jos, interviul integral acordat în exclusivitate de Cristina Neagu, căpitanul echipei naționale de handbal feminin a României și ambasador de brand BRD – Groupe Société Générale, jurnalistului Cătălin Striblea. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon fara job

Mai este de ajuns să fii un foarte bun profesionist? Dan are 42 de ani. Este foarte bun în domeniul sau de activitate. Conduce departamentul tehnic dintr-o companie de telecom. Îl cunosc de la implementarea unei soluții software pentru o centrală telefonică. (Foto Guliver/Getty Images)

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Cum transformi baia într-un spațiu de relaxare: design în alb, lemn și accente grafice

Baia este unul dintre acele locuri din casă în care funcționalitatea și starea de bine trebuie să meargă împreună. De aceea, modul în care este gândită o baie spune multe despre felul în care privim confortul în propriul cămin. Nu mai este doar un spațiu tehnic, ci o încăpere care poate transmite calm, ordine și o anumită eleganță discretă. Un design reușit nu înseamnă neapărat multe materiale sau soluții spectaculoase, ci mai ales coerență, proporție și câteva alegeri bine făcute. Așadar, baia a devenit un spațiu pe care oamenii îl gândesc cu același seriozitate ca livingul sau dormitorul.

Citește mai mult

Ilie Bolojan - Guvern

„Nu este vorba doar despre sume importante pierdute de la buget. Este vorba despre eficiența diminuată a unor măsuri de disciplinare a traficului în țara cu cel mai mare număr de accidente rutiere cu victime din Uniunea Europeană.” Foto: Inquam Photos / George Călin

Citește mai mult

Bahrain / sursa foto: Profimedia

Încă de la sfârșit de 2025, Orientul Mijlociu, dar mai ales Iranul, păreau să implodeze: inflația ajunsese la cote fără precedent, la fel ca și răbdarea cetățenilor față de reformele promise - președintele Masoud Pezeshkian este ceva mai “liberal”, însă puterea se află totuși în mâinile unei autorități islamice ultra-conservatoare… Protestele stradale au început la final de decembrie 2025 și anunțau săptămâni tumultoase...

Citește mai mult