E prea mult pentru arbitrul Colțescu să i se spună că dă dovadă de rasism. A fi rasist presupune o ideologie, primitivă, inumană, respingătoare, dar idee. Colțescu face dovada purului și simplului meltenism, a ghiolbăniei sale naturale, de cetățean al Românichii, nu al României. Ăia, europenii, numesc asta rasism. El, și mulți alți hominizi ai zisei Românica, nici nu pricep de ce face ăștia atâta tapaj, pardon, cuvântul ăsta e o înjurătură pentru Colțești, să zicem scandal: „Păi, ce, domne, nu era negru? Dacă era alb și îl făcea negru, aia, da!”.
Omul nostru a fost delegat să arbitreze în UE fără a i se verifica o minimă cultură de comunicare necesară acestui post. A vorbit românește spunând „tipul ăla negru”, pentru că, unu, o engleză minimă nu știe și, doi, s-a gândit în mințișoara lui că n-o să-l înțeleagă decât arbitrul de centru, român și el. La viața sa, Colțescu o mai fi identificat oameni zicând „tipu ăla andicapat” sau „boșorogu ăla”.
Având în vedere că șeful AUR e lider de peluză, i-aș recomanda lui Colțescu să se înscrie rapid în partid, dacă n-a și făcut-o, unde va fi considerat un românic asuprit de nenorociții ăștia de la Brusel.
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
https://www.youtube.com/watch?v=wahefIm9PlM&feature=youtu.be&fbclid=IwAR2OM-EuOMEluZXcDyGT8DpBSm1eec2L1yKHmv17TogH3mWEjkMyUe25qG0&ab_channel=Tudor-TimIonescu
min 6;17: "Da, i-a spus "negru", intr-adevar..."; Nu, nu i-a spus "negru", domnule Tim, ati postat chiar dumneavoastra video-ul mai sus, de fapt i-a spus "ALA"!. In continuarea discursului v-ati livrat singur o analogie care v-ar fi putut ajuta sa intelegeti diferenta, dar nu ati apucat mana de ajutor pe care singur v-ati intins-o: "...nu l-a facut "babuin", nu l-a facut "maimuta", nu l-a facut "nenorocit negru", i-a spus "negru"". Sa ne oprim putin la sintagma "nenorocit negru": care dintre cele doua cuvinte ar putea ofensa o persoana? "Negru"? In acest caz, ati intrat cu ipoteza peste concluzie invalidandu-va rationamentul, forma prezentarii verbale devenind: "...nu l-a facut "babuin", nu l-a facut "maimuta", nu l-a facut "NEGRU", i-a spus "negru"". Mai mult, greutatea conferita de acest cuvant v-ar fi determinat sa-l plasati pe pozitia intai in expresia "negru nenorocit" (caz in care al doilea cuvant ar fi fost fie de prisos, fie ar fi jucat rolul de colac peste pupaza), dar nu ati facut asta, ci ati inceput cu "nenorocitul", apoi - dupa o mica ezitare, simtind ca ceva nu e rotund acolo, ati adaugat "negru". Poate ar fi trebuit sa aveti mai multa incredere in intuitia dumneavoastra decat in rationament. Ati incheiat fraza cu acelasi fals din premisa, nu, nu i-a spus "negru"!, dar ati obtinut fara sa vreti o expresie de aceeasi valoare cu cea utilizata de arbitrul roman, anume "ala negru". Sa le alaturam acum: a."ala negru" b. "nenorocit negru". Putem lesne observa ca primele cuvinte desemneaza persoana, celelalte punctand catre o insusire a persoanei. Altfel spus, adjectivul "negru" poate fi substantivat, dar in speta de fata NU ESTE, de aceea intrebarea corecta devine: ALA poate fi un cuvant ofensator? (in mod analog, "nenorocitul" are ceva potential, dar nu detine nicidecum un sens peiorativ absolut, ex: "nenorocitul ala a ramas fara casa din pricina unui incendiu"). Simplificand putin, adjectivele singure nu pot fi ofensatoare, adjectivele substantivate, da (mai ales in forma lor articulata.), situatie in care ar ramane de vazut daca temperamentalul oficial din echipa turceasca se considera insultat de pronumele "ala", desemnat sa-l indentifice drept OM dintr-un grup de oameni, ca nu despre catei sau magari se vorbea acolo. Asadar demersul dumneavoastra porneste de la premise inexacte, titlul video-ului este neglijent ales, dar puteti extinde analiza la: "poate o forma substantivata a unui adjectiv, folosita in adresare, sa fie considerata ofensatoare?", sau "exprimarea "negrule!", ori „ negrul ala!” au potential ofensator cand sunt folosite intr-un context particular?". Asta pentru ca da, o conotatie rasiala implicita are, desemneaza o persoana pasibila de a face parte din rasa umana al carei registru de caracteristici anatomice include si tonalitatea mai inchisa a (culorii) pielii, aceasta neinsemnand incadrarea ei expresa si exclusiva in practica persecutiei intracomunitare. Incercand sa aflam in ce conditii o persoana asimilata unei anumite particularitati e mai susceptibila de a fi prejudiciata de adresarile substantivate, sa luam un exemplu: „chior”. Ca adjectiv care desemneaza un handicap, desi are utilitatea lui in clasificarea afectiunilor, de pilda, va deveni insultator folosit drept formula de adresare. Este de inteles? Foarte probabil, da. Este un handicap si simplul fapt de a-l fi dobandit sau „mostenit” provoaca deja destula suferinta. O insusire care reprezinta pentru noi un handicap, ne raneste profund. Reintorcandu-ne de unde am plecat, doua intrebari ne vin in minte: 1. este tonalitatea mai inchisa a pielii o debilitate ereditara, un element concret asimilat vreunei stari de slabiciune/incapacitate fizica sau psihica?, sau 2. daca nu, atunci are vreun rost sa o declaram noi ca atare, contrazicand o evidenta anatomica/biologica, dar si o temeinica cercetare stiintifica? Raspunsurile probabile sunt: nu, nu este si nu, nu o declaram. Atunci de ce se simte o persoana ofensata de o insusire care nu reprezinta un handicap?
Inteleg, domnule Ionescu, ca sunteti un formator de opinie si va asigur de intreaga mea apreciere pentru o activitate care ne ajuta sa devenim mai buni, dar e nevoie de multa delicatete pentru ca o intentie laudabila sa nu se transforme in opusul ei.
Pe puntea superioară a unei nave de croazieră, doi cetățeni africani cu pielea ca măslină pârguita se delectau horpaind câte o bere rece. Alături, pe un scaun din ăla lung, Haralambie tocmai îi adusese iubitei o pina colada și acum îi admira profilul fără cusur și sănii anti-gravitație, nevenindu-i să creadă că a pus mâna pe așa o bucățică. Apropierea de cei doi vecini nu-i era tocmai confortabilă: acel ceva ce-i scapă până și dicționarului, sau poate impresia că unul dintre ei îi aruncase o privire uleioasă partenerei ("...te holbezi, ba, că bo...", i-ar fi zis, dar nu știa decât un pic de englezește de la proprietara unui "orice chestie - 1 leu" și nici nu era genul de mitocan, dacă mă-ntelegeti). Cei doi rădeau mereu și la un moment dat, incordandu-și puțîn mușchiul, Haralambie al nostru a prins din zbor remarca: "ngudulu mbembeeke zabendula he PULA!". Într-o traducere fidelă din setswana am fi aflat că tânărul african rostise : "Incredibil, berea asta casto m-a costat fix o PULA!", dar Haralambie, cunoscut încă din gimnaziu pentru perspicacitatea iesita din tipare, a intuit că vărul lui Kunta Kinte își râdea de el: "bunăciunea aia și-a găsit să iasă cu o albitură slută și proastă ca PULA!", așa că a sărit arc din șezlong și a început să urle cu determinare: WHY DID YOU SAY PULA, WHY DID YOU SAY PULA? , și asta de vreo zece-cinsprezece ori, până când toată suflarea de pe punte și-a întors privirile și câțiva stewarzi, de culoare și ei, dar extrem de motivați de emoția ce pusese stăpânire pe cei din jur, s-au apropiat și i au umflat pe africani, azvarlindu-i apoi în cala preț de câteva leghe marine, până când au fost debarcati în primul port și dați pe mâna justiției. Apoi toată lumea de pe punte a îngenuncheat, vrând să conștientizeze faptul că rasismul nu-și are locul în turism si ca white lives matter too, iar Haralambie, dus nițel de val, a aprins și câteva lumânări.
Personal, nu cred că tinerii africani au vrut să-l insulte pe Haralambie, există până și la ei o tradiție legată de concediu, care e o perioada sfânta ce nu trebuie cu nimic tulburată, probabil au fost doar niște ghiolbani la prima ieșire de acest fel în lumea bună, neștiind să-și pună în acord vocabularul strămoșesc cu limbile popoarelor civilizate, pentru a evita orice prilej de insultă. E drept că unul dintre ei, în vreme ce era tarat de curea spre cala, fiind complet pleșuv și tatuat, abia înțelegând ce li se întâmplase, a încercat scuza subțire cu : "dar nu m-am adresat domnului și nici publicului, încercam să am o discuție privată cu prietenul meu, am crescut împreună în junglă până la vârstă de... ", dar stewarzii l-au pus imediat la punct: "șmechere, discuțîi private ai în sufragerie la mac-ta și la tac-tu, aici eșți într-un spațiu privat in care e publica orice tip de pălăvrăgeala!". "Dar...dar...înțelegeți-mă, nu a fost intenționat, acum realizez că aș fi putut utiliza un alt termen de identificare, de pildă îmi amintesc că bunicul , când îmi dădea bani de banane, le spunea și "paralutze", sau "bumbisori", regret că nu am folosit aceșți termeni alternativi prietenoși, dar a fost o replică spontană și m-am exprimat fără discernământ... ". „Termină jigodie cu văicăreala, înțelege că ai provocat o dauna emoțională profundă distinsului domn, iată, nici acum nu și-a revenit, durerea e imensă, de când am călcat un rinocer cu taica-miu cu toyota n-am mai auzit asemenea urlete!", îl puse la punct cel mai vânjos dintre stewarzi, adăugând apoi, printre dinți, chiar înainte de a le da brânci pe scară în mădularele calei: "...că să nu-ți mai spun că "alternativ prietenoși" pe curul meu!, la mine în Ghana dacă-i zici uneia "paralutza", iti iei crengi pe spinare fiindcă o faci curvă".
Întâmplător, la doar câteva fusuri orare distanță, Gheorghe și Stefan, în loc să admire frumusețe de arhitectură urbană, se pornisera să analizeze opera literară a lui Adrian Păunescu. "Uai, nu știu alțîi cum sunt, da io când mă gândesc la Cienaclu Flacăra, mă cuprindi un fiel di iexaltare sh m vini s plâng ca o muiere! Iera bun sh Nichita, uai, nu zic nu, da Adrean parcă mangâia vorbili, iera plin di substantza sh așa, mai patietic! ". Cuprinși de febra comunicării, nici nu bagara de seama un cuplu oacheș de spanioli de alături, o ea, damă bine, ce părea lejer ofuscată de vreo abordare, și un Juanito de-a dreptul încruntat și cu pumnii strânși; dar supriza amiezii veni din direcția unui venerabil bărbat, pus la patru ace, cu aer de James Bond, care tocmai ce-i depășise cu o lungime de braț și care acuma stătea întors pe jumătate inspre ei, aruncându-le o privire piezișă, în vreme ce alunița de pe obrazul stâng îi tremura, nervoasă: " I beg your pardon? You talkin' to me?".
În unul dintre turnurile palatului Buckingham aflat în apropiere, Sean își scoase preț de o centimă căștile din urechi , se apleca către colegul sau îngropat între pupitre negre - s-avem iertare!, dar cu leduri de culoare și îl întreba, lejer nesigur, incretindu-și fruntea: „Did he just say „Nikita”?”
Vorba ăluia de la publicitate, „ce vrei, don'le, niște ghiolbani!”. Ii lași așa, să iasă în lumea largă fără noțiuni de engleză, ceva franceză, spaniolă și italiană, poate și niște chestii din vocabularul lu Goethe, cu limba lor obsoleta și fără să se pună de acord, Monșer?
E un scan-dal, parol di nu!
Apoi lucrurile se precipitara. „Shi vra aista, Gheo?”. „Apă dapa știi-l mă-sa, uai Fani!”. Din spate, un individ scund și îndesat se propti, ca din întâmplare, în ei: „Funny? Do you think I'm funny? How funny, you mean...funny like Joe Pesci?”
Copchilu lui Vasea, genul ăla cazut in mecla din leganut când ai lui erau la câmp, și în care trebuia să se urce singur la loc, cu profesionala terminată la treijde ani și mare amator de bomboane cu anason, de care devenise dependent încă de la fro patru anișori, din cauza lu tac-su , care încuia sticla de mastica în scrin după ce și baga botul în ea și lui ii dădea din astea în loc, satul de-atâtea gargarine literare, bătu cu talpa în asfaltul dur, britanic, nu ca la Focșani, și zbiera: „uai dedea, da ai zis di tri ceasuri c mă duci s mi cunperi bumboani di la chioșc!”. „Ci bumboani, uai bă?”. „Cum ci bunboani, bre, NIEGRO!”.
Spre capătul celălat de bulevard, cu gulerul gecii tras pe ceafă, înfometat și sleit, Bembele retrăia coșmarul ultimelor zile. Reîntors în Europa cu o barcă uitată de Livingstone prin vreun cotlon de Africa, căreia proprietarul îi mai dăduse o vopsea să-i lipeasca nițel scândurile, după ce plătise ultimii lui 8000 de euro din pușculiță unui ghid mincinos, s-a pomenit în insula Lesbos, denumire ce stârnise mereu scârbă în inima lui de catolic, a bagat în el hrană rece cât pentru un întreg stagiu militar la dilibau, a luat șuturi în cur de la un porc de grec, în sensul lipsei de bune maniere zic, pentru că-i ceruse drepturile garantate de legile internaționale, a sarit gardul către inima democrației europene, s a umplut de noroi prin șanțurile Serbiei, si-a rupt fasul în gardurile ghimpate ale lui Viktor și a auzit la tot pasul, preț de câteva sute de kilometri, mantra „te, fekete kukio”, rostită de niște emo cu lanțuri argintii, ok, la gât dar tricouri negre- să iertați, pe care scria „magyar vagyok, nem turista”, dar fiindcă nu-i stârneau nici un ecou semantic a trecut mai departe, în Austria, apoi agățat de dedesubturile unui tir, laolaltă cu un camarad care i povestise despre tărâmul în care Robin Hood a tras mii de sageti, a murit toti banditzii și acu lucește de toleranță și belșug, și-a dat drumul de șasiu în periferia Londrei azi dimineață, julindu-și rău de tot si un GENUNCHE. În ciuda nefamiliaritatii locului, ideea de a se dilua în mulțimea indiferenta îi reaprinse speranța că nu peste multă vreme, poate chiar din seara asta, după ce-și va face rost de un burger la McDonalds, viața lui va intra pe făgașul viselor din prima tinerețe. Un chip bălai, două cozi împletite atârnând serpeste către talia subțire și un dos ce se ondula molatic în blugii Wrangler cumpărați de la shop, apoi cuvintele acelea cu o sonoritate bizară, aproape mistică, mirosul de molan, toamna, din târgul Hușilor... Fiindca acolo a stat în gazdă cât timp a urmat facutatea de stomatologie la Ieși, pe banii lu tac-su, unde făcea zilnic naveta. Îi promisese fetei că vor uita de tot și de toate, croindu-și o viață în Occident. Asta până când s a trezit cu taică su la final de an, care i-a sugerat fără alternativă de refuz să i ramburseze mai întâi banii de facultate și apoi să se spele pe cap, dacă vrea, cu decadența vestic europeană. Dar...ce bani să scoți acasă, nu găseai o carie preț de o sută de mile, cât despre dintii lipsa, apoi aia se scoteau la disco. Si a irosit douăzeci de ani, Ileana s-a măritat de mult, nici nu a mai văzut o vreodată. Doar cuvintele ei mătăsoase il mai urmareau, si, of!, sonoritatea aia mistică...închise involuntar ochii, pentru a împiedica frântura de amintire să piară: ”Bembere, bre suflietelu mieu, io am s ti iubesc o vieshnishie, n-am s ti uit nishiodata, bre,.. .bre...bre”. Ca o undă rezonanta, un curent ceva, dindaratul lui, plutind peste mulțimea bulevardului , strecurandu-se printre capetele în mișcare și punând în surdină zgomotul esapamentelor, îl ajunse dulcele grai! Dulcele grai! Cu amintirea dinamitată, cu părul ridicat pe spinare, cu ochii plutind nesiguri în orbite, se întoarse și sfredeli cu privirea prin gloată până când această i se înfipse în obrazul plin de cicatrice, de la niște căzături in mecla, al unui ins deșirat ce mima detașarea, ca pentru a ascunde o dezgustătoare lipsa de responsabilitate. În clipa aceea, știu! În clipa aceea tot eșafodajul speranțelor reînnoite se prăbuși, în clipa aceea hotărî să-și bage picioarele, hotărî că așa nu se mai poate, că picatura a umplut paharul si ultima frunză a picat din palmier! Cu capul tras între umeri, cu brațele ridicate și degetele răschirate, lansă cel mai sfâșietor răget al junglei ancestrale, ca pe un vifor purificator, un trăsnet al justiției arhetipale: ''Uaaaaaaaai!”, răsunară geamurile clădirilor din vechiul regat, ce se stransesera parca una in alta, „Pi shini fashi tu niegro, uaaaaaai?!”. Și se repezi.
Să recapitulăm: mai fragezi sau mai trecuți, de meserie strungari, medici, pictori, rectificatori, combinatori, șuți, profesori, filatoare, ieșim de la locul de muncă unde șefii ne apreteaza și ne calcă, iar clienții ne trag în fire și-n foi, mergem în mall să facem aprovizionarea și să auzim toată gama de obscenități cuprinse între tisa, dunăre și prut, bașcă câteva din import, plecăm spre casă și mai încasăm câteva rafale bune pe la semafoare, vedem degete ridicate cât pentru două vieți, mai dăm și noi câteva, caco rnel pumnea, că doar suflete suntem, ajungem la domiciliu cu nervii întinși la maximum, ne aruncăm în fotolii și...slavă Domnului!, aflăm că un fotbalist camerunez, care joacă la o echipa turcească, pe un teren franțuzesc, e răvășit de un cuvânt ofensator spaniolesc rostit de doi arbitri care vorbeau intre ei românește. Așa că nu ratăm ocazia de a ne relaxa înjurându-l pe dobitoc că de ce-a fost rasist, în vreme ce ofuscatul întreabă, ingenuu: „dacă ar fi fost un alb, tot așa i-ai fi spus?”. Dar noi nu ne prindem și nu ne râdem de să ne ținem cu mânurile de burtă și să ne fie seara cu adevărat senină, ca uite, iar ne-am luat prea in serios.
Dar in cazurile expuse de mine nu se aud voci importante, de acuzare si nu se dau pedepse.
Doar in cazurile, mai mult decat minore, atunci cand este vorba de un arbitru, un politist care nu are alta solutie cu un borfas plin de drepturi. Rusine uefa, rusine autoritati ca nu va aparati cetatenii de abuzurile unor exagerati prefacuti. Un Brevic, dementul care a secerat cateva zeci de tineri neinarmati si nevinovati are o multime de drepturi. In loc sa apara in zeghe, cu lanturi la maini si picioare, cu botnnita intr-o cusca el apare la procesele interminabile in costum, tine discursuri, beneficiaza de avocati, cand asemenea elemente nici nu ar trebui sa fie aparati. Ce sa aperi? O fiara turbata? Si ca el sunt multi in lume, inclusiv in Romania.
Fotbalul este un maidan. Brutalitatea si falsul comportament al fotbalistilor este mult mai grav decat o vorba inofensiva; la acestea mai adaugam si circul pe care il fac unii sportivi slabi, inclusiv Demba Ba. De aceea urmaresc foarte rar meciuri de fotbal.
Nu este cazul sa facem din tantar armasar. Nu este vorba de rasism ci doar de lipsa de profesionalism.
Nu aveam probleme de rezolvat asa ca ne-am mai gasit o preocupare :(
Nu inteleg lipsa de empatie a romanilor pe subiectul asta. Acuza la adresa arbitrului e kafkiana, efectiv. Dar lovirea celui deja ingenuncheat e de lunga traditie la noi... De multe ori, un roman acuzat in Vest, nu numai ca nu era aparat de romani, ci era si mai tare infundat.