Cronicile Concursului Enescu (VI). Sensibilitate. Finala secțiunii pian

Finala finală, sâmbătă, 19 septembrie 2026, Ateneul Român. Ultimul concert din ediția a XX-a aniversară a Concursului Internațional George Enescu 2026, una extraordinară, în căutarea excelenței. Finaliști, trei pianiști din China, Coreea de Sud și Taiwan. Nici un pianist român. De ce? Greu de spus, foarte complicat. Și trist. La pian s-au înscris în total 228 de concurenți, din care au trecut proba online doar 50. Între ei o singură pianistă din România, în vârstă de 17 ani. Nivelul concurenților în ultimele etape a fost unul extraordinar, asta au declarat membrii juriului internațional în toate interviurile. Așa este, asta am simțit și eu când am văzut semifinaliștii în concertele de Mozart în format play&conduct alături de admirabila orchestră de Cameră Radio, concertmaestru Sebastian Câșleanu, un format care face diferența între instrumentist și muzician. Iar finala a fost, încă o dată, la un nivel absolut fantastic, fiecare dintre cei trei concurenți demonstrând că este un artist complet format, cu o tehnică remarcabilă, și, mai ales, o înțelegere deplină a fenomenului muzical: Pin-Hong Lin, 25 de ani, Taiwan; Jeongwoo Lee, 18 ani, Coreea de Sud și Yiming Guo, 24 de ani, China. A fost o seară memorabilă, cu muzică de Brahms, Chopin și Prokofiev, trei dintre cele mai frumoase concerte scrise vreodată pentru pian, cu Daniela Candillari, o dirijoare excelentă la pupitrul orchestrei în mare formă a Filarmonicii George Enescu. Ce a făcut ca Jeongwoo, tânărul coreean de 18 ani, să devină marele câștigător în seara finalei de pian la Concursul Enescu 2026? Un singur lucru, pentru mine, în afară de dramul acela imponderabil și improbabil de noroc. Un singur lucru, care se numește simplu, sensibilitate.

 

Finala începe impetuos cu răspunsul sigur și promițător al temei pianistice la deschiderea blândă a cornului din Concertul nr. 2 în Si bemol major pentru pian și orchestră op. 83 de Johannes Brahms. Taiwanezul Pin-Hong Lin și-a ales una dintre cele mai monumentale și exigente creații prezentate în rundele finale în concursurile internaționale de pian. Știe ce face: are o tehnică excelentă, iar mâinile frumoase îl ajută să își puncteze finalurile de frază ca un dirijor grijuliu, cu arcuiri elegante de mână. La pupitru, Daniela Candillari e foarte eficientă, cu mână sigură și fermă, fără volute de gestică inutilă. E absolventă de pian și muzicologie la Viena și Graz, a crescut în Serbia și Slovenia și colaborează astăzi cu orchestre internaționale importante din State și Europa. Siguranța dirijoarei relaxează încordarea orchestrei și dă aripi pianistului. Contactul vizual neîntrerupt cu tânărul solist e magistral, încrederea lui crește, încălzește jerbele pianistice care devin indivizibile de elanul orchestrei. Temporalitatea muzicii lui Brahms se contractă, suntem în Allegro appassionato, cu foc și puls, da, suntem în filmul care trebuie. Ascultăm un tânăr pianist excepțional la Ateneul Român. Andantele începe cu minunăția de solo a celistului Constantin Borodin de la care dirijoarea știe să conducă spre pian acea unică tandrețe inefabilă brahmsiană. Pin-Hong Lin ține frazele ca pe ceva prețios, înainte de a le așeza în acordurile bine cambrate. Îl văd așezându-și cu o mișcare rotundă degetele pe clape, ca atunci când un violoncelist vrea să-și sune un vibrato pe coarda Do. În afara tehnicii, Pin-Hong are o experiență vastă pe scenele unor competiții la Concursul Paderewski, în SUA și Marea Britanie. Mișcarea finală e dans contrastant, cu ușoare alunecări ritmice rapid remediate de exigenta baghetă a dirijoarei, care menține în continuare contactul vizual cu pianistul. Candillari și Filarmonica George Enescu au fost partenerii superbi și echilibrați ai concurentului taiwanez, într-o interpretare de zile mari. Aș vrea să evidențiez, cornii (cu tot cu micile emoții!), partida de violoncel și flautul solo. O interpretare excepțională! Bravo! Și bravo Pin-Hong Lin!

Al doilea concurent din concurs a ales Concertul nr. 2 în fa minor pentru pian și orchestră op. 21 de Frédéric Chopin. Pianistul coreean Jeongwoo Lee a mizat bine pe efectul acestei capodopere romantice de o frumusețe inegalabilă. Chiar i potrivește adolescentului filiform, cu părul negru cărbune, de o frumusețe distinsă, care trăiește cuceritor fiecare frază și respirație chopiniană. Introducerea fermă a orchestrei oferă pianului ocazia de a decola strălucitor. Dubla expunere din prima parte Maestoso e cuceritoare prin emoțiile diferite pe care pianistul le nuanțează perfect. E o muzică plină de speranță. Sunt visele tinereții, la care sala reacționează electrizată, cu liniștea aceea specială a ascultătorului care își ține respirația. Sala și ținutele elegante din ea parcă au căpătat culori noi, mai proaspete, mai pregnante. Dirijoarea e din nou în plin contact vizual cu solistul. Jeongwoo Lee trăiește interiorizat fiecare crescendo și pianissimo din partitură, cu fior și ochi închiși. Candillari și Orchestra George Enescu au exact doza de sensibilitate justă a acompaniamentului, care, cu pian cu tot, devine un întreg. Suntem cuceriți. Sensibilitatea debordantă a pianistului prinde aripi, frumusețea se desfășoară, frazarea e clară, palpabilă. Mecanica clapelor a dispărut în poezie, cu o frazare delicată și subtilă. Muzica respiră, planează sub cupola Ateneului.

Larghetto, a doua mișcare, are un romantism și mai debordant. E muzica unei iubiri neîmpărtășite, o amplă nocturnă în care căldura interpretării atât de sensibile a tânărului de 18 ani devine incandescentă! În ciuda irumperilor zbuciumate din secțiunea centrală, Jeongwoo Lee trăiește netulburat oniricul muzicii lui Chopin, cu ochii ațintiți în aurul tavanului. Timpul acum se dilată, secundele sunt liniște și reflexie. Pianistul nu se grăbește, ai senzația că nici nu mai e în concurs, că juriul din loja centrală a Ateneului e tot parte din public. Jeongwoo știe că în aceste momente toată lumea din sală e cu el, cu frumusețea pe care o aduce, din partitură în urechile noastre. Muzica lui e înainte de toate, sensibilitate. „Muzica clasică înseamnă foarte mult pentru mine”, a spus tânărul coreean într-un interviu la Radio România Muzical, „ea reprezintă aproape întreaga mea viață, încă de când eram mic.” Îl cred.

 

Finalul e o mazurcă plină de viață și energie, Daniella Candillari nu-și pierde nici o secundă atenția ori fermitatea. Orchestra e exactă și caldă, pianul e într-o defilare constantă de vivacitate, poate am auzit interpretări mai energice decât asta, dar eleganța și dezlănțuirea de trăire sensibilă a lui Jeongwoo Lee sunt tot ce ne trebuie acum; suntem în finala unui concurs internațional de pian la care știm deja cine a cucerit inimile generoase ale publicului din Ateneul Român! Și aplauzele se dezlănțuie, pe începutul lor am senzația că sunt mai multe bravo-uri decât bătăi din palme! E chemat de mai multe ori la rampă, finala nu prevede bis-uri, din păcate. Mă uit înspre juriul de specialitate, și acolo sunt zâmbete. A star is born! Urmează al treilea concurent.

Yiming Guo, pianist chinez, a ales Concertul nr. 3 în Do major pentru pian și orchestră op. 26 de Serghei Prokofiev, o capodoperă strălucitoare și extrem de energică a secolului al XX-lea, care îmbină virtuozitatea fulminantă cu un lirism înălțător și un umor sardonic. Și care îi pune în valoarea tehnica incredibilă: pentru mine, Yiming a fost de departe cel mai tehnic pianist din finală, care a stăpânit magistral pianul printr-un control precis al mecanicității digitației, fără pic de tensiune corporală. Aproape înfricoșător. Dar n-a fost numai asta. Imediat după solo-urile poetice magistrale atât de rusești la clarinet și flaut, energia debordantă deschisă de corzi irumpe linia pianului în cucerirea scenei. Yiming Guo n-are pic de sentimentalism în vârfurile degetelor, nici măcar în frazele alienat de triste ale muzicii lui Prokofiev. Totul e încordare, un dinamism în care mâinile sale sunt prelungirea unei energii incredibile. „Omul cu degete de oțel”, îmi amintesc privindu-l că așa l-a numit presa americană într-un turneu pe Prokofiev, care a fost și un mare virtuoz al pianului. Sub bagheta din nou extrem de atentă a Danielei Candillari, solistul are o lejeritate imposibilă în ornamentațiile opulente, orchestra e fluidă și generoasă în jocul orchestral și defulările ritmice complexe care potențează versatilitatea atât de energică a pianistului. Coda primei părți e amețitoare. Trebuie să respirăm adânc.

 

Gavota temei cu variațiuni deschisă solar de flautul solo al Orchestrei Filarmonice George Enescu e imitată perfect de perlatura lui Yiming Guo. Degetele de oțel au și delicatețe, dar una încăpățânată, care nu renunță la energia internă a corpului imobil. Nici un zâmbet pe fața solistului care defilează în variațiunile atent punctate de dirijoare. Cadența solo miniaturală e de-a dreptul demonică, orchestra o urmează vrăjită, acum dansul sabatic rusesc ne ocupă până la tema a doua, de o tristețe lunară și introvertită. Ultima variațiune e ca un mecanism perfect, dar delicat croșetat de dirijoarea surâzătoare. Se vede că e încântată de muzicianul din ochii și mâna ei stângă. Cadența finală se așează ca un abur fin peste sală.

Ultima mișcare, Allegro ma non troppo, e o ceartă în toată regula între solist și orchestră, dar cu Candillari judecător de pace între cele două părți inflamate. Dansul rustic din intro, proferat sardonic de fagoți și corzi, e îngânat cu ironie de Yiming Guo, al cărui corp e ca o coardă de oțel așteptând declicul. Volumele cresc amenințător de fiecare parte, până la surprinzătoarea temă a doua, enunțată cu un lirism superb de orchestra bucureșteană. Tușeul chinezului rămâne sarcastic, e crocant chiar, dar ironia se stinge în amplificarea ansamblului care învăluie totul: orchestra e o țesătură de frumusețe emoționantă peste care plutește acvatic arta unui pianist minunat. Suntem în plină armonie trimițătoare la Romeo și Julieta domnului Serghei. Revenirea temei principale cu fagoții în rol principal e demonstrația finală a virtuozității energice a celui de-al treilea concurent din finala de pian: e ultimul act al unei interpretări fantastice care îmi amintește că tehnica poate fi înfricoșătoare. Orchestra e de acord, sunt împreună umăr la umăr, cu șefa de orchestră dedicată cu fiecare glissando și ultima firimitură de energie. Cadență finală, uralele izbucnesc firesc, a fost o interpretare mare și una dintre cele mai frumoase seri la Concursul Enescu 2026. Felicitări Daniela Candillari, bravi Orchestra Filarmonică George Enescu. Juriul merge să decidă. După lunga așteptare a celor 35 de minute de discuții finale, juriul internațional prezidat de Lilya Zilberstein și format din Vovka Ashkenaszy, Dana Borșan, Didier de Cottignies, Anthony Fogg, Nelson Goerner, Marie-Ange Nguci, Rena Shereshevskaya și Raluca Știrbăț a acordat următoarele premii:

 

Pianistul sud-coreean Jeongwoo Lee, în vârstă de 18 ani, a câștigat Premiul I al Secțiunii Pian a Concursului Internațional „George Enescu” 2026, precum și alte cinci premii speciale, în urma finalei desfășurate sâmbătă, 19 septembrie, la Ateneul Român. Premiul al II-lea i-a revenit lui Yiming Guo din China, iar Premiul al III-lea lui Pin-Hong Lin, Taiwan.

Pe lângă Premiul I, Jeongwoo Lee a obținut cinci premii speciale: Premiul „Radu Lupu”, în valoare de 3.000 de euro, pentru cea mai bună interpretare a unei lucrări de George Enescu – Suita nr. 2 în re major pentru pian op. 10, Premiul pentru cea mai bună interpretare a lucrării impuse, Hammers and Tongs de Karim Al-Zand, în valoare de 2.000 de euro, Premiul Publicului, în valoare de 1.000 de euro, precum și Premiul „Playing for Tomorrow”, în valoare de 1.500 de euro, oferit de BRD – Groupe Société Générale.

Premiul care îi deschide tânărului câștigător o oportunitate de carieră concretă este Premiul École Cortot, care constă în susținerea unui recital la prestigioasa Salle Cortot din Paris, în stagiunea 2028–2029, cu ocazia celebrării centenarului sălii. Premiul a fost înmânat la București de Murielle Hurel, directoarea École Normale de Musique de Paris. Legătura dintre Alfred Cortot și George Enescu are o semnificație aparte: cei doi au fost prieteni apropiați și au cântat împreună, iar Enescu a fost profesor la École Normale de Musique de Paris în anii 1930.

Al șaselea premiu special, Premiul „Constanța Erbiceanu”, a fost acordat cu emoție de către Constantin L. Erbiceanu celui mai bine clasat concurent român din cadrul Secțiunii Pian, Inya-Maria Cutova, 17 ani, Constanța.

 

Dincolo de premiile financiare, Concursul Internațional „George Enescu” oferă laureaților oportunități menite să contribuie la dezvoltarea carierei lor internaționale. ARTEXIM acordă premii constând în concerte și recitaluri în cadrul edițiilor din 2027 și 2028 ale Festivalului și Concursului Internațional George Enescu, precum și în stagiunile unor instituții de spectacole și concerte din România, în perioada 2026–2028.

Aceste oportunități sunt dezvoltate în parteneriat cu Filarmonica Lyra – George Cavadia Brăila, Filarmonica Arad, Filarmonica „Mihail Jora” Bacău, Filarmonica „Oltenia” Craiova, Filarmonica „Moldova” Iași, Filarmonica de Stat Oradea, Filarmonica Pitești, Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești, Filarmonica „Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea, Filarmonica de Stat „Dinu Lipatti” Satu Mare, Filarmonica de Stat Sibiu și Orchestra Națională de Cameră din Chișinău.

În cadrul ediției din 2026, Andreas Vierziger, curator și strateg muzical, va oferi câștigătorilor și laureaților secțiunilor instrumentale sesiuni de mentorat și consultanță personalizată, adaptate nevoilor și obiectivelor lor profesionale. Programul abordează aspecte esențiale ale dezvoltării unei cariere internaționale, precum poziționarea artistică, dezvoltarea strategică a carierei, relația cu industria muzicală și identificarea unor oportunități profesionale relevante.

Trofeul Concursului Internațional „George Enescu” este realizat de artistul Mihai Băncilă.

Coda

A fost una dintre cele mai frumoase finale la care am asistat vreodată. Dar da, n-aș fi vrut să fiu o secundă în pielea vreunui membru al juriului. Pentru că nivelul a fost, și la secțiunea pian, unul extraordinar. Fiecare dintre cei 6 semifinaliști pe care juriul de specialitate i-a urmărit pe scena Ateneului este deja un artist complex, cu tehnică remarcabilă, și, mai ales, o înțelegere matură a fenomenului muzical. N-au prins finala Zuzanna, 21 de ani, Polonia; Fedor, 25 de ani Rusia și Rina, 29 de ani, Japonia. S-au calificat Yiming 24 de ani, China; Jeongwoo, 18 ani, Coreea de Sud și Pin-Hong, 25 de ani, Taiwan. „Asiaticii ăștia, toți cântă la fel. Niște roboți”. Probabil că ați auzit deseori replica asta, un clișeu suficient și acru de bulă mică. Nimic mai fals. Dovada: nici unul dintre cei trei finaliști la secțiunea pian n-a cântat „la fel”. N-aveau cum, nici tehnic, nici stilistic. Pentru că dincolo de talent, interpretarea n-are nici o legătură cu naționalitatea sau continentul pe care te-ai născut. Ea adaugă sensibilitatea personală în interpretarea unei partituri scrise acum o sută-două de ani de marii compozitori ai istoriei muzicii. „Școala pianistică, așa zis asiatică, e un val care mătură totul în cale”, mi-a spus la interviu pianista Raluca Știrbăț, membră a juriului internațional. Și are mare dreptate.

Ce au asiaticii în comun, într-adevăr, față de alți concurenți? Sunt mai harnici, mai determinați. Au acel tip de rigurozitate care nu abdică cu una cu două. Și, da, o școală extraordinară! China, de exemplu, a investit miliarde de dolari în doar ultimii zece ani, devenind astăzi o superputere mondială a muzicii clasice occidentale, cu o infuzie masivă de capital care face parte dintr-o strategie de stat axată pe extinderea infrastructurii culturale interne și pe proiecția de tip soft power în străinătate. Cei mai mulți dintre concurenții marilor competiții muzicale din lume se pregătesc cu profesori din Europa și Statele Unite. La apogeul efectului Lang-Lang, acum două decade, 40 de milioane de copii studiau pianul în China. Înfricoșător, nu? Ce avem noi? Investiții 0, infrastructură 0. Și da, o tradiție foarte frumoasă, Haskil, Lipatti, Radu Lupu, Valentin Gheorghiu. Și tradiția unei școli extraordinare: Florica Musicescu, Constanța Erbiceanu, Cella Delavrancea, a cărei amintire începe încet-încet să se îndepărteze, devine cețoasă. Și, mai nou, teama psihologică de competiție. Dana Borșan, o altă distinsă membră a juriului de pian, mi-a spus, tot într-un interviu, că avem în continuare copii talentați, chiar că există totuși câțiva tineri pianiști care ar fi putut face față competiției, dar e foarte greu pentru ei să concureze acasă. „Cred că se gândesc: ce-o să se spună dacă nu voi merge mai departe?” E de înțeles, mai ales la ricoșeul valului excepțional care vine din China, Coreea, Japonia. Dar tristețea rămâne.

La o privire de ansamblu, mai trebuie spus că acest fenomen afectează întreaga Europă. La toate cele trei secțiuni finale ale Concursului Enescu de anul acesta, din cei 9 finaliști, doar 2 concurenți au venit din spațiul european. Doi au fost din SUA, restul de șase provenind din Coreea de Sud, China, Japonia și Taiwan. Din Asia. Dar noi rămânem cu tristețea de a nu avea anul acesta nici un câștigător în cele trei finale. Și cu dezolarea dată de lipsa tinerilor din liceele și conservatoarele bucureștene în sălile de concurs la etapele preliminare ale competiției. Chiar nu înțeleg, de ce nu vin să-i asculte pe concurenți, pe tinerii cu puțin peste vârsta lor care au dat piept cu aerul rarefiat al marilor competiții. Cum s-ar fi simțit ascultându-l pe copilul minune Jayden King? De ce nu vor să asculte cum cântă el sau ceilalți concurenți din lumea întreagă Bach, o sonată de Beethoven sau o suită de Enescu? Cum am văzut totuși că au făcut-o destui tineri români și public meloman la masterclass-ul de drijat al lui Cristian Măcelaru, desfășurat cu Orchestra Română de Tineret. Discuția e una lungă și complicată, și deși amară ea trebuie purtată, pentru ca viitorul să întrezărească măcar câteva urme de speranță și optimism. Pentru că, așa cum a spus un mare muzician prezent anul acesta la București, pe lângă studiu, profesori și infrastructură, „excelența se naște din iubire!” 

Să rămânem acum cu frumusețea celei mai frumoase seri de la Concursul Enescu, cu ultimul act al competiției care poartă numele lui George Enescu, în care diferența între cei trei excepționali finaliști a fost făcută de un singur lucru. De sensibilitate.

Felicitări tuturor laureaților și organizatorilor Concursului Internațional George Enescu! Mulțumim pentru muzică!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp