La Martha. Legendara Martha Argerich

foto: Martha Argerich © Adriano Heitman

Un vals simplu, atemporal, la pian. Un vis abrupt, solo, irupt delicat dar fără menajamente. Martha are o mină impasibilă, nici un mușchi nu i se mișcă pe față. Melodia infantilă devine hipnotică, în oglindirea valurilor bizare de 3/4 și 3/8. Plutești într-un vis tandru. Pe măsură ce te abandonezi declarației intime din acest început de parte a doua, poți să uiți pentru o clipă că asculți un concert pentru pian și orchestră. Mâna sigură a pianistei te conduce într-o plutire delicată. Dintr-o dată, imperceptibil, orchestra se alătură pe un tril augmentat al pianului, cu o melopee și mai delicată a unui flaut preluat de oboi, apoi de clarinet. Lemne și ansamblu proiectează o cu totul altă culoare aceluiași vals, vis efemer. Plutirea pianului devine zbor, unul care deschide prin cadențe imprevizibile neașteptate uși, fiecare altfel colorată. Martha Argerich e singura pianistă după Michelangeli care reușește să te transpună atât de real, aproape fizic, în lumea atemporală lui Ravel, prin stăpânirea măiestrită a culorilor și potențialului agogic. Și, care te poate face să plutești cu adevărat. 

În special cu acest Adagio din Concertul în Sol major pentru pian și orchestră M. 83, un concert semnătură pentru ea. Așa cum concerte semnătură sunt și Prokofiev 3, Chopin 1 Schumann și Beethoven 2, dar și Rahmaninov 3 sau Mozart 20. Dar și Beethoven 1, primul concert pe care l-a cântat pentru prima oară în viață în fața unei orchestre. Era 1949, iar cea pe care critica de specialitate o numește astăzi „legendara”, „ciclonul argentinian”, „tigresa pianului” avea doar 8 ani. 

Concertul de debut al fetiței din Argentina, care urma să devină una dintre cele mai remarcabile pianiste ale timpului nostru, se întâmpla la Auditorium Radio El Mundo din Buenos Aires, alături de orchestra radioului național argentinian, Gran Orquestra Clásica de LR1 Radio Nacional, dirijată de Alberto Castellanos. N-a fost să fie ca pe 31 august, într-o seară de duminică, la Sala Palatului din București, România, să o ascultăm în concertukui debutului ei. L-am avut în schimb pe Seong-Jin Cho, pianistul revelație de 31 de ani care a înlocuit-o. Dar Martha Argerich vine totuși la București, într-o seară de Luni la Ateneul Român pentru a ne spune din nou povestea ireală din muzica lui Ravel, alături de Orchestra din Monte Carlo și Charles Dutoit, cel care i-a fost cândva soț. Martha, legenda. A împlinit de curând, pe 5 iunie 2025, 84 de ani.

Martha Argerich, National Orchestra of France & Charles Dutoit, Alte Oper - Frankfurt am Main, 9 septembrie 1990

Da, „La Martha” transpune în lumea lui Ravel. Nu doar cu acest concert, pe care l-a înregistrat de nu mai puțin de 16 ori, în care este una dintre cele mai bune interprete ale tuturor timpurilor, alături de un Arturo Benedetti Michelangeli, Monique Haas, Hélène Grimaud sau Krystian Zimerman – și eu cred că varianta Marthei cu Berliner Philarmoniker și Claudio Abbado, înregistrată la DG, în 1967, e cea mai bună all time! Pe lângă Concertul în Sol, repertoriul său include Sonatina, Valsurile nobile și sentimentale, La Valse și Ma Mère l'Oye, dar, fără îndoială, ciclul Gaspard de la nuit una dintre partiturile de care este foarte atașată. Suplețea sa felină, simțul melanjului neașteptat de culoare, temperamentul care știe să stăpânească contemplația până la extaz, fac din Martha una dintre cele mai strălucitoare interprete în muzica lui Ravel, un compozitor pe care l-a studiat cu Friederich Gulda, primul său profesor de dincolo de granițele Argentinei, alături de Mozart, Debussy și Bach.

foto: Martha Argerich și Claudio Abbado, 1967 © Deutsche Grammophon, Martha Argerich și Claudio Abbado la Berlin în timpul sesiunilor de înregistrări la albumul DG Prokofiev-Ravel

Este cu adevărat o „legendă vie”, o pianistă al cărei amalgam orbitor de virtuozitate, eclectism, generozitate și mister o transformă într-o interpretă fascinantă, de neegalat. Născută în Argentina, formată la Viena și câștigătoare a Concursului Chopin din 1965, ea este astăzi, la 84 de ani, o figură legendară. Și, în același timp, una misterioasă. Fiecare dintre concertele ei e memorabil, la fel cu cele pe care le-a anulat în ultimul moment, un comportament care ar fi însemnat sfârșitul pentru orice alt solist. A renunțat demult la recitaluri, iar bisuri dă doar dacă nu e singură pe scenă. Evită pe cât poate interviurile, dar atunci când le acordă e cel mai zâmbitor om de pe planetă, oricât de proaste ar fi întrebările. Stă departe de luminile reflectoarelor și și-a ales cu atenție partenerii de cânt, favorizându-și prietenii din copilărie, de la regretații Ivry Gitlis și Nelson Freire, până la încă prietenul Daniel Barenboim sau propriile descoperiri, cum ar fi Ivo Pogorelić sau ucraineanca Polina Leșenko, astăzi una dintre partenerele violonistei Patricia Kopacinskaia.

foto:Martha Argerich și Nelson Freire, 1964 © Instituto Piano Brasileiro

A început pianul la 3 ani, a debutat la 8 ani cu Beethoven 1 și a studiat, printre alții, cu Friedrich Gulda, Nikita Magaloff, dar și cu Madeleine Lipatti, marea iubire a lui Dinu. În termeni contemporani, e un VIP atipic, inabordabil și dificil de prins în tipare. A cântat Bach pentru Clara Haskil, iar la 16 ani a câștigat două mari competiții pianistice. A înregistrat un Schumann istoric cu dificilul Celibidache, a devenit celebră încă din tinerețe, dar a rămas timidă ca fetița de 8 ani care se ascundea sub masă atunci când părinții o rugau să cânte invitaților la cină. Are o memorie fotografică, drept pentru care studiază când vrea, mai ales noaptea, ziua doarme, citește sau nu face nimic săptămâni bune. Are trei fiice din trei căsătorii cu trei muzicieni. A câștigat bătălia cu cancerul și cântă în numeroase concerte și recitaluri filantropice. A creat trei festivaluri prin care promovează tinerii muzicieni, în Argentina, Japonia și Elveția. Poartă brățări și coliere de puștoaică, iar în tinerețe a fost o fumătoare înveterată. E îndrăgostită în continuare de Chopin, Bach, Schumann, Liszt, Mozart, Rahmaninov și Ravel – nu întâmplător, una dintre cele mai recente antologii scoase de Warner se intitulează Le jardin féerique de Martha Argerich. Nu știu dacă e, așa cum se spune, „cel mai mare pianist în viață”, dar cu siguranță e un fenomen al artei pianistice moderne. Nu o încântă deloc să i se spună „tigresa pianului”, dar surâde când acasă, în Argentina, e numită simplu „espléndida” sau „La Martha”. Ce e clar pentru toată lumea e faptul că e o legendă. 

foto: Martha Argerich, 1967 © Deutsche Grammophon. Martha Argerich - Frédéric Chopin: 3 Ballades

Cu această legendă vie și pianismul ei atât de tânăr și jucăuș ne vom reîntâlni la București în Festivalul Enescu, locul în care a declarat că se bucură mereu să revină, dintr-o țară care-i amintește de românii pe care i-a cunoscut, cu care a studiat, a cântat sau i-a susținut: Clara Haskil, Madeleine și Dinu Lipatti, Sergiu Celibidache și Radu Lupu, sau tinerii Mara Dobrescu și Florian Mitrea. 

Avem din nou privilegiul să o urmărim în Concertul în Sol de Ravel, alături de cel căreia i-a fost soț vreme de patru ani, o poveste de iubire continuată peste timp în muzica de pe scenele lumii. Iar dincolo de flori, tachinării și privirile complice ale celor doi, veți simți magnetismul unic a unei pianiste legendare, forța expresiei și sunetului său și, mai ales, energia fantastică pe care această ființă timidă ca o fetiță de 8 ani o degajă. Unica, legendara interpretă care te poate face să plutești cu adevărat atunci când cântă la pian, atemporal, un simplu vals: La Martha.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp