Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Cum am pariat live pe Naționala României și m-am ales cu o experiență de neuitat. Și cu un tricou

Suporteri Bologna

Foto: Guliver Getty Images

Am văzut, live, cea mai mare performanță a fotbalului românesc din ultimul deceniu.

Emoțiile au fost cele vechi și de care îmi era atât de dor. Au reapărut, timid, în meciul cu Croația, iar la cel cu Anglia mi-am luat doza full de microbism.

Am fost frământat încă de toamna trecută, de la calificare, ce vor face „tricolorii mici”, iar în ziua meciului cu Croația m-a lovit un gol. Pe mine unul în stomac pe care nu-l mai simțisem de nu-mi mai amintesc de când.

Era clar că semifinala se va juca ori la Reggio Emilia, ori la Bologna (distanța între cele două e de vreo 60 de km), iar biletul la meci nu era mult – cinci euro. Mi-am luat bilet de avion înainte de meciul cu Franța și câte un bilet la fiecare semifinală. 

Adrian Stoica

Am urmărit meciul cu francezii ca un parior care a pus o pe o cotă mică o sumă mare. Și mi-a ieșit. Du-te apoi să iei tricou și ce mai trebe'– nu mi-am mai luat din 2000 tricou cu România.

A venit ziua plecării și l-am îmbrăcat mândru; mă așteptam să găsesc la îmbarcare o mare galbenă. Să se cânte, să chestii... Cred am mai văzut doar unul în afară de mine în tricoul Naționalei.

Am plecat puțin îngrijorat că italienii mă vor lua în primire, ba cu clasicul „rumano #$^¥%", ba să-mi zică că suntem blatiști (pentru cei care nu sunt microbiști și citesc aceste rânduri, România a făcut un egal al cu Franța, care a scos Italia). Paranoia. Prima oprire în Bologna a fost la o gelaterie, unde chelnerul știa română, fata de la cazare ne-a povestit de o amică de-a ei româncă, la alta gelaterie (da, am mâncat multă înghețată) un nene ne-a întrebat de unde suntem și apoi ne-a zis ceva de Iași.

Cu o zi înaintea meciului, nu vedeam picior de român microbist. Ni se părea ciudat, având în vedere numărul biletelor anunțate vândute. Am reușit să-mi fac rost și de bilet în sectorul românesc. Full option la emoții.

Se anunțase înainte de meci un val de căldură puternic – nu mai fusese așa ceva în Europa de ani buni. Și iată-ne la șase după-amiază în peluza lui Renato Dall'ara. Ne-am luat toate măsurile de protecție; strat gros de cremă cu 50 factor de protecție (nu aveai voie cu ea – nu vă aduceți cosmetice scumpe cu voi dacă mergeți la stadion!), apă – am dat mai mult pe apă decât pe biletul la meci. A fost cuptor. Unui spectator i s-a făcut rău la câteva scaune de noi și au fost câteva momente de panică. Prietenii mei de la Gazetă mi-au zis că peste zece persoane au avut nevoie de doctor.

Foto: Guliver Getty Images

Mi-a fost tare dor să strig un „Pe ei, pe mama lor!" din suflet, că m-a luat cu frig și căldura n-a mai fost așa mare problemă.

Meciul l-a văzut toată lumea. Evident, cel mai urât moment a fost când nemții au dat gol tocmai când se născuse organic „Hai la Udine!", pe ritmul clasicului Ciuleandra. Și nu doar că am luat gol a fost nașpa, ci cum au reacționat unii; au zburat niște sticle cu apă, care era mai valoroasă decât aurul în tribună atunci, unii au și plecat. Urât.

Cei rămași au reușit să digere bine înfrângerea și i-au încurajat pe băieți. Și die Mannschaft a apreciat asta; jucătorii germani i-au aplaudat și ei pe români.

S-au zis multe despre performanța asta. Nu știu dacă repet ideea cuiva, însă pe mine mă entuziasmează că grupul ăsta se bate cu cei mari, cei cu mulți bani și tehnică. Noi am avut doi mari poli: academia lui Hagi și cei crescuți afară. Dintre bresle, sportivii sunt cei care își ating potențialul maxim cel mai devreme, iar ei sunt abia la început. Mă gândesc cu speranță la cei care au plecat afară să învețe și la cei care învață în țară după metodele secolului ăsta.

Excesul de optimism se datorează faptului că nu m-am întors încă în țară, cred. Biletul de întoarcere mi l-am luat abia după meci, de la Florența, luni noaptea. Postez cu întârziere pentru oboseală, telefon descărcat, schimbat trenuri, găsit cazări etc. Însă meciul m-a bântuit și încă mă bântuie.

Pe unul din peroanele gărilor din Florența (da, am schimbat multe trenuri până am ajuns la cazare), nașu a fluierat plecarea trenului chiar lângă mine. I-am zis: „Cere, bă, și VAR!”

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

poseta pe scaun

Meteahna chiulului nu m-a părăsit nici în anii de facultate când, după prima oră de curs (cursurile ţineau două ore, cu pauză între ele), îl luam de mână pe soţul meu (pe atunci prieten şi apoi logodnic) şi îi spuneam „Hai să plecăm!” El (corect, disciplinat şi pasionat de fizică) încerca să se opună, dar până la urmă venea cu mine să hoinărim pe străzi sau prin parc, îmbrăţişaţi. Era atât de plăcut! foto: Profimedia

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Grădina care începe cu o decizie, nu cu un buget: Kaamos. Dacă stai în fața grădinii tale și simți că „lipsește ceva", cel mai probabil nu îți lipsește un obiect nou, ci o idee clară despre cum vrei să arăte

Pentru mulți dintre noi, grădina reprezintă cu mult mai mult decât o bucată de teren în plus sau locul unde mai tundem iarba din când în când. Este cea mai importantă „cameră” a unei familii pe timp de vară. E locul unde copiii învață să descopere natura, unde prânzul de duminică se prelungește până la cină și unde, după o zi lungă, reușești în sfârșit să lași telefonul din mână pentru o jumătate de oră de liniște.

Citește mai mult

Hormuz - nava SUA

Hormuz este un nod sistemic, nu doar energetic. Importanța strâmtorii nu derivă doar din volumul tranzitat, ci mai ales de numărul mare de tipuri de produse care o traversează. Nu vorbim doar despre petrol brut sau gaze naturale lichefiate, ci despre produse petrochimice, polimeri, metale și semifabricate. Acestea sunt elementele invizibile care susțin producția globală. foto Profimedia

Citește mai mult