Produsele din sticlă realizate de un mic atelier din București au ajuns să decoreze vitrinele unor magazine celebre și centre comerciale din Paris și Geneva, dar și la clienți din Italia, SUA, Japonia, Mexic, Ecuador, Canada, Australia, Noua Zeelandă.

Atunci când aleg o carte unii oameni nu sunt interesați deloc cum arată ea, ci doar de conținut. Alții cumpără cărți doar pentru că „dau bine” în bibliotecă. Sau ca sursă de inspirație.

„Azi mă iert eu pe mine/ Pentru tot ce am trăit/ Învăț să mă iubesc/ Chiar dacă…….”. Pe linia punctată, Andrei Lasc dă cuvântul cititorului - o tehnică nouă pe care o folosește în ceea ce numește poeviile sale, poeziile vii.

„Câmpul deschis miroase a lavandă permanent atunci când adie vântul. Îmi amintesc mai ales senzația din primii ani: mergeam pe tractor, eram cu câinele și copiii și mai lucram puțin la teren. Era foarte relaxant”, spune Tudor Panait.

Acasă are sute de fotografii care arată cum a fost casa înainte. A încercat să păstreze tot ce se putea păstra. Cu pasiune și dăruire a reușit să renoveze casa cu o istorie de peste 200 de ani, fără să îi distrugă farmecul, și totodată să aibă tot confortul modern. (Foto: Facebook/Stela Onuț)

„Jethro Tull sunt niște bătrânei obosiți”, îi aruncase colegul de bancă, atunci când Dan îi propusese să meargă la concert. (Foto: Facebook/Dan Byron)

– Aș avea nevoie de o tablă de argint. Vreau să gravez pe ea un cadran de ceas cu o scenă de pe columna lui Traian. – Hmm, e imposibil să faci așa ceva...(Foto: Facebook/Augustin Matei)

Sub numele de scenă Sara Alexander, tânărul chef a pornit într-o călătorie personală de la București la Londra și retur pentru căutarea esenței într-o meserie în care sunt mulți chemați, dar foarte puțini aleși.

Cum poți surprinde esența unui eveniment, a unui loc, a unui oraș, a unui om într-o singură fotografie? Câtă muncă și câtă pregătire, dar, mai ales, câtă pasiune este într-o fotografie care „merge drept la țintă”? Cum se găsește fotograful în locul și la timpul potrivit pentru a vedea ceea ce oamenii „obișnuiți” nu au privilegiul să vadă?