Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Cum să renovezi o casă de la 1777. „Esențial a fost să găsesc muncitori care să știe să lucreze cu materiale tradiționale”

Casa UNESCO

(Foto: Facebook/Stela Onuț)

De mică a „ucenicit” pe lângă unchiul său, Falusi Zoltan, un nume în pictura bănățeană interbelică. Prima expoziție personală a avut-o la vârsta de șapte ani. Și-a abandonat pasiunea pentru o vreme, dar avea să revină la ea prin 1995. Se apucase de afaceri, iar micul antreprenor dăduse faliment, așa că Stela Onuț s-a refugiat în ce îi plăcea cel mai mult – pictura.

Povestea ei, pe care vă invităm să o citiți mai jos, face parte din campania #surprindeesența susținută de Silva, prin care vă prezentăm oameni care și-au transformat pasiunea în meserie și care pot reprezenta modele pentru generațiile ce vin. 

Spune că a avut noroc apoi să dea peste niște prieteni care făceau un curs de pictură la Școala de Arte Brașov. Pictau mobilier pentru un italian. Așa a ajuns să se specializeze în restaurarea picturii pe mobilierul vechi.

Primele lucrări ale Stelei Onuț, realizate cu tehnica pe care o știa din niște cărți franțuzești pe care le avea demult, au fost niște așa-zise oglinzi.

„De fapt erau niște bucăți de scânduri foarte frumoase, cu nervurile vizibile și deosebite, la care pur și simplu am atașat niște oglinzi, le-am lipit acolo, oglinda fiind doar un pretext pentru acel panou de lemn pictat”, explică ea.

Dragoste la prima vedere

În 2004 familia Onuț își căuta o casă de vacanță și au văzut-o. În satul Prejmer, în județul Brașov, la doi pași de cetatea care adăpostește Biserica Fortificată. A fost dragoste la prima vedere.

„Avea un aspect de căsuță de turtă dulce”, zâmbește Stela Onuț.

Clădită în 1777, an scrijelit pe o grindă, acum era însă o ruină, cu căpriori mâncați de carii și riscând să se prăbușească și din cauza pânzei freatice aflate la doar 40 de centimetri adâncime și care intra încet, încet în pereți, la fiecare ploaie.

Primise o spoială de tencuială la suprafață, dar se vedea clar că a fost denaturat aspectul tradițional inițial, cel puțin la nivel superficial. Structura era însă neschimbată. Or nu prea vezi așa ceva. Rar găsești case care și-au păstrat arhitectura exterioară din epoca respectivă.

Este și motivul pentru care căsuța de turtă dulce a ajuns, de prin anii '60, pe lista patrimoniului național, alături de Cetatea Fortificată și de clădirea Școlii confesionale evanghelice din Prejmer. Și casele de lângă ea sunt construite tot în aceeași perioadă, numai că din neștiință sau din nepăsare, proprietarii le-au înlocuit porțile vechi cu unele de fier forjat, iar aspectul exterior le-a fost stricat.

Familia Stelei Onuț a cumpărat casa de la numărul 13 din satul Prejmer în 2004, cu puțin peste 20.000 de euro.

După plecarea foștilor proprietari, niște sași, casa a fost ocupată abuziv de cineva. A urmat un proces în instanță, iar familia Stelei a reușit să intre în casă abia în primăvara lui 2006.

Când a început să umble pentru aprobări pentru restaurare, de la primărie a aflat despre clădire că ar fi inclusă și în patrimoniul UNESCO.

„Eu nu am văzut nicio hârtie și bănuiesc că a fost doar propusă, pentru că pe listele care se găsesc pe net eu nu am văzut-o trecută ca monument UNESCO. Știu că a fost la un moment dat o comisie aici, înainte de a cumpăra eu casa, dar cum s-a finalizat acest demers nu am cum să știu”, spune Stela Onuț.

Primul lucru pe care a trebuit să îl facă în 2006 a fost să îndepărteze apa de casă. Echipa de muncitori chemată a amenajat drenuri în jurul casei, a refăcut acoperișul și jgheaburile de scurgere pentru apa pluvială. Au fost puse țigle noi. Noi, dar vechi.

„Era obligatoriu să pun țigle în solzi ascuțiți, de pe vremea aceea, evident că am găsit foarte greu, și asta cu ajutorul unei prietene care e inginer constructor care a primit de la cineva, drept plată la un moment dat, 6.000 de țigle și mi le-a făcut mie cadou. Așa am reușit să refac acoperișul”, povestește pictorița.

„Doamnă, nu-i așa că de aici încolo dărâmăm tot?”

Acasă are sute de fotografii care arată cum a fost casa înainte. A încercat să păstreze tot ce se putea păstra. Cu pasiune și dăruire a reușit să renoveze casa cu o istorie de peste 200 de ani, fără să îi distrugă farmecul, și totodată să aibă tot confortul modern.

Nu a fost deloc ușor.

Prima firmă de construcții pe care a adus-o pentru restaurare și-ar fi dorit foarte mult pentru portofoliu lucrarea. Dar proprietara a fost nevoită să îi concedieze imediat.

„Doamnă, nu-i așa că de aici încolo dărâmăm tot?”, a întrebat în prima zi șeful echipei de muncitori.

„Când am auzit că vor să îmi dărâme anexa, care e din aceeași perioadă, din 1777, și care e făcută din ziduri groase de 80 de centimetri, din piatră și cărămidă, i-am concediat în secunda următoare”, povestește proprietara. 

În partea clădirii pe care muncitorii voiau să o facă una cu pământul este acum atelierul Stelei Onuț. Aici a pictat și decorat inclusiv obloanele care împodobesc ferestrele casei restaurate timp de trei ani.

O altă provocare a fost să găsească oamenii care să știe să lucreze cu materiale de construcție tradiționale, cu mortar făcut cu var cu care se lucra pe vremuri, fără ciment, fără materiale moderne. Acolo unde se poate.

Cu ajutorul Fundației Mihai Eminescu Trust, patronată de Prințul Charles, a găsit o echipă de muncitori școlarizați chiar de fundație și care au reușit să termine lucrările în 2009.

„Am fost și eu două veri la rând la seminarii organizate de Fundația Mihai Eminescu Trust și am putut să vorbesc cu restauratorii din Marea Britanie, care sunt cei mai tari în materie și i-am întrebat cum să fac acolo, cum să fac dincolo. Pentru că tot timpul se ivea câte o problemă care trebuia rezolvată și căreia muncitorii din ziua de azi nu știu să-i dea de cap”.

„Esențial a fost să găsesc muncitori care să știe să lucreze cu materiale tradiționale”

Cel mai important în procesul de restaurare a clădirii a fost, spune Stela Onuț, să găsească oameni care să știe să lucreze cu materiale tradiționale.

„Asta a fost esențial, să am o echipă de muncitori care să nu folosească ciment în mortar. La aceste case vechi cimentul e moarte curată”, spune proprietara.

Povestește că persoana care ocupase abuziv casa turnase la demisol niște planșee de beton care în două luni s-au crăpat, iar când ploua torențial apa se ridica prin crăpături și rămânea acolo, ceea ce ar fi dus în timp la distrugerea pereților.

Restauratorii englezi i-au zis că are o soluție. „Să sparg tot ce e ciment acolo și să înlocuiesc până la pânza freatică cu pietriș de râu. Ceea ce am și făcut. La demisol eu nu am putut să pun podea, chit că mi-aș fi dorit. Mi-au spus englezii că să îmi iau gândul de la podea. Zic „bine, dar eu vreau să folosesc încăperile acelea”. Și atunci mi-au dat o soluție foarte deșteaptă - să torn un planșeu foarte subțire, dar nu până în margine, astfel încât pe tot perimetrul încăperii există o gardă, o distanță de 20 de centimetri de la perete până la planșeul pe care am putut să pun gresie. Aici, pe lângă pietrișul de râu care era dedesubt, am mai umplut până la nivelul gresiei tot cu pietriș. Și nici nu arată rău”. 

Iar soluția restauratorilor englezi s-a dovedit salvatoare, după ploile torențiale din vară.

„La noi în zonă în vară a fost jale, a plouat enorm de mult, iar la un moment dat a fost o ploaie cum nu am văzut așa ceva în viața mea, era perdea de apă, ziceai că s-a spart cerul. Pentru prima oară din 2006 am văzut cum urca apa prin pietrișul acesta. În beci a rămas doar pietriș și apa ajungea aproape până la genunchi”, explică pictorița. 

Era pe la 10 dimineața într-o sâmbătă. A chemat repede pompierii „să salveze monumentul”, ei eu venit și au pus pompa, dar când să îi dea drumul s-a ars pompa. Până când s-au întors ei, peste două ore și jumătate, cu pompa reparată, apa din beci se retrăsese, mai rămăsese o palmă de apă într-o mică adâncitură. „Dacă eu aveam betoane, apa acolo rămânea trei luni și se urca treptat în pereți”.

Zilnic casa din Prejmer a familiei Onuț este fotografiată de zeci de turiști. A ajuns atât de cunoscută, încât agențiile de turism o sună pe Stela Onuț și o întreabă dacă poate primi grupuri de turiști străini sau români în vizită. Iar ea îi invită în atelierul său unde le arată albumele foto și le istorisește povestea clădirii din 1777.

Acest articol face parte din campania #surprindeesența, oferită împreună cu Silva. În luna iulie a fost lansată Biblioteca de Esențe, un spațiu imaginat de Silva. Vizitează Biblioteca de Esențe ca să îți iei porția de inspirație și să-ți încarci bateriile.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Îmi pare nespus de rău că nu ați găsit muncitorii din țară pentru că sunt destui pe care nu cunoaste multă lume eu sunt constructor din copilărie si ador constructile vechii puțin oameni au răbdare si posibilitatea de a restaura o clădire bravo cu multă stimă
    • Like 0
  • In anul 2015 am cumparat o casa, la marginea Pragai, realizandu-ne astfel visul de cativa ani. Nu ne doream neaparat o casa, ci doar un apartament mai mare, in care fiecare dintre copiii nostri sa aiba camera lor. Iar pretul s-a dovedit acelasi, chiar mai bun, la prima vedere. Acum deja renovata, va implini peste 8 ani, centenarul. Nu am avut norocul sa putem pastra grinzile originale (din pacate brad si nu lemn de esenta tare), sau tencuiala originala (cat de originala nu pot sa spun, mai degraba nu cred...) Dar ne putem mandri cu niste frumoase ziduri de 60 de cm, din doua straturi - ardezie la exterior, si caramida la interior, cu un spatiu izolant de 5-8 cm de aer intre ele. Ceea ce ne-a uimit a fost structura de rezistenta...casa nu are temelie, in adevaratul sens al cuvantului...fundatia, sau mai bine zis zidurile sunt ingropate la 60 de cm in pamant - si sunt in totalitate facute FARA ciment/beton. Doar bolovani mari, de ardezie (un fel de gresie) si...argila. De fapt asa arata, pana la 130m adancime tot solul...ardezie, cu un pic de calcar.. Si, indragostiti fiind de aceasta contructie, a trebuit sa refuzam nu una, ci trei firme, care au vrut sa darame tot, si sa puna ei beton si porotherm... Dar am zis nu, si a trebuit sa punem 20 cm de vata minerala ca si izolatie...dar...peretele netencuit din sufragerie, din caramida de 92 de ani....din aia arsa...a meritat tot efortul.
    • Like 1
  • Victor66 check icon
    Foarte frumos. Dar de ce, atunci cand apar firme straine sau grupuri de oameni din alte state, ONG-uri, etc, sunt numiti "englezii" sau "germanii", grupurile si firmele acelea au un nume. Un englez nu stie automat cum sa reconstruiasca o cladire veche, doar din cauza ca este englez.
    • Like 0
    • @ Victor66
      Pentru ca articolul nu este scris de un ziarist profesionist.
      • Like 2
  • Ce se poate spune ? Sunt mândru că am concetățeni de o așa calitate și valoare. Sper să fim în cât mai mulți de această factură în România.
    • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult