Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De patru ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Dacă Piața strânge un milion de protestatari, PSD răspunde cu un milion de protestatar

Protest (Cristian Vasile)

Foto: Cristian Vasile

În „noaptea ca hoții”, în care Guvernul a dat ordonanța 13, am fost la primul meu protest. În mijlocul Ardealului, de unde m-am mutat în București acum doi ani, nu prea s-au organizat proteste, așa că ăsta mi-a fost primul. De atunci, am înghețat seri la rând în Piața Victoriei. M-am simțit de pe altă planetă în mijlocul oamenilor care strigau până răgușeau: cum vă spuneam, eu vin dintr-o altă Românie.

Vin dintr-o Românie infinit mai mică decât Bucureștiul, cu alte mentalități și reguli, în care te îmbraci frumos și când duci gunoiul la pubelă. Mai toată viața am trăit într-un orășel. E mic spre foarte mic, cu o populație de până în 18.000 de suflete dacă îi numărăm și pe cei plecați în alte țări. E împărțit în două de râul Mureș și toată lumea cunoaște pe toată lumea. Acolo nu se strigă nici pe stradă și, pe cât posibil, nici în casă, nu doar pentru că ardelenii vorbesc mai molcom și la un nivel mai mic de decibeli ci, mai ales, de rușinea celor care te cunosc și, cel mai important, îți cunosc rudele apropiate. În România Mică, a urbelor cu mai puțin de 20.000 de oameni, ești mai tot timpul sub lupă și te comporți ca atare. Aici nu noblețea te obligă, ci rușinea.

Cu o astfel de programare mentală m-am prezentat la protest, de unde și reticența de a-mi vocaliza nemulțumirea. Dar nu doar din rușinea învățată acasă am tăcut, ci și din convingerea regională că strigatul nu ajută, nici măcar în trafic. Înainte să vociferați că România Mică nu știe ce e ăla trafic ca în București și, deci, nu are motiv să strige din spatele volanului, să știți că nici pe bulevardele Capitalei șoferii României Mici nu strigă. Cel mult se înjură pe ei înșiși pentru nesăbuința de a se aventura în haos și își jură printre dinți că ori nu mai vin niciodată, ori vor folosi o mașină cu numere de București.

În România Mică nu mergi să strigi în fața primăriei că primarul, viceprimarul sau ăla de pune ștampila pe avizul de construcție e hoț. În primul rând, pentru că ți-e rușine. În al doilea rând, pentru că vei avea de suferit într-un fel sau altul. Aici nu te salvează anonimatul, ca în București și alte orașe mai mari, și nici mulțimea. Aici ți-e mai vizibil CNP-ul decât ce-ai scris pe pancartă și, data viitoare când vei avea nevoie de ceva oricât de mic de la primărie, nu mai primești. Asta în cazul fericit în care nu iei și o amendă, ceva, pe loc.

Dar, cel mai important motiv pentru care, în România Mică, nu mergi să strigi pe la colț de instituție, e că totul va rămâne la fel atâta timp cât ești singur. Va rămâne același primar hoț și dacă sunt două sute care strigă împreună cu tine. De-abia când vor fi aproape toți alături de tine poți spera că se va schimba ceva. În România Mică, procentajul contează.

Două sute de oameni, în orășelul meu, reprezintă puțin peste 1% din populație. Sub 20 la sută reprezintă și cei 300.000 de la apogeul protestelor din București raportat la populația orașului. Și ne mirăm că nu ne iau în serios cei împotriva cărora strigăm, care sunt și ei, majoritatea, dintr-o Românie ce gândește în „câți la sută”. Și ne mirăm că un guvern încă se joacă și niște instituții încă se fac că lucrează pe baza unor sesizări anonime.

Da, am creat imagini frumoase care au făcut mai mult pentru brandul de țară decât toate frunzele Elenei Udrea și toți vampirii adoptați forțat. Da, am demonstrat că suntem buni și la creație, nu numai la outsourcing. Dar pierdem la procent.

Nu vreau să minimalizez numărul celor care am ieșit în București și în restul țării. Este, într-adevăr, impresionant. La fel cum nu vreau să minimalizez impactul pe care numărul ăsta l-a avut în presa națională și internațională și în sufletul românilor de pretutindeni. Dar cred că ne e clar, tuturor, cât de mult i-am impresionat pe cei din guvern și pe o bună parte dintre parlamentari până acum. Or, ăsta ne e, sau ar trebui să ne fie, scopul. Ca să-l atingem, trebuie să vorbim pe limba lor.

Aproape jumătate dintre români trăiesc în comune și sate. 46% dintre români trăiesc în comunități foarte mici și foarte ușor de controlat și mobilizat atunci când e nevoie de votul lor. România asta, de aproape 9 milioane, are cea mai mare prezență la vot și PSD-ul o știe. Așa au câștigat, de fiecare dată, alegerile. Cum să-i impresioneze prea tare 300.000 de oameni în București, sau 2.500 în Târgoviște, sau 10.000 în Craiova? Cel mult a avut Liviu Dragnea niște fiori reci pe șira spinării din cauza celor o sută și ceva de oameni ieșiți la el acasă, în Alexandria, dar i-au trecut repede. 200 de oameni din peste 40.000 e puțin. Sunt doar o scânteie, dar știe omul cum să o înăbușe înainte să ajungă foc.

Pe mine mă impresionează fiecare om care a ieșit în stradă, de la singurul protestatar din Odobești, la cel din București care veghea singur, într-o dimineață, guvernul. Toate protestele din țară și din afară au fost și vor rămâne impresionante pentru orice om cu puțină minte, indiferent de anvergura lor. Dar ele transcend capacitatea de înțelegere a celor obișnuiți să numere voturile din sate și comune doar pentru a vedea care e procentul. E prea mult să le cerem să numere până la un milion de protestatari, când ei înțeleg doar un milion de protestatar. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Dorin check icon
    Bun articol, mi-a plăcut. Descrie exact realitatea din provincie. Si trebuie să facem tot ce putem pentru a ajuta la schimbarea situației actuale. In bine, pentru viitorul nostru si a copiilor noștrii.
    • Like 0


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon elevi-

Educatori, învățători, profesori, cu toții sunt obosiți și fără chef. Dacă nu se urlă pe un etaj dintr-o școala, sigur se vorbește printre dinți. Dacă nu merg manipulările fine, sigur merg metode care sfredelesc sufletele celor mici cu replici grele. (Foto: Guliver/Getty Images)

Citește mai mult

Microsoft Envision Forum

Peste 800 de reprezentanți ai mediului de afaceri au luat parte, la București, la cea de-a VII-a ediție a Microsoft Envision Forum. În timpul conferinței, Gerd Leonhard - cunoscut futurist și autor, Raymond Campbell - fondator și CEO al Phulukisa Health Solutions și Cedric Dumont – aventurier și antreprenor au discutat despre transformarea digitală.

Citește mai mult