Cristina Tunegaru explică de ce nu se poate face în realitate „școală hibrid”: „Sunt profesori care refuză ideea de a fi înregistrați și nu doresc să existe o cameră video în clasă”

A nu dori să fii filmat nu echivaleaza cu incompetența.
Dar daca e un sistem de evaluare pentru asta, este momentul să se difuzeze niște seriale tv cu ce fac oamenii pe la propriile locuri de muncă. Să filmăm medicii în operații, funcționarii prin birouri, angajații restaurantelor în bucătării etc.

Ce atâta camere în clase?Vrem să vedem cât de competenți sunt dascălii din învățământul românesc.Dacă se vor introduce aceste camere vom vedea de ce și cum scot școlile românești așa de mulți analfabeți funcționali .

În această pandemie, pas cu pas, suntem dresați cu succes să acceptăm supravegherea în masă: prin dispozitivele telefonice cu aplicații de urmărire care „ajută” specialiștii să lupte mai eficient cu bolile potențial pandemice, prin invadarea spațiului public cu dispozitive de înregistrare video, numai și numai în interesul cetățenilor, pentru a „ajuta” specialiștii să lupte mai eficient cu fenomenul infracțional, prin invadarea spațiului școlar cu dispozitive de înregistrare video numai și numai în interesul elevului, pentru a „ajuta” actorii implicați să realizeze procesul educativ cât mai eficient și fără fraude.

Toată această concertare, tot acest asalt al forțelor guvernamentale asupra libertății pleacă de la premisa că orice persoană este un potențial infractor, un potențial inamic al guvernului și drept urmare trebuie supravegheat permanent numai și numai în interesul cetățeanului.

Mai grav este faptul că mulțimea celor care acceptă această supraveghere ilegală și imorală se mărește pe zi ce trece acceptând explicația guvernamentală conform căreia „dacă nu ai nimic de ascuns nu trebuie să te deranjeze”.

Învățământul la distanță, indiferent de mijloacele tehnologice întrebuințate, nu este învățământ față în față, este totuși învățământ la distanță nu un surogat pentru învățământul față în față și nimic, nici măcar o pandemie, nu poate justifica transformarea procesului instructiv-educativ din clasa în „reality-show”.

Există o mulțime de motive pentru care orele transmise în timp real prin mijloacele tehnologice de comunicație, via rețeaua publică, nu sunt și nici nu pot fi eficiente dintre care putem enumera: eterogenitatea mijloacelor tehnologice aflate la dispoziția participanților, dependența calității și stabilității transmisiilor de o mulțime de factori independenți de participanți ( lățime de bandă de transmisie a fluxurilor multimedia, calitatea semnalului, dependența dispozitivelor folosite de sursele de alimentare, calitatea dispozitivelor folosite de participanți, etc. ).

Guvernul, prin ministerul de resort și departamentul de digitalizare, ar fi trebuit să achiziționeze aplicații software certificate pentru învățământ electronic ( de exemplu vezi Moodle: https://moodle.org ), să fi asigurat înrolarea tuturor unităților de învățământ pe aceste platforme, să fi asigurat certificate digitale necesare desfășurării securizate a accesului la platforme, să fi asigurat interconectarea resurselor deja existente și să fi elaborat manuale și cursuri pentru fiecare categorie de participanți pentru întrebuințare acestor platforme.

Or fi si profesori care nu vor sa fie filmati (probabil ca sa nu se vada cat de nepriceputi sunt), dar am intalnit profesori care nu vor sa invete sa foloseasca tehnologia.
Ca dotare, nu e asa greu: ce poti face cu o tableta, poti face si cu un telefon si sunt totusi putini profesori care inca mai au doar telefon cu butoane.
Dar cum era cu guvenul care trebuia sa achizitioneze 250.000 tablete pana la 10 septembrie?