Cristina Uruc, manager al Artexim: „Festivalul Enescu este un element de soft power pentru România”

Cristina Uruc,  manager al Artexim – organizatorul prestigiosului Festival Internațional George Enescu, bun găsit și mulțumesc. Festivalul Enescu 2025 s-a încheiat cu Sărbătoarea primăverii de Stravinski în interpretarea Concertgebouw și a dirijorului Klaus Mäkelä, finalul unei ediții ca o sărbătoare a muzicii, una cu multă bucurie. Cum a fost pentru voi, pentru organizatorii festivalului?

Eu îți mulțumesc, Cătălin, pentru ocazia să povestim la final de festival, așa cum ai spus și tu, o sărbătoare a muzicii, o sărbătoare a tuturor celor care timp de 29 de zile au pășit măcar o dată în sălile de concerte și au ascultat cel puțin un program propus de directorul artistic al acestei ediții, Cristian Măcelaru. Pentru mine nu se putea încheia acest festival mai bine și mai frumos decât cu lucrarea mea preferată, Sărbătoarea Primăverii de Stravinski, în interpretarea lui Klaus Mäkelä, care este una dintre interpretările de referință pe care le am în playlist-ul meu. Cred că acest Stravinski a devenit o semnătură a lui ca dirijor iar interpretarea pe care ne-a oferit-o este una proaspătă, dinamică și absolut excepțională. O redare foarte fidelă, cred eu, a intențiilor stravinskiene.

Da, așa este. O sărbătoare. Te-am văzut la aproape toate concertele din festival, ceea ce frizează aproape imposibilul. Nu te-am văzut la cele la care n-am fost eu, s-ar putea ca tu să fi fost.

Nici eu nu te-am văzut la cele la care nu ai fost… (râde) Chiar mi-am dorit foarte mult să ajung la toate, cred că am fost cam la 90-95% din concerte, pe care le-am văzut integral sau parțial, pentru că nu mă pot dedubla. A fost complicat, dar am reușit, chiar dacă trebuia să ajung de la Ateneu la Sala Radio sau la Muzeul MINA. Și sunt mulțumită!

Cât de mulțumit a fost publicul, cum a răspuns la oferta de festival a ediției 2025? Aveți la această oră o statistică despre participanți, despre plătitorii de bilet la Festivalul Enescu?

Statisticile sunt în curs de realizare. Este un volum foarte mare de informații pe care trebuie să le gestionăm și să le corelăm, pentru că niște cifre necorelate cu alte tipuri de analize rămân doar niște cifre și nu ne putem da seama comparativ, spre exemplu, cu ediția anterioară, cât de mult am crescut, dacă am crescut, sau mai ales cum am crescut. Nu numai analiza cantitativă este importantă, ci și cea calitativă.

Din punctul acesta de vedere, cum a fost feedback-ul?

Feedback-ul publicului a fost excepțional, cel puțin ce a ajuns la mine de la oamenii cu care m-am întâlnit. Într-adevăr, am avut și câteva remarci de la persoane care au găsit exagerate sau nepotrivite anumite aspecte pe care artiștii invitați în festival le-au propus, față de așteptările lor personale. Evident că au fost și astfel de momente și este normal să se întâmple așa într-o înșiruire de peste 100 de concerte la București. În rest, majoritar, am avut un feedback extraordinar! Și asta cred că o putem vedea cu toții, reacția publicului a fost excepțională, și o să mă tot repet spunând: sărbătoare, festivitate, strălucire. De fapt, cred că asta a însemnat festivalul pentru noi toți anul acesta.

Au fost, așa cum spuneai, 100 de concerte în 29 de zile. Anul acesta ați introdus două serii noi în festival, pe lângă concertele pentru familii și copii de la Teatrul Odeon, o serie inițiată anul trecut. Cum au fost primite cele noi, Enescu - JTI Immersive Experience de la MINA – Muzeul Artei Noi Imersive și Enescu în Control powered by BRD - Groupe Société Générale ?

Au fost două serii pe care le-am introdus cu foarte mare încredere împreună cu maestrul Cristian Măcelaru, pentru că ne-am conectat astfel la ceea ce se întâmplă pe plan internațional în materie de difuzare și accesibilizare a muzicii pentru categorii mai largi de public. Ceea ce m-a impresionat foarte tare a fost acest schimb de public între, spre exemplu, MINA și Festivalul Enescu, pentru că publicul de la festival a fost în MINA să vadă spectacolele, iar publicul fidel MINA, până la urmă a devenit un public fidel festivalului, sau, cel puțin, public care venit la un concert din festival poate pentru prima dată. Și, urmărind reacțiile publicate de colegii mei pe social media, am observat în foarte multe testimoniale un public care afirmă că este pentru prima dată la festival. Foarte mulți dintre cei care au fost abordați, intervievați, întrebați, au spus că au venit pentru prima dată la festival, ceea ce este un semnal extraordinar!

Iar cele din Control?

S-au bucurat de un succes extraordinar la public, chiar dacă au fost anunțate mai târziu, din motive obiective. Mă bucur că au fost susținute de BRD - Groupe Société Générale și au avut un concept diferit de tot ce am propus care s-a aliniat cu obiectivele partenerului nostru dar și cu cele ale festivalului, de atragere a unor categorii diverse de public

Da, a fost cu totul altceva…

Exact asta vreau să spun, că este un concept diferit. Sunt concerte standing, concerte care te ajută să ieși din rigiditatea aceea pe care ți-o impune oarecum sala tradițională de concert. Poți să te miști, să intri, să ieși din sală, să-ți iei o băutură și să poți să asiști fără să îți reproșeze nimeni că ți-ai adus paharul lângă tine. Este un concept diferit, dar care nu face rabat de la calitatea artistică și de la standardele cu care am obișnuit publicul Festivalului Enescu. Iar în Control am putut să vedem public de 70+, care de obicei nu cred că ajunge aici decât foarte, foarte rar și în mod excepțional.

Dar și public de 19-20, ceea ce cred eu că e încurajator…

Publicul de 19-20 este un public specific spațiului în care am ales să programăm aceste concerte bazate pe un concept alternativ.

Da, faptul că au venit și au rămas la aceste concerte este încurajator. Și sper că veți continua cu această serie și anul viitor, la ce ecou a avut!

Cu siguranță că vom continua!

Tot la capitolul noutăţi am avut anul acesta și balet, nu ştiu dacă poate fi numită o serie, au fost spectacole la Teatrul Național București dar şi coregrafie la Ateneul Român cu The Age of Enlightenment, Breaking Bach cu Kim Brandstrup și extraordinarul spectacol al maghiarilor din compania de dans Eva Duda și Budapest Festival Orchestra dirijați de Iván Fischer. Cum a fost primită această noutate?

Foarte bine. Cu aceste spectacole am avut provocări tehnice foarte mari, este important de menționat. O producție de balet, o producție de operă presupun eforturi considerabile. Așa cum am făcut operă în concert la Sala Palatului, am propus și un balet în concert la Sala Palatului care a avut ecouri excepționale, ceea ce a diversificat oferta noastră artistică, propunând publicului un nou format de prezentare a muzicii clasice. Am construit practic o scenă pe scenă, ceea ce a generat destul de multe provocări de ordin tehnic. N-a fost deloc ușor. Iar spectacolul Breaking Bach de la Ateneul Român este un concept care a fost foarte bine primit de public, așa cum a fost primit acum doi ani cel prezentat de Les Arts Florissants.

Da, la Ateneu, chiar ultimul spectacol al ediției acolo…

..așa este, un ultim spectacol la Ateneu în 2023, unul iarăși cu o priză foarte mare la public, cum s-a întâmplat și anul acesta. Coregrafia realizată de Kim Brandstrup și combinația aceasta a lucrărilor în care mișcarea a dat un ritm mult mai dinamic muzicii a fost o alăturare extraordinară, de care ne-am bucurat foarte, foarte mult cu toții.

Pilonii principali ai festivalului au rămas în picioare, și mă bucur de asta, pentru că e bine să construiești pe o fundație solidă. În România avem boala asta, să radem tot ce a fost până la noi, dar slavă Domnului că nu s-a întâmplat așa ceva. Am avut din nou unele dintre cele mai mari orchestre ale lumii în Seria Concertelor de la Sala Palatului și în cea a Concertelor de la Ateneu, cu două ramificații, cele de după-amiază și nocturnele, dar și seria Celebrations de la Sala Radio. Spune-mi despre Sala Radio, pentru că acolo am avut o schimbare de perspectivă dar și una repertorială.

Așa este, Sala Radio este un spațiu încă de explorat și de pus în lumină mai mult în cadrul Festivalului Internațional George Enescu. Este un spațiu cu o capacitate perfectă, aproximativ 1000 de locuri, mai mult decât la Ateneul Român, evident mai puțin decât la Sala Palatului. Am reușit să depășim aceste obstacole logistice și pragmatice de găsirea locurilor de parcare, de exemplu, și așa mai departe. Publicul a venit. Am avut spectacole extraordinare: The Deutsche Kammerphilharmonie Bremen cu Flautul fermecat, Danish National Symphony Orchestra cu Nicholas Collon, frații Jussen și Alexandru Tomescu, Orquestra de la Comunitat Valenciana, Sinfonia Varșovia și cele trei orchestre românești, Sibiu, Timișoara și Bacău. Și niște programe excepționale, muzică universală combinată cu muzică nouă, muzică contemporană sau modernă.

Se mai poate lucra la o oră, ora 13:00 nu e una foarte fericită…

Depinde în ce context o considerăm o oră nu foarte fericită

Dacă e Benjamin Bernheim, e o oră fericită…

Exact, depinde în ce context și în ce cultură până la urmă. Noi știm foarte bine că avem concertele de muzică clasică la ora 7 seara în România, ceea ce este de neconceput pentru un public în Italia, spre exemplu.. Depinde foarte mult la ce ne raportăm. În cazul Festivalului Enescu, nu ne raportăm la orele tradiționale de desfășurare a concertelor din cadrul unei stagiuni uzuale. Suntem într-un festival și festivalul a fost construit și gândit să pună la dispoziția publicului concerte și o ofertă culturală, cel puțin în weekend, aproape la orice oră din zi, pentru ca publicul să poată alege, să poată avea opțiunea de a încadra în programul său unul dintre concertele organizate de Festival. Apoi, ne gândim și la capacitatea sălilor și realizăm că dacă 5000 de oameni doresc să asiste la un concert în aceeași zi, nu pot încăpea toți în Sala Palatului și Ateneu – însă pot opta și pentru sala Radio. Dacă ne gândim la distribuția repertoriilor pe fiecare sală de concert, avem un alt nivel la care putem să ne raportăm – publicul doritor de muzică de cameră are opțiunea sălii Auditorium a MNAR, cel de simfonică mare la Sala Palatului, cel de simfonică medie, la Ateneul Român și așa mai departe.

Da, în weekend au fost aproape la orice oră din zi! Dar știi că e frustrant pentru un meloman să trebuiască să aleagă.

Ateneul Român, cea mai frumoasă și cea mai iubită sală de concerte din România. Aici au fost și cele mai aplaudate concerte, dacă mă gândesc la Martha Argerich. La Ateneul Român ai fost la toate concertele, Cristina, nu?

Cred că am lipsit la două dintre cele 28 de concerte de după amiază de la Ateneul Român, iar la restul am asistat atât din sală (la majoritatea) sau din backstage. Chiar mi-am dorit foarte mult să ajung la toate, cred că am făcut cam 95% din concerte cum îți spuneam. Iar cele de la Ateneu au fost niște bijuterii, atât cele de după-amiază cât și cele de la miezul nopții.

Pe lângă Martha Argerich cu Filarmonica din Monte-Carlo, ce ai avea de remarcat?

Depinde foarte mult la ce aleg să mă raportez atunci când îți răspund. Spre exemplu, Corul Radio din Letonia a susținut un concert care mi-a rămas în suflet, în minte și în urechi, pentru că ceea ce am auzit pe scenă de la acești muzicieni formidabili a fost unic în peisajul coral românesc, național. Nu știu când și dacă se va mai repeta un astfel de eveniment până peste doi ani, când sperăm să putem să propunem din nou programe atât de speciale. De altfel, și Avi Avital cu muzica din Sudul Italiei, un alt spectacol eveniment. Au fost multe propuneri de program inovator și au avut câte un twist, câte ceva specific care le-a făcut să fie unice. Spre exemplu, Lahav Shavi cu Rotterdam și Valentin Șerban, sau al doilea concert în care el a cântat Șostakovici în formula play-conduct, care a fost practic o interpretare de disc. În momentul acela se putea zice „stop”, „tăiat” și pus pe un disc. A fost ceva incredibil.

Mari orchestre, la Sala Palatului. Poate cele mai răsunătoare aplauze și cele mai împlinitoare experiențe. Dar am avut aici și experiența spectacolului multimedia, care a acompaniat câteva dintre concerte. Chiar este nevoie de acest supliment, de ajutor imagistic? Pentru unii, pentru mulți chiar, e deranjant, nu e doar o discuție estetică. Nu foarte mulți au apreciat această regie multimedia, eu nu am auzit pe nimeni care să spună că a adorat aceste regii. Apropo de feedback-ul primit.

Noi nu aducem un supliment multimedia pentru anumite lucrări din program pentru că este nevoie de acesta sau pentru că muzica nu se poate desfășura fără un supliment multimedia. Nu, nu aceasta este intenția. Intenția este aceea de a combina și de a continua o tradiție care s-a dovedit apreciată de public. Și aici, din nou, cum spuneai și tu, nu ne referim la latura creativă.. Însoțirea muzicii de către imagini, care reprezintă suport, parte integrantă din concept, dar care pentru un anumit segment de public, se pare majoritar, a trecut de cealaltă parte și a devenit un element care a adus probabil un disconfort, este o alegere a unui format de prezentare a unui concert:o alegere artistică, asumată, comunicată publicului din timp. Sunt formate pe care cel mai probabil le vom repropune ca modalitate de prezentare, după ce vom analiza impactul avut asupra publicului și feedback-ul acestuia..

Nu vreau să intrăm foarte mult în detalii estetice, dar aici există discuția și despre calitate, despre inteligența artificială: există diferențe sensibile, de exemplu, în cazul operei în concert, care poate e mai pretabilă regiei multimedia decât un spectacol simfonic. Pentru ediția viitoare situația rămâne în discuție?

Sigur că va rămâne în discuție, așa cum spuneam mai sus, vom face o analiză. Trebuie găsită modalitatea ideală și optimă de prezentare a acestor formate.

Sala Auditorium. Aici regretul meu e că nu au fost înregistrate / filmate concertele de aici, unde am avut câteva recitaluri superbe: Valentin Răduțiu, Aavik Duo, V Coloris. Și spun din păcate pentru că nici Televiziunea Română, nici Radio România Muzical nu dispun de atâta personal cât ar fi necesar pentru toate cele 29 de zile de festival. Cum a fost pentru tine experiența camerală de la Auditorium?

Este o experiență pe care mi-o doresc mai amplă în fiecare ediție. Mi-au plăcut extraordinar de mult fiecare dintre proiectele care au fost programate acolo, și pentru că s-au concentrat în jurul lui Enescu, așa cum a fost și în trecut. Enescu 70 s-a numit de data aceasta seria de la Sala Auditorium, iar cea de la Sala Radio - Celebrations. Acestea vor fi două serii jolly, care se vor adapta în funcție de tematica fiecărei ediții de festival. Aavik Duo cu integrala sonatelor pentru vioară și pian de Enescu, un maraton, o oră și jumătate de Enescu.

Și o interpretare excepțională.

Excepțională, da! Ei sunt foarte, foarte tineri, dar extrem de bine pregătiți și s-au apropiat de muzica lui Enescu înainte ca noi să îi invităm la festival ,cunoșteau deja lucrările lui Enescu și s-au apropiat natural de acest repertoriu.

Au și un proiect de înregistrare a acestor sonate enesciene cu Deutsche Grammophon dacă nu greșesc…

Exact. Sunt muzicieni care vin și pun în valoare muzica enesciană. Asta ne bucură foarte mult.

Și apropo de Enescu 70, la sfârșitul anului, începutul anului viitor, ieșim de sub acea tutelă restrictivă a drepturilor de autor legate de creația enesciană. Ce va însemna asta pentru festival, Cristina? Ce va însemna și pentru toți ceilalți muzicieni care vor dori să cânte muzica lui George Enescu. Va însemna o libertate mai mare?

O libertate de alegere a editurii către care mergem sau a ediției critice de la care alegem să închiriem materialele. Să nu ne imaginăm acum că toate costurile vor fi zero de la 1 ianuarie 2026. Vom avea o situație mai clară în funcție și de încadrarea legislativă și de cei care dețin drepturile actualmente și care sunt în poziția de a negocia.

Mulțumesc pentru clarificare. Despre operă acum. Au fost voci îngrijorate că nu vom mai avea o operă, deși Enescu nu e un festival de operă, dar iată că am avut, de la Oedip, eu cred că e foarte bine cu atât mai mult cu cât e un spectacol care se joacă în stagiunea de la Opera Națională, cu Tiberiu Soare dirijor și în montarea spectaculoasă a lui Stefano Poda. Dar am avut și Salomea și Lady Macbeth din Mțensk, ca să nu mai vorbim de opera barocă, de starurile Asmik Grigorian, Benjamin Bernheim sau Kristine Opolais, pe care am aplaudat-o în Șostakovici sau de recitalul Sonya Yoncheva.

Enescu nu este un festival de operă, dar opera reprezintă unul dintre elementele constitutive ale festivalului deja de câteva ediții. Sunt proiecte mult așteptate de către public și care dau culoare programului simfonic, pentru că ne dorim să avem o diversitate a programării artistice și maestrul Cristian Măcelaru își dorește asta foarte mult, deși au fost multe voci care au spus că opera a ieșit din program. Sunt oameni care spun că opera este prezentată insuficient în programul festivalului și mă întreb de ce oare? Dacă privim cu atenție, am avut o versiune originală la Dardanus de Rameau interpretată de Chœur de Chambre de Namur și ansamblul Les Ambassadeurs de la Grande Écurie, am avut Il trionfo della fama, serenata per musica de Conti, interpretată de celebra Accademia Bizantina și Purcell Choir, sub conducerea muzicală a lui Ottavio Dantone, Ora spaniolă de Ravel montată la Opera Națională București. A fost o pleiadă de voci excepțională în ediția aceasta de festival, cum spuneam, începând cu Benjamin Berheim, Judit Kutasi sau Ailyn Pérez, Soloman Howard, Jennifer Holloway care sunt pentru prima dată în România, Kristine Opolais, în Lady Macbeth –în rolul Katerinei Izmailova. Dacă ne gândim la Oedip, vocile românești cu carieră internațională, care au debutat în această producție: Ramona Zaharia, un Sfinx minunat în premieră, Ruxandra Donose în rolul Jocastei, Adrian Sâmpetrean în rolul lui Creon și așa mai departe. Am avut multă operă și voci lirice de renume

Un alt pilon, Festivalul Enescu în țară, un pilon dezvoltat în ediția aceasta. Cred că au fost mai mult de 15 orașe, dacă le-am numărat bine...

Mai multe de 20 de orașe care au intrat atât în pilonul Festivalul Enescu în țară, cât și în cel al evenimentelor conexe desfășurate sub egida Festivalului.

Și în afară de Arad, Satu Mare, orașe în care ne-am obișnuit cumva să avem Festivalul Enescu, am avut concerte în festival la Târgoviște, la Dorohoi…

Pentru că Festivalul Enescu este un festival de care trebuie să se bucure toți cei care ne urmăresc. Ne-am dorit foarte mult să exportăm mai mult din programul principal de la București și să ducem în țară, în acele instituții care au infrastructura necesară să primească proiecte chiar cu orchestre mari, cum a fost Orchestra WDR din Köln, Berlin Academy of American Music, o dimensiune mai mare, sau orchestre de cameră, cum a fost Academy of St Martin in the Fields, care a fost la Cluj-Napoca.

Ca și Orchestra din Istanbul, care a fost la Constanța.

Orchestra Simfonică din Istanbul, de asemenea, a venit pentru patru concerte în țară, fără nicio reprezentație la București, dar a făcut un turneu: două concerte la Constanța, unul Târgu Mureș și unul Craiova, un turneu apreciat, împreună cu Vlad Stănculeasa, care a cântat și Balada de George Enescu. E vorba despre cum o Românie întreagă respiră muzică clasică de o înaltă calitate artistică, la același nivel și în același ritm, timp de o lună de zile.

Da, când pe afișul pe care cânți la Târgoviște, la Dorohoi, la Cluj sau la Iași, apare Festivalul Enescu, ce onoare pentru muzicieni și pentru public, același public care vine în mod regulat în stagiune sau nu…

Este o garanție, nu doar o onoare, ci o garanție a ceea ce publicul vine să asculte. Fiecare program, fiecare proiect care intră sub egida Festivalului Enescu, în țară sau în cadrul evenimentelor conexe, este filtrat, analizat și aprobat împreună cu directorul artistic și cu managementul Artexim, pentru a păstra același grad de importanță și aceeași calitate a produsului artistic pe care îl oferim, alături de partenerii locali.

Și pentru că vorbim despre România. Am avut foarte mulți tineri români în festival, de la consacrați, precum Valentin Șerban, Daniel Ciobanu sau Alexandra Dariescu ori Andrei Ioniță până la nume în ascensiune, ca Andrei Stănculescu, Andrei Gologan, Mihnea Ignat, și alții. Mă bucur foarte mult că ați dat scena în festival acestor tineri importanți pentru viitor, pe lângă câștigătorii Concursului Enescu…

Sunt tineri excepționali. După cum vedem, există un trend de scădere a vârstei interpreților prezenți în programele celor mai importante festivaluri din lume. Și asta cred că se întâmplă și datorită ritmului alert în care noi înmagazinăm informație și ne formăm. Probabil generațiile mai tinere o fac într-un ritm și mai alert decât am făcut-o noi. Îl vedem pe un Mäkelä la 29 de ani în fața Orchestrei Regale Concertgebouw. Îl vedem pe Tarmo Peltokoski la mai puțin de 25 alături de Die Deutsche Kammerphilharmonie Bremen

Tinerii din ziua de azi… cred că se nasc cu alte programări genetice…

Exact. Și nu numai acesta este un criteriu. Toți aceia care au fost programați pe scenele principale ale festivalului, și nu mă refer doar la români, cum spuneai și la câștigătorii Concursului Enescu, au nivelul și capacitatea necesară de a se prezenta publicul larg în contexte internaționale de anvergură. Noi îi știm, îi cunoaștem, știm care le este valoarea și nivelul, dar trebuie și publicul să-i vadă și atunci unde, dacă nu pe scena care oferă această garanție a calității.

Apropo de tineri, mă gândesc acum și la schimbarea de paradigmă legată de compozitorii români… Dacă la Sala Radio am văzut, de exemplu, în ultimul concert, cel cu Filarmonica Mihail Jora de la Bacău, Variațiunile Rococo de Ceaikovski cu Marcel Johannes Kits, câștigător al Concursului Enescu la violoncel, vreau să te întreb despre noua raportare repertorială, în care am putut asculta și muzică românească: Anatol Vieru, Tiberiu Olah, Adrian Iorgulescu.

Maestrul Cristian Măcelaru are o prioritate în a promova muzica enesciană, dar și muzica românească. Și atunci vom vedea că fiecare, nu numai orchestrele românești, dar și orchestrele din străinătate au o inserție a unor lucrări din repertoriul modern sau contemporan național. Spre exemplu, Danish National Symphony Orchestra a interpretat Memorial de Anatol Vieru.

pe lângă Caprice roumain cu Alexandru Tomescu

și pe lângă lucrări de referință din repertoriul universal. Este vorba de o îmbinare artistică a diverselor stiluri muzicale din diverse epoci și culturi naționale.

Și eu cred că e foarte bine așa. Nu au lipsit nici concertele din Piața Festivalului. Doar că anul acesta Artexim a contribuit financiar la desfășurarea concertelor din partea de piață. Este corect?

Da, colaborarea cu Primăria Municipiului București prin ARCUB a atins un nou nivel. Am devenit co-organizatori ai Pieței festivalului alături de ARCUB și am contribuit astfel financiar la prezentarea unora dintre concertele care au avut loc pe scena pieței. Era necesar să facem acest lucru pentru a nu pierde un proiect extrem de important pentru România, pentru București și foarte iubit de public, care vine să sublinieze și să întărească toate acțiunile pe care noi le facem pentru accesibilizarea muzicii clasice.

Asta înseamnă și o extindere din postură organizatorică.

Cum s-a comunicat Festivalul Enescu pe desfășurarea lui? Pentru mine a fost important să văd, pe lângă televiziuni comerciale prezente și destui influenceri, cum se spune. M-am bucurat să-l văd pe un Tudor Chirilă în sală la foarte multe concerte, să văd postările lui, care cred că sunt foarte importante pentru o anumită categorie de public. Ați gândit partea aceasta legată de o promovare pe canale alternative?

Sigur că da. Noi ne bazăm promovarea Festivalului și Concursului Internațional George Enescu în primul rând pe colaborarea cu co-producătorii festivalului, adică Televiziunea Română și Radio România și pe colaborarea cu partenerii media principali,tradiționali și nu numai. Dar pe lângă aceste parteneriate avem o strategie de promovare digitală și de marketing digital direcționată, foarte bine planificată, programată, realizată de o echipă foarte tânără, cu care selectez împreună acele persoane care să poată să exprime și să transmită mai departe mesajul festivalului fără a-l altera. L-ai menționat pe Tudor Chirilă. Da, Tudor Chirilă face parte din publicul tradițional de festival. Este un participant activ și independent.. Își achiziționează bilete la concerte, dar nu este vorba numai despre el, ci despre toți aceia care – fie că sunt pentru prima dată în sală la un concert din Festival sau că sunt spectatori recurenți, au instrumentele și posibilitatea de a transmite publicului larg intenția noastră artistică.

Toată lumea a apreciat identitatea vizuală complet nouă a festivalului. Care a fost motivația schimbării și cum anume a decurs procesul de lucru?

Motivația schimbării a venit din dorința de a reflecta evoluția Festivalului, de a comunica mai clar valorile și profilul său artistic și de a atrage atât publicul tradițional, cât și noi segmente de spectatori. Ne-am propus să creăm o identitate care să fie modernă, memorabilă și coerentă pe toate platformele și materialele de comunicare, păstrând în același timp legătura cu moștenirea culturală a Festivalului. Au existat mai multe propuneri, care au fost prezentate maestrului Măcelaru și echipei Festivalului, apoi discutate și ajustate în funcție de observații, până la forma finală. Rezultatul a fost o identitate vizuală coerentă, distinctivă și versatilă, care reflectă atât tradiția Festivalului, cât și deschiderea sa către inovație și publicul internațional.

Cristina Uruc și echipa festivalului / foto: Andei Gindac

Pentru că vorbeai despre parteneri și sponsori, la ce procent ați ajuns de la aceste surse, pe lângă finanțarea de la Guvern, cea prin Ministerul Culturii?

Aproximativ 7% din bugetul festivalului a fost construit din participare privată și din veniturile proprii ale Artexim. Vom avea o evidență și o analiză mai clară după finalizarea decontului. Asta se va întâmpla undeva în final de noiembrie. Ceea ce pot să spun este că suntem extrem de recunoscători partenerului tradițional Rompetrol, de 16 ani alături de noi, partener principal, și a celorlalți trei parteneri principali noi, BRD - Groupe Société Générale, care s-a alăturat în 2023, și din 2025, Lexus și JTI. De asemenea, ceilalți sponsori, și parteneri au avut o contribuție extrem de importantă în toată desfășurarea festivalului și promovarea lui, susținând fiecare dintre ei, participând la cheltuielile generate de concertele pe care le-am prezentat.

Inclusiv contribuția cu bomboane de ciocolată, care a fost foarte bine primită. E bine să ai o bomboană bună înainte de a intra la concert…

…apreciată nu numai de public, dar și de artiști și management. Cu toți au fost extrem de impresionați de faptul că le punem la dispoziție surse de energie dulci.

Mă întorc acum spre finalul interviului nostru la Anne-Sophie Mutter, violonista star care a vorbit atât de frumos despre Enescu și despre România pe scena Sălii Palatului, atunci când a primit un premiu special instituit în premieră la Festivalul Enescu. Este, Cristina Uruc, Festivalul Enescu un fenomen global?

Este cu siguranță. Festivalul Enescu este un actor extrem de important pe scena mondială a festivalurilor de muzică clasică, fapt confirmat și de toți artiștii de cel mai înalt nivel invitați la București, cu toți au fost extrem de impresionați de programul artistic construit de maestrul Cristian Măcelaru, de propunerile și de nivelul invitațiilor.. Combinația aceasta de artiști de renume cu tineri a fost o rețetă extraordinară, dar nu numai pentru cei tineri, ci și pentru artiștii consacrați. Și aici pot să dau exemplul lui Renaud Capuçon, care a interpretat Concertul dublu de Bach, partea de vioară a doua, alături de câștigătoarea Concursului Enescu la vioară, Hyeonjeong Lee, premiul II în 2024, care pentru el a constituit o revelație. Se aștepta la un nivel extrem de bun al violonistei, însă așteptările lui au fost cu mult depășite. Chiar el a afirmat acest lucru într-unul dintre interviurile oferite echipei noastre video.

Iar publicul a apreciat și concertul său de la Sala Palatului cu Gustav Mahler Jugendorchester și Orchestra Română de Tineret, în care a cântat atît de dificilul dar superbul concert de Korngold. Iar legat tot de aprecieri, știi că am avut înainte de transmisiunea în direct la TVR a ultimului concert din festival, cu Concertgebouw, un interviu în direct cu profesorul și reputatul critic muzical Dumitru Avakian, care mi-a spus că lui i s-a părut cea mai spectaculoasă ediție a Festivalului Enescu la care a participat. Și asta vine de la un om care a fost din 1958 la toate edițiile.

Mă onorează foarte mult afirmația domnului profesor Avakian, cu atât mai mult cu cât a fost prezent la toate edițiile Festivalului Enescu din 1958 până acum, lucru care confirmă că eforturile noastre au fost direcționate către un rezultat primit cu bucurie și cu apreciere de către public. Iar misiunea pe care am preluat-o de la mentorul meu, domnul Mihai Constantinescu, și pe care îmi doresc să o duc mai departe, este ca fiecare ediție să poată să fie din ce în ce mai bună. Maestrul Cristian Măcelaru se va asigura de aspectul acesta pe partea artistică, iar noi ne vom asigura ca la nivel organizatoric lucrurile să-și mențină standardele cu care atât publicul cât și artiști au fost obișnuiți.

Apropo de standarde, trebuie să te întreb și pe tine, pentru că l-am întrebat și pe maestrul Măcelaru: vom avea o orchestră americană ediția viitoare? Mă gândesc că domnia sa începe mandatul la Cincinnati chiar imediat după festival, în luna septembrie.

Și maestrul Măcelaru ce a răspuns? (râde)

Nu îți spun, ca să îmi răspunzi tu. (râde)

Așa cum bine știm, orchestrele americane sau cele extraeuropene, sunt un obiectiv pe care întotdeauna Festivalul Enescu l-a avut în vedere. Așa cum și maestrul Cristian Măcelaru probabil ți-a răspuns, și susțin asta și pe partea organizatorică, aceste orchestre trebuie să aibă un turneu planificat pentru ca împreună cu organizatorii celorlalte festivaluri să putem să eficientizăm costurile prezenței lor pe continentul european și participării lor în România la Festivalul Enescu.

Cristina Uruc și Cătălin Sava

Cristina, ai colaborat și lucrat cu Artexim și Festivalul Enescu din 2007. Cu ce te-a schimbat experiența aceasta asta pe tine, și cum te-a schimbat faptul de a fi director al festivalului care poartă numele lui George Enescu?

Să fiu acum directorul festivalului este o responsabilitate , o onoare imensă. Nu am cuvinte să pot să exprim acest lucru și este rezultatul unei evoluții organice în cadrul instituției, ceea ce demonstrează faptul că și în instituțiile de stat din România există posibilitatea unei dezvoltări și pe plan profesional, dar și personal. Norocul pe care noi îl avem aici, în România, de a activa într-un mediu internațional la noi acasă, și asta încerc să explic și echipei pe care o am alături de mine acum, este ceva excepțional care ne ajută să înțelegem cât de mult putem contribui la imaginea României în străinătate, la utilizarea acestui eveniment major de importanță strategică pentru România ca un element de soft power în diplomația culturală.

Dacă ar fi acum la final să mulțumești cuiva special, capitolul acela de special thanks.

Aș vrea să le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la realizarea acestei ediții. În primul rând, maestrului Cristian Măcelaru, pentru creativitatea, inteligența și diversitatea programării artistice, de unde a pornit absolut tot ceea ce înseamnă realizarea acestui eveniment. Mulțumesc co-organizatorilor, Fundației Art Production, coproducătorilor, partenerilor și sponsorilor, echipei mele extraordinare care ne-a susținut în realizarea acestui demers și, evident, apreciez enorm sprijinul și încrederea acordată Artexim de către Ministerul Culturii, de a duce mai departe acest extraordinar eveniment cultural.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp