David Popovici - un fenomen unic, dar şi câteva umbre şi semne de întrebare

sursa foto: Profimedia

Duminică seara s-au încheiat Campionatele Europene de Nataţie, competiţie la care, din nou, a strălucit minunatul nostru David Popovici. Vreme de o săptămână am fost aici, la Paris, la aproape toate probele, oferindu-mi astfel şi o binemeritată vacanţă. Despre David ce se mai poate spune? A evoluat în nota lui obişnuită, adică aceea a excelenţei, în ambele probe în care a concurat.

Dacă la 100 m liber nesuferitul şi arogantul rus Egor Kornev ne-a mai dat ceva emoţii, la 200 m nici măcar nu s-a pus problema ca David să aibă vreo concurenţă serioasă, câştigând lejer medalia de aur şi bifând astfel, aşa cum s-a spus, o performanţă unică: o triplă dublă (100 şi 200) într-o competiţie majoră la trei ediţii consecutive. Nu e chiar de ici de colo şi s-ar cuveni să-i arătăm toată aprecierea şi dragostea noastră pentru că sportivi ca el nu se nasc tot timpul, nu numai în România, dar chiar în lume.

Înotul este un sport foarte competitiv. Nu e un sport de nişă, ca scrima sau canotajul (oricât de mult ar protesta Elisabeta Lipă), unde se bat o mână de naţiuni şi câţiva sportivi aleşi pe sprânceană. E realmente un sport de masă, în care mii şi zeci de mii de tineri se întrec, în toate colţurile lumii, pentru câteva sutimi de secundă. În permanenţă apar noi şi noi concurenţi şi pretendenţi la medalii, e un sport în care e foarte greu să ajungi în top, dar şi mai greu să te menţii acolo mai mult de un ciclu olimpic. Să nu ne închipuim că pot fi toţi Michael Phelps sau Ian Thorpe pentru că nu pot şi chiar şi aceştia doi au avut momentele lor de cădere şi depresie. Se cade deci să-l respectăm pe David şi să-i acordăm locul cuvenit în istoria sportului românesc.

În plus, aş mai remarca ceva: în comparaţie cu ceilalţi înotători pe care i-am ascultat la declaraţii după concurs, David Popovici şi francezul Léon Marchand par nişte filosofi, nişte adevăraţi intelectuali. Nu sunt mulţi sportivi de top cu studii universitare serioase – dacă David e încă student, Léon a terminat inginerie de calculatoare în SUA, un domeniu nu tocmai la îndemâna oricui – şi care să se poată exprima atât de fluent şi fără platitudini cum o fac cei doi. Ceilalţi la partea intelectuală stau mai slăbuţ.

Viitorul după David Popovici

Dacă prezentul este realmente strălucitor exclusiv datorită lui David, trebuie însă să reflectăm şi la viitor. Desigur, David este încă foarte tânăr, ar mai putea duce liniştit încă un ciclu olimpic după Los Angeles 2028, dar e important să ne gândim şi la ce vine din urmă pentru ca înotul să nu aibă soarta gimnasticii, unde, din primii în lume, am ajuns o ruşine internaţională în cam un deceniu. Iar aici apar umbrele pentru că, vorba profesoarei de matematică Isoscel din filmul „Liceenii”: „Ce să văd? Că nu văd, nu se vede nimic”.

În afară de promiţătorul tânăr Andrei Theodor-Proca, ocupant al unui onorabil loc 7 într-o finală foarte grea, cea de 1500 m, e cam pustiu: ceilalţi înotători ai noştri nu au reuşit să se califice în nicio altă finală. Din nu ştiu ce motive trecerea de la juniorat, unde avem destule talente, la seniorat se dovedeşte a fi o piatră de încercare mult prea grea pentru sportivii români, care nu par, pur şi simplu, corect antrenaţi, nu par a avea strategia de concurs necesară marilor competiţii. Aşa s-a întâmplat, de exemplu, cu Denis Popescu la proba de 100 m spate, unde a condus detaşat primii 70 m pentru a-şi da „obştescul sfârşit” pe ultimii 30 m. Asta nu e lipsă de talent, de muncă sau de ambiţie (la nivelul ăsta toţi muncesc şi-şi doresc rezultate), ci lipsă de antrenament corespunzător, lipsă de tactică.

Îndoieli şi nedumeriri cu privire la David

Pe de altă parte, nici David nu ar trebui să se culce cu capul pe-o ureche (sunt convins că n-o va face). La 100 m Kornev şi Milak, care este un extraordinar înotător, deja îi suflă în ceafă şi probabil Pan Zhanle va reveni şi el, iar Jack Alexy la fel. Nici proba de 200 m probabil că în viitor nu va mai fi atât de uşoară cum a fost de data asta, iar aici principala ameninţare vine de la fenomenalul Léon Marchand, care, deşi accidentat, a reuşit două medalii de aur individuale (la 200 m fluture şi la 400 m liber, probă pe care nici nu o face de obicei) şi un argint şi bronz la ştafete şi, în plus, în ştafeta de 4 x 200 m liber, unde a evoluat primul, de unde şi omologarea timpului, a scos deja un timp mai bun ca David în finala individuală.

Iar Marchand nu e Kornev, să se laude prosteşte pe toate drumurile că te va bate de-ţi va suna apa în cap. Dimpotrivă, se antrenează asiduu şi, când se simte pregătit, te atacă şi foarte greu poţi să-i ţii piept. Duminică seara, când nu se aştepta mai nimeni, l-a bătut pe campionul mondial şi olimpic şi deţinătorul recordului mondial în proba de 400 m liber, Lukas Märtens, de nu s-a văzut.

De fapt, aici apar şi nedumeririle şi semnele mele de întrebare în legătură cu David. Am văzut, vreme de o săptămână, la Paris foarte mulţi înotători care concurează cu succes în stiluri complet diferite, ceea ce David nu face. Or, nu poţi fi considerat un înotător cu adevărat complex înotând doar în stilul liber. Nu văd niciun motiv pentru care nu ar putea, ca Marchand, Grousset sau Kos, să înoate şi fluture sau bras sau chiar mixt. Cantonarea într-un singur stil şi doar pe două distanţe nu este sănătoasă: riscul de a te plictisi este mult mai mare şi nici echipa ţării tale nu o poţi ajuta prea mult.

De altfel, acesta e un alt punct sensibil pe care trebuie să-l menţionez: David pare foarte individualist, nu participă aprooape niciodată la ştafeta României, nu pune umărul să ajute. Léon Marchand, deşi este vedeta vedetelor (fără a avea însă deloc aere de vedetă) şi deşi este accidentat, a pus umărul la două ştafete ale Franţei şi, practic, le-a câştigat francezilor un argint şi un bronz. Mi-aş dori să-l văd şi pe David mai implicat în echipa României. Deocamdată, pare implicat exclusiv în proiectul propriului succes, ceea ce nu e rău deloc, dar nici extraordinar.

Ştiu că asta va supăra pe mulţi, dar adevărul trebuie spus. David este un sportiv excepţional, însă pentru echipă nu se deranjează să facă prea multe. Ieri, de exemplu, ar fi putut ajuta ştafeta de 4 x 100 m mixt, să se califice măcar în finală. De ce nu o face, el ştie cel mai bine şi nu o spun neapărat ca o critică, ci ca o constatare. Totuşi, să-i dăm, pentru moment, Cezarului ce-i al Cezarului şi să sperăm că, în viitor, Léon Marchand va decide să facă şi proba de 200 m liber. Asta ar dinamiza foarte tare competiţia şi l-ar obliga şi pe David să progreseze, iar pentru iubitorii de nataţie, nu pentru cei care urmăresc înotul cinci minute pe an şi care sunt sigur că vor tăbărî cocoşeşte pe Facebook cu înjurăturile la adresa lui Marchand, va fi un adevărat regal. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp