Cum să-ți investești banii personali. Sfaturi de la unul din cei mai pregătiți oameni din industria asigurărilor de viață

„În cinci-zece ani, maximum 15, foarte multe lucruri vor fi diferite. Vor fi industrii diferite, vom avea alte joburi, vor apărea locuri de muncă noi. Postul meu, de exemplu, acela de a fi șeful unei companii, va arăta altfel și asta nu peste multă vreme”- este de părere CEO Metropolitan Life, Emilia Bunea, într-un interviu pentru Republica. Care a fost cea mai inspirată investiție a Emiliei Bunea, ce sfaturi dă tinerilor, aflați într-un interviu acordat Republica, o discuție la care au participat și cele două fiice ale numărului 1 din compania Metropolitan Life, Sînziana (21 de ani) și Teo (15 ani).

Vă amintiți care a fost prima investiție pe care ați făcut-o? A fost una inspirată? Câți bani ați câștigat?

Emilia Bunea: Prima investiție pe care am făcut-o a fost una foarte bună. Primisem un bonus. Aveam o mică participație în prima firmă pentru care am lucrat. Se întâmpla în 1997-1998. Și am folosit suma primită pentru a cumpăra un teren în zona Pipera, cu 10 dolari metrul pătrat. O investiție minunată, care din păcate a fost urmată de cea mai proastă decizie de investiție din viața mea, aceea că am vândut cea mai mare parte din el, cu excepția unei bucăți păstrate pentru casa familiei. L-am dat cu ceea ce părea la vremea respectivă că aducea un randament frumușel, pe undeva pe la 25 de dolari pe metrul pătrat. Un preț bun pentru cât investisem inițial, numai că după câțiva ani, metrul pătrat avea să ajungă 250 de euro, iar după alți câțiva ani 500 de euro. Piața a explodat aproape imediat după ce am făcut dezinvestirea.

Și lecția a fost foarte clară - să nu-ți investești singur banii, indiferent cât de specialist ești. Aveam ceea ce era la momentul acela în România și încă reprezintă și acum, cea mai aprofundată educație pe zona de investiții pe care o poți obține. Eram responsabilă de investiții în firma în care lucram la momentul dezinvestirii și obțineam cele mai mari randamente ani la rând, pentru profilurile lor de risc, la investițiile unit-linked. Deci pentru clienți, câtă vreme eram în rolul oficial, profesionist, făceam investiții și luam decizii bune, iar câtă vreme lucram pentru mine, intervenea emoția, iar emoția stă în cu totul altă parte a creierului decât rațiunea.

Timpul trece, experiența se adună, care ar fi cea mai bună investiție pe care ați recomanda-o astăzi?

În teorie, nu aș vorbi despre cea mai bună investiție, lucrurile depind mult de profilul de risc, de cât poți să-ți asumi, de orizonturi. În fapt, se poate vorbi despre cea mai bună investiție, pentru că paradigma s-a schimbat. Modul în care îți alocai investițiile- venituri fixe și acțiuni - se lega de vârstă. Acum, primul lucru care contează este cât investești în capitalul uman, cât investești în capacitatea ta de a produce venituri în continuare, pe o perioadă cât mai lungă de timp.

E valabil și pentru companii, nu numai pentru familii?

Emilia Bunea: Până la urmă, rațiunea unei companii nu este numai aceea de a-și reinvesti profitul, ci și de a produce valoare adăugată prin ceea ce face.

Și atunci, un tânăr în ce ar trebui să investească, în primul rând?

Oamenii nu mai pot să-și permită să spună am învățat puțin în tinerețe, am găsit un job foarte bun, sunt acolo unde vreau, într-o industrie care-mi place și ca urmare, pot rămâne să fac numai asta, pentru că lucrurile se schimbă foarte rapid. Îmi este foarte clar că nu numai pentru copiii noștri, ci și pentru noi, în cinci-zece ani, maximum 15, foarte multe lucruri vor fi diferite. Vor fi industrii ce se vor schimba, vor dispărea joburi, vor apărea joburi noi. Postul meu, de exemplu, acela de a fi șeful unei companii de asigurări, va arăta altfel și nu peste multă vreme. Se mai întâmplă un lucru foarte important: demografia mondială ne duce la o depreciere a veniturilor pe care le poți avea din investiții.

