Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Cum am pariat live pe Naționala României și m-am ales cu o experiență de neuitat. Și cu un tricou

Suporteri Bologna

Foto: Guliver Getty Images

Am văzut, live, cea mai mare performanță a fotbalului românesc din ultimul deceniu.

Emoțiile au fost cele vechi și de care îmi era atât de dor. Au reapărut, timid, în meciul cu Croația, iar la cel cu Anglia mi-am luat doza full de microbism.

Am fost frământat încă de toamna trecută, de la calificare, ce vor face „tricolorii mici”, iar în ziua meciului cu Croația m-a lovit un gol. Pe mine unul în stomac pe care nu-l mai simțisem de nu-mi mai amintesc de când.

Era clar că semifinala se va juca ori la Reggio Emilia, ori la Bologna (distanța între cele două e de vreo 60 de km), iar biletul la meci nu era mult – cinci euro. Mi-am luat bilet de avion înainte de meciul cu Franța și câte un bilet la fiecare semifinală. 

Adrian Stoica

Am urmărit meciul cu francezii ca un parior care a pus o pe o cotă mică o sumă mare. Și mi-a ieșit. Du-te apoi să iei tricou și ce mai trebe'– nu mi-am mai luat din 2000 tricou cu România.

A venit ziua plecării și l-am îmbrăcat mândru; mă așteptam să găsesc la îmbarcare o mare galbenă. Să se cânte, să chestii... Cred am mai văzut doar unul în afară de mine în tricoul Naționalei.

Am plecat puțin îngrijorat că italienii mă vor lua în primire, ba cu clasicul „rumano #$^¥%", ba să-mi zică că suntem blatiști (pentru cei care nu sunt microbiști și citesc aceste rânduri, România a făcut un egal al cu Franța, care a scos Italia). Paranoia. Prima oprire în Bologna a fost la o gelaterie, unde chelnerul știa română, fata de la cazare ne-a povestit de o amică de-a ei româncă, la alta gelaterie (da, am mâncat multă înghețată) un nene ne-a întrebat de unde suntem și apoi ne-a zis ceva de Iași.

Cu o zi înaintea meciului, nu vedeam picior de român microbist. Ni se părea ciudat, având în vedere numărul biletelor anunțate vândute. Am reușit să-mi fac rost și de bilet în sectorul românesc. Full option la emoții.

Se anunțase înainte de meci un val de căldură puternic – nu mai fusese așa ceva în Europa de ani buni. Și iată-ne la șase după-amiază în peluza lui Renato Dall'ara. Ne-am luat toate măsurile de protecție; strat gros de cremă cu 50 factor de protecție (nu aveai voie cu ea – nu vă aduceți cosmetice scumpe cu voi dacă mergeți la stadion!), apă – am dat mai mult pe apă decât pe biletul la meci. A fost cuptor. Unui spectator i s-a făcut rău la câteva scaune de noi și au fost câteva momente de panică. Prietenii mei de la Gazetă mi-au zis că peste zece persoane au avut nevoie de doctor.

Foto: Guliver Getty Images

Mi-a fost tare dor să strig un „Pe ei, pe mama lor!" din suflet, că m-a luat cu frig și căldura n-a mai fost așa mare problemă.

Meciul l-a văzut toată lumea. Evident, cel mai urât moment a fost când nemții au dat gol tocmai când se născuse organic „Hai la Udine!", pe ritmul clasicului Ciuleandra. Și nu doar că am luat gol a fost nașpa, ci cum au reacționat unii; au zburat niște sticle cu apă, care era mai valoroasă decât aurul în tribună atunci, unii au și plecat. Urât.

Cei rămași au reușit să digere bine înfrângerea și i-au încurajat pe băieți. Și die Mannschaft a apreciat asta; jucătorii germani i-au aplaudat și ei pe români.

S-au zis multe despre performanța asta. Nu știu dacă repet ideea cuiva, însă pe mine mă entuziasmează că grupul ăsta se bate cu cei mari, cei cu mulți bani și tehnică. Noi am avut doi mari poli: academia lui Hagi și cei crescuți afară. Dintre bresle, sportivii sunt cei care își ating potențialul maxim cel mai devreme, iar ei sunt abia la început. Mă gândesc cu speranță la cei care au plecat afară să învețe și la cei care învață în țară după metodele secolului ăsta.

Excesul de optimism se datorează faptului că nu m-am întors încă în țară, cred. Biletul de întoarcere mi l-am luat abia după meci, de la Florența, luni noaptea. Postez cu întârziere pentru oboseală, telefon descărcat, schimbat trenuri, găsit cazări etc. Însă meciul m-a bântuit și încă mă bântuie.

Pe unul din peroanele gărilor din Florența (da, am schimbat multe trenuri până am ajuns la cazare), nașu a fluierat plecarea trenului chiar lângă mine. I-am zis: „Cere, bă, și VAR!”

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Speranța Farcă

„Părinții sunt foarte angoasați, aud peste tot că copilul lui cutare face așa, copilul lui cutare face așa. Și se gândesc că ei nu oferă același start copilului lor, care va intra în competiție cu acei copii care au făcut toate acele cursuri. Gândim educația și viața ca pe o competiție”, spune Speranța Farca.

Citește mai mult

Șezlonguri în apă la Marea Neagră

Este o adevărată luptă între turişti pentru a prinde cel mai apropiat pat de plajă lângă apă deşi nu stau prea mult pe sezlong şi apoi tot ei se plâng că nu au soare pentru a se bronza din cauza umbrelelor extrem de apropiate.

Citește mai mult

Foto pentru textul Arinei Angelescu

Plec în oraș. Nu apuc să conduc prea mult când aud telefonul. E mama, care rămăsese cu cel mic. Inima îmi bate deja mai tare. Îmi trec tot felul de scenarii prin cap. Niciunul prea fericit. Răspund. Nu e mama. E băiețelul meu. Plânge în hohote și lasă puțin spațiu ca eu să înțeleg ceva. Nu-știu-ce grisine pe care le-am uitat acasă?!

Citește mai mult

Andrei Ene

AntiFragile, un startup care dezvoltă un sistem de etichete inteligente, care permit monitorizarea de la distanță a coletelor pe parcursul procesului de transport, a fost desemnat vineri seara câștigătorul competiției UPGRADE 100 Floors Elevator Pitch. Pe scurt, eticheta își schimbă culoarea dacă pachetul a fost scăpat de curieri.

Citește mai mult