Se observă acest aspect în perfomanța obligațiunilor, chiar și acum cu schimbările iminente care se întâmplă cu oprirea acelei încurajări monetare din partea băncilor centrale, iată, nu cresc, totuși, yield-urile. Care este motivul? Unul dintre ele poate fi presiunea din partea demografică. Există mulți oameni care se apropie de pensie sau chiar au ieșit din câmpul muncii, care au fonduri pe care trebuie să le investească. Prin urmare, cererea de investiții este, dacă vreți, mai mare decât oferta. Adăugați la acest context faptul că la nivel mondial creșterea economică este încă volatilă, si că nici productivitatea nu crește. Ca urmare, ne uităm la un viitor în care nu vei mai putea spune cu ușurință - ok, am acumulat un capital financiar, investesc și astfel voi putea trăi liniștit în continuare. Mai ales că mulți dintre noi și mai ales copiii noștri vom trăi mai mult decât o făceau părinții și bunicii noștri. Deci trebuie să gândești pe termen mai lung. Și atunci devine important să investești în a fi mai productiv, să folosești permanent această învățătură acumulată, pe care să o adaptezi în funcție de situație.

(foto: stânga- Emilia Bunea, CEO Metropolitan Life România, mijloc- Sînziana, studentă la University of Pennsylvania, Teo- elevă la liceu, intentionează să urmeze studiile universitare în Olanda, Marea Britanie sau SUA)

Care este sfatul pe care-l aveți pentru familiile cu copii sau pentru tineri?

Este același pe care îl dau copiilor mei: să se poziționeze cât mai larg, să învețe lucruri pe care să le aplice într-o multitudine de contexte. Fetele mele sunt foarte diferite ca opțiuni. Cea mică merge mult pe tehnologie, pe IT, cealaltă merge pe zona de umană, dar pentru amândouă, sfatul este să nu te specializezi. Sânziana urmează conceptul american tocmai pentru că el nu te specializează. Este o educație cu opțiuni destul de multe.

Reducem discuția de până acum la educație. Ce înseamnă pentru un părinte investiția în educația copiilor?

Enorm de mult. Pentru mine este și va fi cea mai importantă investiție. Cred că este economic corect, raportat la ce spuneam mai devreme.

Pentru dumneavoastră ce a însemnat? Deschiderea orizonturilor?

Cumva, orizontul a fost lărgit atunci când am locuit în Olanda, perioadă în care s-au conturat și opiniile Sînzianei în acest sens. Am avut o perioadă în care am considerat că este mai bine să rămână în Europa pentru studii, întrucât educația americană este un pas costisitor. Iar Sînziana m-a ascultat și a făcut un an la University of Amsterdam, un colegiu foarte bun din Olanda, cu o competiție strânsă.

Sânziana: Știam totuși că doream să studiez în America, iar după ce am ajuns acolo, mi s-a confirmat că am făcut o alegere bună, care mi s-a potrivit. Cu toate acestea, știu că este costisitor și înțeleg și motivul presiunii de a-ți găsi repede un job și de a-ți plăti rapid datoriile. Genul acesta de presiune nu există în Europa, sau există mai puțin.

Copiii au asigurări?

Logica unei asigurări este în primul rând ca tu, ca părinte, să fii protejat atunci când cineva depinde de tine. Copilul cel mare nu mai are asigurare cu componentă de investiții de când a plecat la studii în Statele Unite ale Americii, iar pentru copilul cel mic am făcut asigurare de studii, cu multă vreme în urmă.

Se vorbește mult de asigurări în State? E un subiect uzual?

Sînziana: (n.a. Sânziana, fiica cea mare a Emiliei Bunea, urmează studiile University of Pennsylvania). Când vine vorba despre asigurări, discuția este acaparată de cele de sănătate și de reforma Obamacare. Costurile de spitalizare sunt mari, în anumite cazuri, poți plăti chiar o sumă cu șase zerouri. Au fost multe situații în care pentru prieteni sau colegi eu aș fi chemat o ambulanță, dar ei au refuzat spunând că asigurarea lor nu este destul de acoperitoare încât să-și permită să cheme o ambulanță. Deci în America, asigurările de sănătate sunt printre cele mai discutate subiecte (...) De obicei, prima asigurare de viață vine odată cu absolvirea facultății sau când ai primul job.

E o vorbă românească. Fă ce spune popa, nu ce face popa. Deci dincolo de job, pentru cârcotași, chiar credeți în ele și folosiți aceste produse?

Dacă vorbești cu mulți români, câtă vreme rămâi în zona teoretică, a logicii, foarte puțini sunt cei care spun că nu ar avea nevoie de asigurare sau că asigurarea nu e o necesitate. Înțeleg că este un lucru necesar, dar bariera intervine la un raționament de tipul - nu vreau să mă gândesc pentru mine, nu acum, că atrag acel rău, iar a doua piedică este la încrederea în asiguratori. Ca să revin la întrebare, când ești în bucătărie, cu mânecile suflecate, ai foarte mare încredere în ce gătești, iar această barieră, pentru cei din industrie, nu cred că există.

Vă mai amintiți când ați făcut prima asigurare?

Atunci când s-a născut Sînziana, în 1995, nu stiam mai nimic despre asigurări de viata. În perioada aceea apăreau primele companii de asigurări. Cred că primul produs de asigurări, cu componentă de investiții și protecția mea, l-am făcut când avea fiica mea cea mare 10 ani. Era mai curând un fond, pentru ea, când va ajunge la majorat. Noi am venit dintr-o paradigmă în care încă mulți români se află, aceea în care pare foarte ciudat să plătești pentru educație. Cum să plătești pentru educație? Educația o primești. Schimbarea mentalității a durat și în cazul meu, nu a fost ceva care să-mi fie evident din prima.

Și apoi, următoarea asigurare?

Am făcut ulterior pentru mine o asigurare pentru boli critice, pensia facultativă pe lângă cea de stat și cea administrată privat, imediat ce a apărut pensia facultativă. Iar pentru Teo, al doilea copil, am făcut, de asemenea, o asigurare cu componentă de investiții pentru studii. 

Sunteți una din companiile care investește foarte mult în educația financiară. Fac pași românii? Se simt progrese? Se văd rezultate?

Emilia Bunea: Sunt rezultate evidente, eforturile crescând exponențial în ultimii câțiva ani. Ele vin aproape exclusiv din zona de responsabilitate socială a companiilor private și ca urmare, nu sunt neapărat coordonate așa cum poate ne-am dori cu toții. Chiar și o companie ca a noastră, care nu investește direct, lucrează cu fundații care au, de regulă, acoperiri teritoriale mai mari, precum Salvați Copiii, United Way sau Junior Achievment. Aici, bariera este aceea de a nu ajunge destul de adânc, în România profundă. Și cred că aceasta este o problemă generală care vine din ce poate acoperi partea de social responsibility a companiilor private.

Deci unde există o fundație, cunoștințele de bază, știți că puteți ajunge unde trebuie?

Emilia Bunea: Da, de exemplu, acolo unde ajunge Junior Achievment, știi că ai o bază. Sunt câteva sute de școli în București și în orașele mari. Și aici este nevoie de multă muncă și perseverență, udăm și florile care nu mai au nevoie de atata grijă, cu toate acestea, problema nu este neapărat în orașele mari, ci în zonele care rămân neacoperite. Vorbim despre cifrele care nu ne fac mândri, în ceea ce privește alfabetizarea finaciară, unde am ieșit pe ultimul loc în Europa. Mi se întâmplă adesea să-mi întreb prieteni, cunoștințe, oameni educați, de un anumit nivel, unde au fondul de pensii pilonul II, iar ei să-mi răspundă că nu știu. Există niște zone de întuneric din care trebuie să ieșim.

Care au fost primele lecții despre bani pe care le-ați dat copiilor? Primeau sume de cheltuială?

Emilia Bunea: În lecțiile de educație financiară din familie nu am mers pe mesajul ce-ar fi să-i pui deoparte, încearcă să economisești pentru viitor, ci mai curând pe budget-ing, gândește-te pe ce vrei să-i aloci, încearcă să-i planifici, încearcă să vezi cât de folositoare sunt cheltuielile pe care le faci. Având conștiința finitudinii, faci niște alegeri mai atente.

Sânziana: Mama m-a învățat să îmi cumpăr revistele pe care mi le doream din banii mei. Cred că intenția a fost ca văzând că există niște bani pe care trebuie să-i gospodăresc, să-mi dau singură seama dacă vreau să-i dau pe revistele respective.

ÎNTREBARE (către fiica cea mică, Teo): Tu dacă ai avea 1000 de Euro, ce-ai face cu ei?

Teo: (foto) Probabil că mi-aș lua ceva haine și aș ieși cu prietenii în oraș, sunt adolescentă. Dar cred că aș pune deoparte până m-aș hotărî ce să fac cu ei, cum să-i investesc, minimum 500 de euro, să zicem.

ÎNTREBARE Vei face facultatea aici, în România?

Teo: Pe viitor mă văd mai curând în America, Anglia sau Olanda, unde am copilărit, a fost a doua casă.

Vă mai întoarceți în România?

Sînziana: Eu cred că România are mult potențial. Dacă m-aș întoarce în România, nu ar fi ca să lucrez într-o corporație, ar fi pentru că aș vrea să fac un startup. 

Cred că România este o țară foarte educată în tehnologie IT, în programare- așa cum este Teo- și cred că punând împreună cunoștințele mele financiare câștigate la Universitatea Pennsylvania, ideile și entuziasmul meu și expertiza în IT, cred că s-ar putea face un startup. Cred că este un loc foarte potrivit pentru a crea companii noi.

Teo: Eu mă gândesc în primul rând la studiile universitare, mai târziu, dacă voi rămâne, sau dacă mă întorc, mi se pare o idee bună să facem o afacere împreună, Intenționez să fac informatică, dar aș vrea să fac și design și mă gândeam să combin informatica cu design-ul.

Uitându-vă la România, unde ar trebui să investească cel mai mult statul, autoritățile, cetățenii?

Sînziana: (foto) România, în unele domenii se descurcă bine, însă sunt și altele- de exemplu domeniul financiar, unde are foarte mult de prins din urmă. Este important că în cultura noastră punem foarte mult preț pe educație. Cred că trebuie să ne concentrăm și pe partea umanistă, în momentul acesta pare că avem în vedere poate prea mult pe partea de hard science matematică, inginerie. Momentan, la tot ce înseamnă comunicare, marketing, business, nu stăm așa de bine, cred că mai avem mult de mers.

Ați lansat de curând o asigurare pentru copii. Cum s-a născut?

Emilia Bunea: Copiii noștri sunt și ei expuși la multe riscuri, de la cele mici, cum ar fi o luxație la un meci de fotbal, până la riscuri foarte serioase, despre care este foarte greu să vorbim, mai ales când este vorba despre copiii noștri. Reflexul ar trebui să fie- închid zona aceea de risc. Vreau să știu că sunt acoperit pentru aceste riscuri și mai departe nu trebuie să-mi fac griji. Aveam zilele trecute o conversație într-un loc public despre asigurarea pentru copii- unde interlocutorul mi s-a spus că nu vrea să i se întâmple ceva rău băiețelului său. Adesea confundăm protecția împotriva unui eveniment cu teama că ni se întâmplă evenimentul respectiv. Dificil de explicat, dificil de abordat, dar extrem de necesar. Dacă ne uităm la incidența evenimentelor serioase de sănătate în care sunt implicați copiii, mai ales în România, este nevoie de asemenea protecție. 

Cum privesc americanii asigurările? Care e cea mai mare diferență de percepție față de cea a românilor?

Sînziana: Nu se întâmplă numai la noi, dar aici este foarte frecvent. Ne e teamă să vorbim despre lucrurile rele, despre riscuri, pentru că avem această senzație că dacă vorbim, ni se și întâmplă. Să nu vorbesc de rău despre asta, mai bine ignor. Englezii și americanii nu au un sinonim- din câte știu- pentru a cobi. Noi avem acest obicei: neg, nu vorbesc și atunci nu se întâmplă. Cred că americanii sunt mult mai buni la a privi potențialul dezastrelor în față, sunt mai pragmatici și deci mai protejați în fața riscurilor.

Ar trebui un părinte care are un copil de un an, un an și ceva să aibă această asigurare?

Emilia Bunea: Riscurile încep de la vârste foarte fragede, produsul acoperă multe din aceste riscuri, vorbim de riscuri de la cele mai mărunte, până la cele mai mari. Un copil de un an este copt pentru așa ceva. E vârsta de la care pune mâna pe ce nu trebuie și există cazuri, accidente grave petrecute în casă. Dar există și cazuri de boli, acoperă second opinion, acoperă costul bonei în cazul unui eveniment nedorit, am făcut acest produs împreună cu părinții, am vorbit cu ei ce și-ar dori pentru copiii lor.

Cum e receptat produsul?

Emilia Bunea: Asigurarea pentru copii este foarte bine primită într-un anume segment, respectiv cel educat, părinții cu copii de vârste între 3-7 ani, foarte activi în mediul online și la curent cu ultimele noutăți din aria parenting. Estimăm o rată a vânzărilor de 15-20% pe segmentul familiilor cu copii, părinți cu vârste cuprinse între 31-40 de ani, cu studii superioare și un venit peste 2.500 lei pe lună. Vorbim despre persoane pentru care asigurarea viitorului familiei vine cu sentimentul că fac tot ceea ce le stă în putere pentru confortul și, finalmente, fericirea celor dragi.

Subiectul pensionării, pensiilor asigurate, îmbătrânirii populației este unul planetar. Presiunea pe care o pun generațiile care ies la pensie pe bugetele publice este enormă. Cum ar trebui să-și administreze o familie veniturile astfel încât să aibă un trai decent după ieșirea din câmpul muncii?

Emilia Bunea: Aici, primul pas la care trebuie să te gândești nu este nici măcar unul de investiții, primul pas este o asigurare de viață. Aceasta este fundația, altfel, orice altceva construiești peste, ca și investiție, poate fi foarte ușor erodat în cazul unui eveniment nefericit. Astfel că, poți cu o sumă relativ redusă să acoperi riscuri precum deces, până la boli critice. În special, pentru părinții tineri cu copii mici, aceasta este piatra de temelie. Mai departe, o familie trebuie să facă și un planning.

Și atunci, care e soluția?

Emilia Bunea: Îți trebuie o regulă, care să fie de exemplu- pun deoparte 10 lei pe lună, să spunem- suma este în funcție de bugetul fiecăruia. O regulă clară, de la care să nu te abați indiferent de situație, orice ar fi. Odată creat obiceiul acesta, beneficiile sunt foarte mari, pentru că timpul lucrează pentru tine. Cu cât economisești mai timpuriu, cu atât se pot acumula sume foarte frumoase, punând deoparte relativ puțin, dar formând acest obicei. Știți, spunea Warren Buffet, când a fost întrebat care este rețeta succesului- o sănătate foarte bună și dobânda compusă. Efectul timpului asupra a ceea ce pui deoparte joacă un rol important.

Se vede creșterea economică record a României în industria asigurărilor?

La nivelul cifrelor mari, da, se vede. A existat un influx de bani peste limita de subzistență, pe care cea mai mare parte a românilor a ales să o investească în consum, dar pe care mulți alții au direcționat-o și spre acoperirea riscurilor. Sigur că avem nevoie de mai mult. Este necesară această schimbare de gândire adâncă, în care să înțelegem că e nevoie de alocare a banilor spre zona de asigurare a riscurilor, de protecție și de plasamente în investiții.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp